2,160 matches
-
frunte și piept. Caractere dinamice Mers vioi, energic, puternic, dar greoi. Gesturi violente și fără grație, merge ținând capul sus. Vorbește pe un ton aspru, voce amplă și forte, cu accent jovial, conversație deschisă și zgomotoasă. Caractere psihologice (Caracter) Caracter vioi, vesel, afabil, voluptos, inconstant, îndrăzneț la nevoie și mărinimos. Natură optimistă, conciliantă, generoasă, expansivă, dar iritabilă, impulsivă, cu accese foarte violente de mânie, rapid trecătoare însă și neurmate de ranchiună. Foarte supus instinctelor, gurmand, voluptos, înfocat și schimbător în afecții
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
Regularitatea este dominanta esențială a mișcărilor sale, precum și rezistența la oboseală și boală. Fosforicul Caractere generale Demineralizare accentuată. Reacție vie, chiar excesivă. Nutriție accelerată. Foarte sensibil la infecții, mai ales la tuberculoză. Fosforicul este un individ gingaș, și zvelt, nervos, vioi și friguros, cu mers suplu și elegant, cu gesturi grațioase și de obicei armonioase. Este un exaltat care suferă și vibrează intens, o natură sensitivă și delicată, cu entuziasm și disperare la fel de prompte, al cărui farmec captivează și înduioșează. Este
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
ne-am face fără ea? Am fost de două zile acasă, la Cârțișoara, noi trei: eu, Titus și copilul, Titus fiind încă în concediu până la 1 iunie, dar credeți-mă, n-am putut sta acolo: o vedeam pe mama mereu vioaie, plină de sănătate, alergând prin curte, mai plănuind una, mai alta, cu tata pentru noi, pentru casa noastră. Îl vedeam pe tata cu zâmbetul mereu pe buze, pe noi două, eu și Soli, fericite pe lângă ei, știți, de altfel, că
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
băiat, dar, în fine, am trecut peste canoanele tradiției, m-am gândit că veacul a înaintat, ai mei au făcut și ei aceeași concesie și m-am dus. Mama lui e o femeie la vreo 53 de ani, puțintică, dar vioaie. Mi a dat de toate, până și pachete acasă. L-am văzut și pe fratele lui, student în anul V la medicină. Pare un băiat foarte deștept, fiind la facultate nu știu prin ce posturi UASCR. M-am simțit bine
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
4 km, cvartal de vile din cîmpul verde, despică orașul în două cu șuvoaiele de intimități, revărsare de explicații nu mai puțin directe, tipurile fizionomice ieșite pe ceața inimii, Dornești mai persistente bătrînele cu mănăstirea, distracție pe deocheatele cu slăbătura vioaie, telal calic, sacoșe de pantofi, la ochelari lentilele groase, barba s-a mai păstrat neagră, lipsește, să nu stați pe bancheta lui, nu doar mizerie, e și nebun! teoria liniștii călugărești, o duc bine, au aer, de-aia sînt calmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
făcea o figură mai aparte. Eu știu că folclorul urban local îl așeza ca fiind ginere al lui Dăscălescu, dacă nu mă înșel. El era tot timpul cu luări de poziție în Consiliul Culturii și Educației Socialiste mai atipice, mai vioaie, mai liberale. S. B.: Dar poate se înțelesese foarte bine cu Ion Iliescu. D. T.: Nu-i pe tipul lui Mircea Radu Iacoban. S. B.: Să fie un insert al celui sau a celei care a redactat? D. T.: Nu
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
facă mendrele cît or vrea. După vreo două ore, cît timp somnul adevărat a tot tras la ei, Victor se trezește și observă că la mulineta lui parcă mișcă ceva. Apoi mișcarea nu mai era o părere ci o săltare vioaie a clopoțelului. Sare ca fript și aleargă spre mulinetă strigînd: Mișcă băi, mișcă băi fraților! Somnoroșii săi frați sar ca fripți și apucă să fugă buimaci în altă direcție, dar Victor nu degeaba era profesor universitar. Era singurul care alerga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și hai să strîngem cureaua. Copiii sînt mari, trebuie să-i facem savanți de renume mondial. Chinuiește-i, forțează-i, mănîncă-le copilăria. Gata, povestea se apropie de sfîrșit. Sînt la Audiențe. O băbuță, ageră încă, frumos îmbrăcată, cu ochi extrem de vioi și... chiar frumoasă, se apropie surîzînd: Ți-am adus niște țigări... Îmi întinde un pachet de Kent cu cîteva țigări. Îmi aduc-aminte, o apuc în brațe și ochii se umplu de lacrimi. La amîndoi. Ce, ce vrei Julieta, cum te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sa. Frînturi, surprinse de ochi ageri și talente minunate, reușesc uneori să ne scufunde într-un soi de visare apăsătoare, pe care doar o toamnă tîrzie o poate provoca prin ochii lui Bogdan Bîrleanu sau Constantin Tofan... Mașina se leagănă vioi, urmărind fidel drumul improvizat de pădurari. O barieră se ridică și continuăm prin umbra, deja întunecată, a codrului bîntuit de legende cu haiduci, cu braconieri, cu jivine ascunse în desișuri impenetrabile și cu politicieni fără merite, cu puști și turme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Am încercat s-o ating, dar reacțiile ei îmi tăiau orice elan. Mă supăram puțin, nu prea tare, și-i strigam cu ciudă: Te-am ofensat, Mademoiselle Nitouche? Se făcea că n-aude, se îndepărta puțin și apoi se reîntorcea vioaie, fără supărare, sporindu-mi tentația s-o mîngîi, s-o alint, s-o simt puțin a mea. Mă întrebam mereu dacă ajutorul pe care i-l acordam zilnic și pe care îl accepta va cîntări în natura sentimentelor ei față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Pe acolo, pe cărăruia aia. Dar cum trecem văgăuna? Guță se uită și abia acum vede șanțul săpat în munte. Stau nehotărîți și temători. De pe o potecă apare un tînăr. Este uscat ca nisipul din clepsidră și avea pasul foarte vioi. Domnule, salvarea noastră, aveam să murim, ne-am rătăcit. Nu mai știm cum să ne întoarcem. Tînărul zîmbește. Îi măsoară, le vede pantofii lățiți ca niște bărci. I se face milă. Păi nu v-ați rătăcit. Uitați-vă la semnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu le vedea. Profesorul avusese un renume care trecuse Carpații și Dunărea în timpurile trecute. Dar ca orice glorie a muritorilor, treptat a început să moară. Puțini au mai păstrat în rafturile memoriei numele acestui bătrînel, cu ochii încă foarte vioi. Dacă cineva îl recunoștea în ipostaza aceasta de venerabil drumeț prin două secole, atunci profesorul devenea foarte comunicativ și dornic să lungească cît mai mult conversația. În ce mă privește, sînt un om realist și mă pregăteam să gust din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
este costisitor și eu mă ruinez pe zi ce trece. El (arată spre copil) are grijă să mă ducă spre casă, pentru că altfel m-aș rătăci definitiv. Bag mîna în buzunar și aleg o monedă de 2 euro. Puștiul, extrem de vioi, poartă un coșuleț în care sînt cîteva monede. Nu sînt cerșetor, uitați-vă la mine, sînt curat și copilul la fel. Viața mă obligă să fac... (pleacă puțin capul) ceea ce n-am crezut că o să fac vreodată. De data asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
intrigat: Constantin, de ce îi încurajezi? Așa sînt eu. Ne-am despărțit cu regrete. Georges regretă sincer plecarea mea și eu fac efort să-l înțeleg. Și nu am convingerea certă că-s mai generos ca el. Paradisul Vannucci Mașina șerpuiește vioi printr-o depresiune lungă și largă care adăpostește Florența, Prato, Pistoia și, mai spre mare, Pisa. O oază de liniște și verde cît cuprinzi cu ochii pînă la munții care constituie pavăză contra vremii rele. O vale care clocotește de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu care a gîndit totul. Nu doresc masă, nici cafea, vreau să ne așternem la drum. Mașina pare că orbecăie prin Atena vreo două ore, dar, surprinzător, nimerește autostrada. O dată ieșită la larg, începe a fornăi și roiește și ea vioi printre celelalte mașini grăbite. Viteza crește, se enervează și lasă în urmă, cu buzele umflate, tot felul de mașini de lux. Mă simt în siguranță datorită unei ținute de drum excelente. Pe marginea drumului observ locuri marcate cu cruci pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
paharul său. Iar zîmbește și dă paharul pe gît. Înainte de a trece la masa propriu-zisă, un ex-prim-ministru ne ține o alocuțiune. Cum eram flămînzi și nerăbdători, ne-am bucurat cînd acesta și-a terminat cuvîntul. Îl aplaudăm. Bătrînul se ridică vioi, se îndreaptă spre vorbitor, îi ia mîna, i-o strînge, îl bate pe spate, îl mîngîie pe creștet, pe chelie. Domnul ex-prim-ministru nădușește, scoate batista și-și freacă exasperat chelia. După nostimul incident, în sfîrșit, se pornește armata de chelneri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu bogății fabuloase, cu oameni minunați. Acolo mi-am petrecut ani frumoși din tinerețe, acolo am lăsat urme, prietenii și regrete. Dedic aceste rînduri micuțului meu prieten, care plîngea la plecarea mea definitivă în România. Avea vreo zece ani. Ochii vioi îți ghiceau dorințele și ghemotocul uman, chiar dacă zîmbea mai tot timpul, avea imprimată o îndelungă suferință, o amară experiență. Îl vedeam peste tot, umbla pe străzi cu un singur scop, să-și cîștige hrana, și făcea orice, cu aerul unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a-i antrena la hîrjoană n-are succes. Din acest motiv este mare înghesuială la brunet. Deodată este observat un freamăt. Pe monitor nu mai scrie Bruxelles, ci Milano. Alergăm la panoul general. Bruxelles este la poarta 21. În pas vioi, plecăm agitați. Timpul de îmbarcare deja trecuse. Doi bătrîni asiatici țin pasul cu greu. Am ajuns la poarta 21, iar pe monitor scrie exact zborul nostru. Răsuflăm ușurați. O tînără coptuță este nervoasă. Telefonează și anunță neseriozitatea companiei Iberian Airlines
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
problemă. Știam și eu că hoții sînt mult mai inventivi decît paznicii. Au trecut două săptămîni și observ că vecinul meu se mută. O mașină a venit, a demontat antenele parabolice și le-a încărcat. De pe terasă observam cît de vioi dă o mînă de ajutor señor Gecer Guerra López. Nu pare deloc afectat de pierderea serviciului. Mă gîndesc cu un soi de bucurie că poate în viitor va veghea la liniștea mea. Dar bancherul unde se mută? Este drept că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu mai reușea să iasă. Dar plutea pe apă datorită miilor de perișori de pe scîrboasele picioroange. Putea să se deplaseze cu ușurință prin apă. Reușesc să o arunc din apă pe zona asfaltată, cu ajutorul unei crengi. Începe să se miște vioi. Nu mă las și cu varga, după mai multe încercări, o secționez în două. Doctore, întreb un prieten, este periculos păianjenul ăsta? Și da și nu. Dacă ai probleme cu inima... Ce pățești ? Este periculos. Mușcătura lui poate fi mortală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de simpatie. Ați adus fără să știți, ofrande tuturor, ca să le oferim lui Orula. Începe o incantație ușoară ca ton și suavă ca tonalitate. Dansează în jurul altarului în pas moale. Apoi, pe nesimțite, incantația devine mai puternică și dansul mai vioi. După un timp, simt că amețesc, văd sacrificiile făcute de altcineva, înconjurat de o ciudată horă ca o tornadă. Totul apoi se prăbușește, lumînările se sting și o tăcere de mormînt se așterne. Incantația era o rugă la Orula să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
m-a zdruncinat în profunzimea sufletului meu. O bătrînă stătea de strajă lîngă un pat. În pat era un bătrîn, alb la față ca varul. I se ridică puțin capul și i se dă un ceai miraculos. Bătrîna este foarte vioaie: De zece ani îl îngrijesc... O spune cu mîndrie, cu un soi de ton al învingătorului. Continuă: Dacă îngrijești, ai, dacă nu îngrijești, n-ai. Se uită cu mîndrie la bătrîn. Ea, bătrîna, a îngrijit 10 ani bătrînul și din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
următoarele versuri: M ă r i t e D o m n: Tu chipul ți-ai înscris prin gând și faptă / și timpul este purpura din noi, / iar galbenul din steag mai mândru-arată, / sub cer senin, ni-i brațul mai vioi. / Din trainicul granit ne-ai învățat / să ne durăm o mândră, nouă țară, / Făptura ta și sufletul ne-ai dat / să ne simțim eterna primăvară ! - Venind înspre anii mai apropiați nouă, putem relata și alte date, mai mult legate de
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
cu multă emoție și solemnitate. Conținutul versurilor arată starea de adevăr și dreptate, se făcea în același timp, elogiul trăsăturilor morale ale omului din popor. Spectacolul are toate caracteristicile unei piese de teatru cu actori și roluri. Capra, acest joc vioi însoțit de vioară, cobză și uneori de fluier, și clămpănitul botului de lemn al « caprei », reflecta satisfacția stăpânului acesteia și dorința de a avea animale sănătoase. O altă sărbătoare, cu adânci rădăcini în obiceiuri strămoșești este sărbătoarea mărțișorului, care la
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
să vadă cum vorbesc Peter O’Toole, Sean Connery, Forest Whitaker, Meryl Streep ș.a. Dincolo de voci, decolteuri și ocheade, se simt și oarece de prin deri culturaleă 2. Inteligența fără morală. E o maladie comună. Lumea e plină de lichele vioaie, de derbedei isteți, de lepre și de șmecheri. Malversațiunile cer întotdeauna o anumită mobilitate mentală. Ipocrizia, populismul, verva electorală, de asemenea. Seară de seară văd la televizor tot felul de „băieți deș tepți“ care mint, se prefac, amestecă borcanele, calcă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]