15,306 matches
-
asupra răspunderii pe care și-a asumat-o (conștient sau nu) din momentul în care „a intrat în viața ei”. Până la a-l întâlni se complăcea în automatismul obligațiilor cotidiene, într-un cenușiu ce îi asigura liniștea dată de gândul trist că nimic nu se mai poate schimba... Așteptări, dorințe, visuri de împlinire personală - totul era adunat într-o cămară a sufletului cu obloanele trase complet. Sau aproape complet... Până a apărut acest Domn R., care a scos-o dintr un
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
m-aș strădui eu, tot n-aș reuși să redau întreaga bucurie a acelui moment! Numai cine a salvat un ied de la moarte poate înțelege ce-au simțit copiii în acel moment"; Acolo însă lucrurile luară o întorsătură nu numai tristă, ci și amenințătoare pentru ziua de mîine a fiecărui membru din echipă. Și știți de ce?... Poate credeți că-i vorba de vreun lup? De vreun cutremur? Nu, dragii mei... mai rău!"; "Nu vreau să creadă cineva că Bărzăunul ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
poiană, rămaseră deodată încremeniți. Nu departe de locul unde se aflau, chiar în fața lor, la marginea pădurii, privindu-i neclintită, ședea o căprioară... Nimeni nu făcu nici cea mai mică mișcare. Doar iedul mai scoase o dată acel geamăt prelung și trist, cu ochii ațintiți spre mama lui, continuînd să se zbată tot mai tare. Îndată apoi, alt strigăt, mai puternic și mai dureros, veni din partea căprioarei. Și, fără să mai țină seama de nici un pericol, nici de faptul că era singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cu hohote scurte, pe care încerca zadarnic să și le stăpînească. La început nimeni n-a spus nici da, nici nu. De altfel nici n-ar fi știut ce să spună. Ochii tuturor se contopiseră cu ochii puiului speriat și trist. Ce-au zărit în ei nu știu, dar în aceeași clipă, toți, au repetat aceleași cuvinte: Dă-i drumul! Și Ilinca se aplecă și dădu drumul puiului... Acesta porni orbește, cu salturi nesigure, într-o anumită direcție, apoi făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mare, coborîrea ei pe coasta prăpăstioasă reprezenta o problemă. Dar toate se petrecură pînă la poalele dealului cum nu se poate mai bine. Acolo însă...cine-ar fi crezut una ca asta? acolo însă lucrurile luară o întorsătură nu numai tristă, ci și amenințătoare pentru ziua de mîine a fiecărui membru din echipă. Și știți de ce?... Poate credeți că-i vorba de vreun lup? De vreun cutremur? Nu, dragii mei... mai rău! De cum ajunseră la marginea poienii, se treziră cu toții fațâ-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Asta umpluse cu desăvîrșire paharul cu venin. Nu vă mai spun nici cum a dormit în acea noapte de pomină fiecare. Ar fi prea dureros pentru mine și, ca să fiu sincer, nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre lucruri triste. Virgil Năsturel fu primul dintre cei cinci năpăstuiți care s-a prezentat la primărie cu exact 37 de minute înainte de ora stabilită. Și acest fapt l-a aflat de la paznicul Potîngă, proțăpit în ușa primăriei ca o momîie. Ce cauți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să nu mai plîngi. Doar ești elevă, nu? Da, răspunse mai curajoasă Ilinca după ce luă ciocolata. Ei, bravo, zise admirativ străinul. Ilinca se uită pe furiș la Virgil și începu iar să zîmbească. În sufletul ei păstra însă o taină tristă. Ea fusese aceea care dăduse domnului Nicanor numele fiecărui căutător de comori... Dar nu putuse altfel. Doar domnul Nicanor trebuia să cunoască adevărul adevărat, nu bîlbîielile Bărzăunului. Așa căă... Și discuțiile reîncepură fără ca nimănui să-i mai fie teamă. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dea llincăi, ci... pentru că toată legenda pe care o spusese se născuse în închipuirea lui, încă de cînd văzuse prima oară piatra. De atunci se gîndise mereu la ea... iar în mintea lui se desfășurau fel de fel de întîmplări, triste și vesele, fără să-și dea nici el seama cum. Dar pentru nimic în lume n-ar fi spus la nimeni despre asemenea lucru! Ce-ar mai fi rîs Vlad și Virgil dacă ar fi auzit de așa ceva! Iar Ilinca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
bătrîn împovărat de griji și, ca și cum aceasta ar fi fost concluzia firească după toate cele spuse, declară cu voce joasă: Acum trebuie să mănînc ceva... Parcă am lilieci în stomac! Și intră în casă ca o umbră, lăsîndu-mă singur și trist, fără speranța că voi mai putea continua vreodată povestea întîmplărilor lor. După ce am ieșit în drum și am făcut cotul spre fîntînă, l-am zărit pe Vlad. Venea, pesemne, de la magazinul din centru și părea ostenit și morocănos. Ducea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
urmă un gust amar... și un nor mic, înspre asfințit, ca o lacrimă prelinsă dintr-un ochi nevăzut... În gîndurile Bărzăunului din acele clipe își pierduse orice valoare și peștera și Piatra Domniței și pădurea și totul. Se simți iar trist și neînsemnat și lăsă capul în piept ca un învins. Zări o furnică încercînd să atace o omidă... De prima dată i-a venit chef să le omoare pe amîndouă, dar se răzgîndi imediat și alungă furnica cu degetul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
imediata lui apropiere. O să vedeți prin ce locuri frumoase o să ne ducă și cîte o să ne arate! Dar Bărzăunul nu se arătă deloc impresionat de laudele Ilincăi. Aproape că nici nu le auzise. Se mulțumi doar să dea din cap trist, ca după ceva iremediabil pierdut și să-și vadă în continuare de drum. Nu mai avea nimic nici o valoare... Și nu mai scoase nici o vorbă, cu toate provocările lui Virgil și Vlad, dar mai cu seamă ale Ilincăi, pînă ajunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
timp terminase de citit "Coliba unchiului Tom", "Singur pe lume" și ciclul "Cireșarilor", iar de scris mai scrisese doar o singură poezie, de 24 de pagini, un fel de scrisoare în versuri către Ilinca, răspîndind cu fiecare vers cele mai triste ecouri, pe care i-o trimise Ilincăi într-o seară. În acea poezie-scrisoare Bărzăunul arăta pe larg cît este de nevinovat și cîtă suferință i-a pricinuit poezia publicată. "Să știi tu, Ilinca, mărturisise el, printre altele, în cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
toate zările și cu un deget rămas uitat, poate pentru totdeauna, în palma strînsă a lui Virgil... Altă pasăre neagră își luă zborul dintr-un cuib nevăzut și se pierdu în cer ori în negura abisurilor. Și era așa de tristă pasărea aceea, și soarele era trist, și toată lumea era tristă în ochii Bărzăunului... Se rezemă de un colț de stîncă și închise ochii pentru a deveni nimeni... O pală de vînt, rătăcită din cine știe ce hău, scînci ușor printre grunzurii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
totdeauna, în palma strînsă a lui Virgil... Altă pasăre neagră își luă zborul dintr-un cuib nevăzut și se pierdu în cer ori în negura abisurilor. Și era așa de tristă pasărea aceea, și soarele era trist, și toată lumea era tristă în ochii Bărzăunului... Se rezemă de un colț de stîncă și închise ochii pentru a deveni nimeni... O pală de vînt, rătăcită din cine știe ce hău, scînci ușor printre grunzurii de cremene, făcîndu-l să înțeleagă că și vîntul are durerile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de mult pustie... Ilinca nu putea fi niciodată aidoma celei din visele lui. Dar totodată își dădu perfect de bine seama că nici o altă făptură din lume nu va mai putea fi frumoasă ca ea!... Atunci își aminti o întîmplare tristă din iarna cînd era în clasa I. Într-o duminică dimineața făcuse un foarte frumos om de zăpadă, cum nu mai reușise niciodată altul și chiar avusese convingerea că nimic nu poate fi mai frumos ca acel om de zăpadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Cosmică, Pămăntul poate să fie înscris pe o altă orbită, cu o climă normală pentru om, într-un alt Sistem Solar. Ce vis S.F.?! Nu? Evelin: Numai un muritor ca tine poate visa. Profesorul: Visul face parte din viața noastră, tristă sau veselă, cu speranțe... Regret că nu pot participa la o asemenea manevră spațială. De ce nu ne-ai făcut nemuritori? Evelin: Mureați o dată cu Pămăntul sau intrați în haosul Cosmic pănă dați de-o gaură neagră. și atunci la ce v-
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
timp, un nemuritor? Se vorbește mereu despre răpiri în spațiu, uite că a fost sechestrat un extraterestru de oameni?! Cei de față au înțeles că este o glumă și s-au amuzat copios, inclusiv Evelin care bătea, cu o plăcere tristă, din palme ca la teatru. Evelin: Vreau să particip la conferințele lui Adam și Eva, așa vă cunosc mai bine. Desigur: o întălnire cu un extraterestru deghizat într-o clonă....umană?! Profesorul: OK! x x x în laborator Robo și
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
Să mergem, vă conduc acasă... Asistența: Aurora, Profesorul, Adam și Eva au rămas siderați de ce văzuse și auzise. Poate... mai puțin Adam și Eva. Aurora: într-adevăr, Evelin are dreptate cănd spune că Darwin este un geniu. Dar un geniu trist, poate cam uitat de istorie, pe care Evelin îl face iar geniu pentru căteva ore. Profesorul: Un geniu care știe să cedeze dar care-și apără și dincolo de moarte teoriile, omul și viața pănă la implorare! Adam: Poate că dl.
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
ritualică suitoare, poartă cu perfectă logică internă către inițierea într-un mister, cel al sacralității și perenității iubirii: E ceasul când pe lujer în seara ce se stinge, Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și zvonuri și arome se-nvălmășesc ușoare; Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și freamătă-o vioară pe-o inimă ce plânge. Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Frumos și trist e cerul, altar fără hotare. Și freamătă-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lujer în seara ce se stinge, Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și zvonuri și arome se-nvălmășesc ușoare; Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și freamătă-o vioară pe-o inimă ce plânge. Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Frumos și trist e cerul, altar fără hotare. Și freamătă-o vioară pe-o inimă ce plânge. O inimă duioasă pe care neantu-o doare ! Frumos și trist e cerul, altar fără hotare, Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dau măsura ceasului iubirii: "Înălțimile albastre / Pleacă zarea lor pe dealuri/ Arătând privirii noastre/ Stele-n ceruri, stele-n valuri"; vorbind despre cânturile iubirii apuse, poetul scrie: Atâta murmur de izvor/ Și-atât senin de stele/ Și un atât de trist amor/ Am îngropat în ele.../ Din ce noian îndepărtat/ Au răsărit în mine..."; iar mai apoi, depărtarea spațială și temporală dă stării de suflet adâncime, o adâncime care răzbate de dincolo de moarte: Că nu mai poți să te arați/ Lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
E primul lucru pe care-mi vine să-l spun despre mine. Restul sunt incerte. Ochi, păr, job... sufăr din dragoste, probabil, ca orice funcționară drăguță și proastă, citesc reviste pentru femei și vin ca roboțelul dimineața într-un birou trist ca al lui Alex (ca al tău, Alex!), în care mă dau intelectuală, interesantă, elegantă în ciorapii mei Adesgo cu un strop de ojă în vârful degetului mic, pitit în pantof, să nu se ducă firul. Mă duc conștiincios la
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
audă ghicind ingredientele și flecărind șăgal nic, trecându-și vocalele prelungi peste rețeta cea nouă, așa cum obișnuia să-și treacă degetele, rătăcite în mângâiere, prin părul lui și prin al copilului. Dominique mâncase în tăcere, cu un surâs cuminte și trist pe buze. Vocea ei, cărnoasă ca miezul de piersică, îi păruse acum stinsă și subțire. — Foarte bun. Se duseseră la culcare tăcuți, fără să fi fost obosiți. Își sim țeau gâturile uscate de iubire și limbile legate. Nu dormiseră. Se
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
zvâcnise de pe scaun, fericită că trăiește, că trănită că, în loc de poza cu goeleta, nu se nimerise o poză cu el, să vadă cum mai arată. Încet, încet, zâmbetul larg, ca de logodnică tânără, se stinsese într-o expresie caldă și tristă, din cele pe care Alioșa le vedea des trecând ca-n pelerinaj pe chipul mamei lui. Dăduse foaia fără să ofteze și se cufundase în studierea atentă a unor modele de rochii cambrate, cu jupon, de la Paris. Purtătoarele lor agitau
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Iat-o în culpă, scotocind într-o casă care nu e a ei, vulnerabilă, gata să se simtă prost, să-și ceară scuze. Hybris. Da, și eu pot fi intelectual... — Eu am să plec acum. Pleacă. Mai mică și mai tristă decât venise. Deschid albumul. Brusc. Așa cum deschizi o ușă din spatele căreia te aștepți să iasă un căpcăun. A ieșit. Zimțată pe la colțuri, ca pe vremuri. Sepia. Cu o urmă de deget îngălbenit, ca de nicotină, în colțul din dreapta jos. Lea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]