1,921 matches
-
Italia - peste 40.000. Acesta a fost cel mai mare număr de votanți în străinătate de până atunci. În urma numărării voturilor și renumărării voturilor inițial anulate, rezultatele finale sunt: Opoziția a decis să conteste rezultatul; Mircea Geoană a anunțat că social-democrații vor contesta alegerile la Curtea Constituțională și că vor prezenta dovezi de fraudă electorală. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea : „"a existat un număr mare de buletine de vot anulate, au fost modificate multe procese verbale cu rezultatele votului și
Alegeri prezidențiale în România, 2009 () [Corola-website/Science/307649_a_308978]
-
și turism electoral masiv"”. Dragnea a mai declarat: „"românii au votat pentru Mircea Geoana, dar aparatul de stat al lui Băsescu l-a făcut câștigător prezidențial al alegerilor prin fraudă"”. Vorbind despre „"sistemul de fraudare și de furt"” al PDL, social-democratul Victor Ponta a făcut o declarație controversată: „"Știam că ne batem cu ei. Trebuia să câștigăm la zece procente ca să nu ne batem cu ei, dar nu am câștigat la zece, probabil am câștigat doar la trei-patru. Și atunci sistemul
Alegeri prezidențiale în România, 2009 () [Corola-website/Science/307649_a_308978]
-
nu am câștigat la zece, probabil am câștigat doar la trei-patru. Și atunci sistemul lor a fost mai bun."” Afirmația lui Ponta a fost interpretată de presă ca un act ratat privitor la fraudarea alegerilor. Mircea Geoana, a declarat că social-democrații exclud orice colaborare cu Traian Băsescu și partidul său, și că păstrează colaborarea cu PNL și UDMR în Parlament. La 8 decembrie, Partidul Social Democrat a depus o cerere de anulare și repetare a turului II al alegerilor prezidențiale la
Alegeri prezidențiale în România, 2009 () [Corola-website/Science/307649_a_308978]
-
partidele democratice și nu va admite crearea unor majorități ad-hoc cu Partidul Comuniștilor”. Rezultatele alegerilor arată că, cel puțin în teorie, opoziția deține 52% din opțiunile de vot, repartizate pe curente politice astfel: curentul comnunist 34%, curentul liberal 26%, curentul social-democrat 18% și curentul creștin democrat 8,5% din voturi. Curentele liberal și creștin-democrat au în comun o atitudine pro-românească, dar nu neapărat pro-unionistă. Curentul social-democrat are o poziției ambiguă legată de chestiunea identitară etnolingvistică moldovenească. Cu toate că Partidul Comuniștilor continuă să
Alegeri locale în Republica Moldova, 2007 () [Corola-website/Science/307772_a_309101]
-
patrie condus de Dimităr Blagoev. În timpul șederii sale la Geneva a scris la publicații socialiste bulgare "Soțial-Demokrat", "Deni" (Ziua), "Rabotnik” (Muncitorul) și "Drugar". În 1893, la congresul Internaționalei a II-a socialiste ținut la Zürich, unde i-a reprezentat pe social-democrații bulgari, l-a cunoscut pe însuși Friedrich Engels. Din 1893 și-a continuat studiile la Berlin, unde l-a cunoscut pe liderul social-democrat Wilhelm Liebknecht. În capitala Germaniei, unde a colaborat la publicația socialistă „Vorwärts” („Înainte”), a avut probleme cu
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
fusese în trecut soția activistului narodnic basarabean Filip Codreanu. În anii 1912-1913 alături de Ecaterina Arbore, Ion C. Frimu, Mihail Gheorghiu Bujor a ținut lecții la școala de propagandă a Partidului Social Democrat. Internaționalist convins, în timpul Primului Război Mondial s-a alăturat curentului social-democrat pacifist, de stânga, care se opunea războiului, a finanțat publicația în limba rusă a acestui curent la Paris, „Nașe slovo”, și s-a numărat,împreună cu printre organizatorii conferinței de la Zimmerwald din septembrie 1915, care a condamnat războiul ca imperialist. După ce
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
fie secerat de represiunile staliniste a căror victimă a fost Kun. S-a întors în Ungaria cu Armata Roșie și după instalarea regimului comunist, a fost desemnat ca secretarul general al partidului comunist. În 1948, comuniștii i-au forțat pe social-democrații maghiari să realizeze o fuziune a Partidului Social-Democrat ("Szocialdemokrata Párt"-SDP) cu partidul comunist. Un an mai târziu, în Ungaria au avut loc alegeri, iar pe liste au figurat doar candidații partidului comunist. Astfel, comunismul s-a instaurat în Ungaria
Mátyás Rákosi () [Corola-website/Science/303143_a_304472]
-
pentru următorii 25 de ani. În iunie 1921 adevărații lideri ai partidului socialist au amendat hotărârile votate la congresul din mai 1921 și, practic, din acel moment muncitorimea română a fost reprezentată politic de două partide: unul moderat ca doctrină, social-democrat reformist, și celălalt revoluționar, partidul comuniștilor. Imediat după scindare, nou formatul PCdR s-a afiliat la Internaționala a III-a. În anul 1924, PCdR a fost interzis de guvernul liberal, care l-a acuzat de „acțiuni anti-românești” după evenimentele de la
Partidul Comunist Român () [Corola-website/Science/303146_a_304475]
-
din voturi și trimiterea a cinci deputați (printre care și Lucrețiu Pătrășcanu) în parlament. Rezultatul era cu atât mai remarcabil cu cât BMT reușise să înscrie candidați în mai puțin de jumătate din județe. La aceleași alegeri din 1931 socialiștii (social-democrații) obținuseră și ei aproape 100.000 de voturi, ceea ce însemna că partidele muncitorești obțineau împreună în jur de 6% din voturi. Totuși, politicienii vremii, luați prin surprindere de succesul comuniștilor, au invocat niște vicii de procedură pentru a-i invalida
Partidul Comunist Român () [Corola-website/Science/303146_a_304475]
-
fost făcută din dorința lui Nicolae Ceaușescu, devenit prim-secretar al PMR în iunie 1965, care a vrut să demonstreze simbolic ruperea cu trecutul și orientarea politicii României, dar și renunțarea definitivă la orice pretenție doctrinară social-democrată, prin consfințirea înglobării social-democraților în rândul comuniștilor. Sub conducerea lui Ceaușescu s-au accentuat tendințele autonomiste față de URSS, evidențiindu-se în acest sens relațiile bune cu comuniștii chinezi, aflați în relații ostile cu sovieticii; condamnarea invadării Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varșovia (august 1968
Partidul Comunist Român () [Corola-website/Science/303146_a_304475]
-
unor calcule psihologice”. Cu toate acestea, cuvintele și acțiunile lui Goebbels nu au avut un mare impact asupra loialității politice a populației Berlinului. La alegerile pentru "Reichstag" din 1928, naziștii au obținut mai puțin de 2% din voturi (prin comparație, Social-Democrații au obținut 33% iar Comuniștii 25%). Goebbels a fost unul dintre cei zece naziști aleși în "Reichstag", lucru care i-a adus un salariu de 750 "Reichsmarks" pe lună și imunitate împotriva urmăririi penale) Chiar dacă "Marea Criză Economică" a dus
Joseph Goebbels () [Corola-website/Science/302287_a_303616]
-
a fost candidatul alianței CDU-CSU la funcția de cancelar. Coaliția s-a comportat foarte bine, câștigân 48.6% din voturi. Oricum, ei au fost lăsați în opoziție de către guvernul format din Partidul Social Democrat și Partidul Liber Democrat, condus de social-democratul Helmut Schmidt. Kohl a renunțat la funcția de premier în Renania-Palatinat pentru a deveni liderul coaliției sale în Bundestag. La alegerile federale din 1983 Kohl a câștigat o victorie răsunătoare. Alianța CDU-CSU a câștigat 48.8%, în timp ce FDP a câștigat
Helmut Kohl () [Corola-website/Science/302102_a_303431]
-
Confederației Partidelor Socialiste a Comunității Europene. Președintele actual al partidului este Poul Nyrup Rasmussen, fostul prim-ministru al Danemarcei. PSE-ul este al doilea cel mai mare partid din Parlamentul European, cu 201 de membri. Președintele grupei socialiste parlamentare este social-democratul german Martin Schulz. Din iulie 2004 până în ianuarie 2007, președintele Parlamentului European a fost socialistul spaniol Josep Borrell. Șapte miniștri ai Comisiei Europene sunt reprezentanți ai PSE: Vicepreședintele Günter Verheugen (SPD), Vicepreședintele Margot Wallström (SAP), comisarul pentru Afaceri Monetare Joaquín
Partidul Socialiștilor Europeni () [Corola-website/Science/302111_a_303440]
-
de dreapta (acolo unde modul de organizare social-economică e unul de stînga, iar politicile sociale excesive periclitează buna funcționare a economiei) sau de stînga (acolo unde modelul de organizare e unul pronunțat de dreapta, sfera socială fiind ignorată). Ca și social-democrații, social-liberalii sînt preocupați de o politică socială echilibrată. Deosebirea esențială dintre social-democrați și social-liberali este în politicile economice, aspectul economic fiind crucial în definirea identității modelului social-liberal. Spre deosebire de social-democrați, social-liberalii consideră că statul trebuie să fie doar un observator discret
Liberalism social () [Corola-website/Science/302521_a_303850]
-
iar politicile sociale excesive periclitează buna funcționare a economiei) sau de stînga (acolo unde modelul de organizare e unul pronunțat de dreapta, sfera socială fiind ignorată). Ca și social-democrații, social-liberalii sînt preocupați de o politică socială echilibrată. Deosebirea esențială dintre social-democrați și social-liberali este în politicile economice, aspectul economic fiind crucial în definirea identității modelului social-liberal. Spre deosebire de social-democrați, social-liberalii consideră că statul trebuie să fie doar un observator discret al proceselor economice, preocupindu-se de crearea unui cadru legal favorabil pentru dezvoltarea
Liberalism social () [Corola-website/Science/302521_a_303850]
-
e unul pronunțat de dreapta, sfera socială fiind ignorată). Ca și social-democrații, social-liberalii sînt preocupați de o politică socială echilibrată. Deosebirea esențială dintre social-democrați și social-liberali este în politicile economice, aspectul economic fiind crucial în definirea identității modelului social-liberal. Spre deosebire de social-democrați, social-liberalii consideră că statul trebuie să fie doar un observator discret al proceselor economice, preocupindu-se de crearea unui cadru legal favorabil pentru dezvoltarea economică, dar fără ca să intervină direct. In fond, liberalismul social are o abordare similară curentelor neoliberale a
Liberalism social () [Corola-website/Science/302521_a_303850]
-
în prezent obiectul unor vii discuții, fără ca adversarii unor republici parlamentare să fie considerați antidemocrați. De fapt, teoriile lui Schmitt se opuneau mai mult conceptelor social-democrate și liberale, majoritatea guvernelor Germaniei de după primul război fiind coaliții din care făceau parte social-democrații și liberalii. Critica lui Carl Schmitt a instituțiilor “burgheze” a fost apreciată pozitiv de generația tânără a juriștilor socialiști, printre care Ernst Fraenkel, Otto Kirchheimer și Franz L. Neumann. Dintre reacțiile lor se poate aminti: Criza economică din 1929 a
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
reformă legislativă treptată a sistemului capitalist, cu țelul de a face acest sistem mai echitabil și uman. Doctrina social-democrată este astăzi răspândită prin lume, fiind în multe țări, mai ales în Europa, cea mai puternică forță de stânga. În general, social-democrații susțin:
Social-democrație () [Corola-website/Science/302622_a_303951]
-
1905 în Rusia și la o grevă generală în Finlanda. Într-o încercare de a potoli nemulțumirea generală, sistemul stărilor a fost abolit prin reforma parlamentară din 1906, care a introdus și votul universal. Greva generală a crescut substanțial popularitatea social-democraților; ca proporție din populație, partidul era cea mai puternică mișcare socialistă din lume. Pe lângă susținerea primară și vitală a muncitorilor din industrie, socialiștii câștigaseră și susținerea muncitorilor din agricultură, datorită integrității sociale puternice între muncitorimea urbană și cea rurală. Reforma
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
parlament unicameral, iar femeile au fost incluse în votul universal. Toți adulții finlandezi au primit drept de vot, ceea ce a crescut numărul de alegători de la 126.000 la 1.273.000. În curând, aceasta a adus circa 50% din voturi social-democraților. Țarul și-a recâștigat autoritatea după criza revoluționară din 1905, și-a redovândit rolul de Mare Duce al Finlandei și, în a doua perioadă de rusificare dintre 1908 și 1917, a neutralizat funcțiile și puterile noului parlament. Împăratul vedea Parlamentul
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
de la Petrograd, ceea ce a dus la apariția unei puteri duale în țară. Finlandei i-a fost restaurată autonomia în martie 1917, iar revolta din Rusia a adus Parlamentului finlandez pentru prima oară adevărata putere politică. Stânga, formată mai ales din social-democrați, acoperea un spectru larg, de la moderați la socialiști radicali; dreapta era și mai diversă, de la social-liberali la conservatori moderați și conservatori de dreapta. Principalele patru partide erau: De-a lungul anului 1917, finlandezii s-au confruntat cu o dăunătoare interacțiune
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
cu puterea militară, cu economia și răspândindu-se în toate domeniile, cum ar fi administrația locală și locurile de muncă, și terminând la nivel de cetățeni individuali sub forma unor schimbări și a unor probleme de libertate, responsabilitate și moralitate. Social-democrații aveau ca scop reținerea drepturilor politice deja dobândite ale mișcării muncitorești, și obținerea puterii asupra oamenilor și societății. Conservatorii se temeau să nu-și piardă vechea putere economică și socială. Ambele facțiuni, în cadrul cărora existau grupări ce ținteau supremația totală
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
o consecință a dezvoltării sociale dezechilibrate și a perpetuării poziționării mișcării muncitorești în opoziție, Partidul Social-Democrat obținuse o majoritate absolută în noul Parlament al Finlandei, la alegerile legislative generale din 1916. Noul Senat a fost format în martie 1917 de către social-democrați și de liderul sindical Oskari Tokoi. Cabinetul său nu reflecta însă componența parlamentului finlandez, cu majoritate absolută dată de socialiști. El cuprindea șase reprezentanți ai social-democraților și șase din partidele nesocialiste. Teoretic, noul Senat consta dintr-o coaliție națională largă
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
alegerile legislative generale din 1916. Noul Senat a fost format în martie 1917 de către social-democrați și de liderul sindical Oskari Tokoi. Cabinetul său nu reflecta însă componența parlamentului finlandez, cu majoritate absolută dată de socialiști. El cuprindea șase reprezentanți ai social-democraților și șase din partidele nesocialiste. Teoretic, noul Senat consta dintr-o coaliție națională largă, dar în practică, cum principalele grupări politice nu erau dispuse la compromis și cei mai experimentați politicieni rămăseseră în afară, acesta s-a dovedit incapabil să
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
susținere a crizei din 1917, dar doar un aspect secundar al luptei pentru putere în stat. Adoptarea în Senat a legii Tokoi, denumită „Legea Puterii”, în iulie 1917, a devenit prima dintre cele trei culminări ale luptei pentru putere între social-democrați și conservatori din timpul crizei politice ce a avut loc între martie 1917 și sfârșitul lui ianuarie 1918. Căderea țarului Rusiei a deschis problema cui va deține cea mai înaltă putere politică în fostul Mare Ducat. Deși finlandezii acceptaseră manifestul
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]