5,159 matches
-
2014 Toate Articolele Autorului ULTIMUL BAL AL VAMPIRILOR - Fraților, ne-a luat dracul! spuse cu multă durere în glas contele Dracula. Vocea sa cavernoasă reverberă în bolțile înalte, cu arcade gotice, ale criptei, lumânările negre își fâlfâiră flăcările, iar din tavan căzură fleașcă, pe pardoseala de piatră, câțiva lilieci. Erau morți. Infarct! Întunecata adunare fu străbătută de un vaier prelung și lugubru. Contele îi privi pe sub uriașele sprâncenele albe și continuă, cu vădită tristețe: - Bă, moartea-i cât capra pe noi
U LTIMUL BAL AL VAMPIRILOR de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1233 din 17 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/372767_a_374096]
-
amiază de iunie. Lumina inundă încăperea. Bănuiesc numai, că percepe căldura astrului. Își dezbracă vesta. Sau poate o fi oboseala lucrului său?... Are mulți doritori să intre în cabină pentru masaj, iar el nu refuză pe nimeni... Ridică ochii spre tavan. În locul irisului colorat, prezent în ochiul sănătos, este o pată alburie care oprește pătrunderea luminii spre retină. Fereastra ochilor lui e închisă pe veci!... Cum e, oare, să nu vezi toată viața, culorile obiectelor, ale ființelor din preajma ta? În cabina
LUMINIŢA DIN FLOAREA OCHIULUI de GENŢIANA GROZA în ediţia nr. 1482 din 21 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373039_a_374368]
-
pe a lor din vizitele anterioare. Dormitorul rezervat Adrianei era la etaj, destul de încăpător pentru o casă de țară, zugrăvit parțial ocru și la capătul patului în dungi verticale late cam de zece centimetri, alternând culoarea ocru cu bej din tavan până în pardoseală. Mai era un pat dublu, fără tăblii, încadrat între două noptiere, la culoarea naturală a lemnului, o comodă din lemn masiv de culoare maron închis, pe care exista un televizor plasmă, o măsuță cu o vază plină cu
ROMAN ÎN LUCRU de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1521 din 01 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373018_a_374347]
-
publicat în Ediția nr. 424 din 28 februarie 2012. Vin puhoaiele- Pe volburi legănată Barca de hârtie Stare Gânduri de ispită- Tablou cu fecioară La mânăstire Întrerupere La ochiul de geam Pânza de paing taie Lama luminii Mutare Desen pe tavan Cu hățuri ce trag cerul Într-o caleașcă Coabitare Cușcă de câine Înăuntru leneșă Pisica toarce Paradox Tot din natură Are umbră pe pământ Numai soarele... Citește mai mult MirareVin puhoaiele-Pe volburi legănatăBarca de hârtieStareGânduri de ispită-Tablou cu fecioarăLa mânăstireîntrerupereLa
GEORGE NICOLAE PODIŞOR [Corola-blog/BlogPost/373072_a_374401]
-
Și nu mare le fu mirarea când ajunseră la intrarea într-o mirifică încăpere străjuită de stalactite și stalagmite, prin mijlocul căreia curgea, într-adevăr, un pârâiaș zglobiu. Dar, nedumerirea le fu augmentată când realizară că lumina ce cădea din tavanul peșterii avea o intensă nuanță albastră-liliachie, părând a proveni de la o sursă artificială. Înfricoșate umbre în mișcare străjuiau pereții mai îndepărtați. Patriarhul și Doc își dădură coate, mai mult spre întărâtarea lui Papa: -Ce-i cu umbrele astea? Ia te uită
CAP.9 (PARTEA A II-A) de ANGELA DINA în ediţia nr. 1675 din 02 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/372112_a_373441]
-
jucându-și rolul de stăpână în fața slugii ca într-o piesă de teatru, se liniști și după câteva minute adormi. După ce femeia se convinse că bătrâna nu se prefăcea, se întinse în patul său de alături și cu privirea în tavan încercă să-și facă ordine în gânduri. Poate va reuși să ațipească măcar o jumătate de oră?! Florica era badantă (însoțitoare de bătrâni). Sosise în Italia prin intermediul unei „Agenții” românești din peninsulă. La Caserta îi ținuse calea „doamna de la Agenție
DEPARTE DE ȚARĂ de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1729 din 25 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372169_a_373498]
-
Familia Regală a României se deschide o fereastră interioară, care oglindește prin exemplul personal, frumusețea sufletelor nobile. E un cosmos distanță între ele și întunericul și spaima împietrite în inimile celor îmbătați de putere, agățați de ea, ca liliecii de tavanul peșterilor negre...! Tuturor, Majestatea Sa Regele Mihai le întinde brațele și căldura inimii, li se deschide sufletește și le oferă momentele reîmpăturirii sentimentelor umane. Idealul armoniei umane este regăsit împreună cu Majestatea Sa, cu Altețele Lor Regale. Găsirea celor mai iraționale
AMBIANŢĂ REGALĂ LA GARDEN PARTY-UL DE LA PALATUL ELISABETA de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1715 din 11 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372192_a_373521]
-
Adrian Grauenfels, publicat în Ediția nr. 2168 din 07 decembrie 2016. Cherubinul de tablă Încerc să te sun dar telefonul tău e închis Nu înțeleg de ce chiuvetă e plină ochi cu vase murdare În camera mea himere dansează tango pe tavan ai uitat în cuptor un dovleac copt de pe masa muștele decolează mi-e foame și nimic nu pare comestibil copiii au crescut și au zburat din cuib urmele de gloanțe din perete le-am astupat cu pâine la ferestre am
ADRIAN GRAUENFELS [Corola-blog/BlogPost/376106_a_377435]
-
Râdea. Instinctiv am început și eu să râd. Era prima operație din viața mea, dar nu conta nimic altceva decât să-mi fie rezolvată problema care mă supăra de atâta timp. ************************** Întins pe masa de operație, cu privirile țintuite în tavan, așteptam. O asistentă drăguță mi-a introdus în gură un tub subțire din cauciuc plasticat, iar medicul anestezist care asista la operație m-a înțepat într-una dintre venele brațului drept cu o seringă prin care trebuia să intre în
EXISTĂ VIAŢĂ ŞI DUPĂ MOARTE ! (PARTEA ÎNTÂI) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1835 din 09 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376191_a_377520]
-
un chip pe care numai în oglinzi îl mai văzusem, dar acum urât și schimonosit, cu buzele strâmbe și aplecat într-o parte. Am realizat apoi că mă simțeam extrem de ușor și ceva (sau cineva) mă împingea în sus către tavanul alb din sala de operație în care mă regăseam eu (dar care eu ?) și ... trupul inert întins pe masă. Am remarcat instantaneu, pierdusem noțiunea timpului, că pot vedea în același timp corpul meu, dar și tavanul încăperii. Ca și cum aș fi
EXISTĂ VIAŢĂ ŞI DUPĂ MOARTE ! (PARTEA ÎNTÂI) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1835 din 09 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376191_a_377520]
-
împingea în sus către tavanul alb din sala de operație în care mă regăseam eu (dar care eu ?) și ... trupul inert întins pe masă. Am remarcat instantaneu, pierdusem noțiunea timpului, că pot vedea în același timp corpul meu, dar și tavanul încăperii. Ca și cum aș fi avut un ochi pe ceafă. Vedeam totul panoramic, la trei sute șaizeci de grade, dar ce m-a deranjat cel mai mult era vânzoleala din jurul mesei, precum și chipurile disperate ale celor doi medici, ortopedul și anestezistul, ale
EXISTĂ VIAŢĂ ŞI DUPĂ MOARTE ! (PARTEA ÎNTÂI) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1835 din 09 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376191_a_377520]
-
nu foarte tare, dar enervant, nu știu de unde venea și mă deranja enorm. Totuși mă simțeam bine, ușor, liniștit, o pace dumnezeiască extraordinară pusese stăpânire pe mine, după care m-am pomenit lipit ( poate nu este chiar termenul corect ) de tavan, într-un anumit fel mă simțeam un tot unitar cu acesta. Îi auzeam pe cei de jos, nu-mi venea să cred, ei jos, eu sus, vorbindu-și unul altuia, ambii medici răcneau unul la celălalt, poate la asistente, naiba
EXISTĂ VIAŢĂ ŞI DUPĂ MOARTE ! (PARTEA ÎNTÂI) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1835 din 09 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376191_a_377520]
-
vorbim mai târziu. Nu își dădea seama dacă el ieșise din încăpere sau nu și nici nu reușea să își stăpânească relaxarea din ce în ce mai profundă a mușchilor. Se rezemă de perna uriașă de la căpătâiul patului și privi în sus. Părea că tavanul se deschisese, dezvăluind pășuni verzi scăldate într-un soare limoniu, șiruri lungi de oi încă netunse, cu blana atârnându-le mițoasă printre picioare și câini alergându-le sprinteni către țarcurile deschise. De după colinele cu iarba înaltă, pieptănată de un vânt
INCIZII PE MIJLOCUL DESTINULUI (FRAGMENT DE ROMAN) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1835 din 09 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376204_a_377533]
-
după cum buzunarul omului murmură înălțarea făpturii prima a doua oară a n-a oară cu picioarele goale se calcă principii cu două falange se dirijează concertul fantomatic al creierelor de cristal răbufnesc uneori pe file goale în clădiri goale privesc tavanele imitațiile de metafore și niciodată în ultimul rând las otrava să-mi umple venele închipuindu-mi că mă hrănesc prin tentaculele lungi ale civilizației ca în copilărie sânul mamei lăptos mâna tatălui mângâiere vorba bunicilor poveste aud țipătul pietrelor și
ÎNCHIPUIND ÎNĂLŢAREA PRIN CĂDERE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1604 din 23 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/379756_a_381085]
-
una dintre fete purta numele stră-stră-stră-bunicii Natalia. Copiii, dornici de povești, se arătaseră curioși să li se dezlege povestea celor două nume. De-asta, într-o noapte de Ajun auziră istoria bunicii de pomină. Stăteau cu ochii ațintiți când înspre tavanul de care atârna cu vârful în jos un brăduț, când spre vatră, unde brațul de lemne aruncat împrăștia în odaia mare și lumină, și miroznă. Picurate-n urechi de vocea caldă a mamei, vorbele nășteau poze din care se desprindeau
DARUL NATALIEI de ANGELA DINA în ediţia nr. 2186 din 25 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371705_a_373034]
-
Pădurii încheie șirul de slove ascultate de Natalia. De la visul acela, tânăra se muncea cu gândul ce să fi însemnat?! Și tot o ținu cu prepuielile până în seara Ajunului. Ca mereu, și atunci, căsuța era îngrijită de sărbătoare, iar de tavanul odăii încălzite de jăraticul vetrei atârna cu vârful în jos o mândrețe de brăduț, împrăștiind în toată încăperea mirosuri proaspete, plăcute. Pomul Crăciunului așa se punea pe vremea aceea, oamenii văzând în desenul laturilor sale întruchipată Sfânta Treime, însemnul vieții
DARUL NATALIEI de ANGELA DINA în ediţia nr. 2186 din 25 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371705_a_373034]
-
cărții. Și-a exprimat părerea ori convingerea potrivit căreia acesta nu trebuia să fie cel cunoscut - „Urme de dragoste” - ci, mai degrabă „Urme de ură”, pentru că din acțiunea romanului rezultă multă ură și nu dragoste. Am înlemnit în acel moment! Tavanul înalt al sălii se lăsase pe umerii mei cu toată greutatea și lumina din interior devenise difuză, în timp ce dinspre sală nu mai auzeam niciun zgomot. Am perceput toate astea într-o clipită, dar am avut timp să lansez alte întrebări
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1417 din 17 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371676_a_373005]
-
eu...hop...cu moartea asta... Ce jice, bă tataie? Când vine? Întrebă Paliul, care înțepenise cu telefonul în mână. Moș Ion se uită la el, lăcrimând: Pune telefonul...la loc! Pe masă, mă...pe masă...Rămase gânditor, cu ochii-n tavan. Își zicea: „Copiii mei sunt foarte ocupați...și eu?...Cu moartea mea...de ce să-i pun pe drumuri?” Văzându-l cu ochii-nțepeniți în tavan, Ionică îl întrerupse din reverie: Ce te uiți așa, bă? Sau mori și mie nu
SCUZAȚI, CĂ MOR! de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379131_a_380460]
-
lăcrimând: Pune telefonul...la loc! Pe masă, mă...pe masă...Rămase gânditor, cu ochii-n tavan. Își zicea: „Copiii mei sunt foarte ocupați...și eu?...Cu moartea mea...de ce să-i pun pe drumuri?” Văzându-l cu ochii-nțepeniți în tavan, Ionică îl întrerupse din reverie: Ce te uiți așa, bă? Sau mori și mie nu-mi spui, ca să mă distrej? Mori sau nu mori? De, mă Ionică! Zâmbi moș Ion cu amărăciune. Se joacă moartea cu mine și eu...nu
SCUZAȚI, CĂ MOR! de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379131_a_380460]
-
De, mă Ionică! Zâmbi moș Ion cu amărăciune. Se joacă moartea cu mine și eu...nu mă las prins...Du-te și vezi de orătăniile alea...că se face seară. Ce să văj, bă? Of, Doamne!oftă cu ochii-n tavan. Când nu voi mai fi, cine să-ți mai spună ce să faci? Mai încearcă la Galați să-l prinzi pe taică-tău! Cum să-l prind? Nu mai spuse nimic. Oftă prelung printre gâfâiturile sacadate: Lasă! Adu măsuța cu
SCUZAȚI, CĂ MOR! de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379131_a_380460]
-
2304 din 22 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului Text scris de Mona Lerdit (debutul unei timide) 22 Aprilie, 2017 Știu doar că s-a apropiat în mare viteză și m-a lovit. Nu chiar așa de rău, dacă acum văd tavanul din salonul spitalului în care sunt. Am auzit tot, cum m-au adus, ce au discutat, și că acum totul e bine. Oboseala își spune cuvântul, dar nu mă las până nu aflu cine sunt cei din vis. Mi-au
ALB de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/369154_a_370483]
-
pot - și trebuie - să întâlnesc fericirea mult căutată. Pe atunci, la acele începuturi, nu bănuiam marile catastrofe pe care avea să mi le aducă viitorul apropiat în viața mea zbuciumată. Doamne, dacă aș fi știut... ***************************** Visam cu ochii ațintiți în tavan. Mă simțeam din nou împlinit, așa cum nu mai fusesem de foarte multă vreme. Lângă mine Mădălina respira ușor, regulat. Dormea un somn de copil, fără griji. Părul ei blond și răsfirat se întindea șerpuitor pe suprafața albă a pernei, părând
CĂRĂUŞIA ŞI EXACERBAREA SENTIMENTELOR ÎN AMOR DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII … de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1975 din 28 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/369194_a_370523]
-
a stricat. Nici nu mă miră. Copilul nu stie ce e teamă și a înțeles ceea ce i-a explicat tata. Mă miră atitudinea tatălui. Mă întoarc puțin la galeria copiilor pentru a admira încă o dată pe Mery Poppins atârnata de tavan, pe Bart Simpson și pe Albă că zăpadă urmată de cei șapte pitici. Un carusel neobosit învârte alte personaje amuzante. Scufița Roșie și Heidi, mult mai mari decât mi le imaginăm în copilărie, îmi zâmbesc neobosit. Popasul meu în lumea
OLE! de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/369265_a_370594]
-
lumea culcându-i grâul la pământ, până s-a oprit morișca din viteză. Mi-a făcut-o, ce mai! Neacșu are un frate bolnav și îl întreb cum omai duce cu sănătatea. - Nu e bine deloc. Stă cu ochii în tavan, nu mai are poftă de mâncare, nu-i mai arde de nimic și mă pomenesc că mă întreabă căteodată: - Mă' nene, cum o fi dincolo? - Lasă măi frățioare că nu ești tu pe moarte. Ce pot eu să-i spun
E GREU SĂ NE MÂNTUIM? de ION UNTARU în ediţia nr. 381 din 16 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362111_a_363440]
-
-și facă provizii de cafea, a făcut și câte o cafea, să-și răsfețe părinții care se mulțumeau cu surogatul din orz. - Bine, fata mamii, dar la ora asta mai bem cafea? La noapte o să stăm cu ochii înfipți în tavan. - Lasă, mamă, că nu veți păți nimic. Vine el și somnul la cât sunteți voi de obosiți după o zi de trudă prin curte. Atât Săndica, cât și părinții săi erau fericiți. Vor avea grija unul celuilalt de acum încolo
CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP. XVII COŞMARUL ADEVĂRULUI PARTEA A II A de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1146 din 19 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362124_a_363453]