130,170 matches
-
la cinema. La televizor se uita destul de mult, bineînțeles, dar mai tare îi plăcea să meargă cu tramvaiul. În loc să stea închisă în casă, umbla printre oameni pe străzi, dar fără să se obosească, așezată comod. Bucurându-se de spectacolul celorlalți - uite acolo vitrina aceea luminată, bărbatul acela care aleargă, femeia aceea covârșită sub un coș cu verze. Iar ea ședea, sprijinită pe spătar, fără să care greutăți, nici măcar greutatea propriului ei corp - îi venea să râdă de atâta fericire. Dar îi
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
suferă mult, mai ales copiii, pleacă de acasă cu noaptea în cap și se întorc tot noaptea. Câtă vreme ea scăpase de alergătură, avea tot timpul la dispoziție. E adevărat că în unele zile vremea trecea mai greu, chiar dacă se uita la televizor până la sfârșit, fiindcă nu mai avea ochi buni ca să tricoteze. Sigur că pierduse multe lucruri o dată cu trecerea anilor, în parte chiar vederea, și mult din sănătate. Dar mai ales oameni, Jacinto mai întâi de toate, și pe urmă
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
mai multe, ca să se răcorească, să povestească noutățile, ori pur și simplu să întrebe cum se simte. Și mai era și Madalena, care nu-i mai era vecină fiindcă se mutase la o fiică de-a ei, dar n-o uita și telefona. De cele mai multe ori ca să se lamenteze că plecase de acolo și să profite ca să se plângă de ginere. De asta și pentru multe alte motive ea nu va pleca niciodată de acolo, își spunea bătrâna. Se simțea atât
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
el, în zori. Și chiar și în timpul zilei nu se oprea din cântat. La drept vorbind, singurul lucru de care se temea era să n-o oblige să plece de acolo. Se gândea la asta câteodată, așezată în fotoliu și uitându-se în jur la lucrurile din odaie, refugiindu-se în spatele lor ca și când ar fi putut-o proteja, orologiul din perete, etajera, masa, bufetul, scaunele. Proprietarul o vizitase odată, cu vorbe mieroase. Îi oferea o indemnizație ca să plece. Se va duce
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
era foarte liniștit. Dar soarta a făcut Însă că Într-o zi să-l văd murind, aș putea zice, pe brațele mele... Venisem la Șuțu, cam pe la 3 după amiază. Pe la vreo 4, cum era cald În cameră, Eminescu zice uitându-se lung la mine: „Ia asculta, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm și să te Învăț să cânți Deșteaptă-te, Române!” Eu care știam că nu e bine să-i fac Împotriva am ieșit cu el În grădina, unde
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
de coc, schițează un zâmbet forțat undeva între ceea ce ar trebui să fie bărbia și ceea ce ar trebui să fie nasul. Se văd pupilele, care seamănă cu cercurile de plastic cu care ne privesc păpușile. Nici unul dintre ei nu se uită la aparat. Poate doar bunica, diafană în fotografie, având ceva fantomatic sau părând mai degrabă o siluetă dintr-un vis. Îi lipsește siguranța amabilă pe care o au de obicei copiii binecrescuți și personajele lui Henry James, și îi mai
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
personale (întîlnirea autorului în cartierul Marais unde locuiește cu o vedetă italiană, reacția fetiței unei cunoștințe în sala de teatru) și grațioase recomandări adresate cititorului (de evitat filmele dublate, de preferat cele subtitrate). Deși respinge pretenția de exhaustivitate, Genette nu uită nici situațiile mai rare, speciale de metalepsă, prilejuite de nebunie, delir, vis, coșmar, fantasmă, reverie, viziune onirică, fie ele înglobate într-o creație artistică sau nu. Știm din volumele anterioare că noțiunea de „efect”, aflată în vecinătatea și consecuția figurii
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
Asiei Orientale și ale Americii de Sud, nu s-a lăsat smuls din lumea esențelor: explicația stă în harul său, care nu s-a lăsat distrus; un astfel de om iese luminat din înfruntări. În toată agitația “lumii de jos” n-a uitat că “permanentele colivii” în care se zbat oamenii au o poartă care se deschide brusc spre înălțimi și prin care filosoful, poetul, misticul, circulă fără a fi condamnat să rămână doar într-un loc. Marea șansă a poetului e tocmai
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
cheia sinuciderii introvertitului mânuitor de bani publici în zona relației sale cu superiorul ierarhic care întrupează Autoritatea - opresivă, înspăimântoare, generatoare de anxietate perpetuă și de înfricoșări paroxistice cauzate de imprevizibilitatea malefică a prezenței/ absenței sale. Or, dacă stăm și ne uităm bine, toate acestea aparțin unui imaginar birocratic care, pur și simplu, n-are nici o tangență cu universul din Inspecțiune! Logica imanentă oricărei interpretări critice veritabile interzice substituirea singurei Autorități reale în plan literar - aceea prezentă neechivoc, efectiv, material, în paginile
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
necesară, fără discuție, iar pentru cei ce vor să înțeleagă pe deplin literatura română sub comunism acest studiu este absolut obligatoriu. Chiar dacă a fost ocupat cu sociologia (pusă însă, cum am văzut, tot în serviciul literaturii), Dan Lungu n-a uitat de proză, căci poezia pare să fi trecut în planul secund. Volumul lui de proză scurtă, Cheta la flegmă, apărut în 1999 (Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor), a avut ecouri critice foarte bune, mai toți cronicarii care
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
și-ar scrie operele în același timp, contaminîndu-se parcă unii pe alții de morbul creației: “Ei descind din epoci și ranguri diferite, la fel de felurite le sînt temperamentele și scopurile, dar toți țin tocul în mînă, uniți prin creație. Să ne uităm o clipă peste umărul lor, să vedem ce scriu: poate că efectul va fi un exorcism pentru demonul cronologiei...”. Respingând polemic contextualizările istorice și trecătoarele politizări ale fenomenului literar, pe care le consideră derizorii și irelevante în abordarea “vieții paralele
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
am avut o bibliotecă destul de mare, rămasă de la bunicul meu, cu multe cărți de istorie și de literatură, și cu tot felul de enciclopedii. Am fost un pasionat al enciclopediilor și încă nu e zi în care să nu mă uit într-una dintre ele. Mama a urmat Literele și se specializase în literatură română veche. Trebuia să facă o teză de doctorat cu Cartojan, dar nu a reușit, fiindcă a murit și Cartojan și au murit multe lucruri atunci, imediat
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Și se instalează tăcerea. Nu intuiești nici o secundă ce va urma, situațiile și succesiunea lor te iau absolut prin surprindere. Felul cum este realizat filmul diferă fundamental de conținutul tragediilor pe care le însumează. Atmosfera este patriarhală în acel cătun uitat parcă de lume, se instalează o poezie tulburătoare a luminii, a imaginilor, a anotimpurilor, a gesturilor personajelor, o poezie care vine și din convenția teatrală în care se joacă. Și care este respectată dumnezeiește. De fiecare actor în parte. Miza
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
de la colegul de bancă e riscant și... obositor, însă a încercui a b c d-urile grilei poate orice oligofren. Exist| o categorie de naivi ce-și imaginează că problemele României vor fi rezolvate o dată cu intrarea în Uniunea Europeană. Dacă mă uit la viteza cu care „observatorii”, „raportorii”, „consilierii” și „experții” străini își însușesc abilitățile noastre tradiționale (șpaga, traficul de influență, închiderea la momentul oportun a ochiului, intrarea în cârdășie directă cu marii escroci ai neamului etc.), îmi pierd orice speranță. Ar
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
Marina Constantinescu Pînă atunci, zilele săptămînii îmi sînt dușmance. Sînt grele, încărcate, apăsătoare, nu mă lasă să dorm, să mănînc, nu pot să mă uit pe geam sau să privesc în jurul meu și, în general, habar n-am cine sînt. Simt cum mă scap printre degete, cum alunec într-un hău din care abia mai pot să ies. Îmi spun mereu, conștiincios, că viața asta
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
și amici. Într-o sălița din dreapta dau cu ochii de Mașa Dinescu - acum zece ani, tot ea mi-a ieșit, luminoasă, în cale -retrasă și calmă. M-am gîndit că ea știe de ce stă acolo. Ne luăm cu vorba, mă uit la ceas, ca să nu pierd discursurile de lansare. Mașa mă liniștește, într-un fel, nici nu aveam cum să mai înaintez vreun pas, mărturisindu-și credința că discursurile se vor auzi de peste tot. Curg valuri de oameni, ne salutăm, legăm
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
și nu-mi pasă ce cred ceilalți, nici acum, nici după veacuri. Și totuși, în acest din urmă caz, apare un nou paradox: voi, cei prezenți, nu puteți face abstracție de mine, pentru că sînt prea excentric. Posteritatea însă mă va uita imediat, dacă, în viață, singurele-mi semne distinctive au fost gardenia la butonieră sau alambicatele blazoane inventate. Dacă n-am scris nici Soțul ideal nici De Profundis, de nu i-am inventat nici pe Pascadi nici pe Sir Aubrey de
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Dacă n-am scris nici Soțul ideal nici De Profundis, de nu i-am inventat nici pe Pascadi nici pe Sir Aubrey de Vere, gardenia se va ofili urgent, blazonul va rămîne veșnic fals și va fi repede (alt paradox!) uitat. Viața fotografiilor e scurtă. Nu cu mult mai lungă decît viața unui om. Culorile unei fotografii Polaroid se descompun în numai cîțiva ani. Modelele devin hidoase și fanate și în reprezentarea pe hîrtie, nu numai în viață, sînt acoperite de
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
părea că se cufundă mai deplin în poză”. Că, identificîndu-se cu poza/ gîndurile/ sentimentele pe care i le pretinde/ descoperă/ atribuie pictorul, modelul, de fapt, intră însuși, volens-nolens, în pictură. De altfel, cum ne spune tot Tracy Chevalier, pictorul se uită la model - de cîte ori acesta îi pozează - ca și cum ar vedea deja pictura încă nepictată, nu modelul - o femeie. Pentru că vede doar lumina albă ce-i cade pe față. Prima etapă către nemurire. La rîndul său, modelul e silit să
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
cercel de perlă este că, într-un moment incert din viitor, rivala și stăpîna ei o va descoperi nu ca pe o slujnică, ci ca pe un portret independent: „Își va ridica ochii în timpul mesei și va vedea cum mă uit la ea de pe un perete”. Portretul și modelul sînt mereu interșanjabile. Și ne privesc. Și spun povești.
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
prin nuvelă și povestire, prin C. Negruzzi, în primul rând, ceea ce nu înseamnă că până la N. Breban nu am avut romancieri în sensul cel mai „ambițios”. De la Rebreanu la Hortensia Papadat-Bengescu, de la Camil Petrescu la Mircea Eliade, căruia i se uită romanele și este trecut „doar” printre nuveliști sau chiar până la puțin cunoscutul Dinu Nicodin, autorul romanului monumental Revoluția, din 1943. Sigur că este oricând binevenită pledoaria pentru “genul proteic”, patetică și inspirată cum este, în Memorii, aceea a lui Nicolae
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
lui Ovidiu Bîrlea: „pe unde ști el c-a afla orice boieri mari, cu bani șî nu știu ce...!” (înregistrare din 1963, Oaș, vol. III, p. 83); „faci trebur’le p-acia ce trebuie, nu știu ce, și mergem” (București, 1956, vol. III, p. 51); Uite-am uita’ gițelu să-l închiz dă la vacă, nu știu ce, și suge pînă ne-om duce noi” (ib.). În recentele corpusuri de română vorbită se observă și mai bine rolul acestui nu știu ce : în secvențe care par adesea absurde, dezlînate, agramaticale
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
Bîrlea: „pe unde ști el c-a afla orice boieri mari, cu bani șî nu știu ce...!” (înregistrare din 1963, Oaș, vol. III, p. 83); „faci trebur’le p-acia ce trebuie, nu știu ce, și mergem” (București, 1956, vol. III, p. 51); Uite-am uita’ gițelu să-l închiz dă la vacă, nu știu ce, și suge pînă ne-om duce noi” (ib.). În recentele corpusuri de română vorbită se observă și mai bine rolul acestui nu știu ce : în secvențe care par adesea absurde, dezlînate, agramaticale, dar care
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
creșterea în stima alegătorilor - insignifiantă. În aceste condiții, a te da filosemit după ce o viață întreagă (mă refer și la perioada comunistă, aflată sub semnul articolului „Idealuri” și al versului „Rose-n echimoze”, de care observ că s-a cam uitat) ai fost exact opusul, nu înseamnă decât a-ți trage singur palme. Faptul că o televiziune îngenunchiată i-a transmis în direct discursul deșuchiat, țâșnit din adâncurile cămășii bicolore, s-ar putea să-i fie fatal: el a oferit proba
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
c-a încălcat Legea 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe. De data aceasta, e posibil ca „tribunul” să fi căzut într-o capcană. Că la ea vor fi participat și consilierul său specializat în diversiuni (i-am uitat numele) și prim-ministrul țării (și lui i-am uitat numele) e cât se poate de probabil. Presa a scris în mai multe rânduri despre aservirea canalului „Realitatea TV” președintelui pesedist. În acest caz, ar urma ca subordonații premierului — în
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]