10,354 matches
-
Un cititor abil ar putea distinge În inventarul cărților lui Belogorcev și unele titluri care de asemenea se referă la acest subiect. Cititorul ar mai putea fi interesat de personalitatea „nefericitului Kurt Gerstein“ care apare În finalul povestirii. Acest erou tragic al „Rezistenței“ va lua hotărârea temerară de a se Înscrie În mișcarea SS, pentru a căuta să saboteze din interior acțiunea de exterminare. „Experiența sa tehnică Îl va ajuta să se integreze la secția de igienă a departamentului sanitar Vafen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
să alarmeze opinia publică mondială și va reuși să intre În contact cu un diplomat suedez, baronul van Orther... Va Încerca apoi să fie primit de nunțiul papal de la Berlin, dar va fi respins...“ Sfârșitul Îi va fi pe cât de tragic pe atât de absurd: „În luna mai a anului 1945 trupele franceze Îl vor lua prizonier și‑l vor azvârli În Închisoarea Cherche‑Midi, unde Însinguratul și deznădăjduitul combatant va sfârși prin suicid, În luna iulie a aceluiași an.“ (Leon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ani, Bora Bora se aflase în pace cu vecinii ei și, în ciuda serioasei pregătiri teoretice, nici macar RoonuíRoonuí și cu iscoadele lui nu puteau conta pe o experiență reală când ar fi fost vorba să ia viața unui om. Doar în tragică noapte a asaltului se văzuseră nevoiți să pună mâna pe arme altfel decât în joacă, și erau conștienți cu toții că experiența nu s-ar fi putut dovedi mai nefericită. În afară de bestia pe care o rânise Tapú Tetuanúi, aproape dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Anuanúa și celelalte fete erau deja moarte. Și mai rămânea posibilitatea, care nu fusese înlăturata complet, ca aceea să nu fie totuși insula de pe care porniseră cei care i-au atacat. Simplul gând că ar fi putut să comită o tragică eroare și că oamenii aceia n-ar avea nici o legătură cu bestia îl îngrozea și doar spre dimineață, cănd Roonuí-Roonuí reuși să afle de la una dintre femei că grosul războinicilor porniseră în urmă cu doi ani la bordul a cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și bilă, mărindu-se până când arată de parcă ar fi gata să nască. Până când buricul îi iese în afară, rigid ca un degetuș. Toate astea se întâmplă în lumina camerei video a Agentului Ciripel, înregistrând peste moartea Lady-ei Zdreanță. Înlocuind scena tragică de ieri cu cea de azi. Contele Calomniei ține reportofonul la îndemână, folosind aceeași casetă, pariind pe faptul că oroarea de acum va fi mai groaznică decât cea trecută. Clipa asta e un punct din scenariu la care nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
filmat, după ce lumea ne va descoperi. Făcând asta, înfășurându-l pe domnul Whittier în pânze, și legându-l ca pe un sac, apoi ducându-l la subsol pentru o ceremonie, voma avea cu toții aceeași experiență. Vom spune cu toții aceeași poveste tragică ziariștilor și poliției. E greu de spus dacă domnul Whittier a început să miroasă. Domnișoara Hapciu și Reverendul Fără Dumnezeu duc pungile argintii cu mâncare stricată, din care se scurg sucuri puturoase. Lăsând în urmă picuri și pete de duhoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Contelui Calomniei să prindă fiecare cuvânt. Aceeași bandă sau card de memorie sau compact disc folosit din nou și din nou. Ne ștergem trecutul cu prezentul, mizând pe faptul că următorul moment va fi mai trist, mai groaznic sau mai tragic. Tot mai mult, ceva și mai rău trebuie să se întâmple. Domnul Whittier a murit de câteva zile sau ore. E greu de spus, de când se ocupă Sora Justițiară cu stinsul și aprinsul luminilor. Noaptea auzim pașii cuiva bocănind grei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
caută fiica ei acolo, alături de un tânăr pe care nu-l mai văzuse până atunci. Luana îl încurajă făcându-i cu ochiul, dădu semnalul și începură să cânte. Spectatorii amuțiră deodată. O liniște dumnezeiască se așternu și glasurile armonioase, mesajul tragic al versului făcură ca sufletele celor prezenți și toate colțurile sălii să vibreze. Când tânguirea cântului se pierdu în ultimele acorduri de chitară, sala rămase cufundată în tăcere. În plină scenă, Luana șopti spre băiat: Nu le-a plăcut. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ei, așa cum promisese, căută răspunsurile la întrebări în cărți. Citi câteva pagini și apoi le aruncă mâniată fiindcă nici măcar nu știa ce caută. Se apucă de scris o poveste de iubire ce urma să se termine în modul cel mai tragic cu putință. Ea avea să moară, el să se sinucidă, în vreme ce jumătate din populația globului cădea decimată într-un război devastator. În acest fel, avea să se considere răzbunată. * * * Clasa a XII-a se dovedi a fi anul testelor. Elevii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în cabină. Praful stârnit de mașină plutea cu gustul sălciu pe deasupra spicelor. Curând avea să coboare spre rădăcini lăsând în loc nemișcarea. Într-adevăr, liniște, lanul a înghițit în adâncul lui mașina. Doi oameni, patru, șase, lanul înghite oricât. Și totuși, tragic, tulpinile porumbului sunt seci, parcă fără vlagă, știuleții mari sunt puțin dezveliți. De câtva timp lumina nu mai cunoaște decât două culori. Ziua e zi, noaptea e noapte. Lanul nu vrea altceva. El a înghițit totul și zile și nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fiind înțeleasă conform concepției tradiționale a poporului român, ca și în Miorița, o reintegrare în natură, văzută în acest caz ca o permanență a lumii solare. Mormântul, ale cărei atribute sunt frigul și întunericul, devine, prin restaurarea completă a situației tragice a morții, un loc cu căldură si lumină, ultimele versuri reprezentând stindardul de biruință asupra morții. Ca și Miorița, și Gorunul lui Lucian Blaga stă tot sub semnul probabilității, amintind parcă de versul și de-o fi să mor; în
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
reprezintă un adevărat simbol ce sintetizează concepția despre viața și moartea unui întreg popor. Poetul anonim reușește să impresioneze cititorul în mod deosebit prin tabloul înmormântării și prin atitudinea păstorului în fața destinului său. Acesta reușește să transforme evenimentul greu și tragic într-un simbol, arătându-și astfel iubirea fără margini față de natură, văzând sfârșitul ca pe o nuntă de proporții cosmice la care participă elemente cosmice (soarele, luna, stelele) și pământești (brazii, munții, păsăreleleă. Aflând care-i este destinul, mândrul ciobănel
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Păsărele mii / Și stele făclii. În această atitudine a ciobanului, poporul român își recunoaște modelul său de existență și totodată răspunsul pe care poate să-l dea destinului, atunci când acesta se dovedește, așa cum s-a mai întâmplat de multe ori, tragic. Prin atitudinea senină în confruntarea cu moartea, pe care o privește ca pe o continuare a vieții sub alte forme și ca pe o expansiune în cosmos, prin măreție și distincție, portretul ciobănașului moldovean și-a câștigat nemurirea. Balada Miorița
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
-și cabinetul de provincie pradă ruinei în timp ce el trăia nepăsător la toate lucrurile care-l înconjurau din economiile tot mai puține. Quinn a fost foarte fascinat de tehnica lui Ward (în parte, am putea presupune, datorită naturii propriei sale pierderi tragice). Credea că bătrânul se află în pragul unei descoperiri mai mari ca orice ar fi înfăptuit Newton sau Darwin și-a văzut în „aranjament“ o șansă de-a „întoarce în sfârșit spatele durerii și de-a dărui puținul care mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Să spun ce s-a întîmplat, ce mi s-a întîmplat. Direct, nu edulcorat, cum am tot făcut-o în cărțile mele. Primul roman l-am compromis: adevărul trebuia să fie nu cutremurător, ci pasabil; nu zguduitor, ci rezonabil; nu tragic, ci (melo) dramatic. Fii sinceră, Iordana Marievici. "Marii" au fost sinceri, pînă la a-și pune în pericol integritatea psihică și fizică. Dacă nu pedepsești minciuna (fie și prin omisiune), te pedepsește ea pe tine. Hai, îmi comand, așază-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
suferit din cauza ei. Am suferit cînd n-o știam, cînd n-o văzusem la față. Din cauza lui Iordan, da, am suferit. Îi uram verva, calambururile, butadele, cheful de poante. Veselia. Îl voiam măcar puțin tăcut, măcar puțin melancolic. Dacă nu tragic, dacă nu singur... Cele două Daisy purtau, fiecare, cîte o zgardă. Nu aveam și eu una? O zgardă zdravănă, dar invizibilă. A ei, un fel de colier de sclavă a fost în modă pînă la refuz o bandă lată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Încerca să aplaude chiar, cu mîna retezată, bătînd grotesc aerul cu ciotul negru, oribil. I-am admirat tăria. Nici urmă de nefericire. Se bucura de clipa cea repede ce i s-a dat, deși, pentru ea, frumusețea vieții era mutilată tragic. Ce lecție de echilibru! Cristoase, iarăși îmi fuge mintea de la o întîmplare la alta, de la o imagine la alta. O fi...? Soneria telefonului vine la timp. Ce mai faceți? Recunosc glăsciorul lui Șichy. Mai nimic, Miss Deemple. Încerc să lucrez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la nici șase luni, să i se întindă alături. N-am renunțat la doliu ani de-a rîndul. Mă doare moartea lor. Mai mult a tatei (clipe de durere vie); altfel mă doare moartea lui decît a Ettei. Mama mea tragică. Cuvenit lucru ar fi să mă țin departe de poze vechi și de poezie cînd sînt atît de mohorîtăuzatădestrămată. Să lupt cu lehamitea și, femeie bărbată cum mă aflu, să iau ca un macho șaua manuscrisului între picioare și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nu vreau ca Șichy să mă vadă așa. Mi-au tras o droaie de pumni în bărbie ca să țin ca efect fruntea sus. O s-o țin. Magda U. are umor și cînd e necăjită. În fond, umorul se sprijină pe tragic: "Am trecut prin destule ca să-mi pot bate joc de propriile necazuri, spune ea și știe ce spune. Dezavantajele comunismului le cunoaștem amîndouă, Iordana; avantajele capitalismului n-o să le mai apucăm. Las' că-i bine așa sau și așa, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de serial american. Aștept autobuzul. Am mult de așteptat ("Ar mai lipsi, se-aude vocea de-a doua, să te plîngi c-ai fost nedreptățită. Că n-o meritai. Ba o meritai".), dacă nu-i nimeni prin preajmă. O balcîză tragică, prost îmbrăcată, încercănată de la coșmaruri, pierdută într-o stație de autobuz, așa arăți, Iordana Marievici: mohorîtăuzatădestrămată și, pe deasupra, cu bereta SUA uitată pe cap. Mă atinge cu palma pe spate și spatele mi se îndreaptă: Refuz domnește să ne despărțim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Rîdeam de "catafalcul" Tantzi. Îl hărțuia rău pe Lucian, pofticioasa. "Nu cumva să mă dați la telefon. Nu-s. Am murit ieri. Nu mă las posedat de Tantzi". De pe-atunci îi plăcea lui Foișor să mimeze hoinărelile amoroase, sfîrșite tragic; morți violente, cu stilete-n gît, cu carotide mușcate, sfîșiate, zdrențuite, așa cum o face în prozele gotice de-acum. Armele ucigașe se dovedesc a fi din recuzita unui teatru; presupusa înjunghiată, moarta, se ridică halucinant de pe jos și-și înalță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
liberă" a publicat lista "șoptitorilor": "Și-atuncea colonelul dă mîna cu sergentul". În particular, Carp nu-l scotea pe Mistrie din "spermatozoidul"; lui Mistrie, Carp îi puțea de la 5 metri a băutură. Dar, la înmormîntare, Mistriuță părea figura cea mai tragică. Scarlat îi scăpase într-o lume unde nu era nici polemică, nici suspin. Era foarte fașat că nu mai putea arunca injurii. Doar bulgărele (obștesc) de pămînt peste sicriu. În grațiile filoloagelor a rămas și după ce n-a mai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
lipsește? Cum ai ajuns tocmai tu aici? Nu-mi vine și nici nu pot să cred! Sunt persoane ce au boala și suferința întipărite pe chipul lor, încă de la tinerețe. Când auzi despre acele persoane că au murit în condiții tragice, nu ți se pare nimic deosebit, pentru că totul pare a se menține în firea lucrurilor. Stigmatul nenorocirii stătea întipărit pe fața lor, irevocabil și iremediabil. Dar nu tu! Figura ta mi-a inspirat întotdeauna o nestăvilită poftă de viață, forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
disciplinat loc pe aceeași bancă, mereu în aceeași ordine, într-o nemișcare imposibilă ce făcea ochiul să patineze pe imagine, grăbit parcă să întoarcă pagina. Femeia, ce stătea la mijloc, a fost cândva atrăgătoare; avea trăsături distinctive și fine, ochii tragici și oblici, scufundați în orbite, gura mai păstra încă urme de senzualitate. Cei doi bărbați care o încadrau o mai învăluiau încă, mai mult sau mai puțin conștient, în puternici curenți energetici. Și ea, după atâta vreme, se mai simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
plutește ca un abur până la brâu, în rest ziua în putrefacție emană mirosurile din îndepărtatele iubiri ale tinereții, pe când trupurile îndrăgostiților cuprinse de spasmofilie, își amestecă prin sărut, enzimele salivare. Bomba atomică n-ar sculpta material topit în forme mai tragice precum o au acum statuile oamenilor iluștri sau aceea a butucănoasei fecioare cu sâni de cățea și a terenurilor de sport care oftează cu mațele ghiorăind, de foamea competițiilor și deshidratate de setea după succes din Grădina Mare, din aplauze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]