1,867 matches
-
că și lor puțin le păsa de mine. În gol de fantezie, disprețul și-l aruncau spre mine odată cu leafa lunarei umilințe. Mai ales în fața lui Țandără, cu care împărțisem atâtea alte mizerii și părăsiri, nu aveam de ce să mă rușinez. — M-am prins de când te-am văzut la stop, se veseli popa. Intelectual strămoșesc. Belit și flămând. Deși, sincer să fiu, meritai măcar două sutare de dolari la chenzină, dacă v-o mai dă, că... O viață de om aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
perspective. Nu văd de ce te-aș minți, i-am răspuns, trăgându-mă de sub brațul lui. Trăiesc așa și mi-e bine. — Persepolis! hohoti, intrând în mașină. Cum să-ți fie bine? Totuși, dacă ai nevoie de-o sponsorizare, nu te rușina. Îmi trimiți numărul tău de cont și-ți vărs câți coconei ai nevoie. Sponsorizez zeci de porcării și tocmai în numele prieteniei noastre de demult să nu-ți dau și ție? Ne-am îmbrățișat. Înainte de a trânti portiera, m-a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe frunzele uscate, observînd cum acestea se lipeau de miile lui de răni și Îngăduind, pentru prima oară de cînd se ținea minte, ca lacrimile să-i curgă pe obraji. Își dădu frîu liber lacrimilor și plînse fără să se rușineze, convins că avea cu vîrf și Îndesat motive să o facă și că nu exista - și probabil că nu existase niciodată de-a lungul istoriei - o ființă atît de profund nefericită pe fața pămîntului. Chiar și Elegbá, zeița răului, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ultima picătură de tandrețe și cele mai intime dorințe de a iubi sau de a fi iubit. Acele sentimente - dacă existaseră vreodată cu adevărat - erau moarte de-acum; moarte cu totul, În afară de visele lui, cînd se trezea deodată ud și rușinat de propria slăbiciune, și numai chipul fragil, palid și Înfricoșat al tinerei pasagere de pe Virgen Blanca reușise să facă să renască Înlăuntrul lui, după atîția ani de singurătate și uitare, farmecul dulce-acrișor al sterilei lui neliniști În fața vreunei femei. Dulcineea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ai găsit în aceeași stare în care m-ai lăsat, doar că nu mai dormeam, ci eram trează. Când Te-a văzut, sufletul meu s-a umplut de o bucurie nepământească, dar pe cât mă bucuram, tot pe atât mă și rușinam. Am încercat să caut scuze: - Doamne, iartă-mă, Te rog, m-ai găsit la fel pentru că nu am nimic cu ce lucra. - Nu ai, dar nici nu le-ai căutat, nici nu le-ai cerut, mi-ai zis. Tot cel
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cu mine. Din tortul meu ți-aș face o haină, din zilele mele o viață plină de desmierdări. Astfel cum privea umilită la el, fusul îi scăpă din mână și furca căzu alături cu ea. Ea se sculă - și ca rușinată de cele ce zisese, mînile ei spânzurau în jos ca la un copil vinovat, și ochii ei cei mari se plecară. - El se apropiă de ea, c-o mână îi cuprinse mijlocul, iar cu cealaltă îi desmierdă încet fruntea și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
am dat peste un curs postat la grămadă sub numele meu, din care nu am recunoscut mare lucru și pe care nu l-am autorizat niciodată. Evident, nici nu aș fi avut cum... Ceea ce nu m-a împiedicat să mă rușinez și să mă revolt în același timp, ca și cum aș fi fost obiectul unui act de voaiorism. Mai departe m-am pomenit citat și comentat cu niște afirmații despre care îmi aduceam aminte vag că s-ar putea să le fi
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
oricum, când maică-sa era bine, rânduia lucrurile, deretica și spăla. De altfel era spălătoreasă cu ziua. Vara se ducea să se spele pe cheiul gârlei, unde se și îmbăiau, cu toatele, în pielea goală, laolaltă cu bărbații, fără să se rușineze, iarna era mai greu, mergea doar pe la casele care aveau apă curentă. Săraca de ea, avea mâini „de spălătoreasă“, roșii și umflate. Rar de tot, când îl mângâia, îi simțea bătăturile din palmă, mai mult îi răzuia obrajii. Străinul, sprijinit
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ea plină de curiozitate. „...Am să-l întreb pi bunicu!“. Privind și urmărind tot timpul viața din natură, a învățat să gândească. În ultima vreme, bătrânul Toma nu-i mai poate răspunde lă întrebări și se întristează, ori, chiar se rușinează. Iar Anuca era nemulțumită, că multe întrebări rămăseseră fără răspunsuri. Și-a amintit că la mătușa Domnica, Fănuță, băiatul cel mare, buchisea pe o tăbliță neagră cu plumb... niște semne... Fetei îi intră în cap sa meargă la școală, ca
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
să spun, dacă servitorii și stăpânii am fi pe deplin egali. — într-un anumit fel - încercă să descopere unde voia să ajungă, fără să se angajeze. Voi, tuaregii, sunteți ultimele ființe de pe pământ care mai aveți sclavi și nu vă rușinați de asta. Nu e drept. — Eu n-am sclavi. Am servitori. — Adevărat? Și ce faci dacă fuge vreunul și nu mai vrea să lucreze pentru tine? — îl caut, îl biciuiesc și-l aduc înapoi. S-a născut în casa mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pe departe adevărata sa înfățișare și era convins că așa, cu noul lui aspect, nici măcar Laila n-ar fi fost în stare să-l recunoască. îl dezgusta ideea că niște străini ar putea să-i vadă chipul și se simțea rușinat ca și cum ar fi trebuit să iasă gol pe stradă și să se plimbe așa prin mulțime, pentru că într-o zi, cu mulți ani în urmă, când încetase să mai fie copil, maică-sa îi dăruise prima sa gandurah, și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de o secundă. — Și pe fata aia. — Care fată? — Nepoata aia a prietenei tale. Dar grandilocvența lui se văzu puțin subminată de gândul că tânăra respectivă n-ar accepta niciodată invitația lui. Ea nu-i o dansatoare, se gândi el, rușinat de propria nerecunoștință. Ea nu-i drăguță și ușuratică și de rând. Ea e frumoasă, e genul de femeie cu care mi-ar plăcea să mă căsătoresc. Și, pentru un moment, contemplă cu o undă de amărăciune inaccesibilitatea ei. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Când toți sunt săraci, nimeni nu-i sărac. Bogăția lumii le aparținea tuturor. Dacă va fi Împărțită, nu vor exista oameni bogați, dar fiecare va avea destul cât să mănânce și nimeni nu va mai avea nici un motiv să se rușineze În fața vecinului său. Colonelul Hartep Își pierdu interesul. Doctorului Czinner Îi pierea individualitatea dată de mănușile gri de lână și de gaura de la degetul mare. Devenise un orator pe butoi, atât și nimic mai mult. Își consultă ceasul și spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-i mai cumplit decât așa ceva! Nimic, oameni buni. și, o să vedeți, de ce spun asta. și, o să vă îngroziți. Casapu, că ăsta era numele său, Casapu Ion, chiar avea să nu-și dezmintă numele. Prin faptă. Prin fapta oribilă, care a rușinat, în fața lumii și a istoriei, un întreg sat, românesc, din partea de Nord a țării. Făcuse, cu Ilinca lui, cum zic, cinci copii: trei băieți și două fete. Fata cea mare avea, în vremea pe care o are în vedere povestirea
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
documente. De la o instituție de stat de mai sus de județ. Când s-au văzut, parcă a scăpărat o flacără. Au tresărit, s-au înroșit la obraz, și-au schimbat actele necesare cu mâini tremurânde și cu privirile plecate, parcă rușinate de ceva, și ziua respectivă a trecut în istorie, și s-a așezat, disciplinată, alături de celelalte zile ale lumii și ale Stareței noastre. Ceva s-a întâmplat, totuși, după plecarea funcționarului care-i adusese vraful de acte. Peste două săptămâni
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
dată, sub un stufos purau cu ramuri răsucite, la câțiva pași de apă călduța a mării, în care să se spele după aceea, locul unde îi plăcea să se dăruiască bărbaților înflăcărați. Cu cine o fi de data aceasta? Se rușina pentru această întrebare. Simplul fapt că stătea ascuns în spatele unui palmier, spionând o pereche care era liberă să facă ce dorește, reprezenta un lucru respingător, care merită cele mai aspre mustrări. Porni înapoi pe unde venise, îndepărtându-se de râsetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Se întoarse către kahuna. Vreau să-i desenezi un craniu lângă buric. Și astfel nefericitul Vetéa Pitó deveni primul polinezian lângă al carui buric se distingea tatuajul unui craniu de om, lucru care, dacă la început îl făcu să se rușineze, până la urmă îl umplu de mândrie, căci acest ciudat tatuaj însemna că începuse să fie un om important. Realitatea este că începuse să se transforme într-o adevărată hartă umană, care, într-un viitor apropiat, avea să le servească să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ce să zică. Celălalt își ridică iarăși privirea către velele moleșite: — Care vânt? întreba. Lui Tapú Tetuanúi aproape că-i dăduseră lacrimile și trebui să-și muște buzele că membrii echipajului să nu-și dea seama cât se simțea de rușinat și de abătut. Miti Matái păru să-i înțeleagă starea de spirit, astfel că lasă jos armele și, arătând încă o dată către latura vasului, sublinie cu blândețe: Dacă vântul nu bate, iar valurile care veneau dintr-o parte te lovesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de scurt. Niciodată o răzbunare n-a fost atât de cruntă. Niciodată distrugerea și moartea n-au pus stăpânire cu atâta hotărâre pe o întreagă insula. Cand Miti Matái întâlni privirile acelor femei și ale acelor copii, păru să se rușineze, pentru prima oara în viața lui, de el însuși, grăbindu-se să-i anunțe pe membrii echipajului că aceluia care va mai face rău vreunuia dintre acei nenorociți nu i se va mai permite să pună din nou piciorul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mine, nu sunt dispus să accept să se treacă la represalii, replică hotărât Miti Matái. Nu vreau să-ți contest autoritatea, dar cred ca ar trebui să te gândești de două ori înainte să faci ceva de care să te rușinezi toată viața. Dă-mi o alternativă... ceru Căpetenia Războinicilor. Am s-o fac atunci când am s-o găsesc. Lasă-mă să mă gândesc. Căzură de acord să mai amâne hotărârea cu câteva zile, având însă grijă că, din acel moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
obținem un acord cu yubani-i și vom avea acest drept. Încercați să mă cumpărați? — Da. Pentru câteva clipe, păru descumpănit de sinceritatea inginerului și întârzie să reacționeze. Celălalt profită de ocazie. — Toți avem un preț și nu trebuie să ne rușinăm pentru asta. E ceva propriu naturii noastre. Și prețul dumneavoastră ăsta este: pace și singurătate... Eu sunt singurul care vi le poate garanta. Și, țineți minte... Dumneavoastră, aici, nu sunteți decât un străin. Nu aveți dreptul să trăiți în țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
femeie dezirabilă, pacea pe care o dorea atât de mult se risipise. De ce goliciunea era atât de nevinovată, încât o avusese alături luni întregi fără ca o singură dorință să-i fi trecut prin minte? Atunci când Adam și Eva s-au rușinat de ei înșiși, s-au îmbrăcat..., ori s-au rușinat pentru că se îmbrăcaseră? Dar nici nu se excitase pentru cum era îmbrăcată Piá. Ci pentru exact acea cale de mijloc în care trupul ei apărea ascuns și prezent în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se risipise. De ce goliciunea era atât de nevinovată, încât o avusese alături luni întregi fără ca o singură dorință să-i fi trecut prin minte? Atunci când Adam și Eva s-au rușinat de ei înșiși, s-au îmbrăcat..., ori s-au rușinat pentru că se îmbrăcaseră? Dar nici nu se excitase pentru cum era îmbrăcată Piá. Ci pentru exact acea cale de mijloc în care trupul ei apărea ascuns și prezent în același timp, acoperit și gol, apropiat și îndepărtat, vizibil, dar protejat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mult în două mii de ani. Să vâneze și să ucidă era tot ce știa. Nu conta că erau gorile anterioare lui Hristos sau bizoni de pe pășuni. Să ucidă și să păstreze blana era singura lege pe care o cunoștea. Se rușină pentru pieile de caiman pe care le adusese. Timp de doi ani, pieile pe care i Ie dădea părintelui Carlos și pe care acesta le vindea la Santa Marta erau - împreună cu fluturii - principala lui sursă de venit. Nu i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe străzile din Santa Marta. Dacă yubani-i trebuie să fie nimiciți, vor muri cu mândrie, așa cum au trăit. Nu va fi un trib care moare uitat, ci „Tribul“ care lasă amintiri cu trecerea timpului. Albii vor trebui să se simtă rușinați de dispariția noastră, nu noi. — Cine a hotărât asta? — Toți. La yubani, hotărăsc toți. Ne-am strâns în casa cea mare în ziua când ai luat-o pe Piá. Răspunsul tău a fost clar: albii nu vor pacea noastră. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]