KorAP: Find »[drukola/base=urlet & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...66 67 68 ...98 >

2,433 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Întoarce-te... PARASCHIV (Urlet, izbituri, gâlgâit, de aici încolo cuvintele sale se transformă în mugete.): Uâââ... Hâââ... Ha! MACABEUS: Jos! (Hohot de râs; tremur al brațelor, al capului, cade în genunchi, se rostogolește peste PARASCHIV.) Sfințișorule... (Râs, muget, haine sfâșiate, urletul lui MACABEUS în momentul în care simte unghiile lui PARASCHIV în gât.) Uaaa.. Göteburg, ai? Göteburg... (Îl răstoarnă pe PARASCHIV, îl lovește în ceafă.) Göteburg... (Râs grosolan, întuneric, haos, rafale de lumină, gesturile întrerupte ale lui MACABEUS.) (PARASCHIV trece de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
lui MACABEUS în momentul în care simte unghiile lui PARASCHIV în gât.) Uaaa.. Göteburg, ai? Göteburg... (Îl răstoarnă pe PARASCHIV, îl lovește în ceafă.) Göteburg... (Râs grosolan, întuneric, haos, rafale de lumină, gesturile întrerupte ale lui MACABEUS.) (PARASCHIV trece de la urlet în plâns; izbiturile sale devin tot mai lente apoi cedează; PARASCHIV devine un morman de carne care plânge resemnat, încet, până la icnete; râsul și urletul de gorilă ale lui MACABEUS se vor mai auzi un timp; apoi un urlet sângeros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Râs grosolan, întuneric, haos, rafale de lumină, gesturile întrerupte ale lui MACABEUS.) (PARASCHIV trece de la urlet în plâns; izbiturile sale devin tot mai lente apoi cedează; PARASCHIV devine un morman de carne care plânge resemnat, încet, până la icnete; râsul și urletul de gorilă ale lui MACABEUS se vor mai auzi un timp; apoi un urlet sângeros aducând a PARASCHIV înjunghiat; apoi o nesperată blândețe a lui MACABEUS, un grohăit și o poticneală; urletul apocalipsei va acoperi de tot această scenă; câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de la urlet în plâns; izbiturile sale devin tot mai lente apoi cedează; PARASCHIV devine un morman de carne care plânge resemnat, încet, până la icnete; râsul și urletul de gorilă ale lui MACABEUS se vor mai auzi un timp; apoi un urlet sângeros aducând a PARASCHIV înjunghiat; apoi o nesperată blândețe a lui MACABEUS, un grohăit și o poticneală; urletul apocalipsei va acoperi de tot această scenă; câteva zeci de secunde de apogeu apocaliptic; apoi sunetele încep să scadă, furia se depărtează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
care plânge resemnat, încet, până la icnete; râsul și urletul de gorilă ale lui MACABEUS se vor mai auzi un timp; apoi un urlet sângeros aducând a PARASCHIV înjunghiat; apoi o nesperată blândețe a lui MACABEUS, un grohăit și o poticneală; urletul apocalipsei va acoperi de tot această scenă; câteva zeci de secunde de apogeu apocaliptic; apoi sunetele încep să scadă, furia se depărtează, scena rămâne în întuneric, câteva tunete îndepărtate, zgomotul murind, picături de ploaie, apoi tăcere deplină, întuneric deplin.) ACTUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
explozii; apoi un val de fum, pare că un incendiu colosal a izbucnit dintr-o dată; fum și flăcări prin deschizătură, PARASCHIV își retrage capul, îngrozit, urlând.) PARASCHIV: Macooo! Unde dracu’ ești? (Se apără de fum și de flăcări.) Macooo! (Un urlet chiar la buza deschizăturii.) Mă! Aici ești? MACABEUS (Vocea gâlgâită a lui MACABEUS, speriată și tremurătoare.): Fugi! Bagă-te-n jos! (Apar în deschizătură picioarele lui MACABEUS care încearcă să găsească, prin fum, partea de sus a scării.) PARASCHIV: Unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
MACABEUS, speriată și tremurătoare.): Fugi! Bagă-te-n jos! (Apar în deschizătură picioarele lui MACABEUS care încearcă să găsească, prin fum, partea de sus a scării.) PARASCHIV: Unde ești? (Îi vede picioarele și i le îmbrățișează.) Maco! (Fum, flăcări, un urlet, explozii.) ACABEUS (Coborând pe umerii și pe capul celuilalt.): Fugi! Fugi! Bagă-te la loc! (Cei doi se află într-un fel de luptă confuză, PARASCHIV se ține strâns de MACABEUS, plânge cu fața lipită de picioarele acestuia; MACABEUS nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
moment se produce o explozie puternică, un fum negru pătrunde în încăpere; cei doi sunt aruncați pur și simplu de pe trepte, se rostogolesc în jos ținându-se unul de altul și agățându-se de scară cu disperare; MACABEUS scoate un urlet îngrozitor, își duce mâinile la față, se rostogolește apoi urlând și rămâne înțepenit la piciorul mesei, cu fața în jos și cu mâinile ghemuite la piept; fluxul exploziei a stins flacăra lumânării, chepengul a căzut de la sine în urma celor doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
îl trage ușor de un umăr; apoi îl scutură nervos.) PARASCHIV: Ce ai? (Îl întoarce cu greu cu fața în sus.) Ce-i? Ia lumânarea de pe masă și o apropie de fața lui MACABEUS.) Ce-i cu tine? (Tare.) Mă! (Urlet, spaimă, panică.) Mă! Ce ai? Mă! Ce-i cu tine? Ce ai pe față? (La lumina lumânării se vede fața arsă a lui MACABEUS.) Ce-i asta? (Timid, prostește, PARASCHIV își trece degetele pe fața lui MACABEUS; se aude un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
un bidon de tablă, i-l pune la buze lui MACABEUS și-l silește să bea, acesta refuză, PARASCHIV i-l toarnă pe față.) Bea... hai... cască gura... Mă! (Violent.) Bea! (Neputincios.) Bea puțin!... Bea mă... O să-ți treacă... MACABEUS (Urlet dement la atingerea alcoolului de piele.) PARASCHIV (Sare speriat.): Taci! Taci! (Îi ia capul în palme, îl leagănă.) Taci puțin... Fă așa... (Îi clatină capul.) MACABEUS (Grohăie; încearcă să se slujească de mâini, neputință, mâinile sale vor funcționa acum ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
brusc, într-un gest caraghios de zvâcnire.) PARASCHIV (Primește lovitura, amuzat, îi smulge bucata de lemn și-l împinge pe MACABEUS, cu piciorul, din nou, la locul lui.): Ia te uită! (Hohot de râs.) De asta m-ai chemat! MACABEUS (Urlet dement, se repede cu toată forța sa în direcția în care simte că ar trebui să fie PARASCHIV; începe un cumplit joc de-a baba-oarba; MACABEUS urlă dement și-l caută pe PARASCHIV, târându-se, rostogolindu-se pe jos, atingându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
izbindu-se de obiectele din încăpere și de pereți; PARASCHIV râde în hohote și-l împinge din când în când cu piciorul; PARASCHIV se amuză grozav, e de nerecunoscut, îl izbește tot mai puternic pe MACABEUS în timp ce acesta își amplifică urletul.) PARASCHIV: Așa, așa... (Hohot.) Caută-mă! Sunt aici... aici... (Hohot.) Așa... așa... Aici, aici... (Râs grosolan.) Aici, aici! Nu acolo, aici! (MACABEUS s-a prăbușit într-un colț al încăperii.) Ce faci? (Îl izbește cu piciorul.) Ai obosit? Scoală! (MACABEUS

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ai prins... (MACABEUS se lasă în jos, moale ca o (cârpă.) Stai mă, stai... (Furie.) Stai... MACABEUS: Du-te, du-te odată... PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Du-te! PARASCHIV: Rămân aici... O să ne jucăm în fiecare zi de-a baba-oarba. MACABEUS (Urlet, plâns.): Vreau să pleci. PARASCHIV: Niciodată! Aici rămân... (Începe să-l târască prin încăpere.) Am să te hrănesc și tu... (Îl trage de picioare, îl rostogolește printre lucruri.) tu... ai să mă cauți... ai să mă cauți cu ochii închi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
un fierăstrău a cărui lamă poate fi văzută pătrunzând în interiorul încăperii. Personajul va lucra mult timp până va reuși să deschidă chepengul. Pe fondul acestor eforturi se apropie apocalipsa. Zguduituri ușoare, apoi tot mai violente, explozii îndepărtate, explozii apropiindu-se, urletele unor sirene etc., totul în crescendo și cu pauze lungi. MACABEUS (Zvâcnește prin somn.): Au venit? PARASCHIV (Tresare prin somn, își schimbă poziția.): Nu. MACABEUS (Agitat în somn; își trage cioturile mâinilor de pe trupul celuilalt.): Au venit? Au venit? PARASCHIV

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de MACABEUS: hâ-hâ-hâ... îi trece mâna prin păr, cioc-cioc, în frunte, aici e totul, ai să știi, îl scutură brațul, așa, așa, huuu-hu! îl îmbrățișează, i se așază în genunchi, îi îmbrățișează picioarele, asta-i, hm? hm? pricepi? ua! ua! urlet, tu, mâna în piept, eu, mâna în piept, ua! ua!) MACABEUS: Ce vrea? Spune-mi ce vrea... PARASCHIV: Nu mai știu. E nebun. MACABEUS: Nu e nebun... Vrea să ne spună ceva... (Către INAMIC.) Nu-i așa că vrei să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de perete, sânge pe perete, cu ochii deschiși PARASCHIV alunecă la pământ, privindu-l pe SOLDATUL BINE ECHIPAT; urmează INAMICUL, care este secerat prin somn sau în momentul în care încerca să se ridice; zvâcnet, sânge, încremenire; MACABEUS scoate un urlet, e secerat și el de rafală, cade, se zvârcolește, încă o rafală, se târăște spre SOLDATUL BINE ECHIPAT lăsând în urmă o dâră de sânge, privește în fata sa, încremenește cu o mână întinsă spre SOLDATUL BINE ECHIPAT; pauză; liniște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
blestemata aia de pată albastră? HAMALUL: Eu o văd! CASIERUL: Și eu o văd! IOANA: Uite-o, uite-o! Acolo! Se vede de o mie de ori! Se vede... ȘEFUL GĂRII: Minciuni. Minciuni?! Și ce dacă sunt minciuni?! Scoate un urlet de victorie și se repede spre clădirea gării.) Unde sunt valizele noastre? (Ceilalți se reped și ei spre încăperile lor; începe o mișcare febrilă în interiorul clădirii; se deschid toate ferestrele și ușile; toți, exceptându-l pe CĂLĂTOR, încep să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Ce se întâmplă! ȘEFUL GĂRII (Excitat.): Se apropie! Vine! Trenul fantastic! Nu v-am spus? E un tren gigantic, un tren unic... IOANA: Mi-e frică...De unde vine? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Către ȘEFUL GĂRII.): Domnule, ce-i asta? (Un adevărat urlet apropiindu-se, sunetul puternic alroților pe șinele întrerupte.) CASIERUL (Alarmat.): Domnule, dar... trebuia să... Nu? (Prinzându-l pe ȘEFUL GĂRII de piept și scuturându-l violent.) Nu trebuia să facem ceva...? N-am uitat să...? IOANA: Mi-e sete... Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

și dumbrăvi cu stârci și coțofene, vremea lui Anton Pann, a oboarelor de vite, a căruțelor, a bisericilor, a livezilor, acum iată-ne altundeva pe vremea codrilor nepătrunși, pe vremea goților, a sciților, într-un nor de praf, se aud urlete de lupi și țipătul sângelui, apoi tăcere, tăcere și mai mare, un munte se ridică, îi cresc aripi și zboară, zboară ca pițigoiul prin cer, aripile îi ard în soare, cade pe pământ, îi cresc țancuri și stânci, vin ploi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
dar când privește în jur nu recunoaște nimic. Și se trezește din nou, sare din pat, trage perdelele, soarele roz-arămiu de la răsărit, nu recunoaște nimic, se trezește din nou, sare din pat, trage perdelele, soarele șterge totul. Și cu un urlet Harry Kerch se trezește din nou și nu-și mai aduce aminte nimic. Ceasul digital îl anunță că e deja mâine, șase a doua ora douăsprezece douăzeci și trei. 6 februarie ─ Ti volevo bene, Francesca. ─ Ti volevo? Ma no, io

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

Macovei, tartorul popilor te-ai dat?!“ Goncea icni, speriat. Dădu să spună ceva. „Știi cum urlă bunică-tu, Lavrentie, când te vede ce faci?“, întrebă de data asta, furios, crănicelul acela spânzurat de gherdan. „Uite așa face!“ Și slobozi un urlet prelung, clămpănind din fălcile-i abia ghicite. „Dar e ordin, ce să fac“, bâigui Goncea. „Lucrez și eu la convingerea oamenilor ăștia nenorociți, că partidul le vrea binele. Lucrez și pentru morți, ce necazurile mele să fac?! Parcă eu am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
minerii, și m-au bătut, că mă sacrificam pentru libertatea care era în Piața Universității, s-o apărăm că nu se putea altfel? Că poporul dacă nu vede jertfă și sacrificiu din partea celor responsabili, de nu simte morți și sângerete, urlete și lacrimi, foc și disperare, tragedia optimistă cum ar fi, ce mai, nu crede că a venit schimbarea?! Știi care a fost norocul nostru, ăl mare, la revoluție părinte? Popa Băncilă clătină abătut din cap. Căută ceva în buzunarele anteriului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
țipătul zăpăcitului ăla care a dansat-o, „iubirea-i eternă, madam“, i-a dat puteri, uite iubirea m-a adus în halul ăsta Stelică, să umblu să te pedepsesc până și în mormânt... Începu să țipe îngrozită, un nu deznădăjduit, urlet al neputinței de a te mai opri din prăbușire, urletul groazei de a te vedea cum te cufunzi fără scăpare în bulboane de fum și pucioase, deznădejdea de a privi cum îngerul trimis spre tine își schimbă dintr-o dată înfățișarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
madam“, i-a dat puteri, uite iubirea m-a adus în halul ăsta Stelică, să umblu să te pedepsesc până și în mormânt... Începu să țipe îngrozită, un nu deznădăjduit, urlet al neputinței de a te mai opri din prăbușire, urletul groazei de a te vedea cum te cufunzi fără scăpare în bulboane de fum și pucioase, deznădejdea de a privi cum îngerul trimis spre tine își schimbă dintr-o dată înfățișarea, cu chipul schimonosit în rânjet devorator. - Am venit eu la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
mistuite de arșiți răcoreala mămoasei deschideri a străpătrunderilor pustiitoare, să asculte cum, furnicate de sfâșierea pormbei din străfund, fierbinți și tremurânde ca frunzele plopului când îi cântă spânzuratului, buzele deschizătoarei gem cu țipătul celei din adânc de trup, râd cu urletul ei, zvâcnesc din prăbușirea ei, înfloresc din paloarea ei de porumboaică învinsă și cheamă aceeași moarte care încă stăruie să nu vină să te fericească cu trăznetul înfrângerii de pe urmă. Înghețat, Burtăncureanu, îngăimă. - Andromanda... Madam’ Brandaburlea, ce... De ce nu ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]