4,125 matches
-
după F., echilibrul real-imaginar, gândire-simțire, realism-romantism, atonie-elan, dominanta demitizării (asupra mitizării), persistența „modelului” instituit de comparația lui Dinicu Golescu între realitățile din țară și cele din afara ei. Aplicată și erudită, cartea este ea însăși o călătorie antrenantă, spectaculoasă și pitorească. Scriitura artistă, evidentă încă din studiile anterioare, se răsfață aici în voie. Pastișa și parodia - uneori abia simțite în discursul eseistic și combinate cu stilul dezinvolt al specialistului - sunt expresive instrumente analitice, cu o tentă a gratuității estetice, ca într-un
FAIFER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
decupate din aproape două secole de poezie modernă, încercând să identifice un fel de invariante ale faptului poetic, „acel corp stabil de imagini, de atitudini, de motive prezente neîntrerupt”, care dincolo de epoci, școli și sensuri individuale „alcătuiesc ansamblul caleidoscopic al scriiturii române”. Are în vedere „imaginile constante”, „un set de cuvinte sau de sintagme simbolizante” ca, de pildă, „lumina”, „drumul”, „casa” etc., în călătoria lor de la I. Budai-Deleanu la Adrian Popescu și Mircea Dinescu. Pe temeiul concordanței și din interrelația momentelor
FANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286949_a_288278]
-
muncitorii români își hrănesc iluziile și speranțele cu veștile de acasă, cu ziare și calendare românești, în atmosfera plină de fum și de sonoritatea răgușită a unei doine, ,,oftată mașinalicește de un gramofon”. Poezia exilului, a nostalgiei incurabile, dar și scriitura adesea neșlefuită, stângace poartă accentele unui umanism generos și ale trăirii autentice, oricâte ecouri poetice s-ar face simțite. Studiilor critice în limba engleză, The Development of the Romanian Novel și The Development of the Romanian Poetry, li s-a
FERARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286984_a_288313]
-
forță), iar în nuvele tulburător este acordul dintre patimă și misterul nepătruns al naturii. Poezia lucrurilor vechi, a vieților umile îi așază nuvelele în descendența tematică a sămănătorismului, pe care autoarea îl depășește prin rafinamentul percepției și grația pură a scriiturii. SCRIERI: Fără reazem, București, 1922; Nuvele, București, 1926. Traduceri: Oscar Wilde, Prințul fericit, București, 1923; Basme englezești, București, 1923. Repere bibliografice: Pompiliu Constantinescu, „Nuvele”, VL, 1927, 34; G. Bogdan-Duică, Scrisul femeilor, „Națiunea”, 1927, 47; Perpessicius, Opere, II, 335-339; Izabela Sadoveanu
FLORU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287036_a_288365]
-
A colaborat la revistele „Echinox”, „Dialog”, „Amfiteatru”, „România literară”, „Vatra”, „Transilvania”, „Viața românească”, „Contrapunct”, „Adevărul literar și artistic”, „Euphorion” ș.a. M. este o optzecistă atipică, care își asumă, programatic vorbind, o poziție marginală în cadrul generației. E drept că meditația asupra scriiturii și intertextualitatea nu lipsesc din poezia sa, numai că acestea sunt mai degrabă indicii ale unei angoase duse până la autocombustie decât desene din covorul pestriț al unui discurs optzecist. În plus, visceralitatea, vizionarismul, dominanta parabolică și convertirea jovialității în sarcasm
MARIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
dragoste). Simbolurile tutelare ale imaginarului sunt trandafirul și ciuma, care se distribuie alternativ în economia volumului. Deși ele amintesc, la o primă lectură, de cunoscuta sciziune baudelairiană, M. nu acceptă edulcorarea estetizantă ca răspuns viabil dat cataclismelor istorice. Mai mult, scriitura se autodenunță, dezvăluindu-și adesea fondul vitriolant: „Dar ce ascunzi tu, îngerașule,/ sub cuvintele ciuruite pe care ni le tot arăți?/ Putreziciunea - am spus -/ și oribila spaimă de moarte/ pentru care am închipuit cele mai frumoase minciuni/ și cel mai
MARIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
din această perspectivă „poetică”, numeroase posibilități de revitalizare a clasicilor. Este ceea ce va încerca să demonstreze lucrarea Modernii, precursori ai clasicilor (1981), revigorând din varii perspective metodologice tot atâtea nume clasice, precum Rimbaud, Tolstoi, Flaubert ș.a. La fel, eseul Stendhal - scriitură și cunoaștere (1985). Demersul revalorizator va căpăta noi întemeieri teoretice și poetice în Punctul central (1986). Pornind de la ideile lui Maurice Blanchot și ale altor corifei ai noii critici, M. așază la baza evaluării clasicilor de către moderni, deveniți astfel precursori
MAVRODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
MARINO SCRIERI: Poeme, București, 1970; Reci limpezi cuvinte, București, 1971; Spațiul continuu, București, 1972; Romanul poetic, București, 1977; Copac înflorit, București, 1978; Modernii, precursori ai clasicilor, Cluj-Napoca, 1981; Poussin, București, 1981; Poietică și poetică, București, 1982; ed. Craiova, 1998; Stendhal - scriitură și cunoaștere, București, 1985; Punctul central, București, 1986; Picătura de ploaie, București, 1987; Mâna care scrie. Spre o poetică a hazardului, București, 1994; Vocile, București, 1998; Uimire și poiesis, Craiova, 1999; Punere în abis, București, 2000; Cvadratura cercului, București, 2001
MAVRODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
violete, marea violetă...” (Provincie veche). Aidoma precursorului său, poeta își păstrează un timbru monocord, influențat doar întâmplător de diverse mode lirice, de care s-a dezis cu aceeași nonșalanță cu care le-a adoptat. Ca și în cazul lui Bacovia, scriitura ei provine din revelația neantului, iar declicul îl constituie tocmai momentul unei agresiuni inițiale, care amenință integritatea lumii și a eului: „Cu părul ras mă plimbam prin sat/ în timpul când poezia nu mai avea nici o putere./ [...] era timpul să vină
MARINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
și un limbaj adecvat, precum și cooperarea cu auditoriul/cititorul căruia îi este destinată lucrarea. „Privirea organică asupra omului și a operei”, pe care și-a propus-o M., este un excelent demers de critică literară, seducător prin căldura și claritatea scriiturii, prin finețea observațiilor și coerența ideatică, prin decuparea totdeauna inspirată a citatelor-argument. Eseul se întemeiază pe un scenariu critic dedus din viața și opera mentorului Junimii. Nucleul genetic se află în observația că valoarea exemplară și modelatoare a criticului în
MECU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288076_a_289405]
-
de nuvele Bărbații la mijlocul verii (1982), izbutit prin narațiunea care are drept model pe Ion Creangă și folclorul. Nuvelistul evoluează vădit în prozele din Iubirile pierdute se pot recupera (1987), unde se observă o trecere spre formulele moderne, spre cultivarea scriiturii tincturate ironic. SCRIERI: Bărbații la mijlocul verii, pref. Vladimir Beșleagă, Chișinău, 1982; Iubirile pierdute se pot recupera, Chișinău, 1987. Repere bibliografice: Nicolae Bătrânu, Elogiu vredniciei, nobleței..., LA, 1983, 28 iulie; Ion Ciocanu, Dreptul la critică, Chișinău, 1990, 217-218. Cimpoi, Ist. lit.
MIHAIL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288122_a_289451]
-
mai mult de pașoptiști. Remarcabilă e însă acuratețea versurilor sale, folosirea cu rafinament a lexicului. În nuvele, autorul reușește să dea contur unor lumi variate și atașante prin caracterul pitoresc al eroilor. Traseele epice clare și conformismul de fond al scriiturii nu diminuează totuși farmecul acestor narațiuni. Prozatorul nu înregistrează aceleași reușite atunci când își propune spații mai ample și un instrumentar analitic. Romanul În apele oglinzilor, cu punctul de plecare din viața studenților români la Paris, e o relatare ștearsă, lipsită
MIHAESCU-NIGRIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288115_a_289444]
-
denumită de el însuși „autoficțiune”, iar de critică „roman politico/poetic”) ating, iarăși în dublă expresie, franceză și română (obținută prin autotraducere, sau, mai exact, prin rescriere), nivelul creației literare autentice, prin ștergerea limitelor dintre real și ficțional în planul scriiturii. Romanul Roumains déracinés, apărut în versiune franceză în 1995, la Paris (premiat de Asociația Scriitorilor de Limbă Franceză), cunoscuse o primă variantă în română, Comoara (1989), apoi cea completă, necenzurată, Dislocații (1994). Ele recompun, cu mijloace moderne, un destin urmărit
MICLAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288101_a_289430]
-
prin pocăință, iubire, mâhnire pentru propriile păcate, spaimă: raportul dintre suflet și Cristos, prezentat simbolic în Cântarea Cântărilor, constituie, conform unei lungi tradiții, emblema acestei contemplații. Sursa principală a acestei interpretări spirituale propuse de Grigorie pare să fie Augustin. d) Scriitura lui Grigorie Este citată de obicei, când e vorba despre interesul arătat (sau nearătat) de Grigorie pentru stilul literar, o sentență a sa, rămasă faimoasă, care se găsește în prefața descrierii Despre morală în Iov, dedicată lui Leandru de Sevilia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se îngrijește să evite stridența unor cuvinte rău puse împreună, confuzia produsă de barbarisme și alte reguli de acest gen. Recent, L. Holtz a observat a observat că, prin această declarație de principiu, Grigorie nu voia deloc să respingă o scriitură conformă cu exigențele unui stil îngrijit, ci voia să conteste (chiar fără să-i amintească numele) regulile fixate de Cassiodor, care publicase chiar în acea perioadă Fundamentele divine, din care Grigorie ar fi extras acele afirmații, punându-le împreună sub
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ca un creștin (scrisoarea 81). Ca scriitor, Chiril nu e deloc atrăgător. Formația sa culturală, potrivită pentru acea epocă, îl determină să caute termeni rari și forme și expresii sobre și elegante; însă stilul e sărac, compoziția lipsită de rigoare, scriitura extrem de prolixă, iar repetițiile frecvente. Uneori, ca în descrierile primăverii din epistolele sărbătorești, el dă dovadă de o anumită grijă pentru stil. Într-adevăr, chiar genul acestor epistole și caracterul lor de act oficial îl determină pe autorul lor să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
semnificație simbolică: cele douăzeci și patru de tratate corespund bătrânilor din Apocalipsă, iar numărul 3 corespunde alcătuirii fiecăruia dintre ei din trup, suflet și duh. În concordanță cu această triplă împărțire, Andrei, pe urmele lui Origen, susține existența a trei niveluri ale scriiturii, materială, psihică și spirituală, ceea ce înseamnă, după cum explică el, că avem o semnificație literală (și, ca atare, istorică), una tropologică prin care urcăm de la realitățile sensibile către cele spirituale, și una anagogică sub care se ascund semnificațiile misterelor viitoare. Unele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1996 (în colaborare cu Mircea Vasilescu), A supraveghea și a pedepsi, București, 1997, Arheologia cunoașterii, București, 1999, „Trebuie să apărăm societatea”, pref. trad., București, 2000, Theatrum philosophicum, îngr. Ciprian Mihali, Cluj-Napoca, 2001 (în colaborare), Hermeneutica subiectului, Iași, 2003; Jacques Derrida, Scriitura și diferența, București, 1998 (în colaborare cu D. Țepeneag), Spectrele lui Marx, Iași, 1999 (în colaborare cu Mihaela Cosma), Ulise Gramofon. Două cuvinte pentru Joyce, București, 2000; Pierre Bourdieu, Despre televiziune. Dominația jurnalismului, București, 1998, Regulile artei. Geneza și structura
GHIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287276_a_288605]
-
plasată în anul 1952, în satul moldovenesc Hârtoapele, unde se înființa o gospodărie agricolă colectivă. Folosind tehnica realismului „obiectiv” specific perioadei, autorul se încadrează în tipul de proză proletcultistă, ghidată de comandamentele epocii, pe care le servește „exemplar”, într-o scriitură rudimentară, maniheistă, îngroșat ideologizată. În Un Oscar pentru Ana (1982) este anunțată încă de la început formula narativă dominantă, vizând obiectivitatea și distanțarea naratorului. Acțiunea este subsumată analizei psihologice, având în centru confruntarea tensionată dintre partenerii unui cuplu distrus din cauza înțelegerii
GHILIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287263_a_288592]
-
imaginarului în opera lui Mircea Eliade (2001) vor relua aproape integral problematica fantasticului, extinzând-o la romanele „existențialiste”, expresii ale unui „pact biografic” al conlucrării dintre autor, narator și personaj. Autenticitatea ca formă de antiliteratură, justificată, după G., printr-o scriitură subiectivă de tipul jurnal, memorii, autobiografie, generează o narațiune indirectă, care prefigurează o direcție fertilă a prozei românești de mai târziu, metaromanul. În Poetica romanului românesc interbelic (1998), „o posibilă tipologie” distinge două modele epice coexistente: „modelul narativ obiectivat” și
GLODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287299_a_288628]
-
a lui Northrop Frye, adaptată, G. încearcă în Structură și mit în proza contemporană. Eseu despre destinul literar al „generației șaizeci” (1982) o sinteză, preocuparea lui cea mai insistentă rămânând aceea de a identifica miturile drapate în varii tipuri de scriitură modernă. Northrop Frye și C.G. Jung sunt aplicați și în interpretarea Luceafărului eminescian, din volumul Steaua din oglinda visului (1983), cel mai amplu comentariu consacrat până acum poemului (300 de pagini). Cu sugestii importante din Marin Mincu („Luceafărul”, 1978), care
GORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287315_a_288644]
-
aparență fantomatică, abstrasă în spațiul cvasioniric al poemelor. Imaginarul, preponderent nocturn, își apropriază de-a valma „personaje” ale străzii, fragmente de realitate banală, obiecte domestice, supunându-le de regulă unei alchimii după logica bizarului sau unor proiecții în registrul ludic. Scriitura e adeseori „albă”, prozaică și sincopată, iar altădată înțesată de imagini expresive, de o prețiozitate enigmatică ori de subtile referințe livrești. Citadinismul de substanță al lui G. se relevă tocmai în dezinvoltura jovial-uimită cu care este asimilat, ca sensibilitate, un
GURGHIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
autenticitate și nuanțare. Scrierea cea mai importantă a lui H., trilogia Drumul Cavalerilor (Țara și Pârloaga, Înalta trădare, Întoarcerea în țărână), editată în întregime abia în 1995, aparține fără îndoială prozei realiste tradiționale. Fără să cuprindă procedee revoluționare la nivelul scriiturii ori al viziunii, romanul e solid, bine scris, bine articulat și cu o valoare de document. Drumul Cavalerilor, construit după formula romanului de familie, se înfățișează, în bună parte, ca o saga (câțiva dintre protagoniști aparțin unui clan numit Cavaleru
HOROMNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287451_a_288780]
-
volum, le considera aparținând unei etape depășite. În schimb, Răni vechi (1901) e o carte rămasă pe nedrept fără ecou, conținând nuvele tipărite inițial în gazete și reviste. Unele pot fi apropiate, prin temele abordate, prin atmosferă și elemente ale scriiturii, de poporanism. Altele au drept punct de plecare drame mărunte, consumate în diverse medii orășenești - acelea ale cartierelor mărginașe sau ale micii burghezii - și îmbină, adesea fericit, umorul, nostalgia evocării și o benignă critică de moravuri. O încercare ambițioasă, poate
HEROVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287431_a_288760]
-
din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, romanul lui Camil Petrescu, se amestecă printre creaturile fictive ale prozatorului, ambiguizând demarcațiile dintre literatură și viață. Scriitorul își deconspiră genealogia în chiar momentul când își încheie conturile cu ea. Fluența scriiturii camilpetresciene este total compromisă. Pretenția naratorului de a-și recompune trecutul ca pe un puzzle, convertind o serie de incidente într-un Destin - și, de ce nu, într-o Carte -, e sortită eșecului. Ipotezele narative ale scriitorului nu deconstruiesc doar literatura
HORASANGIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]