1,872 matches
-
cu vânt de primăvară A lui frunte uscată, adâncii ochi ai săi. Se suie-n vârf de munte, o stea din cer coboară O stea, vultur de aur, cu-aripele de foc, Pe ea șezând călare, în infinit el sboară, Stelele sclipeau sfinte și-n cale-i făceau loc. Și răsfirați în spațiu îngeri duceau în poale A lumilor adânce și blânde rugăciuni Și întinzînd în vânturi aripele regale L-a lumii trepte-albastre le duc și le depun. Pe magul cel puternic
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
culcă Între codri și munți... Uraganul mahmur poticnește Spre castelul de stânci, ce-și deschide uriașa lui poartă, Spre-a-l primi pe bolnavul bîtrîn în surele hale. El își ia coroana din cap și în cui o atârna. De sclipește-n noapte frumoasă și roșă - un fulger Încremenit în nori. Cojocul l-anină El de cuptor... ciubote descalță și negrele-obiele, Cât două lanuri arate le-ntinde la focul Gheenei Să se usuce... Chimirul descinge și varsă dintr-însul Galbeni aprinși
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cea dulce în veci nu mă mai saturi. "Las-să orbesc privindu-i, iar tu, ascultă-ncoace "Cum stă la sfaturi marea cu stelele proroace Și codri aiurează, - isvoarele-i albastre "Șoptesc ele-n de ele de dragostele noastre. "Luceferii, ce tremur sclipind prin negre cetini, "Pămîntul, marea, cerul cu toate ni-s prieteni Cît ai putea departe lopețile să lepezi, "Ca-n voie să ne ducă a mării unde repezi. "Ori unde ne vor duce în farmecul iubirii, Chiar de murim, ajungem
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
însă răspunse: armată mă-nfrunți temerară? Eu, pe când te-am învins, știi cumcă goală eram. - Cum poți s-omori-un Colibri, diamant frumos de aer? Nu e frumos și strălucit, n-ai milă de-a lui vaier? - De ce mai flutură și el sclipind o aripă luxoasă? Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă. Anii fug - cu ei viața - cu ea totul. Azi suntem, iară mâne cinis et umbra: Să-ncununăm a plăcerilor dulci trecătoare Cupă de aur. {EminescuOpIV 508} Cine-a făcut din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cată la dânsul călătorii: De-odată ți se pare că ceru-ntreg se rupe În ploi scânteietoare de colb de pietre scumpe. Apunerea cerească părea de roze ninsă, Ca pâsla păreau albe dumbravele sub dânsa, Iar mări și lacuri, ape sclipesc ca și oglinzi, Apoi, când răsăritul cu ochii îl cuprinzi. 81. STAI PE-ASUPRĂ-MI.... ? N Lenau - (cca 1879) Stai de-asupră-mi, ochiu de întuneric, Cu putere mă pătrunde-acu - Serioasă, blândă, visătoare, Neadâncit de dulce, noapte, tu! Cu-al întunecimii tale farmec Risipește
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
la gâtul gros al pretendentului, doborându-l cu ușurință. Femeia, făcându-și cruce, plecă spre casă dar nu Înainte de a scuipa, zicându-i: Ptiu! Bată-te-ar să te bată! Țap bătrân! Va, copilul cu ochii mari În care mereu sclipeau diverse mirări, uitase, În mare parte, de mămica sa bună. Zânița, bucuroasă că i se spune „mămică” Îi oferea o Înlocuitoare acceptabilă. Dar atunci când jocurile copilăriei Îl purtau spre grădinița cu bujori din fața „casei mari”, o amintire ca o umbră
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
două dar niciodată mai mult de trei litere noi și cuvinte noi. Metoda era neschimbată, dădea rezultate de care erau mândri iar satisfacțiile aveau caracterul de „neașteptat de bine”. Va se trezea, mânca ceva rămas de seara și cu ochii sclipind de dorință spunea: Gata! Victor Îi desena cele câteva litere mari pe laița cu un strat fin de fleci, spunând: Atenție, mânzule (alte ori zicea „soldat”, „fecior”, „puiule”, „mă băiatule” și alte substantive și diminutive care În mintea lui Va
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Stalin s-a stins din viață și ... Anetă, Ileană, aduceți repede o petică neagră să punem doliu la mătură că o murit „tătucu’ cu musteți mari”, lepădătura!, Îl Întrerupse Bunicu’ Ghiorghi, care citise ziarul Încă de ieri și, cu ochii sclipind de bucurie și de teamă, spre marea indignare a lui Victor care realiza pericolul de a fi „raportați la Securitate”, continuă aproape răcnind: Gata! Oameni buni, de-acu’ să vinamericanii!! Calmat de Victor și de bunica Ileana (care se Înfricoșa
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
lui Victor și spuse: Îmi pare bine că semăn cu cineva drag doamnei profesoare și Încerc să fac tot ce-mi cereți, așa a zis tăticu’? În miez de noapte, la marginea somnului, Va a crezut că vede o luminiță sclipind În ochii profesoarei. Profa Îl privi Într-un anume fel (oare cine-l mai privise așa de câteva ori? Aha, cealaltă profesoară, Marinița!) El n-a Îndrăznit să o privească precum cățelul-cerșetor, ba chiar la Îngrozit gândul. Doamna profesoară spuse
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
de-a pururi un osta, care nu mai avea niciun crez. Un raspi se rugă de un oficiant să îi facă o slujbă de izbăvire acestui băiat părăsit. Era vară și o neclintire fierbinte tremura între stânci, făcând rocile să sclipească. De acolo, de sus, se vedeau cărări peste piatră, precum niște vene deschise. Nu mai adia pic de vânt, arșița era grea, parcă o vedea atârnând sub cer. Privi mai departe, prin deschizătura din zid, în timp ce raspi-ul scurma cenușa. Nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
acasă, și de-aceea se bucurase precum un plod când i se spusese că autostrada cu patru benzi, cu bistrou și cu stația lor de benzină se chema Calea Soarelui. Doar în Yazd mai trăiau șopârle. Tatăl lui le văzuse sclipind pe aurul turlei Masjid-e Kabir, ca pe niște cuțite sub arșiță. El era pe atunci un copil și, până când se-nsurase, șopârlele dispăruseră. Fără ele, orașul părea ca o urmă închegată la soare, ca o gură uscată. Omar cel îndrăgostit de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în câmp, semănau cu catargul smuls al unei corăbii ce eșuase. — Văd că doar fumezi, nu mănânci? întrebă din nou cel cu șapcă. Omar se uită peste creștetul celui care îi pusese întrebarea, către spălătorie și pompele de benzină. Ziua sclipea ca o oglindă curată, în care se reflectau arbori, un șofer care făcea plinul și un angajat al benzinăriei. Dintr- odată, tipul în salopetă ridică brațele și-ncepu să le bată ca pe niște aripi în jurul capului. Omar se pornise
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
fir, în care ascunsese odoarele pe care le păstra pentru ea: o salbă și lanțuri pentru fiecare picior, un ilic de mătase și două baticuri. Dar nici ea nu era ca atunci când o trimisese după a doua fecioară: pielea îi sclipea ca zahărul brun și-avea sfârcuri tari sub cămașă. Știa să cârpească, să coasă și să gătească, dar, mai ales, știa să aline o inimă ca a lui. Când se învechiseră toate astea? Ghazal auzise povestea lor când avea șaisprezece
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
noiembrie 2010, erau în septembrie, și Shahla părea tot mai înfloritoare și hotărâtă. Deținute din celulele alăturate au spus că au auzit-o cântând, iar într-o dimineață, la aerisirea săptămânală, de cincisprezece minute, le-a spus tuturor, cu ochii sclipind, că în decembrie va fi liberă și se va întoarce la soțul ei. Ghazal însăși îi spusese colegului Sharoudi că 10 decembrie era ziua mondială a drepturilor omului și că o vor marca prin achitarea din dosarul Jahed. Seyed Sharoudi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
lacome nu slăbeau zeama din talere. Clefăiau neîntrerupt, urmăriți de dini. Mâinile murdare apucau cu îndemînare. Dulăii se apropiară, încăierîndu-se. Femeia le aruncă o bucată tare de pâine. Se iscă o bătălie înfricoșătoare. Trupurile animalelor se încordară, ochii lor galbeni sclipeau, se sfâșiară urlând, își apucară beregățile, căzură unul peste altul și căutară zadarnic. Oamenii râdeau, asmuțindu-i cu alte bucăți pe care le zvârleau din ce în ce mai departe. Se lăsase răcoarea. La picioarele lor rămăsese doar o spuză roșie, pierită. Fumau sprijiniți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
perdele albe. Se simțea mână de om gospodar. - N-ai vrea matale să intrăm înăuntru, că aici nu se poate vorbi, spuse ea cu șiretenie. Dogarul clătină capul neîncrezător, apoi îi făcu loc. - Poftim. Intrară. Femeia roti ochii împrejur. Casa sclipea de curățenie. Lucrurile stăteau așezate la locul lor fiecare și pereții erau îmbrăcați în velințe grele, colorate. Ici-colo atârnau fotografii înrămate cu scoici și la răsărit, sub icoană, ardea o candelă de sticlă roșie, abia pîlpund. Mirosea a gutui ținute
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scara droștilor. Meșterii erau țepeni de băutură. Horăiau de-a-n picioarele, doborâți și galbeni. Cum cădeau pe pernele de catifea, așa înlemneau, cu mâinile adunate pe piept, osteniți. Femeile strigau la birjari și trăsurile porneau în goană spre Grivița. Soarele sclipi în geamurile aburite. Florile vișinilor se împurpurau. Socrul ieși în prag și își chemă nevasta: - Adu o sticlă de rachiu, muiere, să ciocnesc cu băiatul! Cheam-o și pe Lina, să-și strângă ce mai are pe aici, că pleacă de la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Destupă una și umplu trei cești ascunse prin rafturile cjrciumii. - Ia luați. Băutura e bună, te mai înveselește... Și goli păhăruțul ei. Soacra și Lina nu se îndemnau. De afară se auzeau glasurile gunoierilor. Mirosea a iarbă proaspătă și soarele sclipea încă în geamurile murdare. Aglaia tot mai trăncănea. Lina o privi ostenită. Avea o fată slabă și oacheșă, uscată de vânt, numai ochii vii, negri și mici jucau tot timpul sub niște sprâncene dese, ascuțite. Gura ei ca o pungă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trecu o clipă prin gmd că ea a plecat peste maidan. Se uită afară. 47 Lina ședea rezemată de scînduii, privind cerul. Trecu o ceată de câini, mușcîndu-se și lătrând. Ea îi auzi multă vreme, fugind peste mahalalele vecine. Pământul sclipea șters. Spre marginile gropii se ivi o linie albicioasă, întortocheată și lungă. Plânse adânc, în tăcere, din tot sufletul, ca un om singur, pierdut de ai săi, părăsit pentru totdeauna și, când i se uscară lacrimile, intră, uitând ușa dată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trecură muștele, o pânză de bîzani, albaștri și grași cât greierii. Aerul suna sub lamele aripilor. 50 - Cu suriul știi să dai? mai întrebă Stăpânul cu glas răgușit, și o clipă cercelul de argint, legat cu ață roșie de ureche, sclipi în lumina focului. Avea niște ochi mohorîți'și blânzi, mai negri și mai adânci. Era spătos și pe obrazul muncit, stflcit în bătăi, nu se citea nimic. Mișca greu palmele mari și cu degetele își aruncă mai spre ceafă șapca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Pe urmă groparii au coborât sicriul de lemn pe frânghii în deschizătura neagră a pământului. 108 Strigătele văduvei și ale fie-si nu putură să acopere zgomotul bulgărilor grei de pământ, rostogolindu-se și izbind înfundat în capacul poleit. Lopețile sclipeau în soare și tot cimitirul era împurpurat. Un fum alb de luminări plutea deasupra ierbii. Cerul avea o culoare curată și sub linia lui se zbăteau, vesele, vrăbiile. Tăcerea locului întrista. Au plecat împreună, fără să vorbească, și Stere s-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
groapa. Gunoiul luneca tăcut, surd. Li se făcea frică. Nici vrăbii nu mai treceau prin cerul de deasupra. Auzeau numai clipocitul bălții, molcom și rar. Spre margini, undele ei se încrețeau și aduceau la mal cutii ruginite de tablă. Acestea sclipeau în soare ca oglinzile. În apa murdară se gloteau norii bolovănoși. Dacă ridicai privirile, îi vedeai îndesîndu-se peste malurile sălbatice. Căldarea de pământ răsufla tainic. Zgomotul cel mai mic creștea aici, se lovea de șeile albicioase și venea înapoi. Mirosea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
goniți de bicele bouarilor. Mugeau de se cutremurau zidurile. 4 j Ramazanul Peste râpele gropii curgeau frunzele rotunde ale salcâmilor. Pe la cinci, gunoierii aprindeau focuri înăbușite și un fum albastru plutea deasupra pământului sterp. Seara cădea, deodată, rece. Sub maluri sclipeau flăcări. Furiș, octombrie urca încordat ca o fiară. Hoții își duceau avutul puțin la ibovnice. Iarna era aproape și presării nu-i mai slăbeau. Pe la răsăritul lunii, umbrele lor urcau potecile sălbatice. Gheorghe căra niște pături vechi, trențuite, și ucenicul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în soarele de octombrie. Pe jos licăreau sticlele colorate, albastre și albe ale sifoanelor fărîrm'tate. Pe urmă, începeau buruienile, o adunătură întinsă de scaieți scuturați, crescuți în pământul sterp. Coborâră. De sus, abia se zărea fundul gropii, în care sclipea balta, înconjurată de trestii. Mergeau pe poteci știute numai de ea, printre mărăcini și ghimpi. Alături, se surpau gunoaiele într-o mișcare liniștită. Rar, se auzeau ciocănitorile zgflțute de vânt la grădinari. Cerul avea o leșie murdară în scamele norilor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înțeles? Procopie o privi mai bine. - Și de unde știi tu lucrurile astea? - Știu eu, dădu ea din umeri, și el îi zări zbaterea sinilor mici și ascuțiți sub rochia subțire de stambă. Părul îi căzuse pe frunte și ochii fetei sclipeau de mândrie. Procopie își scoase haina și privi cerul prăvălit peste streașină de lut care-i acoperea. - Nu ți-e frică? îl întrebă Veta. - Nu, râse el, că are cine să mă apere... Tăcură. Împrejur era o liniște apăsătoare. Sub
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]