2,989 matches
-
natură impozitelor și taxelor locale, instituită prin Ordonanță Guvernului nr. 12/1998 ; 125.3. taxa extrajudiciara de timbru - taxa de natură impozitelor și taxelor locale, instituită prin Legea nr. 117/1999 . 126. Teren - întindere de pământ delimitata, indiferent de locul situării sau de categoria de folosință a acesteia; 126.1. teren supus impozitului - suprafață unui teren din care se scade suprafață construită la sol a clădirilor. 127. Teritoriu administrativ - suprafață delimitata prin lege pentru comune, orașe și județe; la nivelul comunelor
NORMA din 13 noiembrie 2002 - (*actualizată*) pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/146295_a_147624]
-
interpretarea și integrarea acestora în activitățile realizate. Este apreciată, de asemenea abilitatea managerilor de a interveni oportun cu soluții eficiente pentru corectarea disfuncționalităților ce apar în desfășurarea activităților specific organizaționale. Considerăm că ponderea mai redusă a rolului de negociator și situarea acestuia pe ultimul loc este conjuncturală. În contextul evoluției societății contemporane și al particularităților societăților în tranziție rolul de negociator capătă valențe amplificate cu privire la atragerea alocațiilor pentru programe și a sponsorizărilor, la negocierea de parteneriate, contracte și servicii, la anticiparea
Concepte specifice managementului modern în organizaţiile Sportive by Nicolae Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/719_a_1302]
-
curentă) priviri (înalte), iar substantivul-regent orașele impune substantivului-atribut pământului cazul genitiv. Prin aceasta substantivul se distinge de adjectiv, în flexiunea căruia cazul se înscrie, în general, în acțiunea principiului acordului, subordonându-se și din acest punct de vedere substantivului prin situarea în același caz cu el; astfel, în versurile eminesciene: „Iubesc precum iubește pe-o albă vijelie/ Un ocean de foc.” (I, p. 21), adjectivul-atribut albă stă în cazul acuzativ, pentru că substantivul regent vijelie stă în acest caz iar în versul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactic. Deosebiri semiotice Substantivele comune se caracterizează prin înscrierea în structura și funcționarea generală a semnului lingvistic în interiorul raportului realitate extralingvistică-gândire-limbă; sensul lor rezultă din dinamica permanentă, din interiorul semnificatului, între reprezentarea individuală a unui obiect și conceptul rezultând din situarea obiectului într-o clasă omogenă de obiecte, iar semnificația din raportul cu semnificantul: Prin aceasta, substantivele comune au un sens lexical stabil (sau relativ stabil), unic pentru toți vorbitorii unei limbi și traductibil într-o altă limbă, întemeiat pe generalitatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-lor: unor studente, studente-lor În interiorul sincretismului număr-caz-determinare, articolul hotărât distinge formele omonime de genitiv-dativ singular - nominativ-acuzativ-genitiv-dativ plural: studente-i vs studente-le, studente-lor. Articolul posesiv-genitival, morfem cu formă variabilă după gen și număr: a, al, ai, ale, semnalează sau marchează situarea substantivului în genitiv, prin prezența sa în sintagme nominale genitivale: „Reia-mi al nemuririi nimb/ Și focul din privire.” (M.Eminescu, I, p.177), „Cerul stelele-și arată,/Solii dulci ai dulcii liniști.” (M. Eminescu, I, p. 103) Morfemul al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asupra, contra, deasupra, împotriva, în jurul, în fața, înapoia, înaintea etc.: „În jos plecat-am ochii-naintea feței tale.” (M. Eminescu, I, p. 91), „Zile întregi putea medita asupra unui cuvânt ieșit din nebunatica sa gură.” (M. Eminescu, P.L., p. 31) Impun situarea substantivului în dativ prepozițiile: contrar, datorită, grație, mulțumită, conform, potrivit, asemenea: El a reacționat potrivit așteptărilor mele. 7. Interjecția. Mai ales în limbajul popular și în limbajul poetic, vocativul este precedat de interjecția o, accentuând intonația specifică în diferențierea de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 94) II. ADJECTIVULtc "II. ADJECTIVUL" Identitatea specifică a adjectivului își are originea și se manifestă în raporturile în care intră cu substantivul, împreună cu care formează clasa numelui. Termenul prin care este denumită în mod tradițional această clasă lexico-gramaticală reflectă situarea în prim plan a perspectivei sintactice în care se înscriu, într-un enunț lingvistic, adjectivele: nume „care se adaugă” altui nume. Raportul de dependență substantiv-adjectiv este general; caracterizează planul semantic, sintaxa și, în mare parte, morfologia adjectivului. În desfășurarea raportului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cazul genitiv, dar nu în interiorul opoziției categoriale biplane și nici într-un raport de variație în planul expresiei, ca la adjectiv, în funcție de substantivul determinat. Forma de gen la aceste pronume este orientată de structura prepoziției (locuțiunii prepoziționale) care a impus situarea pronumelui în genitiv; asupra, contra, împotriva mea, ta, noastră/ân jurul, în spatele meu, tău, nostru; prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) care se termină într-un „articol” masculin impun pronumelui forma de masculin: în jurul meu, iar cele terminate într-un „articol” feminin impun
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caz au caracter biplan la pronumele posesive compuse. La pronumele simple variabilitatea formelor în funcție de aceste categorii este condiționată de întrebuințarea lor adjectivală. Numărul și genultc "Num\rul [i genul" Sensul de număr implică două nivele: • un nivel lexico-gramatical, rezultând din situarea posesorului în opoziția singularitate-pluralitate: al meu/al nostru; • un nivel gramatical, rezultând din situarea sintagmei globale în opoziția singularitate-pluralitate: al meu/ai mei;al nostru/ai noștri. Ca și celelalte pronume, personale sau nepersonale, datorită trăsăturii semantice + uman, categoria genului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceste categorii este condiționată de întrebuințarea lor adjectivală. Numărul și genultc "Num\rul [i genul" Sensul de număr implică două nivele: • un nivel lexico-gramatical, rezultând din situarea posesorului în opoziția singularitate-pluralitate: al meu/al nostru; • un nivel gramatical, rezultând din situarea sintagmei globale în opoziția singularitate-pluralitate: al meu/ai mei;al nostru/ai noștri. Ca și celelalte pronume, personale sau nepersonale, datorită trăsăturii semantice + uman, categoria genului se realizează la pronumele posesive în doi termeni corelativi: masculin-feminin: al meu/a mea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
calificativ: frunză verde (verde face parte din frunză), ci interpretarea unei trăsături extrinseci, numărul „obiectelor” este o caracteristică situațională: trei frunze (frunză se ia în trei exemplare; este pluralitatea concretă a singularului frunză); de altfel, termenul (pronume adjectival) trei determină situarea substantivului frunză la plural; adjectivul calificativ, în schimb, nu influențează nici într-un fel substantivul pe care îl determină; raportul de influențare are sens invers: frunză Ț verde (singular) frunze Ț verzi (plural) Dacă vrem să privim termenii dintr-o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forma subiectului, activ sau pasiv. Ele admit un subiect gramatical, pentru că le este necesar din motive semantice. Posibilitatea selectării, din inventarul limbii, a unui element care să funcționeze ca subiect gramatical este teoretic nelimitată; se impune respectarea unei singure condiții: situarea termenului-subiect în același câmp semantic (bineînțeles, între coordonate foarte largi): băiatul (studentul, bătrânul etc.) cântă, dar nu geamantanul (patinele, cheia etc.) cântă. Subiectul unui verb personal poate fi, deci, un nume sau un pronume deopotrivă, un element interior propoziției sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este întrebuințat cu un sens derivat sau figurat: „De treci codrii de aramă, de departe vezi albind.” (M. Eminescu) b. Raportul dintre planul semantic al verbului și planul semantic al termenului prin care se realizează funcția de complement poate determina situarea verbului în clasa verbelor cu tranzitivitate simplă sau în clasa verbelor cu dublă tranzitivitate (complement direct + complement indirect; ambele complemente prezintă aceeași trăsătură semantic-ontologică: + uman /- uman: a despărți, a rupe, a desprinde, a compara, a confrunta etc.: Ei au despărțit
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a urî etc. Cel de-al doilea nivel reflectă variațiile tipice ale structurii morfematice a verbului în interiorul opozițiilor categoriale (timp, mod etc.) implicate de flexiunea verbală în actul de comunicare lingvistică 10. STRUCTURA MORFEMATICĂ A VERBULUITC "STRUCTURA MORFEMATIC| A VERBULUI" Situarea verbului, din punct de vedere semantic (în înțelesul larg al termenului), în două sisteme în același timp - sistemul lexical și sistemul gramatical al limbii - se reflectă în natura binară a structurii sale morfematice. Orice variantă verbală este constituită din două
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu diferite motivări stilistice, de subiectul vorbitor. Expresia sintactică a semanticii morfemului de diateză, acuzativul formei lungi a pronumelui reflexiv este însoțit de morfemul de caz pe: „M-am uitat pe mine însumi...” Diateza reciprocătc "Diateza reciproc\" Sintagma care asigură situarea verbului la diateza reciprocă este alcătuită din patru/cinci termeni, reprezentând trei/patru unități lexicale autonome: substantiv/pronume - morfemul se+verb - pronume (un pronume personal sau două pronume nehotărâte). În interiorul sintagmei (în ambele structuri: cu trei sau patru unități lexicale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este o categorie lexico-gramaticală la verbele a căror sintagmă primară implică prezența cvasiobligatorie a pronumelui reflexiv (a se coborî, a se întrista, a se speria etc.) și este o categorie gramaticală pentru verbele a căror variantă primară de întrebuințare este situarea lor la diateza activă (a achita/a se achita, a îngriji/a se îngriji etc.). Deosebirile semantice dintre verbele la diateza dinamică, însoțite și de deosebiri de organizare a sintagmei, permit identificarea a trei valori: 1. dinamic obiectiv (cu un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu detașarea obiectivă; subiectul vorbitor constată doar desfășurarea unei acțiuni, existența unei stări. Acțiunea este sigură pentru că este reală; subiectul vorbitor nu se implică, pentru că el descrie doar procesualitatea, sau se implică în acest fel doar - situează acțiunea sau constată situarea acțiunii (stării) în perspectiva realului. Este propriu acest plan semantic modului Indicativ: „A plecat de vineri la mânăstiri.” 2. Incertitudinea se combină cu irealitatea; acțiunea este nerealizată sau vorbitorul nu știe dacă este realizată; el nu are certitudinea realizării ei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și fiecare din protagoniștii acțiunii exprimată verbal, sunt înscriși în desfășurarea opoziției singularitate (unicitate)-pluralitate (multiplicitate), iar desfășurarea raportului semantic dintre cele două planuri: lingvistic și extralingvistic, în care își are originea sensul gramatical de ‘persoană’ se face din perspectiva situării în această corelație gramaticală: singular-plural. Pe de altă parte, generarea sensului gramatical de ‘număr’ prin corelația singular-plural se caracterizează prin autonomie ca „obiect” al comunicării. Prezintă această situație categoria numărului la substantiv și la pronumele nepersonale. Pronumele personale, chiar și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categoriale, primesc un fascicol de sensuri gramaticale concrete, generate de aceste opoziții categoriale: „Studentul inteligent găsește soluția optimă.” studentul - nominativ - impus de și expresie a funcției de subiect gramatical - singular - expresie lingvistică a realității extralingvistice - determinare definită - expresie lingvistică a situării realității extralingvistice sub semnul „generalului”; inteligent - nominativ - expresie a acțiunii legii acordului adjectivului-atribut cu substantivul regent - masculin - singular La verb, termenul neutru care-l reprezintă în sistemul lexical al limbii și care conține în sine posibilitatea dezvoltării sensurilor categoriale în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de mine până se vor prăpădi.” (Z. Stancu) Imperfectul este timpul verbal cu planul semantic cel mai bogat și mai complex. Polivalența lui stă în legătură strânsă cu conținutul lexical al verbului, cu relațiile sale în ansamblul contextului sintactic, cu situarea lui în diferite alte corelații specifice categoriei gramaticale a timpului. Imperfectul poate fi: • timp absolut; mai cu seamă în limbajul basmelor: „Era odată, la marginea unui drum, o fântână și, lângă fântână, ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Omul acela nu are amintiri.” Reprezentant al verbului în sistemul lexical al limbii, infinitivul scurt, pe de o parte, conține în sine, ca potențialitate, toate opozițiile specifice înscrierii verbului în sistemul gramatical al limbii, pe de alta, prezintă caracteristici reflectând situarea lui specifică la primul nivel al identității claselor lexico-gramaticale: infinitivul este forma (formă a expresiei și formă a substanței deopotrivă) în care verbul se interferează cu substantivul. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" În plan semantic, infinitivul numește acțiunea verbală prin raportul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexical; în consecință, el poate realiza în mod autonom diferite funcții sintactice. Prin aceasta, adverbul se situează deopotrivă în sistemul lexical al limbii și în structura gramaticală a textului. Prepozițiile și conjuncțiile sunt lipsite de sens lexical, ceea ce conduce la situarea lor numai la nivelul sintactic al limbii, unde funcționează ca instrumente ale dezvoltării relațiilor sintactice și ca mărci ale unor funcții sintactice. Prepozițiile și conjuncțiile condiționează realizarea unor funcții sintactice, dar nu le pot realiza ele înseși. „El se uită
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infirmare și de confirmare, adverbe modalizante în interiorul raportului certitudine-probabilitate, posibilitate și adverbe de modalizare emfatică. Adverbele de modalizare subiectivă se situează în planul enunțării (al producerii textului lingvistic) ca proiecție a enunțării asupra enunțului. Adverbele interogative dubitative (au, oare) marchează situarea sub semnul îndoielii a unui anumit conținut propozițional afirmat explicit într-un enunț anterior sau rămas implicit: „Putut-au oare atâta dor/ În noapte să se stingă/ Când valurile de izvor n-au încetat să plângă?” (M. Eminescu, I, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care se realizează unele funcții sintactice (predicat, cel mai frecvent) are dezvoltare propozițională: Ideea lui a fost să urcăm mai întâi Rarăul. Adevărul este că toți acești ticăloși și-au găsit adăpost în minciună. * Din punct de vedere semantic, în funcție de situarea între abstract și concret, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) sunt polivalente sau monovalente, când se constituie în mărci ale unor anumite funcții sintactice cu realizare propozițională: • conjuncții polivalente: că, să, ca...să, de: A uitat că e luni. (compl. direct) Gândul că
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Fetița a plecat.”, verbul a plecat reclamă, din motive semantice, convertite în disponibilități combinatorii specifice, prezența unui substantiv (pronumeetc.) care să-i împlinească, pe cale sintactică, planul semantic concret. Odată intrat în relație cu acesta (substantiv sau pronume), verbul-predicat îi impune situarea în cazul nominativ. Substantivul fetița, apoi, devenind un complement semantic al verbului, complementul principal, cu funcție de subiect, îi impune acestuia forma de persoana a III-a singular. Sub aspect structural, absența verbului ar duce la destrămarea (sau neconstituirea) enunțului. Absența
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]