3,304 matches
-
pentru a o schimba cu alta, atâta timp cât Coroana Ungară declarase dușmani pe toți românii, numai pentru că erau schismatici de credință ortodoxă. De acestea, ne vor convinge îndată faptele istorice petrecute ulterior. Anul 1324 a fost greu pentru rege, din cauza răscoalei sașilor în interior, dar ușor în exterior, pentru că românii din Țara Românească suferiseră înfrângerea, alături de bulgari și cei 20.000 de tătari, din partea oștilor bizantine, iar aceia din Moldova au fost îndreptați de către suzeranii lor să ajute pe regele polon contra
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
L. Makkai. Intrarea trupelor moldo-tătare în Transilvania s-a făcut prin trecătorile din nordul Moldovei. Pustiirile cele mai grele le-a suferit Maramureșul. O diplomă regală de mai târziu se ocupă de repopularea acestui voievodat românesc, prin aducerea de oaspeți sași și unguri în localitățile Visk, Hust, Teceu și Câmpulung. În confruntarea, care ar fi avut loc undeva, în aceste părți răsăritene ale Transilvaniei, între românii și ungurii din oastea Coroanei Ungare, cu moldovenii și tătarii, aceștia din urmă ar fi
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
niciodată nimic despre faptele de arme ale românilor, care formau întotdeauna grosul oștilor feudale. Ele nu vor însemna niciodată măcar numele lui Alexandru Basarab, voievodul Țării Românești și nici pe acela a căpitanului regal Dragoș din Bedeu și fiul său, Sas, însărcinați cu misiunea de a elibera Moldova de sub mongoli, în expedițiile din anii 1345 și 1346, și vor lăsa uitării chiar și pe vitejii maramureșeni și transilvăneni, care au fost răsplătiți pentru meritele lor militare prin diplome regale. Însemnările de la
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
decembrie 1345, cnezatul din Sarasău, iar Giula, fiul lui Dragoș, și fiii săi Giula, Dragoș, Ștefan, Tătar, Dragomir, Costea și Miroslav, reinstaurați în moșiile Giulești și Valea Marea... Dintre aceștia nu a lipsit, desigur, Dragoș din Bedeu cu fiul său Sas, voievodul moldovean de mai târziu, care reveniți în Câmpul lui Dragoș, nu s-au mai înapoiat în Maramureș. În timpul acestor victorii ale românilor și secuilor pe versantul de răsărit al Carpaților, Bogdan, fostul voievod, gândindu-se că nu mai reprezenta
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
nepotul său Ștefan, fiul lui Iuga. Mai ales, este vorba de atacul săvârșit împotriva partizanilor români ai Coroanei ungare și anume, de pustiirea domeniilor Ciulești și Valea Mare ale lui Giula, al cărui fiu, Dragomir, era căsătorit cu fiica lui Sas voievodul și nepoata lui Dragoș din Bedeu, stăpânii Moldovei până la Siret. Apariția pe firmament din nou a umbrei lui Bogdan a produs o stare de efervescență generală printre românii din voievodatele Maramureș, Ugocea și Bereg. Regele scria din Bistrița lui
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
au durat și armatele polono-ungare au avut pierderi mari. Oastea lituaniană era condusă de viteazul Jurg Coriat, castelan al cetății fiind Drozga. În timpul asediului, la 31 martie, a murit eroic românul maramureșan Tatomir, fiul lui Dragomir și al fiicei lui Sas, voievodul Moldovei dintre Carpați și Siret și însuși Ludovic a fost lovit în cap de un ciocan de lemn, pe când se afla în mijlocul șanțului cu apă, așa de puternic, încât a fost scos în cârcă de către viteazul Pereny Miklos. În
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
sus, ca voievod titular, Dragoș din Bedeu, probabil în aprilie, după căderea cetății Belz și pacea cu lituanii. Faptul se poate deduce și din analele moldovenești care, înainte de 1359, dau lui Dragoș doi ani de domnie (1352-1353) și fiului său, Sas, patru ani (1354-1358). Bogdan nu a socotit totuși prielnic momentul, deoarece nu putea să intervină cu sorți de izbândă când sabia lui Ludovic atârnase în balanță cu mai multă greutate decât aceea a lituanienilor și mongolilor, în anii 1351 și
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
păduroase din codrii Orheiului s-a îndreptat spre Carpați, trecând mai multe râuri, pe care, în mintea cronicarului, se numeau toate „Siret” (de 74 de ori). Tot atunci se va fi oprit și în târgul Siret, unde își avea reședința Sas, voievodul Moldovei, dintre anii 1354 și 1359. În această campanie cu rezultate așa de fructuoase pentru Coroana ungară, s-au mai distins și alți maramureșeni. Drag, fratele lui Dragoș din Bedeu, unchiul lui Sas voievod, a fost făcut comite. Iar
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
târgul Siret, unde își avea reședința Sas, voievodul Moldovei, dintre anii 1354 și 1359. În această campanie cu rezultate așa de fructuoase pentru Coroana ungară, s-au mai distins și alți maramureșeni. Drag, fratele lui Dragoș din Bedeu, unchiul lui Sas voievod, a fost făcut comite. Iar în 12 octombrie și 29 noiembrie 1355, Ludovic mai răsplătea pentru merite militare, printr-o nouă confirmare, în drepturile lor mai vechi pe Dragoș românul și frații săi, fiii lui Giula din Ciulești, printre
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Coroana polonă aprobarea, pe care Papa i-o acorda la 11 mai 1359. Victorios asupra polonilor, la întoarcere, Petru, voievodul Valahiei Minore, îndemnat și susținut de Bogdan cu românii veniți de peste munți, a trecut Siretul și, luând prin surprindere pe Sas, a ocupat și Moldova subcarpatică, în timpul verii, în iulie și august. Ecoul acestei duble victorii a fost adusă la cunoștința regelui, tocmai în timpul când acesta conducea personal oștile transilvană și ungară în războiul contra lui Dușan al Serbiei. În septembrie
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
lui Giula, însoțit de Van, duce de Varalia, Stan, fiul lui Petru din Rona de Sus, Bud, Sandor, Opriș, Ioan, Dragomir și Boilă - fiii lui Lacovoi din Ozon - și alții să ajute la restabilirea în domnia Moldovei pe fiii lui Sas voievod, prin bună înțelegere. Trimișii regali au venit la curtea din Hârlău, probabil, și-i vor fi cerut învingătorului polonilor, voievodului Petru și lui Bogdan, să devină vasali Coroanei ungare. Aceștia, în conflict cu polonii și neștiind ce poate urzi
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Ungariei, arătându-se și atribuțiile voievodului ales, de a fi judecătorul lor. Comanda oștilor, care trebuiau să aducă la ascultare pe Petru și Bogdan, ori să ocupe Moldova și Valahia Minoră a fost încredințată lui Balc și Drag, fiii lui Sas voievodul și nepoții lui Dragoș din Bedeu, ctitorul mănăstirii Peri (azi în U.R.S.S.) Din relatarea cronicarului Ioan de Küküllo vedem că Bogdan „a fost combătut mai adeseori de oastea regelui”. Ultima campanie trebuie să fi avut loc în toamna
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
fi luat atitudine, chiar față de văduva lui Lațcu. Cert este că, în mai 1377, Coroana ungară era informată de această stare de lucruri din Moldova și reîncepe luptele împotriva lituanilor, în Rusia Roșie, expediția fiind încredințată pe mâinile fiilor lui Sas, Drag și Ioan. Probabil că, în acest interval de timp s-a produs otrăvirea lui Jurg (ocormiti), dacă nu chiar de la acest eveniment vor fi fost pornite ostilitățile de către maramureșenii deposedați de domnie în 1359. B. P. Hașdeu e de
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
sașii din Brașov au întemeiat această așezare comercială, bine plasată, pe drumul ce duce înspre Dunăre și Marea Neagră. Poziția strategică a orașului se situa în locul în care se bifurcă drumul comercial care trece prin culoarul Rucăr-Bran. Arheologii au demonstrat că sașii brașoveni stabiliți la Câmpulung aveau o biserică aici, din a doua jumătate a secolului XIII, având hramul Iacob cel Mare. Voievodul Nicolae Alexandru și soția sa Clara de Dăbâca au construit un convent dominican cu hramul Sfânta Elisabeta. Biserica sașilor
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
sașii brașoveni stabiliți la Câmpulung aveau o biserică aici, din a doua jumătate a secolului XIII, având hramul Iacob cel Mare. Voievodul Nicolae Alexandru și soția sa Clara de Dăbâca au construit un convent dominican cu hramul Sfânta Elisabeta. Biserica sașilor din sec. XIII, „Iacob cel Mare” era subordonată episcopiei de Milcov, iar mai târziu bisericile catolice din zonă au fost subordonate Episcopiei de Transilvania, și, din 1381, noii episcopii de Argeș. Din a doua jumătate a secolului XVI toate comunitățile
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
de hotarele Brașovului și la trei zile de cele ale Bucureștiului”. În prima jumătate a secolului XIV Câmpulung a avut o dezvoltare economică în ascensiune, astfel încât s-a instituit vestita vamă din sudul orașului, la care trebuiau să plătească negustorii sași din Brașov. Și în secolele XV și XVI comunitatea sașilor din acest târg era încă prosperă, deoarece principala lor ocupație era negoțul, care le aducea venituri mari. Creșterea aceasta economică își are explicația și în poziția strategică a târgului, aflat
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
Bucureștiului”. În prima jumătate a secolului XIV Câmpulung a avut o dezvoltare economică în ascensiune, astfel încât s-a instituit vestita vamă din sudul orașului, la care trebuiau să plătească negustorii sași din Brașov. Și în secolele XV și XVI comunitatea sașilor din acest târg era încă prosperă, deoarece principala lor ocupație era negoțul, care le aducea venituri mari. Creșterea aceasta economică își are explicația și în poziția strategică a târgului, aflat în marele drum comercial al Brăilei, unde se întâlneau negustorii
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
venituri mari. Creșterea aceasta economică își are explicația și în poziția strategică a târgului, aflat în marele drum comercial al Brăilei, unde se întâlneau negustorii din Brașov cu cei din sudul Dunării și din Muntenia. În secolul al XVII-lea sașii acestui târg au avut o perioadă de declin economic, după cum reiese din raportul vizitatorului apostolic: „Am confirmat dintre ei 144, cea mai mare parte nefiind acasă...”, a relatat episcopul care a efectuat vizita în ianuarie 1664. Iar în vizita din
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
avut o perioadă de declin economic, după cum reiese din raportul vizitatorului apostolic: „Am confirmat dintre ei 144, cea mai mare parte nefiind acasă...”, a relatat episcopul care a efectuat vizita în ianuarie 1664. Iar în vizita din 1648 la catolicii sași din Câmpulung, arhiepiscopul a menționat că ei trăiau din negoțul cu mărfuri pe care le vindeau-cumpărau în Transilvania. Încă din secolul al XV-lea Câmpulung a fost reprezentat pe hărți: geograful italian Fra Mauro în 1459 l-a înregistrat pe
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
8. Misionarii franciscani la Craiova Oltenia era subordonată episcopului de Nicopolis ad Hystrum; localitățile erau plasate în zona marilor drumuri comerciale, acolo unde se intersectau negustorii din vest cu cei din est. Cel mai bătătorit drum al sării pornea de la sașii din Sibiu și din Brașov și cobora până la Dunăre, „drum fără de pulbere”. Vămile erau la hotare (adică acolo unde intrau mărfurile în țară) și în interiorul țării (ca vămile „de pe plaiuri”, la Câmpulung, Târgoviște, Calafat, Slatina, Jiu). Catolici bulgari, unguri, sași
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
sașii din Sibiu și din Brașov și cobora până la Dunăre, „drum fără de pulbere”. Vămile erau la hotare (adică acolo unde intrau mărfurile în țară) și în interiorul țării (ca vămile „de pe plaiuri”, la Câmpulung, Târgoviște, Calafat, Slatina, Jiu). Catolici bulgari, unguri, sași, italieni, croați, alungați de vitregiile vremii din țările lor de baștină, s-au stabilit pe pământurile oltenești, datorită prosperității economice și regimului politic. În 1644 la Craiova erau negustori și militari catolici de etnie maghiară, bulgară, sârbă, croată, înscriși în
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
toți ceilalți țărani din depresiunea Branului, au fost oameni liberi care se ocupau cu creșterea vitelor și cu "lucru la pădure", adică un fel de tăietori de lemne, de profesie. Numărul lor este greu de stabilit, întrucât recensământul efectuat de Sași, în 1510, sau înregistrările din registrele de dări și dijme de exemplu, așa cum se arată în "Monografia județului Brașov", tipărită la editura "Astra", în 1938, românii, majoritarii întregii regiuni, sunt, din punct de vedere scriptic, aproape inexistenți în Țara Bârsei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
începe colonizarea cu unguri, dar aceștia erau foarte puțini la număr, ei n-au rezistat, mai ales în satele complet românești, în ciuda privilegiilor de care se bucurau. După construirea castelului, ungurii apar și în zona Branului, ca mercenari, angajați de sași, cu o plată lunară de 1 florin, fie în paza castelului, fie în războaie. Coloniști unguri, după cum arată Podea, se așezau în localitățile de unde erau alungați românii Săcele, Apața, Crizbav. Românii alungați, de obicei, părăseau satele, dar nu regiunea, înființându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
cărăușie între Brașov și Câmpulung-Mușcel și care mai făcea opriri de odihnă a cailor, se pare chiar în casa viitorului său socru. Referindu-se la construcția castelului și la situația țăranilor din depresiunea Branului, Podea remarca: "cetatea Branului, zidită de sașii brașoveni, nu dintr-un entuziasm patriotic, ci pentru a dobândi de la regele Ludovic... privilegii noi și, mai ales, pentru a scăpa Brașovul de tutela comitelui Secuilor...cavalerii teutoni n-au fost mari constructori de cetăți...meritele lor erau în apărarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
Hristos 1290, fiind în Țara Ungurească un voevod ce l-au chemat Radu Negru voevod, mare herțeg pre Amlaș și Făgăraș, în zilele lui Andriaș craiu, ridicatu-s-au de acolo cu toată casa lui și cu mulțime de noroade: Români, Papistași, Sași și de tot felul de oameni pogorând pe apa Dâmboviții au început a face țară nouă..." Este firesc ca Voevodul, cu toată casa lui, plecând din Țara Făgărașului și pogorând pe apa Dâmboviței, deși nu se evocă Branul sau Drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]