11,094 matches
-
nu-i normal decît în doi, în sferă privată, fără spectatori. Ce-ar zice bunica Leonora să vadă la mine-n poartă scene de Fellini? "Zăbzucile aistea" de fete se comportau aberant doar pentru că îndrăzneau să poarte dressuri negre. "Îți sparg ecranu' dacă nu dispari, babo". Mi-e silă și milă de fata care se lasă sărutată, mîngîiată între o rîgîială și-un scuipat. Țucături și țucale. Tano apare izbăvitor și-i împrăștie. Era și cazul, îi reproșez cîinelui meu. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
o vreme, Magda U.). A debutat cu o scenă de pomină. Filiala și ARLUS aveau sedii vecine, perete-n perete. Un administrator a găsit cu cale să instaleze, pentru scriitori, o sobă cu lemne. Și atunci a comis "blasfemia". A spart zidul dinspre ARLUS, ca să scoată pe-acolo un burlan. Lui Mistrie, burlanul i s-a năzărit a fi marea provocare. A demarat scandalul, sărind de cîțiva coți în sus: "Măi dușmănoiule, cum îndrăznești?" Era ca și cum ar fi fost violată granița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
rapiță? se înciuda Botez, în necunoașterea lui Caragiale. Neserios, repet, neserios. Și-n comportament, și-n limbaj". "Mai ridicați talpa de pe gîtul meu, to'arășu Crăciun. Pardon, Botez!" Și mie: "Știu o mulțime de chestii care or să mi se spargă în cap, dar tocmai le-am dat un capitol despre abundența substantivului. Ghici unde! În editorialele "Scînteii". Te-ai prins de șopîrlă, Ior? Abundența substantivului în dauna verbului e o trăsătură a limbii de lemn". Ce rîs contagios avea Miron
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
stomac: contorsioniștii rămași în poziția aplecat-față; călărețele acrobate, struțo-cămila, elefantul abulic. Maimuțele sînt reprezentate generos. Și specia ciugulitoarelor de prin cărțile altora: Maia Branea, alias Maja Desnuda. Însă leii n-au dantură. Nici un trapezist nu riscă saltul mortal. Nimeni nu sparge cercul de hîrtie, nimeni nu trece prin flăcări, nimeni nu sfarmă lanțuri. Par expresiv-încremeniți, intens încremeniți, ca-n Circul lui Seurat. Dă-i încolo! Tano, plecăm la VET, să vedem de ce șchiopătezi. O să-ți facem o radiografie. Je m'en
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cunună cu șuvoiul de lavă. "Cu dragoste pentru Ana, femeia mea de vară", așa stă scris pe spatele tabloului cu adevărat ultimul. Și-a prefăcut penelul în armă. Cristoase, cît și-a dorit să moară omul ăsta dacă și-a spart ochiul ca pe-un vas. Șichy i-a mascat cu flori ochiul zdrobit. A trecut, cum numai ea poate, peste o scenă goyescă. Pe mine cordul m-ar fi dat de sminteală. Cîtă apă din Lethe ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Pătrunsă, în somn, de frig, ea are senzația de a fi ținută, pe la spate, în poziție fetală, ca în copilărie, de către bunică-sa, acum rece țestoasa. Aceeași bunică îi strigă din pământ că nu mai poate de frig. Coșmarul e spart de un țipăt ascuțit, vestitor de naștere. Pentru ca un personaj să aibă coșmaruri, nu-i neapărat necesar să fie bolnav sau să fie în criză. Dormitând pe o plajă, o fată își vede prietena înotând în larg, înconjurată de rechini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
întoarcem, îmi strigă Hipogriful, gândul tău a luat-o razna, iar eu sunt deja foarte obosit! Era atâta liniște acolo sus, nu se auzea decât din când în când nechezatul catartic al Hipogrifului, pe care îl receptam aproape vizual cum spărgea atmosfera ca un fulger. Coborârea pe verticală, mai rapidă decât schimbarea gândului a fost sublimă; când am ajuns la plafonul de nori, am încetinit brusc. S-a pornit o ninsoare cu fulgi uriași ce la atingerea trupurilor noastre calde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Așa cum se mișcau, aplecate față în față, în jurul mormanului de plicuri, păreau separate de o oglindă în care se reflectau reciproc. Ce ciudat! își spuse. Ele sunt două, dar par în fapt una singură, în timp ce eu sunt unul, ce mă sparg sau mă simt mereu în doi, duplicat. Desigur, în principiu pentru asta îmi trebuie o oglindă, dar nu neapărat. Simțea nevoia să-și contemple chipul din când în când, în orice îi era la îndemână: oglindă, geam, o vitrină, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Furnicoiul merge în fața mea, clănțănind din zalele lui cheliceroase; tot acum observ că poartă cizme de argint cu niște catarame zornăitoare, ce zdrăngăne sub pasul lui de gâscă. Îl urmez tăcut și inima mi se zbate în piept să se spargă. Nu am decât un singur gând, dar drumul spre ieșirea din labirintul furnicesc pare să ia o veșnicie. La un moment dat, cavalerul meu dispare și mă trezesc dintr-o dată singur, căutând ieșirea. Alerg dintr-un culoar în altul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ce nu se poate întâmpla decât o dată sau extrem de rar? În loc să împărtășească bucuria miracolului, ei vor să-l ucidă, să-l reitereze cu orice preț, să devină ei înșiși obiectul lui. Deliberat, ei sunt gata să scindeze miracolul, să-l spargă în mii de miracole mici, insignifiante, cu condiția să fie și ei un pic parte din el. Ei își imaginează miracolul ca în povestea celor 1000 de Buddha mici ce coboară din cer, fiecare dintre ei adăpostit de o umbrelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
spade o fulgerau din gurile deschise ale rechinilor, mii de priviri albastre o tăiau lateral cu laserele lor scrutătoare. Și atunci, dintr-odată, strigătul acela al meu, neeliberat sau neauzit, năprasnic ca un cataclism, îmi rezona în piept să-l spargă, prelungindu-se în țipătul ei de spaimă. Întârziat, ca un ecou, amplificat de ape, suprapus peste strigătul meu mut, îl resimțeam în coșul pieptului ca pe o sfâșiere insuportabilă. Și-atunci, pentru a-mi controla spaima, strigătul meu descătușat s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
observ acum niște încrețituri ce urcă și coboară, ca niște buze; gnomul încearcă să-mi vorbească. Ciulesc urechile, dar întunericul e mult prea mâlos ca să transmită semnalele sonore până la mine. Fac un gest sublim de concentrare, simt cum mi se sparg urechile de tăcere... Nimic... Gnomul îmi vorbește surd, iar eu mă întreb dacă voi mai auzi vreodată... Afară e înnorat, fără lună. Tot mai mult întuneric, apăsător ca vidul, își face loc prin fereastra deschisă; deodată, un fulger străbate camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de căldură și unde magnetice se degajă din acel punct. Adorm instantaneu... Simt o durere nevralgică în zona abdomenului. Mă trezesc brusc, semn că trebuie să-mi schimb poziția. Am încă pe retină amintirea visului pe care tocmai l-am spart. Se făcea că umblu cu bunica pe ulițele Sânnicolaului din casă în casă. Făcea vizite scurte la toate rubedeniile în fiecare vară, de câte ori ajungea la țară. Făcea vizite scurte, pentru că nu avea răbdare pentru vizite lungi, nici să vorbească nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în burtă, unde este acum copilul. Prin urmare, am avut dintotdeauna subconștiența copilului meu din burtă, și el nu era altul decât mama mea. În felul acesta mă identificam cu bunica? Sânnicolaul cu ulițele lui se estompează lent... Se mai sparge un vis... Pe pragul ferestrei, cu spatele, stă un omuleț; din profil, nemișcat, pare că pescuiește în neant. Deodată, se întoarce brusc cu fața la mine și-mi zâmbește; ochii i se mișcă în găvane ca la păpușile mecanice. Îl recunosc, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Totul nu are nicio noimă... Tăcere absolută... Gnomul încă se mai zbate în spațiul ferestrei, în același timp continuă să-mi zâmbească. O durere ascuțită în zona abdomenului mă anunță că trebuie să-mi schimb poziția. Mă trezesc, sau mai sparg un vis... Oare mă voi mai trezi vreodată la realitate din acest noian de vise recursive? Umblu de data aceasta singură pe un câmp plat plin cu ciuperci uriașe cam de dimensiunea gnomului pe care tocmai l-am visat. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
doar caut locul unde mă așteaptă mama. E o căldură insuportabilă și o lumină orbitoare. Mi se face alb în fața ochilor, nu mai văd nimic, nu știu ce să fac. Nu-mi rămâne decât să mă trezesc. Nașterea Un strigăt ascuțit îmi sparge visul, urmat de un plâns nevralgic. Deschid ochii. Deasupra mea o lampă albă, orbitoare, în formă de farfurie zburătoare. Nu-mi simt trupul de la jumătate în jos, sunt tăiată în două de un paravan ce-mi desparte trunchiul de picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mânerul către lume. Pe măsură ce înainta pe culoarul autobuzului, perspectiva se schimba; la început, umbrela se zărea în profunzime, apoi corpul ei sfredelitor în aceleași culori se retrăgea tot mai mult sub scaun până la dispariția lui totală, moment în care se spărgea și coșmarul. Dar urmau altele și altele și ea înțelegea că numai consumarea, arderea și repetarea lor aveau căderea s-o liniștească, ca să-și poată asuma noua condiție de deplină singurătate. Confesiunea. Iertarea. Mama În duminica aceleiași săptămâni, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu, nu putem ști, căci este mereu ceva care ne precipită visele și ne întoarce în ceea ce numim viață. Aș vrea, ca și altădată Nerval, "să revărs visul în lumea reală". Nu e nimic mai neliniștitor decât diminețile ce se sparg în deplina uitare și efasare a viselor de peste noapte, pe care le împingem conștiincios către acele zone adânci și obscure ale conștiinței și le ascundem de teama recunoașterii semnelor din viețile trăite peste noapte. Aparent, îmi plac visele în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
înfățișările părintești la serbările școlare, seriozitatea toată a mersului încrezut prin mulțimea de spectatori care se dădeau la o parte ca la trecerea unui V.I.P., așchii din tristețea de copilă pedepsită pentru năzbâtii, ceasul de mână al colegei de clasă spart cu piatra, care-și schimbase traiectoria din crăcile nucului spre mâna acelei nefericite cu pigmenții prostiei moștenite, firimituri, câte mai rămăseseră din clipele în care, împietrită, stătea cu bicicleta furată în fața elevilor și profesorilor liceului din care fusese apoi exmatriculată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
joace de bucurie, dar jocului încă nu-i venise timpul. Se așeză comod în fața computerului și schiță cu creionul-laser câteva crochiuri ale viitoarelor transpuneri. Sigur, erau însăilări nesigure fără pretenția de a deranja existența cuiva. Nici nu era obligat să spargă canoanele pe care tot el le inventase. Avea să-și poarte imaginația după cum voia, fără a avea vreun sentiment de implicare în trăirile personajelor. Rolul lui a fost întotdeauna de narator sec, de a expune cu o conciziune controlată chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în citoplasmă și goneau prin jungla venoasă, eliminând citoliza la fiecare pas pentru a-și marca teritoriul. Virusurile ARNss și retrovirusurile cu polaritate negativă înmugureau, planetele-molecule fiind sufocate cu pădurile lor impenetrabile oricăror încercări de forfecare medicamentoasă, care voiau să spargă codul secret profilactic. Mutantele virale paradoxal: toate erau femei se replicau într-o veselie, vorba ministrului de resort. Adică au devenit letale încerca să explice doctorul Talancă Ministrului care tocmai își aranjase pe alt canal o întâlnire importantă cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cădeau îngerii și ea tocmai începuse să scrie. Mitică Petrache trebuia anunțat imediat de venirea ei, de planurile de viitor, vom bea din Sena, iubitule, ne vom urca în carusel, tu vei lovi cu ciocanul, bila se va ridica, vei sparge recordul de kgf/cm2 sau molecula de cer sau atom de vis, vei rupe țesătura viselor, doar noi doi pictați pe tavanul concav al cerului, tu în maieu roșu și bermude lungi, negre, mustața în furculiță pe chipul tău de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Mireasa noastră începu să cânte. Dar a trecut acceleratul de 13:20 București-Galați și a uitat că a cântat. Când personalul de 16:14 Mărășești-Galați șuiera pierzându-se în zare, deja lumea uitase pentru ce-și maltratase semenii. A mai spart și un avion bulgărele de timp. Deja gândurile tuturor erau fărâmițate. Dar sâmburele răului, mai tare decât cel de măslină, mai exploziv decât cel de grâu, avea să fructifice mai departe, de parcă ar fi știut că el este moneda unică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
alunga clipele, amanetându-și viitorul. Singur rămase doar jocul. Care joc, fiind părăsit, muri încet și, odată cu el, amintirea lui. Ca și cum nu existase vreodată. Nici n-au știut ce le-a lovit. Negarea sau ironia celor care le repugnă. Se sparseră în același timp, dispărând ca cerință și rol. Și ca esență a copilăriei. Singur Iisus și timpul care nu trece Le închise într-un sertar. Care oftă adânc. Mioara dispăruse. În imaginea inversă a obiectivului fotografic, în curgerea rotundă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în geamăt, aștepta în murmur, se regrupa în tăcerea neauzită de inițiații în zgomoteric, ca apoi, ține-te, pentru a nu fi spulberat de această tornadă de urlete care se metamorfoza în tsunami-urlet, în urlet-seismic, în bombă atomică-urlet, sau urlet-supersonic, spărgând bariera de viteză a sunetului și trecând prin corpurile solide și lichide, devenind urlete care creau vid și antiurlete, asemănătoare cu plonjonul antimateriei peste noi, găurile negre ale urletelor, cu o gravitație uriașă, care atrăgeau distrugând toate urletele vii, concurente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]