1,998 matches
-
face cântăreț și voi câștiga o avere din asta. Maria râse. Era destul de asemănător cu visul ei de a deveni actriță la Hollywood. ― Eu zic că ai făcut o alegere bună, ciripi ea. Și pe mine mă interesează fizica. Am tușit În pahar. Era atât de mincinoasă! ― Oau! spuse el. Te-aș fi crezut mai degrabă pasionată de literatură. M-am abținut să nu râd de figura ei indiferentă. ― Așa și așa, spuse ea. Aha! Cu siguranță. Bietul Adi, nu știa
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Îl credea perfect pe Victor? ― Pentru că, am Început, accentuând furioasă fiecare cuvânt, am aflat adevărul. Victor și cu mine am avut accidentul pentru că ne certam și el nu era atent la drum. Și ne certam pentru că el mă Înșelase. Șoferul tuși ușor, semn că Începusem să zbier de-a binele. M-am uitat pe fereastră, jenată. ― Cu Eliza, am completat sec. O simțeam pe Maria chinuindu-se să scoată un cuvânt. ― Cred că glumești, spuse după o tăcere lungă. ― Absolut deloc
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
albul petalelor lunguiețe și cu nervuri verzui pe margini. Observă că din tulpina-i firavă se prelingea, picătură cu picătură, un lichid aproape vâscos și ușor lipicios. „Hm! Astai planta din care nu gusta Bătrâna niciodată... O evita sistematic. Parcă tușea în apropierea ei. Fornăia...”. Năucit parcă de acest gând, porni pe aleea principală care-i purtă pașii spre grădină. ,,Uff! Buruiana aceasta îmi amintește de ceva..., dar...nu știu ce anume...”, șopti Tudor, îngândurat, deschizând poarta dinspre grădină. Zări nucul cel bătrân
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
o țigară. Niciodată n-am fumat cu atâta voluptate. ― Tu nu iei o țigară, drăguțo? Haide, încearcă una. ― Ca să-ți fac pe poftă, drăguțule. I-am aprins-o. Mihaela trase câteva fumuri cu gesturi ștrengărești, se înecă și începu să tușească. Apoi zvârli neîndemînatic țigara, încît sări din scrumieră tocmai în clipa când un pasager trecea printre mese. Acesta vrând să se ferească, lunecă și căzu la picioarele unei bătrâne cu părul alb, care se sperie și slobozi un țipăt. Acum
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
continuă, oarecum edificat: ― A, îl cunosc. Eu sânt directorul liceului. Bun băiat și fericit tată. Sînteți rudă cu el? ― Da, desigur, văr bun, văr primar. Am copilărit împreună, am făcut liceul, apoi universitatea. Mihaela mă tot trăgea de mânecă și tușea cu înțeles. Dar nu rîdea: se stăpânea încă. Domnul cu barbă mă întrebă: ― Dumneata ești tot profesor? ― A, nu. Eu sânt prim-secretar la legația noastră din... Tokio. De rândul ăste, Mihaela pufni în râs, dar ca să nu mă dea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
încă. Domnul cu barbă mă întrebă: ― Dumneata ești tot profesor? ― A, nu. Eu sânt prim-secretar la legația noastră din... Tokio. De rândul ăste, Mihaela pufni în râs, dar ca să nu mă dea de gol, începu, în aceeași clipă, să tușească. Așa că naivul tovarăș de drum nu pricepu nimic. ― Frumoasă carieră, diplomația. Mi-ar fi plăcut și mie, drept să-ți spun. Și stați la Tokio? ― Da, de patru ani cu nevastă-mea. Acum ne-am întors în țară pentru câtva
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
să se topească, m-am și îmbolnăvit. Adică am răcit. Nu aveam febră, dar strănutam în neștire prin toată casa și mă zgâria în gât, totuși mă duceam seară de seară la evreul meu. După trei zile a început să tușească. La sfârșitul săptămânii următoare l-am înmormântat. Doamne - am spus eu în șoaptă - plezni-ți-ar ochii de scârbă când te uiți la mine. După chipul și asemănarea ta, ce? La îmormântare mi-a fost rușine să plâng și păream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în piept haotic și, deci, aritmic. În astfel de momente critice, căile respiratorii i se înfundau aproape cu totul, încât, în încercarea disperată de a nu se sufoca, începea involuntar să scoată niște grohăituri sinistre din fundul pieptului și să tușească. Pentru cunoscători, aceste simptome regretabile și supărătoare (care nu sunt singurele, atenție!) sunt foarte cunoscute și nu miră deloc, căci acum, la drept vorbind, oare când vorbești despre cineva că este suferind cu inima, nu spui, de fapt, că întreaga
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Brusc, pământul a început să se scuture și un fum gros a acoperit soarele. Bărbatul roșcovan s-a întors spre mine și, pe un ton aproape indiferent, m-a liniștit: "Nu-ți fie frică. Luăm caii și fugim". Mă trezesc tușind și, câteva clipe, sunt buimăcit. Prin întuneric, abia găsesc butonul veiozei. Ce oră e, oare? Nu e nici patru. În zilele în care am fost fericit aici, lumina invada toate fibrele ființei mele. Nu mai aveam greutate, nu mai aveam
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
după care am continuat să cad însoțit de o muzică languroasă. Simțeam că lunecam pe ceva mucilaginos. Deodată, m-am oprit lângă un fotoliu unde dormita un bărbat de vreo cincizeci de ani, chel, cu fața nespus de tristă. Am tușit ușor, dar bărbatul din fotoliu n-a dat nici un semn că m-ar fi auzit. M-am apropiat, l-am atins, gîndindu-mă că, poate, ațipise și abia atunci mi-am dat seama că mă privea. De fapt, mă privea fără
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
fantezia ei, ce știe să mărească până la grandios un fapt puțin însemnat. O altă certitudine a Ioanei, pe care insista deseori, fără să admită îndoială, făcea din Charles un tuberculos. Nu se vedea deloc asta, trupul lui părea voinic, nu tușea, nu se plângea de nimic. Dar îmi spuneam că Ioana trebuie să cunoască mai bine secretele familiei, și acesta nu putea fi decât un adevăr transmis direct de unde îl aflase. Sau poate că și acum brodase numai ca să explice acea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
decât s-o poată mânca. Frunzele moarte cădeau din belșug pe acoperișurile fortăreței și prin jurul porții castelului. Un soldat le mesteca lacom. Sunt gustoase? întrebă altul. — Mai bune decât paiele, răspunse omul și mai culese una. Dintr-o dată, arătând îngrețoșat, tuși de câteva ori și vomă frunzele pe care tocmai le mâncase. — Generalul Goto! anunță pe neașteptate cineva și toți luară poziția drepți. Goto Motokuni, principalul vasal al clanului Bessho, venea către soldați dinspre fortul întunecat. — Ceva de raportat? întrebă Goto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
retrase în camera alăturată și puse lemne pe foc. Odată cu ploaia, țânțarii apăruseră și, în seara aceea, erau deosebit de supărători. Focul încălzea și mai mult atmosfera deja înecăcioasă, dar cel puțin afuma și țânțarii. Ce fum e aici, comentă Kanbei, tușind. Șonticăi pe lângă paji și intră, neanunțat, în camera lui Hideyoshi. Nu peste mult, cei doi conversau bucuroși. Glasurile lor aproape păreau să se ia la întrecere. Cred că va fi greu, spuse Hideyoshi. Tăcură un moment, ascultând sunetul trist al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai vedeau nu mai fură decât fie cadavre, fie războinicii din clanul Akechi, și până și câțiva dintre aceștia fugiră afară, în timp ce flăcările se târau de-a lungul acoperișurilor. Dintre oamenii dinăuntru, care încă se mai țineau pe poziții, unii tușeau înecați de fum, pe când alții erau acoperiți cu cenușă. Ușile și paravanele pliante fuseseră aruncate în hol, iar acum brocartul auriu și bucățile de lemn aprinse se învăpăiau dens și rapid, arzând strălucitor ca un câmp în flăcări. Dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
slujitor, cei patru vasali ai lui Nobuo își dădură imediat seama că trebuia să fie Hideyoshi. Părea să dea ordine din mers, cu voce tare. — Scuzați-mă că v-am lăsat să așteptați, spuse el intrând în sală, după care tuși în palmă. Când ridicară privirile, cei patru văzură că acum era singur - nu mai avea în spatele lui nici măcar un paj. Vasalii erau stingheriți. În timp ce-l salutau pe rând, Hideyoshi își suflă nasul. — Se pare că ați răcit, stăpâne, remarcă afabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întâi din fața sa fiindcă, negreșit, fusese înștiințat unde aveau să-l așeze pe studentul Beldeanu. Se ridica, nu prea intimidat, un băiat înalt și voinic dar cam fără formă, cel puțin așa cum îl vedea Dragoș, din spate. Încă se mai tușea, rar și timid, în amfiteatrul "Dimitrie Cantemir". Astă-vară, acest student pe care îl vedeți cu toții în fața voastră, în timp ce se afla la muncă voluntară împreună cu colegii săi la gospodăria agricolă colectivă din comuna Buturugeni... Dar de ce nu povestești chiar dumneata, Beldeanu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
când m-am uitat la el, am văzut că avea o țigară în colțul gurii, tocmai își pusese bricheta la loc, m-a privit drept în ochi, mi-a suflat fumul puturos în mutră, numai de-al dracu’ n-am tușit, și mi-a spus că nu mă bate, cu toate că aș merita, apoi mi-a făcut semn către un scaun și mi-a spus să stau jos. În timp ce mă îndreptam către scaun, m-am uitat la fața lui, mustața, deși tunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
lor, cu toții au ieșit din lan, între timp focul s-a împrăștiat, iar grâul s-a aprins, paiele ardeau cu vâlvătaie galbenă, prea mult fum nu ieșea, totuși blocurile și orașul nu se mai vedeau, i-am auzit pe mulți tușind, alergau și ai noștri, dar nu atât de organizat ca ceilalți, ci absolut haotic, care spre Marele Copac, care spre postul de observație, eu încă alergam în direcția flăcărilor, strângând cu putere sacul de plastic la piept și strigându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
spatele lui Remus, rostogolindu-se în grâu, iar eu mi-am dus mâna la gât și m-am eliberat din laț, mâna dreaptă mă durea de parcă mi s-ar fi julit toată pielea de pe ea, m-am ridicat în genunchi, tușeam, am văzut că Prodan își îndreaptă baioneta spre Remus, și atunci deodată s-a auzit o mare sfârâială și totul s-a acoperit de fumul negru și gros, cu mult, dar cu mult mai amar decât dopurile de plută arse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pe tatăl Prodanilor în remorcă, el, zărindu-mă, s-a aplecat în afară și, cu ambele mâini, m-a ridicat și m-a băgat în remorcă, apoi l-am auzit spunând că-mi dă el mie război, eu încă mai tușeam de-a binelea când mi-a ars două palme zdravene și mi-a spus că dac-aș fi odrasla lui, m-ar omorî în bătaie, și într-adevăr Prodan cel Mic zăcea lângă unul din butoaie, cu falca umflată, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cu falca umflată, și atunci nea Prodan m-a întrebat dacă știu unde-i Niku al lui, și eu i-am spus pe unde-l văzusem ultima oară, dar nu cred că a înțeles ce i-am zis, pentru că mai tușeam încă, aveam sânge în gură de la palmele primite, între timp ajunseserăm aproape de marginea lanului, tatăl lui Prodan îl striga într-una pe fiu-su, Niku, Nikușor, însă Prodan nu era de văzut nicăieri, focul nu mai ardea și se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
apucat-o tusea, dar atât de tare c-a trebuit să se agațe de balustradă, am văzut cum i scutură umerii și cum se apleacă în față, și știam că de fapt nu tușeșete, ci plânge, se preface doar că tușește, pentru că nu vrea s-o văd plângând, nu vrea să mă sperie, și atunci mi-am dat seama că precis se gândește că tata murise acolo, la Canal, dar știam că asta nu se poate, mi-aș fi dat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mi-am ridicat borcanul, și am gustat din spirtul cenușiu, avea un gust de fum lichid, la început mi-a zgârâiat, rece, gâtlejul, pe urmă a început să mă ardă, de m-a apucat tusea, au început și ceilalți să tușească, singur caporalul și-a golit borcanul, așezându-l apoi pe masă și spunând că tare-i mai plăcuse lui taică-su spirtul, asta l-a băgat în groapă, anul ăsta ar fi făcut șapteș’șase, iar dacă n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
buzunar o batistă albastră și i-a dat-o bunicii, pe urmă s-a dus la pupitru, a șoptit ceva la urechea tovarășului Bherekméri, tovarășul Bherekméri s-a încruntat și a scuturat vehement din cap, și-a dres vocea, a tușit, și-a aranjat foile cu discursul, lovindu-le ușor de suprafața pupitrului, apoi a început din nou să citească, dar nu de-acolo de unde rămăsese, la rămășag și loțiunea pentru păr, ci a atacat o frază lungă și întortocheată, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cât se poate de strictă cu privire la interzicerea masturbării. După ce a terminat el, Juanita semăna cu fraierul din bancul cu crema de zahăr ars, ceea ce și cred că era, de fapt. Camera o fixa cu mândrie în timp ce ea scuipa; clipea și tușea. Greu de spus cine era, de fapt, cel mai mare fraier din această complicată tranzacție - ea, el, ei, ea. Acum mă împleticeam râgâind pe treptele care duceau spre intrarea somptuoasă a clubului lui Fielding, după ce, în prealabil, mai făcusem vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]