2,018 matches
-
pictorul Silvestre. Arată apoi că la Ermitaj în Leningrad se găsește o statuie a lui Heracle matur, iar la Belvedere în Roma se află un tors care-l reprezintă pe Heracle în repaos, din a cărui ținută se degajă un simțământ de liniște și pace, simțământ născut din conștiința puterii fără seamăn. Se crede că Heracle este înfățișat în momentul întoarcerii cu merele de aur la regele Micenei. Statuia sugerază puterea omenească mare, triumfătoare care prin efort susținut înfăptuiește progresul. Așa cum
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
la Ermitaj în Leningrad se găsește o statuie a lui Heracle matur, iar la Belvedere în Roma se află un tors care-l reprezintă pe Heracle în repaos, din a cărui ținută se degajă un simțământ de liniște și pace, simțământ născut din conștiința puterii fără seamăn. Se crede că Heracle este înfățișat în momentul întoarcerii cu merele de aur la regele Micenei. Statuia sugerază puterea omenească mare, triumfătoare care prin efort susținut înfăptuiește progresul. Așa cum afirmă Alexandru Mitru „Parcă ar
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
miros de tămâie ce îmbălsămează toată această așezare monahală... Aici toaca, ciripitul păsărilor și vântul e șuieră printre uriașele blocuri de piatră ne poartă pe aripile lui departe de cele lumești, într-o lume cu mult mai spirituală plină de simțăminte profunde, de idealuri”<footnote „Meteora” - broșură turistică, p. 38- 39 footnote> Tot din autocar am văzut și mănăstirea Varlaam. Ne-am oprit și la atelierul de icoane de tot felul, mici și mari cu diferiți sfinți, pictați pe lemn sau
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
ciudați, iar instinctul îi mâna, îndeosebi pe unul din ei, la dezlegarea misterului. Nu i-a trebuit mult copilului-poet să fugă din preajma casei cu mistere deja dezlegate și să doarmă peste noapte lângă lac sub crengile unui tei îmbătător. Ce simțăminte va fi trăit Mihai aici, nu vom ști niciodată. Se poate imagina doar că viața sa afectivă și-a croit de la începuturi lăcașuri și cărări absolut originale și că, trăind pe viu tainele adânci ale naturii, nu l-a mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
iar aleșilor le este hărăzit să audă clopoțelul argintiu al acelor vremi aurite care trebuie primite ca atare: Ah! îmi îmblă adesea prin gând/ O cântare veche./ Parcă-mi țiue-aiurind/ Dulce în ureche:/ Lume, lume și iar lume!106 Ce simțăminte va fi trăit Mihai, fugar peste noapte în codrii Baisei, nu se va ști niciodată. Se poate intui doar că viața sa afectivă și-a croit de la începuturi alte cărări, cu lăcașuri vii și labirintice, lăcașuri originare (și originale deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dispozițiune leneșă și călduroasă pe care ar fi dat [mult] ca D-zeu s-o eternizeze. Îi părea că-i singur și visurile treceau c-o limpezime rară înaintea ochilor minții sale, era un fel de lipsă de pasiune, un simțământ nemișcat, pe care naturi estreme în afectele lor o doresc atât de mult. I-ar fi fost urât dacă urâtul n-ar fi fost atât de dulce, un urât ca mirosul florilor de măr cari cad scuturate de vânt, urâtul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a poeziei 57, el nu a demonstrat altceva decât sincera vocație platonizantă care e înrădăcinată în natura lui profundă 58. Păstrând ca pe un memento ideea maioresciană, se constată că poetul o ridica ideatic la un fel de plinătate a simțământului, cu totul nemijlocită, antică, tocmai pentru că ceva din mine îmi spune că eu iubesc altfel decât alții 59. Într-o însemnare din manuscrisul 2257 se pune semnul egalității între cele două: femeie-poezie! Ce cauți tu în ochiul cel mort, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
îndrăzneam să ne privim, la observația de mai înainte, cu gândul, poate, la cei mulți... dispăruți, dintre noi. Ne citeam limpede unul în sufletul celuilalt, ceea ce simțeam în clipa aceea, dar ne era greu s-o spunem... Era ca și cum, toate simțămintele noastre ar fi fost strânse boț, ca un geamăt, întrun singur pumn. Timpul a trecut peste noi... ca un tăvălug necruțător...!”, murmură alt coleg, vrând poate, să explice de ce ne-am împuținat așa... „ - Hm ?!”, dădurăm toți din cap, pătrunși de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
nerăsuflate, frecându-mi ochii. Locomotiva s-a oprit, mai pufni o dată înecând peronul cu aburi... și se liniști. Eram acasă.. acasă... Bucuria care mă năpădi nu-mi încăpea în piept. Așteptarea îngrămădită în suflet... atinsese prea plinul... Dar, brusc, un simțământ nelămurit mi se cuibări în suflet.. O strângere de inimă începu să mă chinuie, și, nu înțelegeam de ce... Gara ne-a primit ca o străină... cu o răceală care ne pătrundea în oase... Chipul hâd al neprevăzutului începea să se
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
amăgiri pe care leai țesut singur cu mintea.. ascunzând adevăratul chip, schimonosit al adevărului !”. Broboane reci de sudoare îi inundă fruntea. În fața atotputerniciei, cu resemnare se împletea un val de revoltă... inima îi clocotea, sufletul îi era străbătut de un simțământ de pătimașă răzvrătire împotriva acestei nedreptăți. „ - Al Domnului este pământul și plinirea lui, lumea și toți cei ce locuiesc într-însa.!”. „... Întru fericita adormire, veșnică odihnă fă Doamne robului Tău, Dumitru... Odihnește, Mântuitorul nostru, cu drepții pe robul Tău..!” „.. Dumnezeu
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
lăsând satul într-o liniște mai apăsătoare ca la început. Pe creastă cerul părea în flăcări... O vâlvătaie roșiatică prevestea furtuna. În ziua aceea de sâmbătă.. de, Tăierea Capului Sf. Ioan, mulțimea de săteni, din Poiana Teiului, încă sub un simțământ de adâncă îndurerare, stătea neclintită și mută, pe la porți... numai ochii le rătăceau a neliniște, de la unul la altul, căutând parcă să pătrundă ceea ce se ascundea sub frunțile lor, posomorâte și încrâncenate... Căsuțele mici și albe, ascunse printre copaci, din
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
luat de mulțime. Cârciuma gemea de mușterii... prinși în alt fel de vârtej, decât cel din Piață. O bună parte din mulțimea înghesuită pe străzile lăturalnice, rămase tăcută.. într-o tăcere grăitoare... într-o expectativă, parcă... Altă parte.. sub un simțământ de adâncă mâhnire, stătea neclintită și mută numai ochii le rătăceau a neliniște, de la unul la altul, căutând, parcă să pătrundă ceea ce se ascundea sub frunțile lor posomorâte și încrâncenate. Mulțimea din Piață se înfierbânta din ce în ce.. uralele
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
mărunt. Sunt senin. Mă simt răsplătit de soartă. Nu-mi mai doresc nimic altceva. M-am descărcat de balastul orgoliului. E ploaia celestă a Medeei care-mi coboară-n suflet molcom, semănând cu o muzică rară și dăruindu-mi un simțământ de tihnă și de plinătate. Până acum nu mi s-a mai întâmplat să am această stare euforică, de când am venit aici. Mă simt de-a dreptul împăcat. Am trăit atâta și am călătorit mult, în speranța c-am s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
să se sacrifice necondiționat pentru mine și să mă urmeze oriunde, oricât de slab și nevolnic aș fi. Dezolare Am trecut de cinzeci de ani. Mă simt golit de puteri și dezolat. Amintirea trecutului mă face să roșesc. E un simțământ recent, ivit odată cu plictiseala cronică ce m-a invadat brusc. Nu mai știu cum să folosesc timpul, nu mai reușesc să duc nici un lucru până la capăt, nu mai pot să fac nimic care să mă satisfacă lăuntric. Uneori mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de undeva de departe, adusă de vânt în auzul meu, m-a smuls brusc din presimțirea aceea funebră. Femeia s-a apropiat îngrijorată: oricât m-aș fi ferit, ea a reușit să-mi citească îngrijorarea lăuntrică și să înțeleagă amărăciunea simțămintelor mele. M-a îmbrățișat ocrotitoare și m-a sărutat pe ochi. Am izbucnit în hohote de plâns. Ca un copil. Mormânt Et desunt fatis sola sepulchra meis („Doar un mormânt lipsește sorții mele!”). Aia a subliniat versul acesta din epistola
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
am - în tinerețe - o trăire atât de superficială. M-am purtat deșănțat, conducându-mă doar după instinctele cele mai animalice. Ars amatoria nu-i decât un manual al concupiscenței carnale. Numai acum, datorită locului în care mă aflu și a simțămintelor acestora, simple, dar esențiale, pe care le încerc cu o uimire crescândă, am înțeles importanța de a trăi fiecare experiență, mai cu seamă de iubire, în toată profunzimea ei. Până nu ajungem să avem o astfel de convingere, nu putem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
părea suspendat în suflarea inefabilă a materiei, în ochii broaștelor, în fixitatea de oglindă a apei, în seninul neutru al luminii. Deodată am auzit niște murmure obscure, un suspin cathartic, poate; oricum, ceea ce simțeam izbutea să-mi dea un inconfundabil simțământ de mulțumire. Nu reușeam să înțeleg dacă era suspinul materiei, adică ecoul surdinizat a ceva care era împrejurul meu, sau mai degrabă venea din mine însumi. Poate că era chiar un freamăt interior, care apoi se exterioriza și ajungea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mi se pare amenințat, invadat și înghițit de gol. N-am mai scris nimic prietenilor de la Roma din cauza senzației acute a acestui gol permanent. Acum se întâmplă la fel și cu discursul meu vorbit. Totul mi se pare gol: am simțământul că acest gol infinit îmi umple toate celulele corpului, alungându-mă din el. Cred că nu mai exist deloc, absorbit de senzația acută de gol. Umbre De fapt noi nici nu existăm. N-avem decât inconsistența unor umbre firave ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
aceea ca să le învăț până la Sarmisegetuza, să fiu pregătit să răspund când voi ajunge în fața marelui preot. Imaginea șarpelui fantastic îmi va ocroti gândurile și trupul, ferindu-mă de orice fel de rău. Plec, și inima mi-e frântă. Am simțământul că aceasta va fi ultima mea călătorie. Și totuși, multele mele griji sunt aproape anulate de dorința aceea inexplicabilă de cunoaștere ce impune întotdeauna schimbările cele mai bruște în propria-ți viață. Fiece plecare e un nou început. Aia O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
-l semene pe câmpuri, așa cum a făcut Medeea cu Absirt? Această întrebare a devenit un chin, o obsesie ce sfârâie continuu în capul meu. Am nevoie să înțeleg resortul unui asemenea act. Numai o patimă nemăsurată, cred, sau numai un simțământ obscur, din cale-afară de puternic, te poate face să-ți pierzi rațiunea. Din păcate, eu n-am iubit pe nimeni atât cât să-mi pierd mințile, n-am fost capabil de una ca asta. N-am depășit niciodată limitele. Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
poiana aceea unde, împreună cu ea, am asistat la ritualul sacrificial. Am observat unele semne care mi-au amintit că tocmai de acolo, cu patru ani mai înainte, un tânăr mesager pornise ca să ajungă la zeu. Asta mi-a dat un simțământ de mare seninătate, a fost ca un fel de iluminare. Aici trebuia să ajung. Cred că am înțeles. Nu întâmplător am părăsit Roma; nu întâmplător am ales chiar pământul ăsta pentru exilul meu voluntar. Asta era ținta. Invitație Impenetrabili, brazii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
din faimoasele mele isprăvi de poet ilustru, nu mai rămâneau decât urme șterse, acte concupiscente care nu-mi mai aparțineau. Geamătul trupului meu, încleștat cu acelea ale celor mai frumoase femei din Roma, fusese șters definitiv din memoria mea. Un simțământ de mare tristețe a pus stăpânire pe mine numai la gândul timpului irosit în tinerețe. Nu știu cum să-mi explic plinătatea aceasta de gând care m-a ajutat să înțeleg până la capăt al meu iter existențial. Poate că-n locul acela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
întoarcere și am continuat să ne învârtim în cerc, printre copaci, în căutarea potecii cunoscute. Pașii ne-au dus într-o rariște largă, unde se întindea o poiană cu o iarbă foarte înaltă și catifelată ce transmitea trupului meu un simțământ bizar de intimitate, de fiecare dată când o atingeam în treacăt. În mijlocul pajiștii aceleia creștea un cais; era aproape vară și fructele lui erau coapte. Am început să le culegem și să mâncăm din ele cu poftă. Eram așa de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
trăise împreună cu mine, și totuși nu izbutea să facă asta. Ceva o împiedica. Cuprins de emoție, aș fi vrut s-o îmbrățișez, dar ea îmi scăpa din brațe, fluidă, și se îndepărta tot mai mult. M-am trezit cu un simțământ de mare spaimă: ideea plecării ei definitive mă înfricoșa cel mai tare. Trebuia neapărat s-o urmez. În cel mai scurt timp. Iubire Nici o femeie nu m-a iubit pentru mine însumi. Nici una, în afară de Aia. Toate au fost seduse și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
om este dimensiunea personală a supraființialului (căci mereu autorii bizantini au corectat afirmația că divinul ar aparține de domeniul ființei); persoana este întotdeauna recunos¬cută. Ultima realitate este o Realitate Personală, care dă putința înțelegerii, sau mai bine spus a simțământului că față de aceasta raportul este întotdeauna acela al unei comuniuni conștiente. Deci nu este aici cazul unui abandon al cunoașterii raționale în apropierea de telos-ul suprem al gnoseologiei bizantine, întrucât caracterul personal al divinului are o dimensiune încărcată de pozitivitate
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]