4,335 matches
-
cu ipocrizia, artificialitatea și snobismul cercurilor mondene, este surprins și inițial ușor amuzat de elanul naiv al tinerei, dar puritatea sentimentelor ei îl cucerește ireversibil, într-o poveste cu final fericit. În paralel cu acest filon de lirism piesa relevă valențele de autoironie și parodie ale scriiturii lui M., detectabile în vivacitatea critică a lui Manea, atunci când se observă pe sine, sau prin remarcile sale caustice ce demontează mitul vieții mondene, în fond o simplă combinație de frivolitate și cinism. Coana
MUSATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]
-
fi singura carte autentic postmodernistă de la noi, alții socotesc că, dimpotrivă, ar reprezenta o întoarcere la modernism, prozatoarea frapând prin situarea în răspăr față de o anumită modă, cea a postmodernismului „oficial”, convenționalizat și banalizat. Există și unele lecturi care accentuează valența psihanalitică a romanului, altele, dimpotrivă, salută și evidențiază faptul că universul tematic s-ar sustrage grilelor psihanalitice consacrate. În orice caz, evidentă și de necontestat este originalitatea pronunțată - la noi, deoarece cartea a fost diagnosticată, judicios, ca „înscriindu-se, atât
PAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288735_a_290064]
-
se salva din mediul mizer, interzis oricărei speranțe. Este o amplă, minuțioasă și tulburătoare frescă socială, o radiografiere a unei colectivități peste care se abate nefericirea. Vibrația lirică izvorăște din înțelegerea unei realități crude, P. descoperind în promiscuitatea personajelor neașteptate valențe sufletești. Trasează drumul de la aspirație la suferință, deznădejde, înfrângere și creează o atmosferă, un halou al suferinței resemnate. Nucleul narațiunii îl constituie drama unei familii, proiectată simbolic pe drama comunității. Bătrâna Leia își vede familia distrusă de necazurile și năpastele
PELTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288752_a_290081]
-
F, 1983, 2; Cezar Marian, Universul poetic, F, 1983, 2; Octavian Grigore, Evocări: George A. Petre, „Placebo”, 1991, 5; George A. Petre, DCS, 100-101; Iordan Datcu, Veșnic pasionat de progresul inteligenței, ST, 2000, 5-6; Stelian Ceampuru, George A. Petre sau Valența afectiv-meditativă a pastelului, „Caligraf”, 2000, octombrie; Cristea, Teleorman, 521-523. V.D.
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
ca în mijlocul pustiei, încercările zadarnice de a se adapta și de a intra în comuniune cu noua colectivitate, ca și persistența, de dincolo de fire, a tiparelor etnice de judecare a lumii și lucrurilor alcătuiesc însăși substanța cărții, căpătând dimensiuni și valențe simbolice mai puțin cunoscute literaturii române. De fapt, narațiunea e un spațiu de revelare a zbuciumului interior al personajului central și a universului său de gânduri și preocupări, cartea fiind, în pofida amplelor dialoguri, un lung monolog. Formal, se înscrie pe
PLESEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288850_a_290179]
-
lui Augustin Crișan, agricultori. Urmează la Cluj Liceul „Emil Racoviță” (1970-1974) și cursurile Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” (1976-1980), în timpul cărora este și redactor la „Echinox” (1977-1981). În 1992 obține titlul de doctor în filosofie, cu teza Valențele estetice ale anamorfozei logice. Lucrează ca profesoară la Liceul „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca (1980-1990), redactor la „Steaua” (1990) și redactor-șef la „Apostrof”, revistă pe care o fondează în mai 1990. Va fi conferențiar, apoi profesor, din 2000, la Facultatea
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
trei secțiuni relativ independente. Cu o tematică eterogenă, prima parte (Afecțiuni elective) alătură o suită de eseuri despre Hegel, Marin Preda, Albert Camus, Elias Canetti, Mircea Eliade și Karl Marx. În comentarea scrierilor literare P. e preocupată mai puțin de valențele estetice ale operelor, cât de (in)coerența gândirii care se ascunde îndărătul textului. Din acest punct de vedere, pertinentă este concluzia interpretării din „Salvatorul salvat” și enigma celor nouăsprezece trandafiri: „la Eliade, revelațiile sunt construite de autor, iar nu trăite
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
1977, 10; Voicu Bugariu, Science fiction, LCF, 1978, 18; Iorgulescu, Scriitori, 227-229; Leonida Neamțu, Marginalii la „Figurine de ceară”, ST, 1978, 10; Anton Cosma, „Figurine de ceară”, VTRA, 1978,11; Sorin Titel, Anticipație și parodie, RL, 1980, 22; Mircea Popa, Valențele romanului ironic, TR, 1983, 52; Valeriu Cristea, „Cina cea mai lungă”, RL, 1984, 21; Zaharia Sângeorzan, Privirea romancierului, CRC, 1984, 31; Voicu Bugariu, Un roman ironic, LCF, 1984, 39; Gh. Iancovici, „Cina cea mai lungă”, ST, 1984, 11; Cornel Robu
OPRIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288558_a_289887]
-
cultură, îngr. Cornelia Papacostea-Danielopolu, București, 1996. Repere bibliografice: Constantinescu, Scrieri, IV, 132-135; Bucur, Istoriografia, 222-223; Encicl. istoriografiei rom., 252; Kalustian, Simple note, III, 85-88; Ornea, Actualitatea, 181-184; Alexandru Duțu, Călătorii, imagini, constante, București, 1985, 316-321; V. Neumann, Victor Papacostea - descoperirea valențelor universale ale naționalului, O, 1986, 16; Ion Zamfirescu, Oameni pe care i-am cunoscut, București, 1987, 228-232; Valeriu Râpeanu, O restituire, ALA, 1991, 82; Nicolae-Șerban Tanașoca, Victor Papacostea - un promotor al solidarității balcanice, „Cotidianul”, 1992, 124. C.V.
PAPACOSTEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288664_a_289993]
-
domeniu cu viziunea proprie, ceea ce privilegiază valorile spirituale ale celor trei mari culturi monoteiste - creștinătatea, iudaismul și islamismul - care și-au pus pecetea pe literatura medievală franceză. Altă carte a lui P., Practici ale interpretarii de text (1999), are profunde valențe teoretice, pledând pentru recuperarea bogatei tradiții a decodării sensului încastrat în text, de la sensul literal până la cel literar, trecând prin arcurile sensurilor alegorice, morale sau anagogice, derivate din aplecarea misticilor asupra textelor sacre și ajungând până la marile modele interpretative ale
PANZARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288663_a_289992]
-
ales, doctrina ideilor închegată ca reacție împotriva idealismului sofiștilor prin descoperirea a ceea ce e general și permanent în sufletul omenesc), pentru a pune apoi în lumină locul ocupat de morală sau de politică în sistemul lui filosofic și a releva valențele artistice ale scrisului platonician. Monografia e întregită de traducerea celor mai importante dialoguri ale gânditorului elin, grupate în trei volume din seria Opere (1930-1935), tălmăciri fidele față de textul grec și totodată lucrări de creație, transpuneri într-o limbă română colorată
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
1980; Îngerul negru, București, 1981; Alertă în munți, București, 1982; Pământ, pământ..., București, 1983; ed. I-III, București, 2001; Șase nopți și șase zile, București, 1984; Lada de companie, București, 1997; Cazul „Hildebrand”, București, 1998; Lumini și umbre, București, 1999; Valențele ontologiei estetice a literaturii și artei, București, 2001; Argus, I-III, București, 2002. Repere bibliografice: Mihail Petroveanu, „Nopți înfrigurate”, GL, 1958, 3; Georgescu, Încercări, II, 158-163; Perpessicius, „Nopți înfrigurate”, LCF, 1958, 6; Ov. S. Crohmălniceanu, „Nopți înfrigurate”, VR, 1958, 3
MIHALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288134_a_289463]
-
cea mai rezistentă a unei opere subordonate, în mare măsură, obsedantei teme a exilului, remarcabilă fiind flexibilitatea de care dă dovadă autorul atunci când schimbă registrele. Discursul său, de o eleganță mereu egală sieși, îmbracă pe rând haina comediei (cu multiple valențe germinative) și pe cea a unei drame necanonice, așadar lipsită de artificiile tipice. Viața și pătimirile lui Publius Ovidius Naso este o „comedie amară”, după cum autorul însuși o numește. Poetul latin prezintă doar vagi asemănări cu personajul înfățișat de istorie
MIRON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288174_a_289503]
-
accesul spre sensurile încifrate ale miturilor. Atât legenda, cât și basmul se dezvoltă pe obsesia „misterelor orfice”, scriitorul refăcând mitul potrivit accepțiunilor recunoscute. Orfeu e întemeietor al cântecului și totodată pelerin în căutarea absolutului, dar înfățișându-l ca păstor cu valențe războinice, M. îl înscrie în spațiul de cultură autohton. Extinzându-i aria, scriitorul are darul de a introduce mitul, sub forme de expresie adaptate realităților contemporane, în romanul social pentru copii, construit pe tema călătoriei, fie „în căutarea timpului pierdut
MITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288188_a_289517]
-
pronunțat lirism, fapt ce le diferențiază de variantele ardelenești, în care se tinde către epicizare. În Transilvania și în Banat, concomitent cu formarea versiunii-baladă, s-a constituit și o versiune-colindă. Între baladă și colindă a existat un schimb reciproc de valențe artistice, însă versiunea-baladă a exercitat o influență mai puternică asupra versiunii-colindă decât invers. Miorița-colindă are două tipuri principale. În nordul și estul Transilvaniei, respectiv în Crișana și Maramureș, există colinda cunoscută sub denumirile Corinda păcurarului Străienelul sau Cei trei păcurari
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
poate începe fără reinserția lecționarului (ale cărui origini se ascund undeva în secolul al IV-lea) în corpul Scripturii. La rândul său, lecționarul s-ar dori folosit în reverberațiile exegezei patristice. Astfel săvârșită, în prelungirea liturghiei, lectura Scripturii ar căpăta valențe profunde, apropiindu-se de exercițiul monastic al rumegării contemplative a cuvântului lui Dumnezeu (lectio divina). Dintr-o armă folosită în cursul unor îndoielnice războaie religioase, Biblia însăși s-ar transforma în Cuvântul „viu și lucrător și mai ascuțit decât orice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ci vorbește credinței, nădejdii și dragostei, invitându-ne la conversația cu Cel care este același „ieri și azi și în veci” (Evrei 12, 8). Să observăm deci că aceste criterii ale reprezentării artistice sunt de natură teologică, hotărând imediat asupra valențelor estetice ale operei. Un credincios ortodox va putea aprecia valoarea oricărei poetici religioase creștine numai plecând de la aceste exigențe teologice, extrase din harta genetică a proclamației evanghelice a Bisericii. Datorită acestui raport de anterioritate a teologicului față de estetic - un criteriu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
structuri, studenți, studii, stupi, subansambluri, subspecii, sudori, suduri, supraveghetori, surse, șanse, șanțuri, școlari, șefi, șerpi, șiruri, șuruburi, tipare, tipărituri, tipuri, tovarăși, trupe, trupuri, truse, turme, țărani, țări, țărmuri, țepe, țesături, țesuturi, ținte, unități, uniuni, urcușuri, urmași, urme, urne, uscăciuni, vaccinuri, valențe, valori, viețuitori, vocații, voci, vopsele, vorbe, zale, zâmbete, zei, zile, zodii etc. Analog, putem scrie o sumedenie de termeni cu multe sensuri pentru cuvântul diversitate. Este evident că o astfel de definiție nu ne lămurește încă asupra noțiunii discutate și
Introducere în măsurarea diversității Teorie și aplicații by Ion PURCARU () [Corola-publishinghouse/Science/231_a_213]
-
5. Bellow, apropiat sufletește și afin cultural-ideologic cu Bloom aproape toată viața, a ales să-l încondeieze, mai curând decât să-l zugrăvească, într-un ultim roman scris la senectute, din care nu lipsesc accentele unei răutăți senile fără mari valențe estetice. Am descoperit între timp și un portret ficțional „la puterea a doua” al lui Bloom, în micul roman La fiesta de las turcas, semnat de José Antonio Aguilar Rivera (Editorial Aldus, Mexico City, 2001). Autorul, mexican născut în 1968
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și utilizarea datelor obiective privitoare la condițiile instruirii în organizarea și proiectarea acțiunii educative, pe de altă parte. În această ordine de idei, proiectul didactic devine (a se vedea cazul Gagne și D’Hainaut) un design pedagogic riguros, cu solide valențe programatice, dar și strategice. Din cealaltă perspectivă însă, aceea a identificării și utilizării eficiente a tehnicilor și mijloacelor de predare, fenomenul tehnologiei didactice este dedus din „știința învățării” (Skinner). Punctul de pornire îl constituie premisa „arcului cunoașterii” a lui Quine
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
și cu tematica de studiu. 2. Funcția informativă - de instruire propriu-zisă a studenților, individual sau în grup. 3. Funcția formativ-metodologică - asigură trecerea de la paradigmele simple ale cunoașterii la paradigme științifice din ce în ce mai complexe; de asemenea, această funcție vizează înțelegerea și aplicarea valențelor normativ-descriptive ale unității dintre cunoașterea-proces și cunoașterea-produs. 4. Funcția comunicativ-socializatoare - exersarea și dezvoltarea competențelor interacționale ale studenților. 5. Funcția operațional-aplicativă - orientarea seminarului către formarea de competențe profesionale, de aplicare în practică a cunoștințelor teoretice de la curs. 6. Funcția evaluativă și
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
privitoare la forma optimă de structurare a unui seminar va fi luată de cadrul didactic, un rol important în economia acesteia avându-l și nivelul intelectual-științific al grupelor de studenți. Importante nu sunt categoriile taxonomice ale seminariilor, cât mai ales valențele lor formativ-educative, adaptate situațiilor de instruire specifică. Disciplina: Drept Civil Tema: Dreptul de opțiune succesorală Tipul activității: seminar dezbatere Obiective generale: prezentarea aspectelor specifice ale instituției juridice și înțelegerea de către studenți a problemelor specifice. Obiective operaționale: - transmiterea informațiilor cu caracter
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
elev, gradul de conștiinciozitate etc. Abaterea este justificată dacă nu devine o regulă (Iucu, 2001). 6.7. Sistemul de autoevaluare în învățământul juridictc "6.7. Sistemul de autoevaluare în învățământul juridic" Acest sistem constituie o modalitate de evaluare cu largi valențe formative. Autoevaluarea poate să înceapă cu autoaprecierea verbală și să ajungă până la autonotarea mai mult sau mai puțin supravegheată de către profesor. Calitatea evaluării realizate de profesor se repercutează direct asupra capacității de autoevaluare a elevului. Profesorii pot dispune de căi
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
câteva cuvinte un proces Întreg de realizări, de aspirațiuni, de Îndemnuri. Nu printr-o transcriere brută a lozincii ca atare se poate crea imaginea poetică a noii realități, ci printr-o recreare artistică prin care lozinca e ridicată la Înalte valențe poetice. Acest fel de lozincă Îl vom găsi În poezia lui Maiakovski: «Adevăratul poet ațâță dintr-o scântee focul cunoștințelor limpezi». O banalizare a lozincii, În poezie, bagatelizează efortul creator al clasei muncitoare, cuceririle proletariatului, clocotul vieții noi, socialiste. Și
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
lui a fost să imagineze o tramă originală, neîndatorată colaborărilor la revistele pulp. Nu e de neglijat nici ipoteza (prezentă în corespondență) că, devenind scriitor profesionist, Chandler încerca să se supună noilor cerințe ale pieței. Spre deosebire de publicul francez, care aprecia valențele artistice ale textului, lumea anglo-saxonă era preocupată îndeosebi de intrigă. The High Window vine așadar în întâmpinarea acestui tip de cititor. El îi oferă nu o enigmă, ci două: dispariția unei monede rare, dublonul Brasher, și moartea suspectă a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]