2,825 matches
-
-și plec fruntea spre zari Și vezi o livadă plângând E-un haos plăcut amalgam de culori Și vântul colindă voios Când raze de soare tiptil cad pe flori El fața-și ascunde milos Sub vișin pe bancă m-așez suspinând Of, iarba e tristă și ea Iar zilele-aleargă de zor într-un gând S-apropie iarna cea grea Și totuși cu câtă splendoare și fast Se plimbă azi toamna pe-alei Cu-alaiuri ce poartă pe umeri contrast De verde
De toamn? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83229_a_84554]
-
colind cărarea lină Învălită-n dulci răcori. Cheamă ceasul dimineții Inima cu dor de-a spune Și prin diafane văluri Se prind ochi-n rugăciune. De pe ram pe fir de floare Sărbătoare și lumină La atâta frumusețe Inima-mi cu dor suspină Adunate laolaltă Împletite în iubire Gândurile iar ma poartă Spre înalt, spre nemurire Și cu fruntea sprijinită Sus pe geana zărilor Îmi las doru-n pribegie Pradă depărtărilor
Zorile by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83236_a_84561]
-
Elena Marin Alexe Ia-mi Doamne ochiul plâns și așază-l cu grijă în palma Ta. Acolo nici un nor nu-l atinge și lacrima se va usca. Sărută clipa și tristețea din glasul ce suspină, atingând aripa ruptă a darului refuzat și aruncat cu mânie. Alungă timp și spațiu, vis furat in zori de retină și compromis in real. Cu milă si dor încetinește căderea nopții în haos. Iartă, alungă, sau mângâie cu slova Ta
Alinare by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83237_a_84562]
-
degeaba te vei înfrumuseța: ibovnicii tăi te disprețuiesc, și vor să-ți ia viața. 31. Căci Eu aud niște țipete ca ale unei femei în chinurile nașterii, țipete de durere ca la cea dintîi facere. Este glasul fiicei Sionului, care suspină și întinde mîinile, zicînd: "Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigașilor!" $5 1. "Cutreierați ulițele Ierusalimului, uitați-vă, întrebați și căutați în piețe, dacă se găsește un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda sună astfel: 2. "Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre tine, Baruc: 3. "Tu zici: "Vai de mine! căci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinînd, nu găsesc odihnă!" 4. Spune-i: "Așa vorbește Domnul: "Iată că ce am zidit, voi dărîma, ce am sădit, voi smulge, și anume țara aceasta. 5. Și tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele! Căci iată, voi aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
înfumurarea lui, de trufia lui, de semețirea lui, și de inima lui îngîmfată." 30. "Cunosc, zice Domnul, înfumurarea lui, lăudăroșiile lui deșarte, și faptele lui de nimic." 31. De aceea gem pentru Moab, și mă jelesc pentru tot Moabul; oamenii suspină pentru cei din Chir-Heres. 32. Vie din Sibma, te plîng mai mult decît Iaezerul; ramurile tale se întindeau dincolo de mare, se întindeau pînă la marea Iaezerului; dar pustiitorul s-a aruncat peste strîngerea roadelor tale și peste culesul viilor tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
certam. Nu ne prea înțelegeam. Chiar mă gândeam oare ce o fi în capul ei. De aceea, m-a surprins faptul că a venit la spital într-un suflet și, cu ochii în lacrimi, mi-a spus: «Să nu mori!» Suspina. În momentul acela la spital se afla lângă mine un superior de-al meu, așa că nu m-a ținut de mână de față cu el. Venea în fiecare zi la spital și era alături de mine. Când am ieșit din spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
șezînd cu credincioșie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului și plin de rîvnă pentru dreptate. 6. Auzim îngîmfarea mîndrului Moab, fudulia și fala lui, trufia și lăudăroșia lui." 7. De aceea geme Moabul pentru Moab, toți gem; suspinați pe dărîmăturile Chir-Hareșetului, adînc mîhniți; 8. căci cîmpiile Hesbonului lîncezesc, stăpînii neamurilor au sfărîmat butucii viei din Sibma, care se întindeau pînă la Iaezer, și se încîlceau prin pustie: mlădițele ei se întindeau și treceau dincolo de mare. 9. De aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
mănîncă blestemul țara, și suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiți locuitorii țării, și nu mai rămîne decît un mic număr din ei. 7. Mustul stă trist, via este veștejită; toți cei ce erau cu inima veselă, suspină. 8. A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfîrșit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria arfei. 9. Nu se mai cîntă cînd se bea vin și băuturile tari li se par amare celor ce le beau. 10. Cetatea pustie este dărîmată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
țărînă. 6. Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub pașii celor obijduiți. 7. Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care ești fără prihană, netezești cărarea dreptului. 8. De aceea Te așteptăm, Doamne, și pe calea judecăților Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău și după pomenirea Ta. 9. Sufletul meu Te dorește noaptea și duhul meu Te caută înlăuntrul meu. Căci, cînd se împlinesc judecățile Tale pe pămînt, locuitorii lumii învață dreptatea. 10. Dacă ierți pe cel rău, el totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Ghiga. Doamna Ghiga face parte din marea boierie (și asta îi mângâia Ioanei vanitatea) și e încă foarte frumoasă, cu toate că se apropia de cincizeci de ani. Rar am cunoscut o persoană mai artificială decât doamna Ghiga, mereu încercînd să placă, suspinând și împărțind mici răutăți. Nu e veritabil rea, căci în loc să aibă aventuri, a purtat-o pe Ioana după ea tot timpul, la ceaiuri, la muzee. Mai mult o inconștientă. Îi place să vorbească mereu de frumusețea ei sau să critice
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fac și tac. 16 ianuarie 2005 Anu-acesta-i de scadență; Prea mă clatin făr’ să beau. Cât o fi, aibă valență Cu ce-i drept, nu cât vreau eu. * Neamului cinstit și harnic, Pe furiș i-am „ras” busola. Și acum suspină tainic Pân’ s-o sfârși toată rola. N-ai bătrâni, cumpără-i iute! Sfatul vremurile dau. Mintea lor e-avânt de ciute, De cei tineri leacuri n-au. 20 ianuarie 2005 „Cine-mparte, parte-și face”. Nu e altul adevărul
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
rău! strigă printre lacrimi. Voiam doar să fac rost de carne, spuse Odolgan, râzând, dar își agăță din nou arma la brâu. Balamber îl atenționă pe marcoman: — Ai un câine idiot. Riști să-l pierzi curând. Audbert, alb la față, suspină resemnat, dar și ușurat. — Veniți, zise el, îi spun nevestei să taie un porc. Dar o să trebuiască să așteptați puțin. încrețindu-și buzele pe sub mustața lungă și neagră, Balamber consimți; își îndreptă apoi spinarea, își aranjă pe talie brâul verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Kayuk râse cu poftă, nerușinat, iar Balamber, părând că abia atunci își dăduse seama de prezența lui, îl goni cu răutate: — Și tu, ce mai cauți aici? Hai, șterge-o, cară-te! în vreme ce băiatul se îndepărta cu pas ușor, Audbert suspină. Cu siguranță, nu pentru nevasta lui își făcea griji; simțea, însă, că Balamber avea să îl vâre în cine știe ce bucluc. Era, oricum, obosit să se joace de-a v-ați ascunselea. îndepărtând paharul pe care hunul i-l umpluse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Gualfard tresări. — I-ați prins? întrebă stupefiat. Vizibil nemulțumit Balamber încuviință. — Da, îi aveam în mână, dar ne-a lovit trăsnetul. Un murmur de stupoare îi străbătu pe burgunzi. Gualfard, care făcea eforturi ca să-și revină după cele ce aflase, suspină adânc, pe un ton răgușit, încărcat de mânie: — Așadar, trăsnetul v-a lovit numai pe voi. Hunul răspunse, ridicând din umeri. — E limpede, spuse, schițând un zâmbet resemnat. Zeul creștin îi ocrotește. Și de bucata asta de frânghie ce ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vrei să-ți spun? — Par bucăți dintr-o frânghie de-a hunilor, insistă Gualfard, uitându-se țintă la el. Balamber ridică din umeri. — Și ce-i cu asta? îi replică el agresiv, susținându-i privirea. Gualfard strânse din buze și suspină adânc, aruncându-i fratelui său o privire plină de înțeles. O clipă mai târziu, Geremar și ceilalți războinici începură să-și miște pe nesimțite caii, strângând ușor cercul în jurul celor trei huni. Khaba, simțind în aer miros de bătaie, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gărzii deveni șovăitoare: — Sper că adăpostul a fost comod. Am făcut tot ce se putea ca să te simți cât mai bine. Aici nu e decât un mic punct militar de graniță și... Sebastianus schimbă cu Vitalius o privire ironică și suspină: — Nu-ți fie teamă, Wolfhram; am dormit în locuri și mai proaste. Oricum, nu voi uita să laud înaintea lui Gundikar bunăvoința ta: văd în ea semnele binecunoscutei ospitalități burgunde. Aranjându-și centura în jurul abdomenului proeminent, comandantului gărzii aprobă mulțumit, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ieri i-am am auzit pe acești burgunzi spunând că Atila se apropie cu fiecare zi cu armata sa. Dacă trece de Suabia de Sus... în fine, oricum ar fi, eu o să pierd totul, gospodăria mea o să fie distrusă și... Suspinând, Sebastianus se opri și se întoarse, în sfârșit, să-l privească: — Am înțeles, Audbert, dar ți-am spus deja să nu-ți faci griji; ieri am vorbit cu Gundovek și am obținut pentru tine o mică escortă care o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la el merg, o să-i spun lui Gundovek să organizeze plecarea ta pentru mâine. De ce nu chiar azi? Iartă-mă, Eminentisime, dar jumătate de zi ar putea însemna, pentru mine și familia mea, viața ori moartea, ruina ori salvarea. Sebastianus suspină: — De acord. O să caut să-ți organizez plecarea pentru primele ceasuri ale după-amiezii. Și acum, du-te de aici și lasă-mă în pace. De pe scară, de unde se afla, Audbert încă îi mulțumea, când, trecând de ultima santinelă, intră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai știu nimic. îi ascunsesem într-o pădurice când am aflat că veneau hunii. cine știe, poate sunt încă vii... poate... Tăcu o clipă. Sebastianus o văzu cum înghiți, își mușcă buza și își șterse cu mâna o lacrimă. Totuși, suspinând din nou adânc, Lidania își făcu curaj și reluă cu o voce fermă. Ea, spuse, arătând din cap spre tovarășa ei, vine dintr-un sat de pe lângă Vesontio. Dacă te întrebi de ce nu ne-au tăiat și nouă capetele și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nici de tine. Voi, romanii, sunteți buni de gură; sunteți buni să dați din gură și să vă rugați, dar la luptă i-ați trimis e servitorii voștri burgunzi. Știu sigur că mulți dintre ei s-au refugiat acolo, înăuntru. Suspinând, Canzianus încuviință: — E adevărat, nu neg. Dar acum nu mai sunt aici. Au luat calea munților. Balamber zâmbi din nou; își explică acum de ce nimeni nu avusese curajul să vegheze la barieră! — Prin urmare, constată sarcastic, nu vă mai rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sfârșit găsi un moment ca să-și tragă sufletul, într-un colț, rezemat de scândurile unui staul, unde se ghemui, ascunzându-se pentru noapte, descurajarea puse stăpânire și pe el. Cu coatele sprijinite pe genunchii ridicați, își prinse capul în mâini, suspinând. îi venise în minte Vitalius, care acum probabil ajunsese deja cu mesajul său la Flavius Etius. Poate că Magister militum era pe drum, poate deja trecea pasul. Avea însă în suflet o presimțire urâtă, căci armata imperială era în întârziere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Surprinsă, ea își ridică privirea către el și, aranjându-și o șuviță de păr de pe frunte, ridică din umeri. — Bine. Bine atât cât poate fi aici, vreau să zic. — Și Lucia? Și-a venit în fire? Lidania lăsă găleata jos și suspină: — Plânge adesea, dar starea ei se îmbunătățește. Totuși, nu se dezlipește de mine. Acum am reușit să plec să iau puțină apă numai fiindcă adormise. Mi-e teamă că o să trebuiască s-o port mereu după mine. — Sunt sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lupt cu tine. — Eu, în schimb, vreau. Nu vreau să te ucid. Cu atât mai rău pentru tine, atunci, fiindcă eu vreau să te văd mort. Frumoasă și hotărâtă, îl privea mândră, iar Balamber simți că ura ei era neclintită. Suspinând, se lăsă pe mânerul șeii și, privind-o puțin dintr-o parte, îi aminti: — Eu ți-am salvat viața, ai uitat? Frediana se aprinse, ochii săi deveniră ochii unei furii: Tu mi-ai ucis tatăl și fratele! strigă. Așa că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe mormanul de lemne, începe să scurme, să miște butucii din loc, iar copilul caută atunci să iasă, sare jos, dar câinele îl prinde în colți, vechilul sare de pe cal, îl înșfacă de păr și... în sfârșit: l-a prins. Suspină, privindu-și cu ochi febrili comesenii, care-l ascultau atenți — Ați dat și voi de belea! observă Metronius. Scuturându-se, Divicone murmură: — Noi? Care noi? Metronius agită mâna. — Păi da: tu și confratele tău, nu? — Da, sigur. „Ah, călugări blestemați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]