8,428 matches
-
sunt om. Aș vrea și eu să mă plimb, să-mi deschid sufletul cuiva... Știi, domnule călugăr, eu n-am fost niciodată la mare... Iovănuț stătea cu capul în piept, jucându-se cu un ciucure de la sutană. Mărturisirile Huruzumei îl tulburau nespus. — Cu toate acestea, urmă deodată veselă Huruzuma, în general n-o ducem rău. Seara mai facem câte-un foc de tabără, mai punem vreascuri, glumim, râdem, cântăm... Vrei să-ți cânt ceva? Și, fără să mai aștepte încuviințarea, Huruzuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Nu te lua după cum arătăm, căci soarta noastră fuse crudă astă dată. Suntem fețe mari, boierești. Du-ne la mai marele tău. Tufa foșni nehotărâtă: — Ascultă, băi arătare, dacă minți și dacă nu ești ce sugerezi că ești, și-l tulbur degeaba pe han, ți-a plânge iapa de milă. — Să fie precum zici, cinstite tătar, răspunse spătarul. Când tot alaiul tătărăsc și-al proaspeților prizonieri pătrunse în tabără, hanul cel tânăr, sora sa Huruzuma și cei doi călugări moldoveni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bunele noastre personaje s-au îndreptat tocmai într-acolo, ori dacă însăși docila noastră pană i-a trimis la această întâlnire, noi nu vom ști-o, poate, niciodată. Cert e că sosirea celor doi călugări la această vrednică adunare nu tulbură cu nimic vorba începută, pare-se, cu mult înainte. — Ah - zise unul, aprinzându-și luleaua cu-n tăciune, cu-n cărbune - spuneți că omu-i o lumină pe lumea asta? Vă-nșelați, prietinilor! Vă spui eu ce e omul: omu-i oareceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lor pământ? — Era pământ bun? - se interesă Cancioc. — Pământ gras, pământ strămoșesc! - întări Parnasie. Pui un bob, din el răsare, așa, ceva de speriat! Dar de ce l-au luat, asta nu mai știu. Căzură pe gânduri. Povestea lui Parnasie îi tulburase. Chiar, ce le trebuia ălora pământ? — Fraților - șopti înfrigurat Cancioc - nu-i a bună. Să știți că acolo ni se pregătește ceva. Se uitară cu toții, mai pe față, mai pe ocolite, în sus, spre cer, doar-doar li se va arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
miră pe moldoveni prin moliciunea lui. Cadâna plecă cu sfiiciune privirea. Mda - zise sultanul, trecând firesc peste stânjeneala cadânei. Și-apoi? — Apoi duș sau spectacol - zise cadâna. — Duș - hotărî sultanul. — Luminăția-ta - interveni timid viziriul - n-aș îndrăzni să vă tulbur măreața pauză dacă n-aș cunoaște cât de adâncă e grija ce purtați oriunde pentru acele întâmplări și ființe care bat la înalta Poartă a înțelegerii dumneavoastră... — Frumoasă frază! - răspunse sultanul ștergându-și ceafa. De unde-ai scos-o? — Din Tacit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în care ajunsese vestimentația otomană. O asemenea risipă de material, proasta alcătuire a croielii, întreținerea de mântuială a capotului îl cutremură. Vădit lucru, era ceva putred în Imperiu. Și totuși, nu-și putea lua ochii din pământ; vederea țigăncușei îi tulbura și mai tare. Iar aceasta, cu imemoriala grație a celor de teapa ei, puse cafelele pe o măsuță și se strecură în celălalt fotoliu, așezându-se - e totuși cazul s-o spunem - turcește. Timpul trecea. Clipele zburau una după alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
am văzut mi-am dat seama că ești creștin. într-o lume eminamente păgână, până și laicii inspiră mai multă încredere. Tu ești creștin, îmi dau seama din tulburarea ce ți se citește pe chip când mă vezi pe mine tulburată de castitatea ta... căci ești cast, nu? Au mă-nșel? Broanteș făcu semn că nu. — Din păcate nu același lucru se poate spune despre mine - suspină Cosette. în ciuda unor prejudecăți, o cadână nu e - vai! o vestală. Cadâna este, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Dar să trecem. V-ascult, Ce treabă aveți cu Vodă? — Luminăția-ta - zise Metodiu - cele grăite de vârstnica dar înțeleaptă dumitale gură hic et nunc fac lucrul nostru mai ușor. Căci nu m-aștept ca junele luminăției-tale cuget să se tulbure prea tare dacă ar afla că noi doi, așa jerpeliți și flenduroși cum ne vezi, am fost acolo unde ritoriceasca vorbire e ținută la mare preț și cuvintele sunt ca banii: dacă le ai, bine, dacă nu, trebuie să umbli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
jocul leneș al valurilor. — La ce te gândești, spătare? - sparse tăcerea glasul cald al țigăncii. Spătarul Vulture se scărpină agale în barbă, părând că picotește. — Doar aparent picotesc - răspunse el cu blândețe. în adevăr însă, două lucruri simt cum mă tulbură: apropierea de țară și apropierea de tine. Vezi, spătare! - zise alintat Cosette. Și nu-ți vine greu să mi-o spui așa de la obraz? — Dacă țării nu pot să-i vorbesc, de ce m-aș feri de tine? - zise spătarul. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
greutatea și se înălță pe lângă catargul cel mare în vârful căruia, frecându-se de un marinar ce urma să strige „Pământ!”, se sparseră în zeci de silabe, conjuncții care nu mai legau nimic, propoziții stinghere și ascuțite care luând înălțime, tulburară zborul ordonat al unui stol de cocori îndreptându-se spre țările calde. Știi ceva, Măria-Ta? - zise țigăncușa Cosette, mângâindu-și salba de monede feudale ce-i acoperea ca o platoșă forma eternă a pieptului. Dacă ți-ai da jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un pic, mâine un pic, până te liniștești de tot. Serafica femeie se ridică având lacrimi de mulțumire în ochi. Și acum du-te - îi spuse încet Metodiu. După ce Laura ieși, Iovănuț se întoarse spre Metodiu. Se vedea că e tulburat. — Preacuvioase - zise el - asta cu dovleacul nu mi-ai spus-o. Chiar te liniștește în halul ăsta? — Frate Iovănuț - spuse cu zâmbetul trist Metodiu - uneori chemările Domnului par oamenilor simpli chemări ale Necuratului. în visele tulburate ale acestei zglobii copile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rar reziști ispitelor. Episodul 154 îN SALA DE MESE A SIGNOREI Rămași singuri, Metodiu și Iovănuț începură, după datină, să se spele. Rând pe rând, sub frecușul energic al harnicelor mâini monahale cădeau de pe trupurile lor în apa tot mai tulbure din încăpătorul lavabou prafurile roșcate ale Pocuției, cele aspre din Țara Leșească, vântoasele ce se ridică și orbesc drumeții în pusta de la Pesta, glodul negru al Serbiei, nisipurile fine ale Adriaticei și în fine mirosul dulceag de mucegai al falnicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu e decât o oglindă purtată de-a lungul unui drumî vor duce acolo, însoțind oglinda ce urmează drumul. Știam, așadar, că vom ajunge aici, dar, o dată ajunși, emoția noastră, e mai mică. Și cum oare n-am fi fost tulburați când în această frumoasă urbe sau, mă rog, prin împrejurimi, au fost - luăm numai câteva nume, la întâmplare - lichidați Seneca, Britanicus, Decimus Iulius Silanus, Rubellius Plautus, Faustus Cornelius, Sulla Felix, Paetus Thrasea, Domitius Corbulo, Annius Pollio, Iulius Caesar, Agrippina, Aldo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Vatican, foile i se agățau de buricele degetelor, veșnic lipicioase și dulci. Cardinalul se opri în fața lui Grigorie al XV-lea și tuși. Sticleții încetară cu cântatul. Sfântul părinte deschise ochii: — Ce este? — Sanctissime - spuse cardinalul - n-aș îndrăzni a tulbura binemeritata tihnă a sfințeniei voastre dacă părintele Pedro, de la poartă, n-ar fi venit în graba mare să mă înștiințeze că, spre adânca mea uimire, doi călugări pravoslavnici de la Danubiu vor a vedea fața luminată la care cu bucurie mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de parcă eram tata. Albaneza, deși foarte harnică și gospodină, era cam mică de statură și tușea mereu, era ofticoasă, răcise pe drum, o luasem într-o iarnă, iar poloneza, bre, altfel frumoasă de pici, băga întruna fitile printre celelalte, le tulbura, nu-i stătea gura o clipă și nici treabă nu făcea. în fața mea nu îndrăznea să spună o vorbă, dar îmi povestea tata că în timpul când eram plecat le organizase pe celelalte pe schimburi: două dădeau la catâri, două se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
câte unul pe zi, ar fi fost mai mult decât suficient. — Trei...? repetă surprins sud-africanul. Și unde este al treilea? — Parașuta nu s-a deschis. S-a spart în aer. Se putea crede că nesperata mărturisire avu strania virtute să tulbure pentru prima dată un om în aparență imperturbabil, care după câteva clipe de șovăială scoase un lung fluierat și apoi îi aruncă o privire înghețată armeanului: — Tu ai știut? întrebă și, în fața gestului mut de încuviințare, insistă: Ai știut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lor jigăriți aruncați leneș În jurul gîtului alături de soții lor impozanți: Domnul Daniol și Domnul Teodorovici, Domnul Marcoff și Savoff și Cutzifidi și Nebunelii, sonorități caraghioase, blazoane derizorii, azi Înghițite de o apă cețoasă, tremurătoare, prelingîndu-se pe geamurile vitrinelor de pe Lipscani, tulburînd liniștea ușor jenată a manechinelor goale. Altă lume Împărătește acum peste aceste locuri. La recepții se pot citi pe tăvița de argint cărți de vizită: Domnul și Doamna Puradel, Domnul și Doamna Procopsitu, Domnul și Doamna Crăpelniță, Domnul și Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
rîgÎie porcu, se tîrăște de-a bușilea după călcîiele ei roze, se lovește de mobile, plînge, icnituri, convulsii, perișorul lui spicul grîului, chiloțeii lui spuma laptelui... se roagă: Miluiește-mă Doamne că neputincios sînt, vindecă-mă Doamne că s-au tulburat oasele mele. Și Wanda: Ce miroase aici a tîrtan? Afară! Marș afară! țîn mireasma teilor În scîncetul mieilor buzele fiarei unsuroase roșii mîinile ca lemnul umflat al latrinelor ce caută cu atîta Înfrigurare În buzunar corpul delict) Rasputin, Rasputin, the
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o amețeală trecătoare, m-am obișnuit, hipertensiunea, mă apropii și eu de șaizeci - circumvoluțiile lui În care Încep să se șteargă textele aramice și Tora și Biblia și Vedele și Upanișadele și toată cabala unei lumi adormite care i-a tulburat cîndva adolescența uscîndu-i bărbăția. Și fetița cu bretonul cărunt, numită Emilia, ochelarii punîndu-i În locul obrajilor doi ochi uriași, un fluture de noapte, o domnișoară Pogany În pragul pensionării. Și flăcăul acela cu ciuful lui vesel de rusnac, numit Romanciuc, călătoriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
spus că i-a povestit și un vis care mi se pare semnificativ. Spunea că l-a visat pe Daniel Turcea, adică numai capul lui așezat pe lada studioului În loc de veioză. Chiar așa spunea, țin minte perfect că m-a tulburat. Își dădea seama În vis că Daniel fusese decapitat. Îți Închipui capul lui la ea În dormitor. Se gîndea că Îl omorîse fără să știe, că se va descoperi totul și va fi condamnată la moarte. Acum Înțelegi? Sentimentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
uitau În gol. Nu știa cui și cum să se adreseze, după spaima de adineauri avea o oarecare ezitare. Stînjeneala ei le atrase imediat atenția și Începură s-o privească bănuitor; pentru ei era o intrusă care venise să le tulbure liniștea sau să-i spioneze. Salvarea apăru ca din senin. Un domn Între două vîrste, Într-un halat gri de casă, cu un fular de mătase asortat la gît, se ridică și veni s-o Întîmpine. — Îl căutați pe Armand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fi un ecran de protecție, un spațiu ocrotitor, un scut? Nu mai puteam Îndura. M-am apropiat de el. Era atît de absorbit În plăcerea lui, atît de izolat, ca un făt În uter. Ar fi trebuit să nu-l tulbur. Nu eram În stare să-mi Înfrîng mila și frica. Am Început să mă caut prin buzunare, speram să găsesc niște bani sau o bucată de pîine să-i dau. N-am găsit decît un săpun roz, parfumat. Nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sinea mea, căci peste un sfert de oră va răsări soarele și atunci el n-ar fi avut decât să se arunce în lac cu clavecinul lui cu tot. Mi-am imaginat în pripă cum se împotmolește în nămol și tulbură toate cele în descompunere. Și pădurea de dedesubt, cu copacii plini de alge. Și un Soare, numai pentru ei. Mic, întunecat, umed. Și de asemenea Luna. Păstorul doarme, cu iarbă de mare pe șubă. Doarme, nu păzește, compozitorul începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lase cu una, cu două. Se ridică în capul oaselor, dar, brusc, îi zărește a doua față. Sau a treia. Da, chiar și o zână își iese din fire după o lovitură ca asta. Iar atunci eroului principal i se tulbură mintea. Scara valorică i se năruiește și iese din oglindă conștient că va trebui neapărat să-și clădească una nouă. Și de acum încolo va pune totul sub semnul întrebării - nu-i așa, dragă, că mai ai încă vreo trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
sculam dis-de-dimineață, mă îmbrăcam frumos și mă duceam la biserica aceea. Și cam așa am crescut eu în fața celor treisprezece icoane. Mă furișam în spațiul ăla unde erau cele trei animale amuțite. Mă apropiam pe la spate, nu cumva să le tulbur. Să văd și eu la ce se uitau atât de fix animalele alea nenorocite, cu ochii lor spălăciți. Dar n-am văzut nimic. Cele de acolo s-au întâmplat cu o mie de ani înainte. Nu înțeleg nimic. Mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]