4,773 matches
-
Provincie din Turcia care are drept capitală orașul Sivas. halva Walter Benjamin (1892 - 1940ă - critic, eseist și filozof german. Theodor W. Adorno (1903 - 1969ă - sociolog și folozof german, membru al „Școlii din Frankfurt”. Antonio Gramsci (1891 - 1937ă - scriitor, politician și teoretician al politicii italian. Slavoj Žižek (1949ă - sociolog și filosof postmodern sloven. Gilles Deleuze( 1925 - 1995ă - filozof francez Masacru petrecut În 1915 și soldat cu moartea și deportatea a nenumărați armeni din Turcia. În limba engleză, În original A Clockwork Orange
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
parodiată? 5. „L’objet d’amour“ și trompeta lui Jacopo Belbo Dacă, În finalul cărții, vom reuși să ne desprindem din fervoarea lecturii ocultiste pentru a contempla cu minimă detașare fastuosul edificiu construit, cu o putere de invenție diavolească, de către teoreticianul Umberto Eco, vom descoperi că există și un răspuns luminos. Nararea pură este esența secretului vieții. Obsesiile lui Jacopo Belbo polarizează În jurul câtorva nuclee dure, pe care actantul-narator Încearcă perpetuu să le fixeze În expresie. Atunci Belbo nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
temem de singularitate, ci o căutăm. Vom fi stîngaci și grăbiți - poate. Ne vom repeta sau ne vom contrazice: da. Dar asta importă prea puțin”. Originalitate, singularitate, noutate... - tot locuri comune. Causeurul boem Minulescu nu are virtuți de ideolog și teoretician. Adevăratul porte-parole teoretic al grupării (autointitulată, minulescian, „Grupul nostru”) este de fapt N. Davidescu; articolul semnat DN și intitulat „Decadent-Decadență” din Insula, nr. 1, 18 martie 1912, pp. 2-3, dă - pe urmele lui Ov. Densușianu, dar cu aplomb „revoluționar” - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unii și cu indiferență de cei mai mulți, simbolismul nu și-a găsit expresia critică decît în creatorii lui. (...) dintr-o inițiativă imputabilă mai mult funcției lor poetice decît critice, dnii O. Densusianu, F. Aderca sau N. Davidescu s-au transformat în teoreticienii propriei lor estetice. Critica are nevoie de astfel de bruște irupțiuni în sînul ei, de deschideri de ferestre și uși, prin care aerul viu să aducă zbuciumul căutării de sine în forme noi sau cel puțin să creeze acea atmosferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
criticii cari intuiesc cu siguranță în tovarășii lor talentul sau geniul, cînd există” („Adevărul“, an XXXIII, nr. 11115, 27 iunie 1920). Falimentul criticii pozitiviste a secolului la XIX-lea în fața artei moderne este discutat cu argumente mult mai serioase de către teoreticianul sîrb Jovan Hristic într-un strălucitor eseu („Literatura modernă și critica modernă“, în vol. Formele literaturii moderne, în românește de Voislava Stoianovici, Editura Univers, Colecția „Eseuri”, București, 1973, pp. 123-144). Citîndu-l pe Jean Paulhan, Hristic confirmă, peste timp, și... opiniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
simplă trebuie să fie considerată ca un zălog al tendințelor, la cea mai recentă generație, de a nu separa Arta de Viață”. Volumul Alcools al lui Guillaume Apollinaire este discutat de recenzentul român prin analogie cu pictura cubistă (al cărei teoretician și susținător pasionat a fost, după cum se știe, chiar poetul francez): „...domnul Apollinaire are talent. La el, groaza de banal se evidențiază mai mult ca la oricine - și a vrut să fie original chiar în punctuație, pe care a suprimat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prin colivie: «Eu sînt independent... În fiecare zi mă cert cu Lovinescu...» Și, în același timp, insensibilul îmblînzitor își face elefanții să cînte la clavir, ca în arena circului Proserpi. El e marca noutății. El e ultima modă. El e teoreticianul poeziei pure. El înțelege, numai el, pe poetul Rotică, iar cînd rîde la masa dictatorială de o schiță a d-lui Brăescu, odată cu obezitatea sa tremură Vidinul. Toate damele sînt mișcate. E delicios maestrul!”, nr. 75). Aversiunea lui Vinea față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
București; sanatoriul din Predeal i se datorează în egală măsură), parte dintre ele reproduse fotografic și în Contimporanul, iar în plastică a practicat un amestec de abstracționism, realism, postimpresionism, cubism, expresionism și fovism. A fost, de asemenea, cel mai avizat teoretician și promotor al constructivismului în România. La începutul anilor ’30 face parte (ca și ex-avangardistul Ion Călugăru) din rîndul fondatorilor grupării Criterion. Urmare a prigoanei antisemite din perioada statului național legionar, emigrează în Palestina (1940), unde va întemeia - la Ein
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
modern. Printre exegeții cei mai avizați ai fenomenului s-au numărat Ion Pop, Matei Călinescu, Simion Mioc, Marin Mincu, fără a omite contribuțiile teoretice cu valoare mai generală ale lui Adrian Marino. Frecvent citați în acest sens sînt, cu deosebire, teoreticienii italieni ai avangardelor și experimentalismului din anii ’60, Umberto Eco și Angelo Guglielmi. Primul insistă (în Opera deschisă) asupra captivității avangardiștilor în interiorul tradiției pe care o contestă, asupra asimilării ei „în negativ” și a situării în epicentrul crizei pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
publicului. Bilanțul expozițiilor personale și colective (al „realizărilor” grupării) pune în evidență faptul că influența novatoare a Contimporanului nu s-a manifestat atît în plan literar, cît mai ales în artele vizuale (pictură, sculptură, arhitectură, artă decorativă). De altfel, principalul teoretician, animator și organizator al grupării nu a fost un scriitor (boem și risipitor, Ion Vinea era, totuși, departe de a-și asuma cu adevărat un asemenea rol, implicînd rigoare și coerență organizatorică), ci artistul plastic și arhitectul Marcel Iancu, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
asemenea elemente nu-și pot avea izvorul în anarhie. La cause latine est la cause de l’archie, la cause de l’ordre. Umila noastră strădanie a răsărit și ea din aceeași caldă și neclintită credință”. Admirația pentru Ovid Densusianu - teoretician și promotor moderat al artei moderne, însă la fel de sever față de simboliștii și moderniștii autohtoni ca și față de sămănătoriști și poporaniști - nu ține atît de orientarea occidentalistă și citadinistă a acestuia, cît de structura sa olimpiană, neoclasică, acționînd „în sens cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din numărul estival al revistei unu”, asemănător celebrului „urinoir” (sub titlul de „Fîntînă” de R. Mutt) reprodus în revista The Blind Man a lui Marcel Duchamp. Amintind că atunci cînd la College de France au fost invitați tinerii artiști și teoreticieni de avangardă, aceștia au căutat să se ocupe de toate aspectele artistice (pictură, poezie, muzică nouă, teatru, cinematograf). Autorul nu uită să precizeze că „la noi Contimporanul a consacrat o serie întreagă de numere (...) sculpturii, arhitecturii, teatrului, cinematografului modernist, oferind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
socoti că descinde de la experiențele unui Edgar Poe, pentru literatura anglo-saxonă, unui Mallarmé pentru cea latină”, adăugînd, pe urmele lui de Gourmont, cîteva considerații relevante despre inovația personală ca incomprehensibilitate: „Arta personală - și e singura artă - adăoga Rémy de Gourmont, teoreticianul simbolismului și spiritul subtil pe care literatura franceză începe să-l repună în drepturile sale dintîi, arta personală este, aproape întotdeauna, aproape incomprehensibilă. Înțeleasă, ea încetează de a mai fi artă pură și devine un motiv pentru noui expresiuni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
imaginii atroce a păsării de pradă, simbol al unei sexualități agresive” (cu o interesantă discuție privind echivalarea falus-cioc în argoul chilian, nu și în limba română): la Urmuz (Gayk), ciocul e „văduvit de funcția falică și redus la cea alimentară”. Teoreticianul echivalează „productivitatea textuală” a sintaxei urmuziene cu productivitatea formativă — prin excelență — a inconștientului, activitatea onirică”. Urmuz, între „realism” și „fantastic” Deși pornește, ca și Sașa Pană sau Ion Biberi, de la asemănarea între Urmuz și Kafka, Ov.S. Crohmălniceanu îl consideră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
maniere diferite, „moștenirea” literară avangardistă, producînd defrișări semnificative ale domeniului (studii de Matei Călinescu, Ion Pop, Ov.S. Crohmălniceanu și Adrian Marino, fără a uita monografia Urmuz a lui Nicolae Balotă). Estetizată, domesticită, avangarda devine recuperabilă de către „arhiva culturală” (potrivit formulei teoreticianului de artă german Boris Groys) în momentul cînd încetează a mai fi resimțită ca ofensivă/primejdioasă la adresa establishment-ului. Ulterior, odată cu progresiva „închidere” față de Occident a regimului ceaușist, recuperarea va căpăta conotații naționaliste tot mai apăsate: apariția, spre sfîrșitul anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
origine, un fenomen „tipic francez”, cu ecouri mai ales în țările latine și meridionale - refuză vehement identitatea franceză canonică în favoarea diferitelor forme de „barbarie”, „exotism” și „primitivism”, a tradițiilor uitate, marginalizate sau ocultate (ezoterism, ocultism, alchimie, demonologie ș.a.). Pe urmele teoreticienilor postbelici ai noțiunii de „central-europenitate”, cercetătorii români mai recenți (în special Cornel Ungureanu și grupul timișorean de studii interdisciplinare „A Treia Europă”) vorbesc despre cultura/culturile unei „Mitteleurope a periferiilor”, din care „provincii” precum (între altele) Transilvania și Banatul fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și la Rosamund. Uneori nu‑mi era prea clar cum privea legătura mea cu ea - desigur Îl dezorienta boala. El Își asumase rolul de intermediar binefăcător, de consilier, de organizator. Ceea ce se datora, În parte, influenței lui Jean‑Jacques Rousseau, teoreticianul și reformatorul politic. Inițial, fusese atras de Jean‑Jacques datorită puternicului crez al acestuia În dragostea care unește laolaltă persoane și societăți. Uneori, Ravelstein recunoștea că Rousseau, geniul și novatorul ale cărui idei - a cărui gândire Înaltă - au dominat societatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
lui Mihail Sebastian În periodicul de limbă română Toladot. Bellow auzise cu siguranță de aceste articole, sau cel puțin de scandalul din jurul lor, fiindcă era coleg În Committee on Social Thought, alături de Eliade Însuși, cu savanți evrei ca istoricul și teoreticianul istoriei Arnaldo Momigliano și istoricul relgiiilor Gershom Scholem. Momigliano - În tinerețe, membru În partidul fascist italian, la care aderau inițial și evreii! - și Scholem i-au cerut explicații lui Eliade. Acesta din urmă a scăldat-o și nu i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
recentei sale polemici cu Adam Michnik privind responsabilitatea poporului polonez pentru Holocaust, este redactorul de literatură al prestigioasei The New Republic și autorul unei mișcătoare cărți despre Holocaust, Kaddish, o meditație asupra morții tragice a tatălui său; reputatul istoric și teoretician al istoriei de la University of Chicago Peter Novick a dat notorietate sintagmei, prin cartea sa despre atitudinile americane față de Holocaust, de la ultimul război până azi, The Holocaust in American Life, Houghton Mifflin Co., 1999; Norman Finkelstein, În lucrarea sa amintită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
moment simbolic al contraculturii americane), crezînd că ele ar avea „același principiu”. 11 Pe lîngă „Ravelstein” și „Felix Davarr”, mai există și alte personaje inspirate din viața reală. Dintre ele, cel mai notoriu este „Rakhmiel Kogon”, caricatura eminentului sociolog și teoretician al științelor sociale Edward Shills (1910‑1995), membru (ca și Bellow, Eliade, Leo Strauss, Bloom, Leszek Kolakowski) În faimosul Committee on Social Thought de la University of Chicago (Shills, membru fondator, timp de 45 de ani). Caricatură e poate puțin spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
e doar o mică parte dintr-o sferă deci asta vor guvernanții de la noi, indiferent cum se numesc țările, regate sau republici! Mă voi descurca în această lume? De ce nu! În orice caz, prefer această lume a muncii efective decât teoreticienii care-și schimbă opțiunile după regim și culoare< avea dreptate tata când m-a îndrumat spre o facultate tehnică! Se orientă și intră în sediul conducerii. Ușile și geamurile deschise din încăperi asigurau o ventilație ineficientă. Singurul avantaj în aceste
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
aparent prezintă o omogenitate perfectă. Împlinirea în religie ține de esența și destinul unui neam. Dacă prin ea nu reușește să-și ridice nivelul istoric, înseamnă că el este steril spiritual. La multe popoare, fenomenul religios este anchiloză, retrogradare, încît teoreticienii de stânga au stabilit o adevărată antinomie între religie și revoluție. Care este temeiul reacționar al religiei? Cât este principiu și cât istorie în rezistența religiei la spiritul revoluționar? Teoreticienii revoluționari nu sânt împotriva religiei dintr-un refuz teoretic al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spiritual. La multe popoare, fenomenul religios este anchiloză, retrogradare, încît teoreticienii de stânga au stabilit o adevărată antinomie între religie și revoluție. Care este temeiul reacționar al religiei? Cât este principiu și cât istorie în rezistența religiei la spiritul revoluționar? Teoreticienii revoluționari nu sânt împotriva religiei dintr-un refuz teoretic al valorilor religioase, ci din cauza opoziției acestor valori la orice încercare de transformare totală. Sentimentul religios este prin esență nerevoluționar, iar omul profund religios a fost totdeauna un reacționar. Deplasând conflictele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Ruina sigură a unui om politic ar fi fetișismul temporar al adevărului. Reflexia lui se reduce la atât; eu am dreptate, adversarul nu. Prin aceasta, partizanul deține totdeauna un sumum mai mare de adevăr decât adversarul cel mai dotat. Unii teoreticieni reduc esența politicului la termenii; dușman - prieten. Concepția aceasta exprimă ființa politicului în formă tranșantă. Valabilitatea ei este totală pentru fenomenul dictaturii, care reprezintă o exasperare a politicului. Orice dictatură este un război camuflat, chiar dacă nu se manifestă în conflicte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a populației evreiești Într-o singură structură, În care ar fi fost eludate„interesele de clasă”. Deci, pe de-o parte, „unitate”, dar, pe de alta, accentuarea „luptei de clasă”. O contradicție de logică politică ce nu-i deranja pe teoreticienii comuniști. Așa cum am arătat deja, controlul comunităților și al Federației era un fapt realizat la finele lui 1947. Dar „lupta de clasă” nu se putea Încheia o dată cu preluarea puterii. În sfera evreiască - ca și În celelalte - Încep răfuielile interne, În cadrul
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]