2,464 matches
-
lăsîndu-l să cadă pe jos, și Își apăsa buzele de ale lui ca să-i Înăbușe reticențele. Nu era decît un bărbat. Îi simți sînii atît de catifelați lipiți de pieptul lui și dădu uitării toate hotărîrile. Buzele lor se deschiseră, răsuflarea lui se pierdu Într-a ei, mîinile rătăciră bezmetice. Și deodată se agăță de el și Începu să tremure. O Îndepărtă cu blîndețe, Îi cuprinse bărbia În mînă, Îi Înălță capul și Îi văzu obrajii scăldați În lacrimi. - Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
exacte a rămas mut? - Bătrînul Pérec a vorbit de o congestie cerebrală. Bietul copil rătăcise ceasuri Întregi În landă Într-o noapte de furtună... trebuie să spun că Yvonne n-a făcut niciodată caz de puștiul ăsta. Marie Își ținu răsuflarea. Numai de-ar ști, se rugă ea În gînd uitîndu-se la tatăl ei, care se apuca iar de trebăluit. - CÎnd s-a Întîmplat asta? Ți-amintești? - Ba bine că nu! exclamă el Îndreptîndu-se de spate. La vremea aceea, eram În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
opacă și respiră mai precipitat. Îmi dau seama brusc că pâinea s-a storcoșit ca naiba. Încerc să-i redau cât de cât forma și o pun pe masă ca pe un obiect de ceramică deformat, cât îmi trag eu răsuflarea. — N-am prea mult timp, spune Nathaniel. Trebuie să mă întorc la pub. Coboară mâna ușor pe spatele meu și îmi simt corpul atrasă ca un magnet de al lui. Nu-mi trebuie mult, spun, cu glasul răgușit de dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
parte de foarte multă liniște, Melissa, o aud pe Trish zicând. Am dat instrucțiuni personalului să îți acorde o grijă specială... Schimb priviri cu Nathaniel, care își dă ochii peste cap. — Așa ! Lasă-mă să-ți deschid ușa... Îmi țin răsuflarea. O clipă mai târziu, Trish intră în casă, urmată de o fată care târăște un geamantan, în blugi și un top alb mulat. Asta e marea avocată super motivată ? Mă holbez la ea uluită. Are părul lung și negru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
rostesc nici un cuvînt. — Uau ! reușesc să spun, cu mare efort. Cvartetul... Dennison ! Da, Îmi amintesc, cum să nu. SÎnt unii care cîntă la clarinet. Și au ținut-o așa la clarinetele lor cam vreo două ore, fără măcar să-și tragă răsuflarea. — Eram sigur c-o să fii Încîntată. Îmi pune mîna pe braț cu afecțiune, iar eu Îi zîmbesc pierit. — SÎnt. Foarte ! Ideea e că probabil, Într-o zi, chiar o să ajung să Îmi placă jazzul. N-am nici o Îndoială. Mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
tine? E rămas de atunci, de la Ceața Adâncă: doar ucigașul o să găsească drumul. Pricepi? - Întrebă ea și se aplecă spre mine. Așa... Și vrei să-mi Învăț femeile să vorbească așa cum tu n-o să vorbești niciodată? - Întrebă ea dintr-o răsuflare, unduind cuvintele mai frumos decât oricine altcineva care Îmi mai vorbise vreodată. - Așa trebuie. Moru spune că doar așa se vor așeza lucrurile la locul lor. Că numai așa, oamenii și femeile o să poată să stăpânească. - Asta spui tu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
suliță ce Împungea văzduhul. Am dat să mă opresc ca să văd mai bine acele acoperișuri: da, da, se asemuiau cu niște vârfuri de suliță dar, ca să-ți spun cum erau ele cu adevărat, ar trebui să Înșirui Într-o singură răsuflare mult mai multe cuvinte decât fuseseră meșteșugite pe atunci. Oamenii aceia uriași mă Îmbrânciră prin fața pruncilor și a femeilor lor și mă scoaseră În afara satului. N-am mai apucat decât să văd cum acele acoperișuri pe care nu le pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și gros. Am tresărit. - Buze! strigă cel de lângă mine și se ridică, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Buze se zvârcolea În fața peșterii, În timp ce un izvor de sânge Îi țâșnea din beregata spintecată, șuierând. Ar fi vrut să strige dar răsuflarea și sângele i se amestecau Într-o spumă negricioasă. - Buze, mai strigă o dată cel de lângă mine. Dacă tot e să mor, barem să Împart și eu niște lovituri, mi-am zis și, pentru că la ucis mă pricepeam cel mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să pătrundem În ascunzișul mărăcinișului des. - Mare noroc mai avem că ți-ai frânt pășitorul, măi Enkim, oftă Runa, gâfâind, și ne oprirăm În capătul viroagei. Eram lac de sudoare, amândoi. Runa s-a trântit pe pământ ca să-și recapete răsuflarea, iar eu mi-am acoperit creștetul cu frunziș și am scos capul numai puțin, cât să-i văd pe urmăritorii care ne pândeau. Tată, Tată, habar n-aveau că eram În viroaga aia! Vuietul apei se auzea și el tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la o pasăre care cârâia rar. Mirosea a mușchi umed dar, În scurt timp, simții din nou mirosul acela puternic și sărat care te lua pe sus. Runa și Enkim Încă dormeau. Aha, i-auzi și zgomotul ăla ca de răsuflare bolnavă... Acum semăna cu al unui bătrân care Își drege glasul, numai că era mai moale și mai curgător. Se ridica de undeva din fața noastră. M-am ridicat În capul oaselor și am privit afară din vizuină În clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fugă către bulboană. - Tată! strigă și Logon, nevenindu-i să-și creadă ochilor. O șopârlă uriașă, lungă cam cât doi oameni din cei mai Înalți, acoperită cu solzi groși și verzi, cu un bot plin de colți răsuciți și cu răsuflarea puturoasă, apăruse nu știu cum Îndărătul lui Enkim, izgonindu-l Încet-Încet spre apa care curge. În apă, o surată de-a șopârlei aștepta cu botul căscat, În timp ce altele pluteau alene către mal, duse de curent. Logon azvârli cu sulița În șopârlă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
strice lucrarea. Și, ia spune: cine-i Învață drumul? Șoapta Îi tremura. Îl vedeam cum se tot foia, gata-gata să mă atingă. Dar, nu făcu altceva decât să Înghită În sec. Apoi, luându-și inima În dinți, spuse dintr-o răsuflare: - Ești Krog, ești toiag pentru Tatăl din Cer! Nu ești om de rând. N-o să ai nici tihnă și nici măcar femeie frumoasă așa că, spune acum, mă Îmboldi el, spune când omori la Enkim ăsta cu două fețe? Vorbise printre dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
când pleacă puhoaie de oameni dintr-o parte În alta. Nu-ți spun nici despre degetele și picioarele degerate, căci de astea Îți amintești chiar dacă nu le-ai mai trăit niciodată. Doar puțin să-ți dea ghes aripa fricii sau răsuflarea morții, că amintirile astea vechi, Îngropate cu mult dincolo de cuvinte, săpate adânc În oasele și sângele tău, prind iarăși viață. Pielea ți se face de găină, simți pe spinare gerul exodului nostru, inima ți se strânge de tot frigul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fusesem ca ei. Te pomenești că, asemenea tuturor oamenilor mari, nu mai știam să privesc iscoditor la lucruri, ceea ce, știi bine, e semn de moarte. Am ieșit din casă și am trecut atât de aproape de Logon Încât i-am simțit răsuflarea. El scuipă În urma mea, iar mărunțeii Îl Împunseră cu sulița În șale, cât să-i amintească cine prinsese pe cine. Logon scuipă din nou Însă. - Lăsați-l, am spus. Măi Enkim, măi... am Început, dar iarăși n-am știut ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aceeași frânghie de mâini și de picioare, Logon zăcea chircit În fundul gropii, slăbit, abia respirând, cu coastele ce Îi jucau sub piele de ziceai că-i un câine fugărit. O altă frânghie, trecută prin jurul gâtului, cât să nu-i ia răsuflarea, Îl ținea legat de un bulumac noduros. Mi-am Înghițit scuipatul. Frumosul ăsta de Logon... Omul care mă privise cu ochi de femeie... Sfătuitorul meu din nopțile grele de pe puntea de gheață... - Bună ziua, Logon... M-a privit, micșorând ochii. Nările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și ad-o și pe Trina că uite, stăpânul vorbei Întreabă de voi. Cele două bătrâne se apropiară, cu ochii jucându-le de spaimă Într-o parte și-n alta. Țineau mâna la gură, de parcă doreau să nu ne supere cu răsuflarea lor dar, așa fuseseră mereu bătrânele noastre. - Ea e Siloa, mumă-mea! se făli Zarge cu una dintre ele. Cică tare frumoasă mai era când era tânără. - Lasă măi Zarge, măi, se apără bătrâna, cu glas răgușit, și-și afundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
primul care punea o Întrebare. Devenise un protocol. Toată lumea aștepta ca el să inaugureze discuțiile. La Începutul toamnei era Încă destul de activ, deși când Îl conduceam din apartament până la campus, trebuia să se oprească la fiecare colț ca să‑și tragă răsuflarea. Îmi aduc aminte că stoluri de papagali coborâseră pe un pâlc de arbuști cu boabe roșii, comestibile. Se bănuia că papagalii aceștia erau descendenții unei perechi care scăpase dintr‑o colivie; Își clădiseră cuiburi lunguiețe, ca niște saci, În parcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să nu râdeți, Trebuie să vă spun, dumneavoastră trebuie să vă spun totul... Totul! Știți... eu... dintotdeauna... toată viața mea.... mi-am dorit... să fiu... (Repede, șoptit, conspirativ.) călător prin ploaie! CĂLĂTORUL PRIN. PLOAIE (Ușor uimit.): Adevărat? ȘEFUL GĂRII (Cu răsuflarea tăiată.): Adevărat, adevărat! Mi-am dorit acest lucru încă din copilărie, încă de pe când ascultam acele povești minunate... despre... călătorii prin ploaie... Mi-am dorit, o, mi-am dorit atât de mult... atât de mult... Am jinduit, m-am chinuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
totuși niciodată, nu el, pe oaspetele întârziat ce cutează să o pornească prin noaptea de iarnă, singur, mult după trecerea ultimului autobuz. E de mirare cum izbutește să doarmă cu burta pe zăpadă, pe gerul ăsta, fără să-i pese. Răsuflarea i se încheagă în perii din blană, încununând-o cu țurțuri străvezii. Oamenii îl lasă mai departe să doarmă, se uită doar la el. Își suflă în pumni, își trag căciulile și mai bine peste urechi, se bat peste brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
insul îi șopti, conspirativ. „Intenționat v-au dat lista ușor derutantă. Au trecut-o cu bună știință pe doamna Rela cu numele ei de domnișoară, Soporan. Este că nu v-ați prins?“ Chicoti amuzat necunoscutul acela, ca și cum făcuse cine știe ce ghidușie. Răsuflarea lui mirosea a pucioasă, a smoală clocotită, a magmă, a apă de masă Căciulata, răsclocită, a Baltă stătută, a mâl cu lintiță putrezită, un miros de străfund de pământ. „Ce vrei domnule?“ se răsuci Păsculescu spre el. Insul însă dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vișinie, cu volănașe. Să fiu mândrită, când o fi să dau ochii cu mitnicii cerului. Să vadă vameșii văzduhului că am fost și eu cineva la viața mea, chiar de-am lucrat la confecții, în pădure la Obancea! Își trase răsuflarea. Se auzea cum deschide ceva scârțâitor, ca o ușă, vreun un sertar. Preciză: - Rochia aia, cu care am fost și la înmormântarea lui Steluș. Și dacă mă văd cu el acolo, să știi că am ce-i povesti, abia aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
undeva, dar nu mai știu unde. Tu știi? - Ce-ai zis acolo? Băi, Vali...bodogăni Rozalia. - Mesteacăn, dragă. Uite-așa, cu pielița albă, mlădițe gingașe, să vezi ce trup am acuma... Tăcu o vreme. Tăcea și Rozalia. Îi auzea doar răsuflarea greoaie și câteva gogâlțuri repezite. Mai trăsese câteva duști. Apoi se răsti: - Auzi, Vali, nu mai sta fato singură în casă și cu televizorul deschis. Dau ăștia niște povești cu unii din ăia care zice că e peste tot, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
îmi vedea mișcarea, n-o înțelegea și mă apuca de haină privindu-mă speriată. Eu îi șopteam să se liniștească, să aibă răbdare, dar cuvintele mele nu ajungeau până la ea. Urla mereu și se oprea doar cât să-și tragă răsuflarea. Simțeam că mă înăbuș și că o să vomit. Prin crăpăturile din peretele grajdului vedeam oameni fugind speriați în toate părțile. Salcia de dincolo de drum fremăta în bătaia vântului și arătarea asta îmbucătățită plutind deasupra Soniei îmi zbârlea părul. - Încă puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
le piere absolut orice voință. Și totuși, nu-și dădeau seama cât de simplă și de frumoasă era Sociologia Spațială. Era cel puțin descumpănitor. - Nu-i ăsta filonul de aur al viitorului, spuse Mama Mare. Dădu fumul afară cu o răsuflare lungă. Scrumă în stratul de mărgăritare și se uită la firele de cenușă căzute pe o frunză. Aș fi vrut s-o întreb „și care-i filonul de aur al viitorului?” dar încremenirea ei era prea stranie; parcă își amintise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o serie de scârțâieli și zăngănituri alarmante. Ca s-o bag în viteza a treia, trebuia să fac o manevră complicată, de-mi suceam încheietura, cu care eu eram deja obișnuită, dar care-l făcu pe Sally să-și țină răsuflarea și să se facă mic pe scaun. Spre norocul sensibilității lui rafinate, ca să nu mai vorbim despre menținerea furgonetei în stare de funcționare, teatrul se afla la numai o jumătate de oră distanță, pe o străduță interioară oarecare, în apropiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]