2,072 matches
-
dedusă din reguli teoretice, netransmisă prin ascultarea unor voci, cu inflexiunile lor individuale, nemarcată de urmele auzului ce plăsmuite și transformă, dobândea claritatea absolută a sunetelor care nu așteaptă răspuns, ca trilul ultimei păsări dintr-o specie dispărută, sau bâzâitul strident al unui avion cu reacție abia inventat, care se dezagregă pe cer la primul zbor de probă. Apoi, încetul cu încetul, ceva a început să se miște și să curgă printre frazele acestei recitări contorsionate. Proza romanului cucerise incertitudinea vocii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ceva sau cineva. Ceea ce se întâmpla mai tot timpul. Unde e băutura? Leigh făcu semn spre bucătărie. — Apa e încă fierbinte. Caută în dulapul de deasupra cuptorului cu microunde. Am o mulțime de arome... — Nu mă refer la ceai! strigă strident Adriana și arătă spre Emmy. Nu vezi în ce hal e? Avem nevoie de băutură adevărată. O să prepar niște caipirinhas. — Nu am lichior de mentă. Și nici lămâi verzi. Nici măcar nu știu dacă am o băutură adevărată, spuse Leigh. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
pământului care marchează trecerea anotimpurilor pentru prima oară, deveniseră impresionante pentru toți. Toți înțelegeau cu spaimă că epidemia va fi ajutată de căldură și fiecare vedea în același timp că vara se instala. Țipătul lăstunilor, pe cerul înserării, devenea mai strident peste oraș. Nu mai era pe măsura amurgurilor de iunie care, în orașul nostru, îndepărtează orizontul. Florile pe piețe nu mai ajungeau boboci, se deschideau înainte și, după vânzarea de dimineață, petalele lor acopereau trotuarele prăfuite. Se vedea limpede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
îmi doream unul. Zach a scăpat ieftin cu mine. Nu am avut nici o pretenție, în timp ce Jolene i-a spus viitorului ei soț, înainte s-o ceară, că va refuza orice în afară de un diamant incolor, perfect, de cinci carate. — Iâh! țipă strident Betthina. Pentru nimic în lume n-aș fi acceptat să mă mărit cu Tommy dacă nu mi-ar fi dat un inel mai mare decât California atunci când m-a cerut. — Nu cred că mi-ar plăcea să primesc un inel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
unei astfel de încăperi ar fi băgat-o la balamuc pe Martha Stewart. —Alo! am strigat. E cineva acasă? În timp ce așteptam, m-am descălțat. Podeaua de piatră mi-a răcorit plăcut picioarele umflate. Singurul sunet care se auzea era ticăitul strident al unui ceas aurit de deasupra șemineului. N-a apărut nimeni. Casa e-atât de mare și are atât de multe intrări și ieșiri încât îmi închipui că familia Swyre n-ar ști neapărat cine intră și cine iese nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
în ceața solară, cu inima dormindu-i într-un dulce plictis la adăpostul pieptului călit în furtuni; împrejur, liniștea proiectată de îndepărtatele zvonuri ale pământului, iar acolo, sus, în vârful cerului, două stele gemene revărsând un balsam invizibil. Un țipăt strident sfâșiè liniștea, zicând: „La Correspondencia!“ Și Augusto întrezări lumina unei noi zile. „Visez ori trăiesc? - se întrebă el, trăgându-și cuvertura peste cap -. Sunt vultur sau om? Ce-o fi zicând ziarul ăla? Ce noutăți îmi va aduce noua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
reușesc să pronunț cuvântul. Glazerbrooks. — A, înțeleg că ai auzit și tu ce s-a întâmplat, spune Charles Conway. Veștile circulă repede. Camera se face mică în jurul meu. Strâng și mai tare receptorul. — Ce să... aud ? Glasul îmi devine mai strident decât aș fi vrut. N-am auzit nimic. — A ! Am crezut că de-asta suni. Se oprește și îl aud cum îi spune cuiva să caute naibii pe Google. Da, azi au fost chemați executorii judecătorești. Se pare că ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
știu dacă să râd sau să plâng. E ridicol. Nu pot să continui șarada asta. Trebuie să mă duc să le spun adevărul. Acum. Ies hotărâtă pe hol. După care mă opresc brusc. În spatele ușii închise de la sufragerie aud glasul strident al lui Trish făcându-l cu ou și cu oțet pe Eddie, întretăiat cu mormăitul lui defensiv. Mă întorc repede în bucătărie și dau drumul la filtru. E mai simplu să fac pur și simplu cafeaua. Zece minute mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Geiger ? strig șovăitoare. Cina vă așteaptă. În clipa în care fac câțiva pași în față, aud voci venind dinspre celălalt capăt al coridorului. — Doamnă Geiger ? Brusc, o ușă se deschide violent. — Și la ce folosesc banii ? Glasul lui Trish răsună strident. Spune-mi tu ! — Nu trebuie să-ți spun eu la ce folosesc banii ! îi răspunde Eddie strigând și el. Știi și singură ! — Nu înțelegi absolut nimic... — Ba înțeleg ! Eddie pare că mai are puțin și face apoplexie. Nu-mi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
De ce ? — Din cauza idioatei ei de musafire. Toată lumea trebuie să-i caute în coarne. O nenorocită de avocată. Clatină din cap a uimire. Auzi, că munca ei e foarte importantă. Și munca mea e la fel de importantă ! — Vine ! se aude brusc vocea stridentă a lui Trish dinspre bucătărie, urmată la scurt timp chiar de Trish. Suntem gata cu toții ? Deschide în lături ușa de la intrare și aud zgomotul unei uși de mașină care se deschide pe alee. Inima începe să-mi bubuie în piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sosul de sparanghel din frigider, îl torn într-o cratiță și îl pun pe un foc mic. Guy mă privește amuzat. — Samantha, spune când mă întorc cu fața spre el. Trebuie să vorbim. — Am treabă. Ceasul cuptorului începe să sune strident și deschid ușa și scot chiflele cu usturoi și rozmarin. Mă străbate un val de mândrie când le văd așa rumen-aurii și când le simt aroma delicioasă, de verdeață. Nu mă pot abține și mușc dintr-una, după care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
electrice, rețele de canalizare, conducte de aer, punți suspendate, tuburi de toate grosimile, unele roșii, altele negre, coșuri scuipând în atmosferă fuioare de fum toxic, macarale cu brațe lungi, laboratoare chimice, rafinării de petrol, mirosuri fetide, amare sau dulcege, zgomote stridente de burghie, zumzăit de ferăstraie mecanice, lovituri brutale de ciocane pneumatice, din când în când câte o zonă de tăcere, nimeni nu știe ce se produce acolo. Atunci Cipriano Algor spuse, Nu te teme, ajungem la timp, Nu mă tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
întâmple? Mă răsucesc repede pe călcâie și, înainte ca Charlotte sau recepționerul să zică ceva, mă grăbesc pe scări. — Sigur nu s‑a întâmplat nimic? zice când ajung lângă el și îmi zâmbește. Sigur! zic, cu o voce ușor mai stridentă decât vocea mea obișnuită. Totul e nemaipomenit. Nu pot să cred că mi se întâmplă una ca asta. N‑am haine. Sunt cu Luke în vacanță, într‑un hotel elegant - și nu am haine. Ce‑o să mă fac? Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Luke se întoarce și se uită la mine. Îmi pare rău, trebuia să‑ți spun. Dar nu e nici o problemă, nu? Vreau să zic, nu trebuie să‑ți faci griji. Fac treabă foarte bună. — O, nu! zic, cu un glas strident. Nu, nu‑mi fac griji. — Bine, zice și zâmbește. Bine, spun și îi întorc zâmbetul. O, Doamne. Ce mă fac? — A, vezi că e destul loc în șifonier, zice Luke. Vrei să‑ți pun ceva pe umeraș? Se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și pescuiau, sau ce mai făceau ei acolo. Dar de curând s‑a mutat la Londra și s‑a angajat la o galerie de artă, iar acum se duce doar la petreceri. Suze deschide ușa de la intrare și aud vocea stridentă a Fenellei, urmată de un amestec de glasuri de fete care trăncănesc simultan. Fenny nu face un pas fără un alai de însoțitori gălăgioși. E ca o variantă de bonton a unei zeițe a ploii. — Bună! zice, năvălind în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
a văzut niciodată efectiv cu el, așa‑i? continuă mama, băgând perna în sacul transparent. În carne și oase. Pe urmă a apărut chestia aia în ziare că ar fi burlac... N‑a zis că e burlac! Glasul îmi devine strident de frustrare. A zis că n‑are nimic de spus! Mamă, ți‑au spus vreodată Janice și Martin că nu mă cred? — Nu! Mama își ridică bărbia mândră. N‑ar îndrăzni să‑mi spună una ca asta în față. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
eu rămân cu ochii la ea, stârnită. O vânzare de mostre cu reducere la Gucci! Precis! — ... Conferința Anuală a Asociației Finanțiștilor! își termină propoziția, mândră. Câteva momente rămân fără replică. — Serios? spun în cele din urmă, cu glasul ușor mai strident decât de obicei. Cred că... glumești! Cum am să scap de chestia asta? Cum? — Știu! spune Kent încântată. Așa că, dacă nu ai nici un program în după amiaza asta... Dar am un program ceva! vreau să urlu. Mă duc la Sephora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
uit la Tarquin, iar el își ferește privirea, la rândul lui. Nu. Nu! Doar nu vrea să spună că... Nu. Dar... Nu. Creierul meu nu poate procesa asta. O să facă un scurt‑circuit. — Ăăă, Tarquin, zice Suze, cu un glas strident. Poți să te duci să cumperi niște croissante? — A, ăă... OK, zice Tarquin, pe un ton cam fals. Bună dimineața, Becky. — Bună! zic. Îmi pare bine să... te văd. Drăguț... pulover. În timp ce el iese, în bucătărie e o tăcere împietrită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
puteți să spuneți pur și simplu nu! Trebuie să cântăriți avantajele și dezavantajele. — Am cântărit avantajele și dezavantajele, zice John Gavin. Nu există avantaje. — Dar e vorba despre una dintre cele mai importante cliente ale dumneavoastră! Vocea lui Suze devine stridentă de surescitare. E vorba despre Becky Bloomwood, vedeta TV, care are o carieră fabuloasă și strălucitoare în fața ei! — E vorba despre Becky Bloomwood care și‑a extins de șase ori limita de creditare anul trecut, zice John Gavin pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
tu în Anglia, fără să‑mi spui. E o încordare în glasul meu, care‑l face să tresară. — Becky... — La fereastră sau la culoar? îl întrerupe fata de la check‑in. — La fereastră, vă rog. — Becky... Mobilul lui începe să sune strident și el îl oprește, iritat. — Becky... vreau să vorbim. — Acum vrei să vorbim? zic uimită. Bravo. Ți‑ai ales perfect momentul. Exact când trebuie să mă îmbarc. Îi dau una ziarului. Și cu ședința de urgență ce faci? — Poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
din puț. ― Hrubă? Ține-te bine, Kane. Află că ești încă în navă! ― Încă! Știi ce ziceam despre puț? Poate că așa o fi... ― Dacă așa o fi, în curând o să înoți în afurisitele alea de diamante. Râseră amândoi, Dallas, strident, distorsionat în difuzoarele lui Kane. Acesta din urmă scutură din cap pentru a scăpa de câțiva stropi de sudoare care-l gâdilau înfiorător. Acesta era inconvenientul combinezoanelor spațiale. Nu puteai șterge decât viziera. ― O.K. Deci nu e hrubă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ai? întrebă Lambert îngrijorată. ― Nu știu. Fața i se schimonosi încă o dată, ca a unui boxer care a primit o lovitură în stomac.) Am crampe... din ce în ce mai rău. Dispăruse veselia. Îl priveau acum cum se contorsiona de durere. Deodată, un grohăit strident îi ieși din gâtlej. Se apucă cu amândouă mâinile de marginea mesei: Articulațiile se decolorară datorită efortului, mușchii se crispară. Tot corpul îi tremura de parcă era cuprins de friguri, cu toată căldura care domnea în sală. ― Respiră adânc, de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
peretele de metal. Avu loc o mică explozie. Aerul aspirat forma un mic vârtej în jurul lor și șuiera pătrunzând în falie. Se aprinseră imediat niște cadrane în mai multe ambrazuri ale cursivei: DEPRESURIZARE CRITICĂ! Soneria se auzi iară și mai stridentă, și mai motivată decât prima dată. Prin navă toate ușile blindate se închiseră imediat, prezervând la maxim etanșeitatea navei, începând cu secțiunea unde se găsea breșa. Parker și Ripley ar fi trebuit să se adăpostească în spatele unei uși ferecate... Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Lionel se sinucide de două ori la rând, lâmâiul primește o nouă șansă, iar pronia cerească primește o zi liberă: duminică. E miercuri, 9 mai. Ceasul electronic al radioului de pe noptiera lui Lionel arată ora 6.00. Începe să țârâie strident, răzbunându-se pentru anii în care a fost redus la tăcere. Cu ochii încă închiși, Lionel îi aplică o lovitură de karate precisă, rupându-l în două jumătăți egale. Deschide ochii și vede, ca prin ceață, o dezordine de nedescris
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
așteptându-l. În ușă, o cu totul altă persoană. Mătușa Venera aceeași și alta, de necrezut. O doamnă între două vârste, elegantă și, de ce nu, întinerită, cumva, de o nouă mască, o bizară concentrare si grimasa cu o alură festivă, stridentă. Cocul negru, lucios, în contrast cu chipul alb alb, buzele roșii în roșul de buze, ochii adânciți, genele vopsite, ce mai... Rochie fină, nisipoasă, strânsă într-un cordon verde-închis, ca și ochii. Detectivul rămase locului, împușcat. Doamna zâmbi și luă, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]