2,123 matches
-
multe gheare, cozile-s mai scurte și, la noi, în cartier, factorii poștali e mai coioși, că aduc pensia cu două zile înainte de dată, iar la ea în cartier, nu. Stă Omoroaica în fereastră (că are muian reglementar de bunicuță suavă), dă din andrea (nu crez să-i iasă altceva decât plovere cu cocoașă) și nu face decât să trimită asupra noastră, a ăstora de la noi din cartier, o căruță de boli și de blesteme: fălcariță, vânt sec, ducă-se pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să planez aproape 100 de metri, peste cuvele cu acizi, habele cu ciment, batalurile reziduale. 122 DANIEL BĂNULESCU Doamna își reexamina raționamentele, decelând dacă, la conversația nutritivă și fermă a necunoscutului, nu era mai eficient să contraatace desfășurând un stil suav, liftat, acuarelat. - Domnilor, înainte de a vă acorda consultația, pe care înțeleg că mi-ați solicitat-o... Este vital să ne punem în acord asupra câtorva banale comandamente... Ați consimțit că orice faptă are în origine o gândire pozitivă. Pe abcisă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se fâțâie, ascunzând sub bluzițele vaporoase umflături ce se dovedesc a fi nu mamelare, ci răspânditoare de gloanțe. 176 DANIEL BĂNULESCU Graba cu care hainele și ceasul lui Ulpiu găsesc drumul Muntelui de Pietate poate fi asemuită mulțumitor doar cu suavele, dar severele aperitive. Orele în care desprinzi, cu briceagul, minuscule firimituri de pe o coajă mucegăită de pâine, au ceva misterios și esențial în comun cu aburul dumnezeiesc și somptuos al marilor supe. Și orele și aburul la fel te
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
urechii (agresorul permițîndu-și până și răgazul de a-l pansa cu vată și leucoplast), Doru nu schiță o grimasă, nu-l învrednici pe mutilatorul său nici cu un strănut. Dormi, în continuare, neobosit și pasionat, ore întregi. Răsuflarea sa era suavă și parfumată, făcîndu-te să te gândești că ar putea semăna cu cea a îngerilor, dacă îngerii ar fi căpătat handicapul de a avea răsuflare. Trăsăturile i se îndulciră și i se albiră până către primele înfățișări ale transparenței. Aducîndu-ți aminte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
adâncită în dorul ei fără de speranță. În zile calde ea se dezbraca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în dorul ei fără de speranță. In zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se cobora la mare, chip minunat cu corp de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei, era întrunită cu frumusețea nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei... Prin transparența generală a pielei ei * vezi parcă nervii și mușchii, și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dorul ei fără, de speranță. În zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se coborea la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a [moliciunea] copilăriei era întrunită, cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
au fost chemați la Securitate pentru a recunoaște portrete ale greviștilor (fotografiați clandestin). Toți greviștii membri de partid au fost sancționați ori chiar excluși din PCR. O parte dintre mineri au fost trimiși în județele de origine, printr-o formă „suavă” de deportare. Unii au fost chemați în instanță (întrucât fuseseră considerați activ-violenți în timpul grevei) și condamnați. Condamnările au variat între 2 și 5 ani închisoare cu muncă corecțională, pentru infracțiunea de tulburare a ordinii publice și ultraj contra bunelor moravuri
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
lumini”, „anotimpu-n sticlă și-a neclintit mînerul”, „cuvintele În aer se sparg precum oglinzi”, „cristalele de aer stau limpezi În ospățuri”, „prin carnea În descreșteri se deslușesc omături” etc.), În care formele devin unduitoare, iar prospețimea carnației se reliefează În suave geometrii: glasul precum o algă și ceasu-nchis În părul rotund În șerpuire pe braț ca rădăcini surîsul cercuiește În aer un profil și-n talgere de umbră genunchiu-și scrie mărul. Dacă e de găsit o unitate a poemului dincolo de explozia
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de amenințări secrete, Într-o atmosferă poate mai puțin agitată totuși, de reverie Într-un univers de feerie onirică, scenă pentru delicate fantasme, conturate În linii fluente, ca un soi de „balet” regizat cu știutul rafinament manierist al iubitorului de suave artificii. „Mișcarea neprevăzută a pupilei” - cum sună un fragment de vers - continuă să descopere „forma virtuală” a lucrurilor, În construcții mereu surprinzătoare ale imaginației: „Ca prințesele norii se tolănesc pe perini albastre / Lumina e-o licoare În eprubeta fulgerului / Fluviile
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
un fum prin mîinile noastre de apă. Sus Întîlnim păsări lîncede ca niște valuri Liniștite. Suflet numai. Atît mai suntem. Și ce bine Ne simțim. O adiere calmă ne duce pe alte maluri Din plante Întîlnim numai aroma. Numai zumzetul suav din albine. (Au fost oameni) Diferența față de scrierile anterioare se vede imediat. Baroc-manieristele jocuri de artificii ale unei fantezii atrase de eternul spectacol al metamorfozelor lumii, de „arta combinatorie” a „alchimiei verbului” aproape că au dispărut. În locul lor, ni se
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
apăreau și poemele din Petre Schlemihl). Călătoria sau reveria-evaziune, ca replică și substitut al ei, revin deopotrivă În Obrazul de cretă, Act de prezență, Poemoterapie, Copacul-centaur sau Pădurile orchestre. De fiecare dată, mereu În postură de „iluminat” („Iluminatul va fremăta suav cu tremurarea nuferilor Între trestii” „Vizionarul Îngrămădea lucirile de cărbune care aveau să sfîrșească prin a Împodobi pereții acestor beții” - Obrazul de cretă), poetul evocă sau invocă o „călătorie halucinată”, - ieșire din cadrele strîmte ale realului oprimant și ostil: „Îmi
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
hangiței oglinzi cum sunt copitele căprioarelor scrise În munți oglinzi cu piatră vînătă ca frunza viței oglinzi adolescente ca frunți... Succesiv, reveria concentrează În spațiul oglinzii imagini ale naturii luxuriante („am văzut Încolăcindu-se În voi frunzele șerpii”) coabitînd cu suave proiecții ale fanteziei („În argint se iveau Îngerii și cerbii”), elemente caracteristice toposului sărbătorii („oglinzi ca gîtul femeilor la bal // În inel cîntecele dorm ferecate”), dar și al rememorărilor elegiace („oglinzi ca săli de așteptare cu reveniri / cu rămasul bun
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
aici, Întorsătura de frază lirică eliptică: "Din lut Întors, cenușă, profilu-acestei strîngeri"... Ori, În al treisprezecilea sonet, - Temniță e, sau cântecul de fum - Încă o dată, ținuta sobru-concentrată a imaginii, care pune limite ferme vagului și reveriei somnolent-contemplative: "Dantelă În: auz suavul glas / Fețele: două. Dar privirea: una / Somn viziune-nchisă În atlas"... A se compara cu versuri precum acestea, din Modul lui Ion Barbu: "O, ceasuri verticale, frunți târzii! / Cer simplu, timpul. Dimensiunea, două; / Iar sufletul impur, În calorii, / Și ochiul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
spiritul lui Borroughs, tăcerea, pagina albă constituie, în acest sens, doar câteva exemple peremptorii 231. Experiența extremă a lui Mallarmé, având ca etapă obligatorie de-realizarea referentului (când Mallarmé spune „une fleur”, se cunoaște, „musicalement se leve, idée même et suave, l’absence de tous bouquets”), se situeaza fără doar și poate la antipozii așa-numitei poezii enunțiative sau mimetice, pentru care, după cum știm, esențială rămâne mișcarea epică și raportul imediat cu germinarea detaliilor particulare. O asemenea perspectivă - caracteristică, în fond
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
stoarcerii. Dar buretele reușește totdeauna, iar portocala niciodată: căci celulele ei s-au sfărmat, țesuturile ei sunt sfâșiate. În timp ce doar coaja își recapătă molatec forma datorită elasticității sale, un lichid de ambră s-a răspândit, întovărășit de prospețimi, de parfumuri suave, desigur, dar adesea și de conștiința amară a unei expulzări premature de sâmburi. Trebuie oare să ne hotărâm pentru unul dintre aceste două moduri de a suporta cu greu opresiunea? - Buretele e numai mușchi și se umple cu vânt, cu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
d-aproape De flori și de verdeață. Nici un talam vreodată Din stanțele regale augustelor mirese N-avu atîta artă, nici adornare simplă Cu-atîta maiestate, decor mai admirabil Flori, vițe În festoane, cum nu produce arta, În toată abondanța În toată frumusețea Suav decora bolta, pereții și intrarea, Extazia vederea și Încînta mirosul. Pe un tapet de iarbă cu flori presemănată Se desemna ridente și roza amoroasă Și candid’ iasomie, safranul, iacintul; Pe așternutul moale de iarbă ca mătasea Acante, lăcrămioare, voioase viorele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În cea mai mare parte din literatură („reverii neputincioase, turci de carnaval”... zice, mînios, N. Iorga). Poezia lui Bolintineanu este, Într-adevăr, În stratul ei de suprafață, un triumf al convențiilor, o sinteză de clișee, o Învîrtire Înnebunitoare de formule suave, mai ales În versurile erotice. Însă, dacă dăm deoparte aceste Îngălbenite flori de hîrtie ceruită, aflăm alt strat În care imaginația este autentică și originală. CÎte un vers-două, o imagine inedită ne fac să ne gîndim (critica s-a gîndit
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
euforie a albului, o obsesie a virginalului din materie, o acumulare de moliciuni, jocuri, gesturi grațioase care se transformă repede Într-o adevărată teroare. O isterie a albului, dulcelui, răsfățului etc. Spațiul liric este, În orice caz, copleșit de: ...„culori suave, magice, divine ce Încîntă ochii, inima Îmbăt”... Bolintineanu părăsește valea romantică, nu rămîne fidel nici stîncii singuratice, mîndre, fantezia nu se leagă de cîmpie sau de colină, n-are apetit pentru o categorie specială a realului; imaginația vrea să-și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
negrul, lumina și Întunericul, sclavia și libertatea, dragostea și moartea etc... Lingă răsărit este, În poemele lui, mereu un apus falnic, lingă stînca semeață o prăpastie adîncă... „Alături cu lumina e umbra care zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice. Un vers frumos, inspirat: „Iar neaua sa
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a spațiului. Bosforul său nu este, cu toate acestea, un spațiu al barbariei. Bolintineanu reabilitează lumea otomană, atît de contestată În epoca romantică. O reabilitează atît de mult Încît face din ea un paradis al voluptăților molatice, al spețelor vegetale suave, al reliefurilor armonioase. Un mic univers, strîns În jurul unui lac enorm, un univers de parfumuri, culori, unde totul invită la lux și voluptate: aer parfumat, ceață azurată, valuri transparente, acrobația delfinilor, pasiuni fatale, desfătări dulci, dulci... Figura dominantă În poezia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mesager: lumina (cu derivatul: soarele). Frumoasa Ioana, româna macedoană, „poartă soarele pe figură”, fruntea femeii din O noapte de amor iese din părul negru precum dimineața din ceața nopții „revărsînd lumini din cer”. Oriunde apare (și apare des) o ființă suavă și dulce, apare, numaidecît, și lumina. Căci menirea frumuseții este să strălucească. Fruntea, ochii, părul, obrajii primesc și revarsă lumină. Lumina are un statut dublu: e semnul naturii vergurale, dar și simptomul unei pasionalități „arzînde”. Lumina revărsată de ochi exprimă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ales atunci cînd primește lîngă el atributul verguralului. SÎnul vergural este, În același timp, o promisiune a farmecului desfătării. Ca și focul, el anunță posibilitatea unei bucurii misterioase. În vecinătatea lui se află doar acea „cămară de misteri” la care suavul Bolintineanu nu obosește să viseze... Pereche, sînii ascund o vale făgăduitoare de mari delicii. Tresărind, ei comunică emoția interioară. Mișcarea grațioasă, abia perceptibilă, a sinilor este semnul că simțurile urcă spre beție, iar poezia spre senzualitate. „Deschiderea” sinului are consecințe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și o beție, are ca muze pe Emilia și pe Ecaterina. Beatricea lui C.D. Aricescu (Arpa română, 1852) se cheamă Eliza, nume care apare și la Racine și la Molière. Dimitrie Dăscălescu (Ziorile, 1854) are de asemenea o Elisa, „limbă suavă de poezie”... Muzele lui Al. Sihleanu (Armonii intime, 1857) sînt Ema, Sofia și Elvira. Cele ale lui Alex. Depărățeanu (Doruri și amoruri, 1861) Iacinta și Nini. Pentru Grigore H. Grandea crosul ia Înfățișarea Elizei și a frumoasei Nina. I.C. Fundescu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
în urmă obiectul unei iubiri mistice din partea lui Ioanide, care apoi, instabil, o uitase pentru Elvira. Dar Erminia luase platonismul în serios și rămăsese credincioasă imaginii lui Ioanide. Arhitectul și Erminia își reluară apoi raporturile în forma prieteniei discrete și suave, însemnînd pentru unul aspirația către puritatea de care nu era totdeauna apt, iar pentru celălalt o adorație ilimitată pentru valoarea idolului său. Ioanide își făcuse în podul casei lui Hergot o odăiță în care se refugia când voia să fie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]