2,564 matches
-
considerat de prost-gust, fusese alegerea lui ca martor la cea de-a doua căsătorie a sa. Și se revăzu pe el Însuși, un tânăr de șaptesprezece ani, scheletic, În blugi și tricou negru, cu frunza de marijuana imprimată pe piept, rezemat de soclul statuii lui Marc Aureliu, strângând În pumni o mână de boabe de orez, pe care nu Îl aruncase după obicei, În Întâmpinarea mirilor. Iar când Maja Îl chemase, el se apropiase și, polemic, lăsase orezul să cadă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
drăguțe, frumos Îmbrăcate și ciripitoare, care Încercau să o liniștească pe tânăra mamă, spunându-i că În trei luni de zile avea să fie din nou slabă ca Înainte. Și apoi o zărise pe ea - Întinsă pe pat, cu spatele rezemat În pernă. Chipul Îi era umbrit de bretonul negru, iar În brațul drept avea o perfuzie. Cezariană - fără nici un pic de jenă, dama aceea repeta tuturor, cu voce tare, că fiica ei Înfruntase cu curaj o sarcină dificilă, intrând apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
simțea dezamăgirea și regretul. Piața imobiliară a scăzut mult. Ar fi o investiție bună. Bursa a crescut, trendul este pozitiv de mult timp, aș putea să-mi scutur puțin portofoliul de acțiuni și să-l transform În lichidități. Aris Își rezema capul de perete, Învins. — Fiecare Își investește banii așa cum vrea. Eu nu am bani, dar am timp și puteam să-l cheltuim mai bine. Aveam o Întâlnire la Battello Ubriaco. Am acolo un prieten arab, un clandestin, cum spui tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
deschizându-i buzele cu limba, iar ea nu-i opuse rezistență. Dimpotrivă, avu impresia că i se abandona, că se desfăcea ca o valvă și era exact așa cum trebuia să fie. În timp ce mâinile i se strângeau În jurul gâtului ei, Își rezemă fruntea de gâtul ei alb și puse gura pe firul acela roșu lăsând ca sângele ei să i se scurgă pe buze, pentru că era al Emmei și iubirea pentru ea Însemna riscul final - trecuse pragul, trăia de-acum deasupra tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a unui sfincter. Pana din eșarfa Emmei Îi rămase lipită pe obraz. — Mai puțini decât mi-aș fi dorit, și mai mulți decât erau necesari, răspunse Emma. Dar tu? — E un răspuns pe care ți-l pot Întoarce, râse Sasha, rezemându-se de mânerul scărilor rulante care urcau leneșe prin galeria interminabilă săpată sub Villa Medici pentru a pătrunde În măruntaiele orașului. VIA VENETO VILLA BORGHESE. Alunecând printre bariere portocalii, covorașul de metal se mișca sub picioarele lor cu o lentoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
iluzia că o ține sub control. Sasha privi planetele din sistemul solar. Se trezise proiectat În mijlocul unei crize familiale care nu Îl privea. Iar cealaltă, a sa, Îi era interzisă. Valentina Îi surâse dintr-o ramă ce părea din argint, rezemată pe televizor. Părul ei castaniu, aceiași ochi strălucitori, ca ai mamei, aceeași gură cu buze cărnoase și Întunecate, dar o expresie complet diferită, Îmbufnată, severă, fără surâs. I-ar fi plăcut să aibă așa o fetiță. Dacă ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Într-o rachetă de lumină, o cutie de sticlă suspendată deasupra acoperișurilor Romei. Valentina ieși În balcon. După construirea verandei, din terasă mai rămăsese doar o fâșie lungă, lată de un metru. Dar oricum, dacă voiau să se joace, tati rezema scara de perete și Îi ducea sus pe terasa de deasupra blocului. Vara smoala se topea, iar ei se amuzau cufundându-și picioarele În mâzga aceeași fierbinte. Poate că acolo sus Încă se mai păstrau urmele lor - amprente de picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
reproșa la telefon o voce feminină. L-ai distrus deja, nu-ți ajunge? Ce mai vrei de la el? Emma se grăbi să Închidă telefonul. — Mama lui Antonio nu a mai vorbit cu el de la Paști, rezumă ea, răsuflând oarecum ușurată. Rezemați de balustrada cheiului, scrutau depărtarea - poate, poate l-ar fi văzut pe Antonio plimbându-se acolo Împreună cu copiii, pierdut și rătăcit, Închistat În obsesia lui ca Într-o cochilie. Erau atât de apropiați, Încât părul Emmei Îi atingea din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
interpreta acest semn ca pe o dovadă de bunăvoință, ca pe un mesaj favorabil venit din cer pentru viitorul lor. Și totul ar fi continuat ca Înainte. Nu se va schimba nimic. FĂ BUM. Își continuă drumul pe lângă zidul clădirii, rezemându-se de perete pentru a nu se rătăci. Meri urmări cu privirea umbra neagră a mamei Camillei - siluetă șchiopătândă, prin gropi, pantofi cu vârful ascuțit și cu brățară În jurul gleznei, ce oscilau Între cauciucuri sparte și bidoane de tablă, picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
stârnise cine știe ce interes. Își trăgea sufletul sub un dud din marginea drumului. Fusese tocmai la Braniște, dincolo de pădure, să ducă un ied la niște rude mai sărace ale spătarului. Acum se întorcea la curte, unde îl așteptau alte treburi. Se rezemase de scoarța uscată și tare a copacului și își fermeca inima cu un fluier mic. Se gândea la Ghighina, fata spătarului Gongea. Nu se gândea la ea ca la o iubită, ci, așa, ca la o ființă frumoasă către care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nebunie. Nu-și imaginase că prin mișcarea asta circulară poate să atingă un stadiu atât de înalt de fericire. Era acum ca un cerc mototolit, ca un continuum care se mișca amețitor, prin cotloanele ființei lui Pampu, în timp ce acesta stătea rezemat de trunchiul dudului, cu ochii pierduți în zare, cu gâtul roșu, contractat și pătat de un strop verde, abia vizibil. Era stăpânul acestui om și plutea cu mintea amorțită și fără dorințe. Pe urmă, s-a moleșit tot și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să facă mai departe. Se uitase spre Mărineci, iar acesta părea împietrit pe lada lui. Pe fereastră alunecau lumina albă de lună și umbrele depărtate ale unei tufe de liliac. Ceilalți băieți nici nu respirau. În cele din urmă, îl rezemase pe Mașcatu de tocul ușii, iar pe Iscru îl așezase cu grijă pe lada pusă acum lângă fereastră. Apoi adormise buștean. În zorii zilei, când deja curtea forfotea de glasuri și mișcare, odaia grajdului era pustie. Pampu se trezise ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de vineri desenaseră cu ceară fiecare ou. Nu doar câteva femei care știau bine să țină condeiul, ci și băieții care vruseseră să-și lase gândurile pe câte un ou. Zogru desenase un copac mic și stufos, de care era rezemată o siluetă, iar în fața ei se ridica un firicel ca un șarpe. Pe urmă își pierduse din vedere creația. O parte din ouă au fost duse în fața bisericii, la hora rituală de Paște. Dar cea mai frumoasă amintire din acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
neagră, însemnată cu șanțurile albe ale ridurilor bătrâne. Avea pe atunci aproape 70 de ani și în ochii ei căprui licărea viața ca la orișicare vârstă. S-a șters pe față cu o frunză mare de floarea-pâinii. Apoi a așteptat, rezemată de un copac, până când a apărut Zinicu, un bărbat tot așa de emoționat ca și Fănița. Amândoi erau trecuți prin viață, se știau de copii, dar abia atunci, la sfârșitul verii lui 1520, se văzuseră cu adevărat. Erau doi oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cu Zoe ca la marele moment al adevărului. Era o noapte frumoasă de vară, iar prin fereastra odăii înalte se vedea luna butucănoasă și neîmplinită. - În sfârșit, suntem singuri, draga mea, i-a spus în timp ce intra pe ușă. Ea stătea rezemată de pernele mătăsoase și îl privea zâmbind. - Să nu te sperii și să mă asculți, a mai spus el, privind-o ca și când ar fi început să i se topească fața. Apoi s-a așezat pe marginea patului, în așa fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
m-a nenorocit... Visele-mi plutesc... O, mamă!” În cele din urmă, își pecetlui suflul glasului, obturat cu un aparent urlet disperat, inutil remedierii situației de față. Ca la un semn, se prăbuși într-un grandios impact cu asfaltul reavăn, rezemându-și capul palid de bordura trotuarului prăfuit de exitus și viață. Am cutezat, deși sfios, să îi cuprind capul în brațe... și m-am cutremurat. Rânjetul slab de marionetă, petele de sânge ce îi dezveleau chipul, buzele vinete, întredeschise, ce
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cenușiu parcă vroia să plângă, însă nu lacrimi pure, ci nea. Îmi era frică, pentru prima dată-n viață, să mă apropii de scaunul scrijelit din cauza căruia am o durere insuportabilă a spatelui. Mi-am pus, de data aceasta, ghiozdanul rezemat de trunchiul copacului și acolo m-am așezat și eu. Era liniște. Am vrut să închid ochii, să adorm, să uit de toate...măcar pentru câteva afurisite de minute! Și n-am mai fost conștientă după... Visam. Trecusem deja linia
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
corp, iar pe Rahela n-o interesa nimic în afară de pregătirile de nuntă. Doar Zilpa vedea pofte oriunde se uita. Pentru ea, parcă toată lumea se umpluse de dorințe. Lea se foia toată noaptea, iar Zilpa îl văzuse pe Iacob pe câmp, rezemat de un copac, lucrându-și sexul cu mâinile până când căzuse epuizat. Cu o lună înainte de nuntă, Iacob încetase să mai aibă coșmaruri cu lupta dintre el și părinții și fratele lui, ci își petrecea nopțile visând la fiecare dintre cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
vreme Îndelungată după ce contururile insulei se pierdură În zare, cu sentimentul difuz că Îi fusese amputată o parte din ființă. - Oamenii locului spun că dacă părăsesc Lands’en simt că parcă li se Îndoliază sufletele... murmură Ryan venind să se reazeme În coate de bastingaj. Dar uneori e necesar să plece, pur și simplu pentru a respira. Marie Își dădu la o parte o șuviță de păr pe care vîntul i-o aducea peste obraz și Îl privi atentă, tulburată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zise ea, Înciudată. Cu atît mai bine. * * * Yvonne, blocată din ajun, la fel ca toți ceilalți, pe continent, urcă pe bac fără să le arunce măcar o privire și se duse să se posteze În partea din față, hieratică. Stăteau rezemați În coate de bastingaj, tăcuți, cînd Ryan Își făcu apariția lîngă ei. Se arătă vizibil fericit s-o revadă pe tînăra femeie, chiar dacă nu făcu nici o aluzie la „falsa plecare“ de pe insulă și nici la vizibila Împăcare cu polițistul. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acum că ea, Gwen, făcea parte dintre ei? La fel ca Într-un joc de domino, consecințele acestei mărturisiri cădeau unele după altele, trezind În ea buimăceală, repulsie, mînie. Ronan, sub forța șocului, se apropiase de mama lui, care se rezemă de el. Yvonne Îi privi o clipă, o crispare de suferință trecu fugar peste chipul ei, se răsuci apoi pe călcîie și se Întoarse În prag. Vocea ei făcu să se simtă o gravitate, o sfîrșeală neobișnuită cînd i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mărgineau plaja privată a familiei Kersaint. Soarele răsărise de vreo jumătate de ceas, iar marea Începuse să se retragă, lăsînd să se vadă șinele care Îngăduiau ca iahtul să fie dat la apă indiferent de maree și de starea valurilor. Rezemat În bastonul cu măciulie, Arthus de Kersaint privea neîncetata mișcare a mării care se retrage, asimilînd-o vieții care puțin cîte puțin Îl părăsea Într-un mod la fel de inexorabil. De pe promontoriul unde se afla, putea să vadă o mare parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
deodată un zgomot surd, ca o cădere. - Vine din camera tatei! exclamă Armelle. Se repeziră Într-acolo. Bătrînul simțise nevoia să se Întindă, fiind mult mai Încercat de sarcasmele fiului său decît ar fi vrut să admită. CÎnd tocmai Își rezema bastonul de colțul patului, privirea Îi rămăsese pironită pe o poză Înrămată sprijinită de cana cu apă pentru noapte. Pupilele i se măriseră, mîinile descărnate apucaseră poza și se crispaseră violent peste rama de lemn. În fotografie, Ryan, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și pe Marie spre galeria care ducea la muzeu. O porniră prin galerie și ajunseră iute În sala principală, chiar În spatele rămășițelor epavei vasului Mary Morgan. PM urlă: - Ryan! Ryan! E aici! Arestați-l! Ce mai așteptați? S-o șteargă? Rezemat de un stîlp, Ryan se uita la ei, aparent cu mult calm. Marie remarcă pe dată că avea chipul foarte palid, marcat de oboseală, iar glasul lui exprima lehamitea. - Gata cu circul, Pierre-Marie, exagerezi. Dacă aș fi vrut să fug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
iau hainele de la curățătorie, dar spre groaza mea, doamna Farley trece pe lângă mine și intră în casă, exclamând : — Ți le duc eu ! — Îhm... scuzați vă rog... ăă... dezordinea, spun în clipa în care trece pe lângă mai multe rame cu fotografii rezemate de perete. Am tot vrut să le atârn... și să arunc cutiile... O conduc repede în bucătărie, departe de grămada de cutii cu mâncare la pachet de pe masa din hol. După care regret imediat. Pe blatul de la bucătărie se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]