3,912 matches
-
că și dormea. Îl vedeai umblând de la o masă la alta, îmbrăcat în acel mod inconfundabil al bețivilor (haina pe pielea goală, turul pantalonilor tîrîndu-se pe trotuar) și cerând câte o halbă cu bere. Am văzut de multe ori farsa sinistră, dureroasă pentru mine, dar în același timp amuzantă, pe care i-o făceau din când în când clienții obișnuiți ai cîrciumei: îl chemau la masă și îi spuneau că va căpăta berea dacă va trage bățul lung din două bețe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lipit la un capăt de o construcție care m-a neliniștit întotdeauna din cauza crenelurilor și foișoarelor, a perspectivelor infinite pe care le-am regăsit la Chirico, și pe toată partea din spate, dinspre moară (altă clădire medievală, de un stacojiu sinistru), blocul avea întinse încă schele ruginite; în spatele blocului, pământul era răscolit de șanțuri de canalizare, care ajungeau pe alocuri la o adâncime de peste doi metri. Acesta era terenul nostru de joacă, despărțit de curtea morii printr-un gard de beton
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și el vrăjitroacă, își lua o mască și urmărirea continua. Pe înserate, când deasupra turnurilor uriașe ale morii, pe cerul încă albastru, sticleau primele stele, rămânea de obicei un singur supraviețuitor, hăituit de o hoardă de vrăjitroace care scoteau urlete sinistre. Locatarii așteptau cu groază momentul ăsta, aruncau după noi, de la balcoane, cu cartofi sau morcovi, femeile de serviciu ieșeau cu mătura, dar degeaba. Vrăjitroacele nu se potoleau până nu capturau și ultima victimă, un copilaș care, văzând că se îngroașă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sărută lama, apoi și-o lipi de obraz și în ochi îi veniră din nou lacrimi. O puse iarăși în aparat și ieși din baie. Nu era nimeni în apartament, ușile date de perete deschideau spre camere și holuri perspective sinistre. Paturile nu erau strânse în dormitoare și era ceva indecent în încîlcirea de cearceafuri gălbui și pături pe sub care se vedeau fâșii din tapițeria înflorată a canapelelor .Pe uriașa fereastră, cât tot peretele, din camera de la stradă, se vedea cerul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sugerau, în înțeleaptă latină, cutremurarea, oroarea. Unii erau groși, cu corpul vânjos și picioare scurte, cu gheare vizibile, alții întindeau căngi roșii ca muiate în sânge. Unii erau subțiri și uscați, ca tarantulele, cu burți negre sau palide, cu cruci sinistre sau pete purpurii, ca de seringă; alții sferici, cu firele picioarelor de zece ori cât corpul. Printre ei, păianjenul păsărar, cât o broască mare, negru și păros ca un sex grotesc, era însăși groaza. Gina abia dacă-și rnai putea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tablă, cuie, lanțuri, dar și vaze și pahare pe care erau lipite abțibilduri cu păsări multicolore. Mai încolo, după o odăiță minusculă în care, în vitrină, luminată puternic, o femeie grasă în verde remaia ciorapi de nylon, era o hrubă sinistră unde se vindeau pânzeturi de in și cânepă și covoare de iută. Acolo zăceau pe tejghele și în rafturi baloturi mari de pânză care miroseau puternic a naftalină, a fibră vegetală, a iută. Miroseau iute a iută. Pe un pilon
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o gheretă de paznic, mă fascina în aceeași măsură în care mă înspăimînta. Se afla tocmai în fundul curții, la vreo cincizeci de metri de casă, în capătul unei alei de cărămizi. Profilată în amurg, neagră pe cerul ca purpura, era sinistră. Doar la amiază mă încumetam să intru acolo. Deschideam ușa dând la o parte un ivăr primitiv din lemn și mă cutremuram de oroare: pe toți pereții vegheau păianjeni. Nemișcați, grași, cu corpul sferic și labele filiforme, lungi cât degetele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
departe, în fundul văii, într-un amestec de aur și umbre, am zărit o casă. Pe măsură ce rnă apropiam, contururile îi deveneau mai ferme: o hardughie de lemn, cu etaj, dreptunghiulară ca o ladă, fără acoperiș țuguiat, fără ferestre. De aproape era sinistră: o mare cutie de scânduri date cu smoală. Avea la mijloc o ușă deschisă, în pragul căreia sfârșea și cărarea mea. Umbra mea se proiecta într-acolo ca un ac indicator, negru și vibrând. Am înaintat șovăind până în fața ușii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
am văzut șanțurile i-am spus lui Leopold: Îmi place satul, că e în marginea crângului. Îmi place și biserica, și ar fi mare păcat daca va trebit s-o zvârlim în aer. Dar nu-mi plac șanțurile. Au ceva sinistru și inutil, și poate chiar ceva diavolesc. Nu mi-ar plăcea să mor aici. Sânt prea multe șanțuri proaspete... Noroc că mi-ați spus de comoară, adăugă. Și atunci m-am liniștit. Zâmbea, cu ochii în ochii Ilariei. Se întunecase
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de mine, și nu mă puteai auzi. Chiar dacă aș fi îndrăznit să ridic glasul, tot nu m-ai fi putut auzi, pentru că tocmai atunci începuse să bată vântul, și aici, în podul acesta, dărăpănat de la bombardament, unde vântul se aude sinistru, ca la teatru, când se pregătește să izbucnească furtuna... Se opri brusc, suflând greu, extenuat. - Nu m-aș fi rătăcit, vorbi calm celalt. Nu m-aș fi rătăcit, pentru că sunt obișnuit cu întunerecul. Am copilărit la munte. Nu mi-e
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
încercă ușor capacul. Făcu semn cu capul, și Iconaru, trecând lanterna în mâna stângă, îl ajută cu dreapta să deschidă lada. Scârțâia atât de strident, încît se opriră de mai multe ori, speriați de aceste țipete neașteptat de puternice, metalice, sinistre. În cele din urmă, izbutiră să ridice capacul. Îi surprinse albul imaculat al cearceafului și un miros pătrunzător de camfor, naftalină și busuioc. - Cum se vede și aici, ca în cele mai mici amănunte, mâna Generălesei! Așeza lucrurile într-o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și încetini această grabă se dovedește de fiecare dată un eșec dar generează multiple artificii existențiale în interiorul cărora se încearcă exercițiul uitării dramaticului și implacabilului final. Moartea sustrage mereu ființe umane spre a le înlocui cu dureroase absențe, cu viditatea sinistră a unui gol irevocabil. Omul cotidianului social nu-și poate fixa îndelung privirea asupra acestui gol traumatizant. El simte nevoia defensivă a unei redirecționări spre conținutul cromatic și pluriform al vieții de zi cu zi. Este reacția instinctului de a
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ce-și înalță veninul deasupra suferințelor apuse în uitare. Fosta victimă devine, astfel, opresor prăbușindu-se în marasma agonică a dorinței de nimicire a celuilalt, de triumf obținut prin aruncarea suferinței asupra aproapelui. Dar în iureșul trepidant spre mirajul victoriilor sinistre el uită deplin de liniștea luminoasă a sinelui și nu sesizează, în vuietul de culori autoportertului idolatru, primejdia ontică ce-și cască disoluția sub aroganța mersului său prin lume. Există însă, și opțiunea asumării unei atitudini pozitive, stare și modalitate
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
simbioză și diluare reducându-i ascuțimea concentrată și amplificându-i complexitatea atotcuprinzătoare. Aici, poate, cel mai revelator exemplu ne este oferit de tragedia înfricoșătoare și adesea imposibilă descrierii prin cuvânt a celor lipsiți de vedere, a celor atinși de bezna sinistră și exilantă a orbirii. Se poate spune, în termenii limbajului comun, că într-adevăr orbirea nu doare, nu arde sfredelitor străpungând corporalitatea spre a lovi spiritul. De asemenea, ea nu poate fi definită nici drept o suferință pur sufletească raportul
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
o adevărată fericire să o descoperi pe Gabriela Adameșteanu, publicată pentru prima oară în Franța. Dimineață pierdută este, fără îndoială, un simbol dureros, al unei Românii sacrificate un secol pe altarul a două războaie și al comunismului. Deși aceste spectre sinistre o obsedează pe autoare, ea declanșează sarabanda unei scriituri pitorești, îndrăcite, în stilul oral al lui Céline, reinventând vorbirea populară și lirismul străzii într-o țară unde limba de lemn era coșciugul imaginației : dacă Vica, eroina Gabrielei Adameșteanu, este un
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
silueta care abia se conturează. Nu am cum să nu fi auzit de Box, un tip ciolănos, ras În cap, cu o figură rotundă, ochi ascuțiți și un nas plat, sprijinit de o mustață firavă, de mongol. Reputația lui e sinistră, e dintr-o mahala a Bucureștiului a cărei faimă dubioasă atinge cote naționale. Faptul că știe despre mine chestii cum ar fi că ieri am ieșit din unitate amplifică spaima. Aș putea să mă fac că nu aud și să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un complex de Împrejurări, nici unul nu te Încurajează. Realegerea lui Ceaușescu, lipsurile (situația umilitoare a goanei după hrană), imaginea Bucureștului (Într-o beznă nouă, cu o adîncime nouă prilejuită de Congres), Canalul (și perspectiva acestei provincii Împovărate de răsunetul lui sinistru)... plus oboseala unui astfel de drum... Nu m-am gîndit nici o clipă pînă acum. Canalul a fost inaugurat acum cîțiva ani de Ceaușescu, un proiect Început de Dej, acest nou braț al Dunării pînă la vărsare a fost nu doar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În sedimentele capului, se face din ce În ce mai mic, un putregai - un transplant nedorit, CĂCATUL. Îmi dau seama că nu e momentul, Îl urmăresc cum fumează tăcut, obosit și preocupat. Ce-ar Înțelege el din toată povestea? Fără toate detaliile, fără tensiunea sinistră, fără surpriza de a mă auzi strigat, fără... fără detalii pur și simplu? Ce-ar avea de zis? Apoi simt cum un sîmbure congelat mi se naște În minte: dar dacă ar Înțelege? Ce ar Însemna dacă ar Înțelege? Din
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un simbol: aspră, murdară și asexuată, o mînă de mamă eroină, de spectru proletar. — Ai grijă să ajungi acasă, băiete, Îmi zice ea pe sub umbra unei mustăți și iese. Aventura ia un alt Înțeles În Gara de Nord. E ceva atît de sinistru, Încît Încep să-mi fac griji. Ajung chiar să mă Întreb care sînt șansele să ajung acasă fără aventuri. Becurile rare se chinuiesc să facă față Întunericului, Împrăștiind o lumină ștearsă. Siluete cenușii, prost Îmbrăcate se mișcă Înghețate În și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Un mastodont care se vede de la Unirea și de care nu Îndrăznesc să mă apropii, deși e a doua clădire din lume ca mărime și poate că ar merita; dar treaba asta, mărimea asta dementă, se plătește cu un preț sinistru - e posibil ca legendele care circulă să fie adevărate, trotuarele care Înconjoară Casa Poporului sînt patrulate de fantomele sutelor de constructori adunați cu japca să-și găsească aici sfîrșitul. Praful, dar și lumina, lumina asta chioară, penumbră veșnică, du-te
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
al familiei În formula comunismului ceaușist. Îmi e imposibil să mă mișc, m-ar năpădi la loc toate durerile lumii. Deși pe nop tiera de lîngă pat se află casetofonul și Magicianul, romanul lui John Fowles, tipărit pe o hîrtie sinistră, În care aproape că poți să recunoști soiul copacului din care a fost făcută. O aud pe maică-mea cum Își dă silința să mă trezească, făcîndu-și de lucru dincolo de ușa camerei, muncindu-se, probabil, să Îndese În mașina de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mai blîndă - În stațiile de metrou au loc scene de tortură, În cîteva rînduri vehiculele blindate au intrat În mulțime strivind oameni, se produc Înjunghieri, se fac arestări, iar cei ridicați sînt bătuți cu o ferocitate care a Întreținut faima sinistră a aparatului opresiv În toți acești ani de dictatură. Dar oamenii luptă pentru libertatea lor, iar toți cei care sînt acum În stradă știu ce s-a Întîmplat la Timișoara, știu că acum e momentul. Furia adunată zeci de ani
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
școala aia futută, nu primisem număr, nu apucasem să-mi cumpăr șapcă cu sigla liceului. Andrei era În poartă, ca să se asigure că totul merge bine, Într-un palton negru, cu pălărie, flancat de doi ciocli, de o eleganță la fel de sinistră. Erau ca o trupă de exterminare, ca niște călăi. Stăteau și Își admirau capodopera, mijindu-și privirea ca un șablon prin care se scurgea o inundație umilă de uniforme regulamentare. Și hop și eu printre ei, stricînd armonia! Aveam 12
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și al Stellei. Rufus a murit la o vârstă fragedă, acasă, din cauza unei întâmplări nefericite. Cei care privesc cu îngăduință „temperamentul“ lui George, îi justifică crizele prin șocul prelungit provocat de moartea copilului. Alții, mai puțin îngăduitori, construiesc o poveste sinistră legată de această moarte. La vremea povestirii noastre, Alex are șaizeci și șase de ani, George, patruzeci și patru, Brian, patruzeci și unu, Tom, douăzeci, iar Adam, opt ani. Evenimentele din orașul nostru În după-amiaza răcoroasă de primăvară, o pasăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în grădină. Cădea o ploaie subțire, ca o beteală de argint în lumina rece. Acoperișul de țiglă verde al casei de vară denumită „Papucul“ strălucea ud prin ceața roșiatică a fagului arămiu, încărcat de muguri. Pajiștea curbă răspândea o lucire sinistră. O pată maronie o străbătu cu viteză de fulger. O vulpe. Alex nu recunoștea niciodată, față de nimeni, că vedea vulpi. Ruby se temea de ele. Alex le iubea. Își privi ceasul de mână. La ora șase urmau să vină Brian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]