3,613 matches
-
lumii lui Dumnezeu. Unde sunt acele minuni, în a căror priviri arde bucuria de a trăi și mulțumirea că există pe acest pământ, fie și în treacăt. Sigur ei există. Dar tac, ei nu au glasul răului care să străpungă văzduhul cu urlete de fiară. Ei cântă în surdină umplând sufletele de bine și frumos. Dar unde sunt ei? De ce nu-i vedem peste tot, în fiece clipă? Am să-i caut printre prietenii mei de aici, pe câțiva îi pot
ODA BUCURIEI de SILVIA CINCA în ediţia nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375072_a_376401]
-
altcineva, poetul Adrian Păunescu: „În galeria artiștilor români contemporani, Dumitru Zamfira aduce o zestre nuanțată de melodii, care parcă vorbesc, pentru că el modelează aerul, nu din afară, ci dinăuntrul fluierelor sale”. Iată o încolonare a doi artiști, între cer și văzduh, care modelează în formă, cuvânt și sunet două elemente materiale și deopotrivă ideale, piatra și aerul! Minunată și ciclopică aspirație aflată în cultura sătească, în creația populară și folclorul muzical românesc! Artistul instrumentist Dumitru Zamfira are în firea sa o
DUMITRU ZAMFIRA, FIUL FLUIERULUI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1366 din 27 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/373825_a_375154]
-
de/ aripă./ Și acum e la fel./ Focul, purificator element,/ care totul transformă,/ a-mplinit mult doritul meu/ țel,/ mult dorit și ardent:/ să graveze, pe veci,/ în nevrednicu-mi suflet,/ angelica-ți formă./ Simt, cu nimicitoare delicii,/ cum nevăzute mâini/ de văzduh/ mă strâng, mă strivesc, în/ obezi și cătușe.”(28) Nu spun că există în poezie o lume, pentru a nu crea confuzie cu lumea teluricului, cu lumea pământeană, dar există, fără îndoială, un imaginar, unul de mare forță poetică, în
ALEXANDRU RUJA, O POEZIE A ABSENŢEI CA PREZENŢĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1558 din 07 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373868_a_375197]
-
-un abis,/ În ziua sumbră și vulgară,/ Să nu te-ndurerezi, mi-ai zis,/ Cu glas timid și indecis,/ Ce-ți spun acum să nu te doară./ Dar am visat același vis/ Azi-noapte, pentru-a treia oară.// Murisem. Și-n văzduhul pur/ Al celor care nu există,/ Pluteam: un fluture de-azur,/ Fără esență și contur./ Nici pomeneală să fiu tristă,/ Să simt regret, teroare vină,/ Disarmonie, armonii.../ Nimic din toate-acestea. Ci/ o fericire genuină./ N-am întâlnit nici morți, nici
ALEXANDRU RUJA, O POEZIE A ABSENŢEI CA PREZENŢĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1558 din 07 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373868_a_375197]
-
lui nu știe? Din toate câte sunt în jurul meu Uitatul peste gard e-o meserie... Drumeț și eu aici, așa cum sunt, Nu mi-a plăcut și nici acum nu-mi place, Mă uit mai bine singur în pământ, Ori în văzduhul dătător de pace... Nicolae Nicoară-Horia Referință Bibliografică: Uitatul peste gard... / Nicolae Nicoară Horia : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2094, Anul VI, 24 septembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Nicolae Nicoară Horia : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
UITATUL PESTE GARD... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 2094 din 24 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373891_a_375220]
-
jeleau după un vechi ritual. La răscruci, preoții se opreau, făceau o scurtă slujbă, apoi o femeie arunca cu pumnul bani în monezi în toate direcțiile pentru ca moarta să aibă cu ce să-și plătească cele douăzeci și patru de vămi ale văzduhului pe care le va avea de trecut în drumul său spre Dreptul Judecător. Bănuții erau adunați de copii, de cerșetori sau de oameni săraci. Coșciugul a fost coborât din dric la poarta bisericii și purtat pe umăr de aceeași bărbați
XXIV. ZBORUL ANILOR (URMAŞUL LUI DRACULA) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1558 din 07 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373858_a_375187]
-
de pe suflet în vânt de-ar spulberă. Cum m-aș întoarce iarăși de unde-am fost trimisă, ”Nainte de-a fi carne, dintr-un fuior de duh, Să sparg dimensiunea ce m-a ținut închisă, Să îmi împrăștii toată ființă, în văzduh. Nu mai găsesc cuțitul ce nimicește ceață, L-am rătăcit prin lume, sub malul unor bălti, Lăsând să cadă storuri, mi-e neagră dimineață, Mi se chircește trupul sub rană unor dălți. Văd uneori tunelul care m-ar duce-acasă, Inelele
IAR TIMPUL E-O MINCIUNĂ de EMILIA AMARIEI în ediţia nr. 2041 din 02 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/374150_a_375479]
-
de mioare, când turma de nouri o mână să zboare, înaltul apasă greoi în pridvoare, ca plumbul. Și tânguie cerul mioara pierdută, toiege de foc aruncă în luptă, ajunge pământul o temniță mută, ca somnul. Cutremur lumina, iar lutul tresare, văzduhul cu vuiet aduce chemare, de tunet răsună adâncuri de mare, ca doina. Mioara pietrdută, în suflet ascunsă, copil de furtună, în ceruri e plânsă, așteaptă ea baciul, la poale de stână, ca dorul. Din culme de munte, brâie de pace
FURTUNĂ de CAMELIA PETCU în ediţia nr. 1956 din 09 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/375356_a_376685]
-
de la serviciu spre casă, pășea din traversă în traversă, în afara ecartamentului, furată de gânduri... Un marfar se apropia. Ea mergea liniștită, parcă urca pe o scară a infinitului. Colosul aluneca pe șinele ce străluceau în soare și se depărtau în văzduhul fremătând a primăvară. Liniștea acelei zile era ciripită de trilurile discrete ale păsăricilor în zborul lor harnic. Doar câțiva pași până la ea mai avea locomotiva ce se apropia venind din spate, incredibil de silențios. O fi șuierat ? Elisa nu auzi
ZONA NEMURIRII de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2250 din 27 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375452_a_376781]
-
dedicație mamei, pentru ziua de 3 februarie 1952. Umanitatea aruncă un suflu de tristețe dureroasă peste Univers, emoție concretizată, poate, în seninul albastru al Cerului, semn că această stare de spirit nu este neapărat negativă. Dovada ar fi că Înaltul văzduhului este diferit de la un minut la altul, desenând mereu alte și alte povești, pentru toți, în crochiuri alb - albastre, doar uneori plumburii, necesari, de ploaie... Lăcaș al îngerilor și al Tatălui, Cerul este un organism viu, ce pune în mișcare
TREPTELE TRISTEȚII de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375471_a_376800]
-
Publicat în: Ediția nr. 2233 din 10 februarie 2017 Toate Articolele Autorului Când ochiul își suie oglinda către cer am să te așez acolo unde soarele se deșiră în seară și noaptea-și învolbură lianele peste ultima amintire închis cu văzduhul în piept ai să asculți trecutul cum curge dinspre azi spre mâine și-ai să-mi șoptești dacă nu ești cu mine nu exiști dare eu sunt aici captivă într-o imagine a iubirii stăpână peste morgane cu umbra-n
STĂPÂNĂ PESTE MORGANE de AGAFIA DRĂGAN în ediţia nr. 2233 din 10 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375484_a_376813]
-
de mioare, când turma de nouri o mână să zboare, înaltul apasă greoi în pridvoare, ca plumbul. Și tânguie cerul mioara pierdută, toiege de foc aruncă în luptă, ajunge pământul o temniță mută, ca somnul. Cutremur lumina, iar lutul tresare, văzduhul cu vuiet aduce chemare, de tunet răsună adâncuri de mare, ca doina. Mioara pietrdută, în suflet ascunsă, copil de furtună, ... Citește mai mult FurtunăSublim este cerulplin de mioare,când turma de nourio mână să zboare,înaltul apasăgreoi în pridvoare,ca
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375370_a_376699]
-
mai mult FurtunăSublim este cerulplin de mioare,când turma de nourio mână să zboare,înaltul apasăgreoi în pridvoare,ca plumbul.Și tânguie cerulmioara pierdută,toiege de focaruncă în luptă,ajunge pământulo temniță mută,ca somnul.Cutremur lumina,iar lutul tresare,văzduhul cu vuietaduce chemare,de tunet răsunăadâncuri de mare,ca doina.Mioara pietrdută,în suflet ascunsă,copil de furtună,... XX. NOSTALGII, de Camelia Petcu , publicat în Ediția nr. 1950 din 03 mai 2016. Nostalgii Eu zâmbesc, țărâna doarme; Suflete se zbat
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375370_a_376699]
-
Literatura > Beletristica > AM SPUS ADIO, IERNII... Autor: Corina Negrea Publicat în: Ediția nr. 2014 din 06 iulie 2016 Toate Articolele Autorului Am spus adio, iernii... Se scutură petale pe caldarâmul gri, Lumina se răsfrânge în falduri peste umbre. Cutreier prin văzduh cu pescăruși zglobii, Si fâlfâiri de aripi alunga neguri sumbre. Peste decor de toamnă țesut pe pânză zilei Un pictor zugrăvește clepsidra răsturnata. Se scurg nisipuri fine pe veșnicia clipei Și doar frumosu-l văd, din tot ce-a fost odată
AM SPUS ADIO, IERNII... de CORINA NEGREA în ediţia nr. 2014 din 06 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375594_a_376923]
-
se va înfrânge de Dumnezeul Judecății. ” ARSENIE BOCA Am fost și eu acolo, la Prislop Și-n alte vremuri l-am simțit aproape, Se-oprise parcă Timpul din galop Cu Veșnicia murmurând sub pleoape! Am fost și eu acolo sub văzduh, Am fost și eu lângă mormântul viu, Fiorul sfânt ce mi-a rămas în Duh Nu voi putea vreodată să-l descriu! Acolo L-am simțit pe Dumnezeu, Cum Dragoste și Liniște împarte, Vor spune unii, cum au spus mereu
PRISLOP de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 2324 din 12 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/371809_a_373138]
-
zilei către bezna nopții. Cu frunze pământii scrie drama vieții sfârșite în pecetea sorții. Sub nori se ascund raze de soare, focul să le stingă aburi plumburii. Soarele-n zâmbet pune răcoare, iar vremea vopsește pomii ruginii. Văl plumburiu întunecă văzduh și înfiorează gânduri omenești ce-și duc ecouri în vorbe de duh. Că îngheață maniere sufletești. În văl plumburiu se cerne viața naturii în a vremii amorțire. Prin iarnă să-i legene speranța, cu dor de-a Primăverii revenire. SUNT
POEME AUTUMNALE de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1423 din 23 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371860_a_373189]
-
hibernare. Că, doar viața omului e trecătoare! FRUNZE ÎNLĂCRIMATE Frunze-nlăcrimate de pe ramuri cad, de vitregia vremii friguroase. Când ploaia curge cu al cerului vad, să spele zarea de fumul din case. Lipsite de părintească iubire, frunzele își plâng sfârșitu-n tăcere. Văzduhul răsună de-a lor jertfire, când copaci desfrunziți strigă durere. Iar omul, asemenea frunzei din ram, tăcerea-și duce în rana durerii, pe drum ce-l desparte de viață și neam. Cum ziua-n noapte, sortită-i căderii. Iubiri și
POEME AUTUMNALE de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1423 din 23 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371860_a_373189]
-
-n sufletul meu. În ele brodez privirea de sub pleoape, când Cerul azuriu se scaldă în ape. Ținutei de gală din frunze croită, Vântu-i susține o trenă nesfârșită. Tandru și iubitor pe cap mă sărută și cu el mă face în văzduh pierdută. Mă conduce-n Codru, ca să-i fiu mireasă. Toamna cu belșugu-i de-a ne fi nănașă. Vântul cu-a lui scripcă, șugubăț și hoinar, se-nvrednicește să ne fie lăutar. Vin nuntași cu droaia în falnicii copaci, pe veci
POEME AUTUMNALE de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1423 din 23 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371860_a_373189]
-
Ediția nr. 1674 din 01 august 2015 Toate Articolele Autorului Să fiu piatră, nemișcată-n tăcere, Ploaia să-mi biciuie trupul, Vântul să-mi usture gândul, Și lacrimi să-mi dea mângâiere... Să mă topesc printre flori, Călcând cu vise văzduhul, Amuțind, incert, năduful Arșiței de ne'mblânziți fiori... Și urmărind șoaptele strunei , Să-mi culc pleoapa pe fluturi, Acoperind zborul lor cu săruturi, În noaptea cedată fortunei... Blue Mireille, 1 august 2015 Referință Bibliografică: Piatră / Mirela Stancu : Confluențe Literare, ISSN
PIATRĂ de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1674 din 01 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/371912_a_373241]
-
în: Ediția nr. 1424 din 24 noiembrie 2014 Toate Articolele Autorului Putem greși căci este omenește Putem călca în balta cu noroi Când sufletul-i curat și se căiește Iertarea se trezește sfântă-n noi. Cu un cuvânt se-ntunecă văzduhul C-o faptă poți stârnii furtuni și ploi Când inima ce ține-n ea năduful Privește împrejur cu ochii goi. Putem să fim și răi și dușmănoși Căci este scris în legea lui "a fi" Dar bunătatea ochilor pioși Îndeamnă
PUTEM de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1424 din 24 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/372012_a_373341]
-
Acasă > Strofe > Atașament > DOAR NOI ÎN UNIVERS Autor: Lăură Hubati Publicat în: Ediția nr. 1779 din 14 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului Văzduh obscur, cad cerurile-n ape. E-un joc difuz de griuri și fiori. Doi îngeri albi cu hainele mioape Trag pe pamant perdelele de nori. Sunt valuri vii, cu crestele fluide, Se duc haihui, chemate în aval. Un orizont cu
DOAR NOI ÎN UNIVERS de LAURA HUBATI în ediţia nr. 1779 din 14 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372085_a_373414]
-
și, în locul lătratului, se gudura însoțindu-i. De la răsărit, peste Dealul Brebului, luna plină și gălbuie ca o portocală se ridicase de un stat de om, aruncâd spre pământ o lumină albăstruie. Două privighetori se întreceau în cântat, iar din văzduh, întâi mai slab, apoi din ce în ce mai puternic, se auzi zgomotul reactoarelor unui avion. Instantaneu, amândoi ridicară privirea spre cer, admirară lămpile de poziție ale aeronavei și apoi cu un sărut prelung încheiară o seară minunată. - Ca să vezi că și o rană
PARTEA A PATRA de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2325 din 13 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/372061_a_373390]
-
nr. 1518 din 26 februarie 2015 Toate Articolele Autorului Natura-i pictor în lumini la ora dimineții, Cănd cerurile se aprind și-și rumenesc pomeții. Nori albi ca niște vălătuci pornesc fără motive Să se închine soarelui sosit la tratative. Văzduhul pare zugravit în stropi de acuarele, Curg raze albe pe pământ în linii paralele. În aurore nelumești se strâng culori din soare E-atâta calm în infinit și-atâta-nfiorare! Pe cerul că un șevalet cad umbrele-n rutină, Melanj de roșu
PE CERUL CA UN ȘEVALET de LAURA HUBATI în ediţia nr. 1518 din 26 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372081_a_373410]
-
compact, se va strecura printre piscuri și stânci, va luneca din vale în vale, se va juca de‑a v‑ați ascunselea cu muntele și va ajunge la țintă. Și iată‑l patrulând din nou în fața giganticului meterez, pândind mișcările văzduhului. Prima dintre ondulările pe care le‑a simțit sub aripi a fost insuficientă și a evitat „la milimetru” ciocnirea mortală printr‑o răsturnare pe‑o aripă, dar ajunsese aproape la înălțimea unei falii. A scăpat‑o și pe a doua
ZBORUL SPRE LUMINĂ de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1057 din 22 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/372345_a_373674]
-
exact deasupra grohotișului și voi fi, inevitabil, placat de peretele muntelui, și‑a mai spus pilotul. Să salvăm ce mai putem salva.” S‑a gândit oare cu adevărat la toate acestea între momentul în care a fost înhățat de chemarea văzduhului și clipa, aparent imediat următoare, când a atins solul? Pilotul a cabrat avionul și a tăiat gazele. O cumplită izbitură a zgâlțâit avionul. Pilotul și mecanicul s‑au privit scoțând un oftat adânc. În această primă clipă, fericirea și uimirea
ZBORUL SPRE LUMINĂ de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1057 din 22 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/372345_a_373674]