3,476 matches
-
ne face să înțelegem și să ne facem înțeleși în scrierile noastre și ea singură împlinește sfârșitul pentru care s-au aflat regulile ortografiei, mai vârtos în limbile cele vii „ ) Din alt punct de vedere, punctuația este un auxiliar al sintaxei,găsindu-și loc în tratarea gramaticii. Deoarece semnele de punctuație au un rol în intonație, marchează pauză în vorbire, întreruperea șirului vorbirii, ele capătă și un important rol stilistic. H. Jacquier preciza:’’Puterea unui semn de punctuație oscilează între doi
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
mondială, figurează și problematica nivelului ortografic și de punctuație al elevilor. Regulile de scriere corectă a limbii, deci ortografia și punctuația, pot fi însușite și puse în aplicare doar atunci când se recunoaște bine structura limbii respective, fonetica, lexicul, morfologia și sintaxa, deoarece în funcție de acestea se stabilesc principiile scrierii unei limbi. Se știe că procesul de formare a deprinderilor de scriere corectă este un proces de lungă durată. Începe chiar din clasa I, iar la sfârșitul clasei a IV-a elevii trebuie
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
Româna veche surprinde reziduuri ale gramaticii de tranziție V-la-C, precum și alte fenomene conservatoare, întâlnite și în alte varietăți romanice vechi (e.g. dislocarea nucleului verbal / interpolarea). Spre deosebire de alte lucrări (mai vechi sau mai recente), care atribuie o importanță sporită în domeniul sintaxei fie influenței slavonei și a altor limbi de contact (cele mai importante fiind latina savantă, maghiara, greaca și italiana) (v. Stan 2013: 21-22 și bibliografia), fie uniunii lingvistice balcanice (e.g. Hill și Alboiu 2016), lucrarea noastră are o perspectivă vădit
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
structuri aberante din perspectiva regulilor sintactice ale românei vechi (e.g. encliză pronominală la dreapta negației propoziționale), însă este obligatoriu ca fenomenul de contact să se grefeze (fie și parțial) pe o structură disponibilă în limba-țintă (e.g. disponibilitatea enclizei pronominale în sintaxa românei vechi). În fine, unul dintre obiectivele asumate conștient pe parcursul lucrării este de a propune spre analiză fenomene relevante cantitativ pentru sintaxa limbii vechi. Cu alte cuvinte, lucrarea noastră nu este o colecție de exemple cu caracter de excepție, ci
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
contact să se grefeze (fie și parțial) pe o structură disponibilă în limba-țintă (e.g. disponibilitatea enclizei pronominale în sintaxa românei vechi). În fine, unul dintre obiectivele asumate conștient pe parcursul lucrării este de a propune spre analiză fenomene relevante cantitativ pentru sintaxa limbii vechi. Cu alte cuvinte, lucrarea noastră nu este o colecție de exemple cu caracter de excepție, ci se apleacă asupra unor fenomene bine reprezentate cantitativ, cu relevanță pentru funcționarea limbii vechi în ansamblu. 1.2 Mulțumiri O cercetare științifică
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de la Facultatea de Litere din București, țin să le mulțumesc în special și doamnelor Camelia Stan și Rodica Zafiu. Doamnei Stan îi sunt recunoscător pentru încrederea pe care mi-a acordat-o ca profesor de seminar al cursurilor dumneaei de sintaxă, pentru generozitatea cu care mi-a îndrumat lecturile și pentru nenumăratele discuții pe teme de lingvistică. Doamna Zafiu mi-a acordat încredere fără rezerve și mi-a dat cu generozitate îndrumare științifică. Adina Dragomirescu, căreia îi dedic această carte, este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Ion, Elena, Adrian, Nicoleta, Victoria, Dana, Răzvan) și către prietenii mei nelingviști (Gabriel, Remus, Alexandru, Sabin). * * * O parte dintre datele prezentate și analizele propuse în această lucrare reprezintă rodul proiectului postdoctoral cu tema individuală O perspectivă comparată și tipologică asupra sintaxei limbii române vechi: problema configuraționalității, desfășurat în cadrul proiectului "Cultura română și modele culturale europene: cercetare, sincronizare, durabilitate", cofinanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, contractul de finanțare nr. POSDRU
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în limba română. Cadru teoretic. Metodologie În capitolul de față se discută principalele fenomene de variație de topică din limba veche și cele mai importante schimbări diacronice din acest domeniu. În §1, ne vom raporta la (i) fenomenele care privesc sintaxa propoziției și poziția verbului, (ii) fenomene de variație și schimbare de topică din grupul nominal (inclusiv la gramaticalizarea determinantului cel, efectul combinat al specializării demonstrativelor și al schimbărilor de topică din grupul nominal) și (iii) structurile discontinue înregistrate în textele
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
mod explicit de aceste fenomene, încercând să determinăm raportul dintre factorii gramaticali și factorii discursiv-pragmatici în opțiunile de poziționare a verbului în structura propoziției. 1.1.1 Inversiunea verbului ca manifestare a unei gramatici V2 reziduale În ce privește structura propoziției și sintaxa grupului verbal, unul dintre fenomenele care fac româna veche și româna modernă să arate atât de diferit este inversiunea verbală (structurile de tipul V-CL (1a)1 / V-AUX (1b) / V-CL-AUX (1c)) (Densusianu 1961, II: 262-263; Todi 2001: 48-50; Dragomirescu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
limbilor romanice, și anume satisfacerea regulii V2 prin deplasare XP5, categorie ilustrată prin româna veche. În fine, întrucât corpusul examinat (v. §3.2 infra) conține atât texte originale, cât și traduceri, se naște problema firească a influenței modelelor străine asupra sintaxei limbii române vechi (v. discuția la Stan 2013: cap. 1), mai ales din perspectiva faptului că structurile cu encliză pronominală au fost considerate calcuri din slavona bisericească (Stan 2013: 21-22 și bibliografia). Vom considera că modelul slavon consolidează, de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
construction remained an ocassional option to writers of the sixteenth century, it is clear that one can no longer speak of a V2 constraint". 1.1.2 Dislocarea nucleului verbal și deplasarea joasă a verbului Un alt fenomen prin care sintaxa românei vechi diferă în mod semnificativ de sintaxa românei moderne este dislocarea 11 nucleului verbal (v. Dragomirescu 2013b pentru dislocarea formelor cu auxiliar). Cel mai răspândit tip de dislocare a nucleului verbal este dislocarea auxiliarului sau a structurii clitic - auxiliar
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
the sixteenth century, it is clear that one can no longer speak of a V2 constraint". 1.1.2 Dislocarea nucleului verbal și deplasarea joasă a verbului Un alt fenomen prin care sintaxa românei vechi diferă în mod semnificativ de sintaxa românei moderne este dislocarea 11 nucleului verbal (v. Dragomirescu 2013b pentru dislocarea formelor cu auxiliar). Cel mai răspândit tip de dislocare a nucleului verbal este dislocarea auxiliarului sau a structurii clitic - auxiliar de verbul lexical (9), (10) prin interpolarea de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
dita vỹa enbargar dacă prin întâmplare îți cineva DEF zisa vie bloca.PREZ.3SG 'și dacă din întâmplare cineva îți blochează (pune sechestru pe) numita vie' (portugheza veche; Martins 2002) Putem astfel conchide că structurile cu dislocare sunt reprezentative pentru sintaxa românei vechi. La fel ca în cazul structurilor cu inversiune discutate în secțiunea anterioară, formele de dislocare atestate în română trebuie analizate din perspectiva regulilor sintactice ale românei vechi, nu prin adoptarea unei analize sintactice propuse pentru o altă limbă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
la româna modernă. 1.2 Schimbări în topica internă a grupului nominal Și în structura grupului nominal există diferențe de topică semnificative între româna veche și româna modernă 20; analiza acestor fenomene ne va permite să identificăm principalele schimbări din sintaxa grupului nominal în trecerea de la româna veche la româna modernă. 1.2.1 Marcarea definitudinii Un prim fenomen privește tiparele de marcare a definitudinii în limba română veche. Exemplele de mai jos arată că există două tipare de marcare a
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
b. toată a moșilor limba(PH.1500−10: 18r) Construcțiile cu articol hotărât inferior arată că trăsătura [+ definit] se poate valoriza prin operațiunea de ACORD la distanță, opțiune eliminată în trecerea la româna modernă. Analiza generală, sincronică și diacronică, a sintaxei articolului hotărât sufixal pune în evidență o importantă trăsătură a românei prin care contrastează cu limbile romanice: articolul hotărât este un sufix generat odată cu numele și nu lexicalizează în mod direct poziția D(eterminant), ci stabilește o relație de ACORD
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
structură internă de tipul <atribut, valoare>, ci sunt trăsături privative. Unii autori le exclud din inventarul de trăsături sintactice, considerându-le "diacritice care declanșează deplasarea sintactică" (e.g. Biberauer, Holmber și Roberts 2014), iar alți autori le elimină cu totul din sintaxă, căutând metode alternative de a surprinde procesul de deplasare sintactică (e.g. foot-driven movement la Bošković 2007). În ciuda tuturor încercărilor de a le minimaliza sau de a le exclude pe deplin din gramatică, trăsăturile EPP rămân o proprietate fundamentală a sistemelor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
pentru argumentul intern), opțiunea de a atribui cazul nominativ argumentului extern nu mai este disponibilă. În concordanță cu discuția din secțiunea anterioară, rezultă că atribuirea acuzativului precedă atribuirea nominativului (și, mai mult, că anumite tipuri de nominalizare trebuie derivate în sintaxă, prin substituția centrului verbalizant v cu un centru nominalizant n, à la Alexiadou 2001, de exemplu). (34) *[MaryNom reading of the bookGen] surprised us. Dovezi că atribuirea acuzativului este disociată de atribuirea nominativului se pot aduce și din istoria limbii
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
IP la care se deplasează verbul nu este aceeași în toate limbile romanice. Mai mult, Schifano (2015a) arată că distribuția diferită a formelor verbale nu este accidentală, ci rezultă din interacțiunea dintre morfologie/flexiune (realizare prin morfeme discrete nonsincretice) și sintaxă (deplasarea verbului). În continuare, prezentăm pe scurt rezultatele din Schifano (2015a), preluând, de asemenea și o parte din materialul prezentat spre exemplificare pentru alte limbi decât româna; limbile romanice discutate în Schifano (2015a) sunt româna, franceza, italiana (varietatea septentrională), portugheza
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
flexionar în limbile romanice, după cum a arătat discuția precedentă. Altfel spus, de ce verbul nu se deplasează în mod sistematic în aceeași poziție în toate limbile romanice? Schifano (2015a) arată că deplasarea verbului este dictată de interacțiunea dintre morfologie / flexiune și sintaxă în următorul mod: instanțierea paradigmatică bogată asociată cu lipsa deplasării vs deplasare a verbului pentru a suplini absența instanțierii paradigmatice. O categorie verbală se instanțiază paradigmatic dacă valorile sale principale se exprimă prin paradigme sintetice și nonsincretice. Absența unei paradigme
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Spec,TP] în română, ca efect al implicării directe a verbului lexical în valorizarea trăsăturilor de timp • o analiză transparadigmatică a formelor verbale românești (sarcină a unei cercetări viitoare) va stabili ce trăsături de gramatică universală sunt active în (morfo)sintaxa verbului românesc • un aspect care necesită cercetări mai amănunțite privește interpretarea temporală a formelor modale irrealis Relevanța faptelor examinate • poziția înaltă atât a formelor sintetice, cât și a formelor analitice în conjuncție cu deplasarea verbului ca grup explică în mod
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
a 3-a singular (o), care se encliticizează atunci când auxiliarul începe cu o vocală ((103a-c) vs (103d)); encliza lui o este determinată fonologic în acest caz (fiind o strategie de evitare a hiatului), deci nu prezintă un interes deosebit pentru sintaxa pronumelor clitice românești (103) a. ai citi-o / l-a citit b. ați văzut-o / l-ați văzut c. o fi citit-o / l-o fi citit d. o veți citi / vedea În literatura asupra cliticelor pronominale din limbile europene
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Luând ca termen de comparație franceza, ale cărei forme sintetice în tipologia propusă de Schifano (v. §§1; 3.1.2 supra) se ridică, la fel ca în română, la cea mai înaltă proiecție din domeniul flexionar (MOODP), am constat că sintaxa formelor analitice diferă în română și franceză: în franceză, inserția auxiliarelor blochează ridicarea verbului lexical din domeniul lexical, spre deosebire de română, unde deplasarea verbului lexical este înaltă. O comparație sumară a auxiliarelor din cele două limbi a scos la iveală faptul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
3.3, exemplul (91) natura "deschisă" a temporalității marcate de condiționalul prezent, care nu redă un eveniment stricto senso prezent). (xi) O altă idee subliniată de-a lungul discuției din acest capitol, dar nediscutată explicit, privește relația dintre morfologie și sintaxă sau, mai clar, dintre gradul de marcare morfologică și extensiunea proiectării sintactice. Unii autori (e.g. Cowper 1995, apud Avram 2003) adoptă ideea că elemente cu aceeași realizare morfofonologică reprezintă instanțieri ale unei unice intrări lexicale, fiind deci identice sau asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
negația propozițională se realizează prin nu, iar pronumele clitice sunt proclitice. În exemplul (145b), gerunziul proiectează o propoziție nonfinită și se ridică la [Spec, FINP]; negația este afixală, iar pronumele clitice sunt enclitice. Cele două forme nu au deci aceeași sintaxă, în ciuda aceleiași realizări morfofonologice. (145) a. Nul-o fi văzând de aici. b. Nevăzându-l de aici, s-a mutat mai încolo. La fel se întâmplă și în cazul infinitivului verbal fără a. Aplicând aceeași metodă, comparația două contexte diferite
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
auxiliarele) pot fi nonadiacente la verbul lexical, elemente cu statut de grup (XP) "interpolându-se" în structura nucleului verbal. Capitolul se încheie cu o scurtă discuție privind influența traducerilor asupra textelor originale; vom arăta că atestările care nu corespund specificului sintaxei limbii române vechi (e.g. encliză la dreapta negației sau la dreapta complementizatorului să în structuri fără recomplementare) sunt rare, prezente mai ales (dacă nu exclusiv) în traduceri și reprezintă un proces de "negociere" a unei gramatici, altfel spus de rezolvare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]