3,003 matches
-
proximității divine și mediul privilegiat al revelației" (Andrei Pleșu). Cel mai adesea sunt transformați în negativ, căci dintr-o formă lipsită de corporalitate, ce se refuză capacității perceptive umane, așa cum apar în viziunea angelologilor, îngerii apar ca niște ființe fragile, solitare, supuse pieirii sau, dimpotrivă, ca niște revoltați care propovăduiesc o dogmă a purificării prin păcat: "dar iată că un înger negru îmi taie calea/ vorbele lui cad/ în urechea mea/ ca picăturile de cucută// purificare/ prin rău/ mântuire/ prin păcat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Marian Popa sugera, spre exemplu, nevoia poetului de spectatori care să asiste la abilele sale înscenări poetice: "Un egotism dezvoltat în sens ludic și activ, având nevoie adeseori de spectacol și chiar de exhibiționism (...). Un egotist are conștiința unicității sale solitare, care trebuie totuși privită și apreciată ca atare" (subl. aut.). În contrapartidă, Virgil Cuțitaru și-l imagina pe Ioanid Romanescu scriind "în fața oglinzii, pentru ca, astfel, imaginea din partea opusă... să-l incite, declanșându-i mâniile împotriva a toate și a tuturor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sau muritor/ cât o cămașă viața lor durează -/ poeții au un paradis al lor". Poate puțin surprinzătoare, la un asemenea poet, este frecvența reîntoarcerii, a revenirii dese la filonul erotic, în ciuda des proclamatei dorințe de singurătate. Cauza schimbării statutului de solitar mulțumit de propria-i condiție nu este însă, cum s-a spus, pluralitatea vocilor femeii, histrionismul celei oarecum egale cu bărbatul. E adevărat că poetul invocă multiplele fațete ale alterității feminine: de la "mama uriașă", în brațele căreia doarme o lume
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
omenești. A se vedea, spre exemplu, primul poem din volumul O săgeată îmbrăcată în roșu (Editura Paralela 45, Pitești, 2008), intitulat chiar O aventură în zori, continuat într-o serie întreagă de poeme construite, secvențial sau total, după tiparul aventurii solitare într-un cosmos perceput ca o soluție catharctică: "îmi spăl privirea în Ocean/ de lucrurile toate/ până pielea se acoperă de sarea și solzii singurătății/ și mâinile îmi sunt ca de amfibie// sub limpedele cer/ mă aflu tot cuprins de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
une mondaine accomplie". Muzicianul Massival întrevede în Michèle de Burne unul din personajele cele mai interesante ale noului Paris: "Une des femmes leș plus intéressantes du nouveau Paris" [Maupassant, Notre cœur, p.93; 70; 51-52]. Michèle de Burne nu este solitara, Mariolle consideră că Pariziana este un tip distinct 143. Pariziana grațioasa devine un subiect poetic și pentru pictorul Olivier Bertin, care reușește să surprindă complexitatea acestui tip estetic și devine pictorul titular al Parizienelor 144. Dacă bărbatul are nenorocul să
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de pesimismul cosmic leopardian și de o seama de teme, motive, stileme și elemente retorice mai apropiate de sfera pesimismului decât de cea patriotică; acestea s-au văzut astfel transpuse în texte mai noi. Seria de negații repetate din Viața solitara a reapărut în versurile lui Arturo Graf, Giovanni Pascoli, Giuseppe Ungaretti sau Vincenzo Cardarelli. Un cântec în noapte auzit dintr-un interior, precum cel din Seara zilei de sărbătoare a fost preluat de Enrico Thovez, Vincenzo Cardarelli, Camillo Sbarbaro, de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în ultimul rând, de Giuseppe Ungaretti. Dialogul leopardian cu propria interioritate din Sieși a fost reluat de Arturo Graf și Camillo Sbarbaro. Există, de asemenea, un întreg inventar de termeni tipici Canturilor și preferați de novecentiști: ermo însingurat, solitario singuratic/solitar, solingo solitar, pensoso gânditor, odorato înmiresmat, vago vag/frumos, posare a așterne.58 Asemenea contemporanilor săi, Quasimodo nu a rezistat tentației de a împrumuta elemente lexicale, stilistice și motive leopardiene, pe care le întâlnea în paginile revistelor literare sau în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
rând, de Giuseppe Ungaretti. Dialogul leopardian cu propria interioritate din Sieși a fost reluat de Arturo Graf și Camillo Sbarbaro. Există, de asemenea, un întreg inventar de termeni tipici Canturilor și preferați de novecentiști: ermo însingurat, solitario singuratic/solitar, solingo solitar, pensoso gânditor, odorato înmiresmat, vago vag/frumos, posare a așterne.58 Asemenea contemporanilor săi, Quasimodo nu a rezistat tentației de a împrumuta elemente lexicale, stilistice și motive leopardiene, pe care le întâlnea în paginile revistelor literare sau în operele care
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
deschiși, Valuri de râuri proaspete în somn, Apăstătută, Vânt la Tìndari, În mine rătăcita fiece formă, Bâtlan mort, Insula lui Ulise, pentru a stabili corespondențe cu imagini similare din canturile: Către Angelo Mai, La nunta surorii Paolina, Imn Patriarhilor, Viața solitara, Renașterea la viață, Amintirile, Dragoste și moarte, Cantul nocturn al unui pastor pribeag din Asia, La portretul unei femei frumoase, Contelui Carlo Pepoli.285 3.2.2. Tăcerea începuturilor, tăcerile sfârșitului În opera lui Salvatore Quasimodo dimineață, nașterea lumii, începutul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ce priveste limitele fundamentale ale omului și durerea pe care o alimentează neîncetat. Revenind la tematica temporală și pornind de la împărțirea în trei timpi a poeziei Nopții, se observă cum aceasta este aproape o oglindă a succesiunii tripartite din Viața solitara de Giacomo Leopardi, din care Quasimodo pare să preia coordonatele spațiale principale, redate de verbele care transmit impresia de verticalitate a mișcării: a urca și a răsari. Conform lui Francesco Floră poezia recanatezului se structurează pornind de la un prim timp
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
astru nocturn și zgomotul vieții de-a lungul zilei.291 Așadar, pornind de la corespondență arhetipala dintre lumină și viața, următoarele nuclee tematice sunt asociate: zori, dimineața naștere, miez de zi drum al vieții, noapte matrice prenatala sau moarte. În Viață solitara metamorfoza din momentele auroral și crepuscular, indiferent de unitatea de timp, este reprezentată în tonuri blânde, atât de necaracteristice majorității versurilor leopardiene. Astfel începe cadrul descriptiv al vieții însingurate: Ploaia din zori, când în patul voioasa / bătând din aripi salța
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
naște / Pătrunde tremurând cu mii de raze / prin stropii calzi de roua, mă trezește/ bătându-mi lin și dulce în fereastră; Și mă ridic, iar norișorii palizi, si răcoarea / zefirului și primul cânt de păsări / binecuvânt și văile zâmbinde (Viața solitara, vv. 1-10).292 În incipitul cantului descrierea peisajului amintește de ficțiunile arcadiene cu notă caracteristică de artificialitate. Împletind două axe temporale (curgerea zilei și mersul vieții umane) poetul operează o trecere de la descrierea pură la interiorizarea treptată a peisajului, de la
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de glasuri și chipuri din trecut (la rândul lor inspiratoare de poezie), dimpotrivă, pare prevestitor de rău. În Apăstătută diminuarea puterii de a crea se reflectă în tăcerea din suflet. Un motiv similar a fost creat de Leopardi în Viață Solitara unde eul poetic interiorizează, tot pe firul tăcerii, peisajul înconjurător, al cărui centru este, ca în Apăstătută, lacul. Totuși, în cazul lui Leoaprdi nu avem de-a face cu o artă poetica, aici măsurându-se nivelul deviației de la model. În
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
iar ochii mei cu drepte și inele de spirale / uneau luminătorii aceiași ce copil fiind vedeam / întins pe pietrele râului Platani / Silabisind în întuneric rugi (Reîntoarcerile).328 Există numeroase puncte de contact între experiență descrisă de creatorul romantic în Viață solitara și imaginea quasimodiană amintită: Din când în când m-așez pe-un dâmb, la malul / însingurat al unui lac, de frunze / încununat și plante taciturne. / În el, în crucea-amiezii-și oglindește / domoala față Soarele. Sub boare / nici frunzele, nici iarbă nu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
îmi uit de mine, / îmi uit de lumea dimprejur și-mi pare / că m-am desprins de trup, că tot ce-i viața / s-a rupt de el, și pacea lui de veacuri / cu liniștea din jur se contopește. (Viața solitara, vv. 23-38).329 Eul poetic începe să fie conturat din momentul în care pășește într-un spațiu cu trăsături speciale, aflat la limita dintre întinderea de apă și pământ. Liniștea dimprejur și imobilitatea apei adâncesc taină amiezii pe fondul căreia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
apei adâncesc taină amiezii pe fondul căreia se manifestă misterele propice experienței descrise. Liniștea constituie trăsătură nelipsita a dinamicilor spiritului și intelectului leopardian, adâncă tăcere și pacea infinită din Infinitul fiind plăsmuiri ce iau naștere în interiorul eu-lui. Dimpotrivă, în Viața solitara liniștea ființei este rezultatul interiorizării celei din afară. Calmul și armonia ce domină peisajul înconjurător apar zugrăvite treptat, prin eliminarea succesiva a sunetelor descrisă printr-o acumulare de negații (vv. 28-32). În acest spațiu de liniște se deschide o zonă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
numit quel dolce / e irrevocabil tempo, timp al dragostei și speranței: Iubire, o, iubire, ce departe / de sânul meu, atât de cald pe vremuri, / te-ai rătăcit (...) De speranțe / nedezmințite și dorinți își simte inima-n piept cum bate (Viața solitara, vv. 39-50). La peste un secol după Leopardi, Quasimodo caută aceeași liniște care îi permite cufundarea în trecut. Faptul că ermeticul utilizează termenul quiete, recurent în opera leopardiană, constituie o dovadă a apropierii creatorului sicilian de versurile marelui romantic. Unele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
umane în teoria numită a plăcerii. Dată fiind familiaritatea ermeticului cu această nu este de mirare că deseori eul poetic din versurile sale percepe viața că pe ceva straniu, îndepărtat care nu îi aparține: O altă viață m-a încătușat: solitara / printre oameni străini (În mine rătăcita orice formă); Alt soare, din care s-a iscat / povara-aceasta de a-mi vorbi-n tăceri (Se auzeau anotimpuri aeriene trecând, trad. MB).369 Înstrăinarea are ca bază o realitate biografica: trăind departe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și Quasimodo, singurătatea acestuia: Datorită minunatului rafinament al inteligenței sale, Vergiliu era destul de puțin priceput în relațiile cu oamenii (...). Contrar obiceiului vechilor români, si mai ales al celor cu inteligență pătrunzătoare, poetul dovedește că este dornic să ducă o viață solitara, neștiut de nimeni; în așa măsură, încât putem înțelege că era mănat de propria să fire și că iubea natură mai mult decat că pe un bine, considerând-o un leac și un adăpost .435 În acest Vergiliu îl regăsim
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
apropiere a unor motive auditive, ne-a prilejuit studierea acelora care s-au adeverit a fi veritabile rescrieri ale unor versuri leopardiene. Deoarece în Ce noapte lungă Quasimodo menționează colina, vântul, pădurea, Ursa, grotele, hoțul (acel pallido ladron din Viața Solitara, v. 78), toate motive literare ce definesc poezia recanatezului, este evident că aceasta poezie reelaborează imagologia maestrului: Vântul, cu strune, din Iblei, din conurile / Madoniei smulge imnuri și plângeri / pe timpane de grote străvechi / că agava și ochiul brigandului. Iar
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lumină, pe tot întinsul primei poezii quasimodiene, idem, p. 87. 156 Într-o anchetă realizată de 'Gazzetta del Popolo' (4 ianuarie 1933) Quasimodo povestește întâlnirea sa cu orașul Florența: Alla fine del '29, di ritorno da uno dei miei velocissimi, solitari viaggi nella Venezia Giulia, scendendo a Firenze în una mattina sotto zero deciși di finirla con la poesia. Testa o croce. Avevo ripreso a scrivere da qualche mese dopo una vastă interruzione, e i nuovi contatti con le sillabe mi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
diferitele ghetouri răspîndite pe tot globul, evreii au dificultăți în relația cu Celălalt, cu Aproapele. Subzistă o manie a persecuției. Se poate vorbi și de o criză de adaptare la fenomenul complex al mondializării. Evreii au fost întotdeauna un popor solitar, evreul metafizic este un "străin prin excelență" (Cioran). Or, mondializarea impune o "gîndire unică", iar pacea va accelera fenomenul și Israelul poate deveni astfel un stat al cetățenilor. Atomizarea actuală a societății poate fi și un simptom al unei asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
sordidă a alcoolicilor și marginalilor societății. În 1944, va fi arestat, sub bănuiala sustragerii de la serviciul militar (în vreme de război!), dar, după șaptesprezece zile, este eliberat, întrucît comisia medicală îl declară "inapt". Continuă să bea și să scrie, viețuind, solitar, în subteranele lumii "normale". Cumva simbolic, primele texte (poeme, povestiri ori editoriale) îi sînt publicate în presa undeground a LA-ului. Trăiește acum marea dragoste a existenței lui, cu Jane Cooney Baker (o văduvă alcoolică, mai bătrînă cu unsprezece ani
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
descoperă, în biblioteca tatălui, niște misterioase misive deschise cu formula "dragul și nefericitul meu succesor". Întrucît interesul tinerei naratoare (fără nume de-a lungul romanului) pentru ocult și enigmatic este enorm, tatăl (Paul), o figură clasică de ficțiune gotică (individul solitar și apăsat de nevroze, care ascunde un trecut terifiant), îi povestește o lungă istorie (compusă din propriile experiențe, scrisori de-ale lui și de-ale altora, documente, marturisiri ale diverselor personaje, și segmentată cu situații din prezent), istorie menită să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
coagulant în interiorul unei echipe de indivizi sofisticați, din familii importante: Doug Anderton, Philip Chase (viitori jurnaliști cu greutate), Sean Harding (bun scriitor, într-o fază inițială a formării sale, ulterior, decăzut psihic și intelectual, prin exersarea unui neo-nazism obscur și solitar), Steve Richards (tînăr de culoare, viitoare victimă a obsesiilor rasiste ale lui Harding) și Claire Newman (viitoarea soție a lui Phip Chase). Singura bizarerie comportamentală, manifestată de Ben, rămîne iubirea constantă pentru Cicely Boyd, o persoană cu structură emoțională mai
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]