1,919 matches
-
spațiu-timp. Acest spațiu, însă, este foarte similar cu spațiul tridimensional euclidian standard, și astfel este ușor de lucrat cu el. Diferențiala distanței ("ds") în spațiul cartezian 3D este definită ca: unde formula 74 sunt diferențialele celor trei dimensiuni spațiale. În geometria relativității restrânse, se adaugă o a patra dimensiune, derivată din timp, și astfel ecuația diferențialei distanței devine: Dacă se dorește să se facă și coordonata timpului să arate ca și cele spațiale, se poate trata timpul ca fiind imaginar: "x = ict
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
teoretică profundă, care arată că teoria relativitățiieste doar o simetrie de rotație a spațiu-timpului nostru, foarte simialră cu simetria de rotație a spațiului euclidian. Așa cum spațiul euclidian folosește o metrică euclidiană, și spațiul timpul folosește o metrică Minkowski. În esență, relativitatea restrânsă poate fi enunțată în termenii invarianței intervalului spațiu-timp (dintre oricare două evenimente) ca văzut din orice sistem de referință inerțial. Toate ecuațiile și efectele relativității restrânse pot fi deduse din această simetrie de rotație (grup Poincaré) a spațiu-timpului Minkowski
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
euclidian folosește o metrică euclidiană, și spațiul timpul folosește o metrică Minkowski. În esență, relativitatea restrânsă poate fi enunțată în termenii invarianței intervalului spațiu-timp (dintre oricare două evenimente) ca văzut din orice sistem de referință inerțial. Toate ecuațiile și efectele relativității restrânse pot fi deduse din această simetrie de rotație (grup Poincaré) a spațiu-timpului Minkowski. Misner (1971 §2.3), În cele din urmă, profunda înțelegere a relativității restrânse și a celei generale vor veni din studiul metricii Minkowski (descrisă mai jos
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
două evenimente) ca văzut din orice sistem de referință inerțial. Toate ecuațiile și efectele relativității restrânse pot fi deduse din această simetrie de rotație (grup Poincaré) a spațiu-timpului Minkowski. Misner (1971 §2.3), În cele din urmă, profunda înțelegere a relativității restrânse și a celei generale vor veni din studiul metricii Minkowski (descrisă mai jos) și nu din cel al unei metrici euclidiene "deghizate" folosind "ict" drept coordonată temporală. Dacă reducem la 2 numărul dimensiunilor spațiale, pentru a putea reprezenta fizica
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
-t" este informația pe care acel punct o primește, iar conul din secțiunea "+t" este informația pe care acel punct o trimite. Geometria spațiului Minkowski poate fi descrisă printr-o diagramă Minkowski, utilă în înțelegerea multor experimente imaginare din teoria relativității restrânse. Poziția unui eveniment în spațiu-timp este dată de un cuadrivector contravariant ale cărui componente sunt: Adică, formula 84, formula 85, formula 86 și formula 87. La exponent sunt indicii contravarianți și nu puteri. La indice sunt indicii covarianți, de la zero la trei. Gradientul
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
suma lui formula 94 și formula 95 de la 0 la 3 în partea dreaptă a ecuației, conform notației Einstein pentru sume. Grupul Poincaré este cel mai general grup de transformări care păstrează metrica Minkowski și reprezintă simetria fizică ce stă la baza relativității restrânse. Toate cantitățile fizice sunt date ca tensori. Pentru a trece dintr-un sistem în altul, se folosește legea transformărilor tensoriale unde formula 97 este matricea inversă a lui formula 98. Pentru a vedea utilitatea acesteia, transformăm poziția unui eveniment de la un
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
și dificil pentru a verifica aceasta. De asemenea, la construirea acestor ecuații adesea găsim că alte ecuații despre care anterior credeam că nu au nicio legătură cu ele sunt, de fapt, strâns legate, ca făcând parte din aceeași ecuație tensorială. Relativitatea restrânsă este exactă doar când potențialul gravitațional este mult mai mic ca c; într-un câmp gravitațional puternic trebuie să se folosească teoria relativității generalizate (care este, la limită, echivalentă cu cea restrânsă pentru câmpuri gravitaționale slabe). La scară foarte
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
nicio legătură cu ele sunt, de fapt, strâns legate, ca făcând parte din aceeași ecuație tensorială. Relativitatea restrânsă este exactă doar când potențialul gravitațional este mult mai mic ca c; într-un câmp gravitațional puternic trebuie să se folosească teoria relativității generalizate (care este, la limită, echivalentă cu cea restrânsă pentru câmpuri gravitaționale slabe). La scară foarte mică (la lungimi de ordinul distanței Planck și mai mici) trebuie să fie luate în calcul și efectele cuantice, de unde rezultă gravitația cuantică. Totuși
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
pentru câmpuri gravitaționale slabe). La scară foarte mică (la lungimi de ordinul distanței Planck și mai mici) trebuie să fie luate în calcul și efectele cuantice, de unde rezultă gravitația cuantică. Totuși, la nivel macroscopic și în absența câmpurilor gravitaționale puternice, relativitatea restrânsă a fost testată experimental, obținându-se un grad extrem de înalt de precizie (10) Datorită libertății pe care o acordă teoria de a alege cum să se definească unitățile de distanță și timp în fizică, este posibil să se facă
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
testată experimental, obținându-se un grad extrem de înalt de precizie (10) Datorită libertății pe care o acordă teoria de a alege cum să se definească unitățile de distanță și timp în fizică, este posibil să se facă unul din postulatele relativității consecință tautologică a definițiilor, dar acest lucru nu poate fi făcut pentru ambele postulate simultan, deoarece, împreună, ele au consecințe independente de alegerea definițiilor pentru distanță și timp. Relativitatea restrânsă este consistentă cu ea însăși din punct de vedere matematic
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
timp în fizică, este posibil să se facă unul din postulatele relativității consecință tautologică a definițiilor, dar acest lucru nu poate fi făcut pentru ambele postulate simultan, deoarece, împreună, ele au consecințe independente de alegerea definițiilor pentru distanță și timp. Relativitatea restrânsă este consistentă cu ea însăși din punct de vedere matematic, și este parte organică din toate teoriile fizice moderne, în primul rând din teoria cuantică de câmp, teoria corzilor, și teoria relativității generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
de alegerea definițiilor pentru distanță și timp. Relativitatea restrânsă este consistentă cu ea însăși din punct de vedere matematic, și este parte organică din toate teoriile fizice moderne, în primul rând din teoria cuantică de câmp, teoria corzilor, și teoria relativității generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au condus la elaborarea teoriei
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
însăși din punct de vedere matematic, și este parte organică din toate teoriile fizice moderne, în primul rând din teoria cuantică de câmp, teoria corzilor, și teoria relativității generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au condus la elaborarea teoriei relativității restrânse: O serie de experimente au fost efectuate cu scopul de a
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
primul rând din teoria cuantică de câmp, teoria corzilor, și teoria relativității generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au condus la elaborarea teoriei relativității restrânse: O serie de experimente au fost efectuate cu scopul de a testa teoria relativității restrânse în raport cu alte teorii rivale. Printre acestea se numără:
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au condus la elaborarea teoriei relativității restrânse: O serie de experimente au fost efectuate cu scopul de a testa teoria relativității restrânse în raport cu alte teorii rivale. Printre acestea se numără:
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au condus la elaborarea teoriei relativității restrânse: O serie de experimente au fost efectuate cu scopul de a testa teoria relativității restrânse în raport cu alte teorii rivale. Printre acestea se numără:
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
În fizică, transformările Lorentz fac conversia între două măsurători diferite, efectuate de doi observatori diferiți, asupra spațiului și timpului, atunci când un observator este în mișcare uniformă și rectilinie în raport cu celălalt. În (relativitatea galileiană) din fizica clasică, singura conversie considerată necesară era formula 1, descriind cum se deplasează originea sistemului de coordonate al unui observator prin spațiu în raport cu a celuilalt, la viteza formula 2 de-a lungul axei x din fiecare sistem. Conform relativității restrânse
Transformările lui Lorentz () [Corola-website/Science/310220_a_311549]
-
În (relativitatea galileiană) din fizica clasică, singura conversie considerată necesară era formula 1, descriind cum se deplasează originea sistemului de coordonate al unui observator prin spațiu în raport cu a celuilalt, la viteza formula 2 de-a lungul axei x din fiecare sistem. Conform relativității restrânse, aceasta este doar o aproximație suficientă la viteze mici în raport cu cea a luminii, și în general rezultatul este nu doar o deplasare de-a lungul coordonatelor x; vor fi distorsionate și timpul și spațiul. Dacă spațiul ar fi omogen
Transformările lui Lorentz () [Corola-website/Science/310220_a_311549]
-
în raport cu cea a luminii, și în general rezultatul este nu doar o deplasare de-a lungul coordonatelor x; vor fi distorsionate și timpul și spațiul. Dacă spațiul ar fi omogen, atunci transformarea Lorentz este una liniară. De asemenea, deoarece teoria relativității postulează că viteza luminii este aceeași pentru toți observatorii, trebuie să păstreze intervalul de spațiu-timp dintre două evenimente din spațiul Minkowski. Transformările Lorentz descriu doar transformările în care evenimentul de la x=0, t=0 este fix, astfel încât pot fi considerate
Transformările lui Lorentz () [Corola-website/Science/310220_a_311549]
-
rotații ale spațiului Minkovski. Setul mai general de transformări care include și translațiile este cunoscut sub numele de grup Poincaré. Henri Poincaré (1905) a denumit transformările Lorentz după fizicianul și matematicianul olandez Hendrik Lorentz. Ele reprezintă fundamentul matematic a teoriei relativității restrânse a lui Albert Einstein. Transformările Lorentz elimină contradicțiile dintre teoriile electromagnetismului și mecanicii clasice. Ele au fost deduse de către Joseph Larmor (1897) și Lorentz (1899, 1904). În 1905, Einstein le-a dedus pe baza ipotezei covarianței Lorentz și a
Transformările lui Lorentz () [Corola-website/Science/310220_a_311549]
-
corecte dacă nu enunță aceleași legi ale fizicii în anumite situații similare între ele. Aceste tipuri de principii au fost aplicate cu succes în știință, fie implicit (ca în mecanica newtoniană) fie explicit (ca în teoriile lui Albert Einstein, a relativității restrânse și generale). restrânse afirmă că legile fizicii trebuie să fie identice în toate sistemele de referință inerțiale, dar că acestea pot varia între sistemele de referință neinerțiale. A fost folosit atât în mecanica newtoniană cât și în relativitatea restrânsă
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
a relativității restrânse și generale). restrânse afirmă că legile fizicii trebuie să fie identice în toate sistemele de referință inerțiale, dar că acestea pot varia între sistemele de referință neinerțiale. A fost folosit atât în mecanica newtoniană cât și în relativitatea restrânsă; în cea de-a doua, influența sa a fost atât de puternică încât Max Planck a botezat teoria după acest principiu. Principiul forțează legile fizice să fie aceleași în orice vehicul care se deplasează cu viteză constantă și în
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
alt obiect. Principiul nu extinde această proprietate la sistemele de referință neinerțiale deoarece aceste sisteme, în experiența generală, nu se comportă conform acelorași legi ale fizicii -- de exemplu, oamenii simt forțe fictive când sistemul lor de referință este accelerat. Principiul relativității restrânse a fost enunțat "explicit" pentru prima oară de Galileo Galilei în 1639 în lucrarea sa "Dialog privind cele două mari sisteme ale lumii, folosind metafora corabiei lui Galilei. Mecanica newtoniană a adăugat principiului relativității câteva alte concepte -- diferite legi
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
de referință este accelerat. Principiul relativității restrânse a fost enunțat "explicit" pentru prima oară de Galileo Galilei în 1639 în lucrarea sa "Dialog privind cele două mari sisteme ale lumii, folosind metafora corabiei lui Galilei. Mecanica newtoniană a adăugat principiului relativității câteva alte concepte -- diferite legi și o presupunere privind existența unui timp absolut. Când este formulat în contextul acestor legi, principiul relativității afirmă că legile fizicii sunt "invariante" sub o transformare galieleiană. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Henri Poincaré
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
Dialog privind cele două mari sisteme ale lumii, folosind metafora corabiei lui Galilei. Mecanica newtoniană a adăugat principiului relativității câteva alte concepte -- diferite legi și o presupunere privind existența unui timp absolut. Când este formulat în contextul acestor legi, principiul relativității afirmă că legile fizicii sunt "invariante" sub o transformare galieleiană. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Henri Poincaré a sugerat că principiul relativității este valabil pentru toate legile naturii. Joseph Larmor și Hendrik Lorentz au descoperit că ecuațiile lui Maxwell
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]