1,784 matches
-
măciuca sa, ajutat fiind și de zeița Athena. 14. Prinderea cercopilor. 15. Expediția argonauților, la care a participat, abandonând-o însă pe parcurs. În sfârșit, viața eroului, bogată în peripeții, cuprinde și alte episoade menite să-i ilustreze forța și vitejia. De pildă, este cunoscut episodul luptei dintre Heracle și zeul apei Achelous, pentru a obține mâna Deianirei, sora lui Meleager, căruia, în Infern, eroul îi făgăduise să o ia de soție. După căsătorie, omorând din greșeală o rudă a soției
Heracle () [Corola-website/Science/298352_a_299681]
-
în Olymp, unde va exista după moarte în rândul nemuritorilor. Vechea ură a Herei se șterge. Ea îl primește acum pe Heracle în lăcașul zeilor, căsătorindu-l cu fiica ei, Hebe, zeița veșnicei tinereți. Eroul devine nemuritor, drept răsplată pentru vitejia, curajul și nedreptățile îndurate pe pământ. O precizare care apare în cartea lui Alexandru Mitru "Legendele Olimpului", volumul II (Eroii), spune un lucru interesant despre sursa puterii lui Heracle. Zeița Hera o forțează pe mama pruncului nou-născut să îl abandoneze
Heracle () [Corola-website/Science/298352_a_299681]
-
Regiment Românesc (în maghiară Oláh) de Infanterie Grănicerească nr. 17, înființat în anul 1762. O bună parte dintre soldații regimentului năsăudean a luptat la Austerlitz sau la podul de la Arcole (Areda Venetiei) împotriva armatei franceze conduse de Napoleon Bonaparte. Prin vitejia lor, aceștia și-au câștigat un cunoscut renume în acea vreme, acela de "cătanele negre". În martie 1849, Năsăudul a fost ars în întregime de insurgenții maghiari, rămânînd doar câteva clădiri aparținând instituțiilor publice. Căpitanul Silvestru Tomi (1821-1878) din regimentul
Năsăud () [Corola-website/Science/297069_a_298398]
-
și călărașii. Ștefan a mobilizat oastea cea mare doar de două ori, în campaniile antiotomane din 1475 și 1476. Când erau chemați la oaste răzeșii erau obligați să se prezinte și ei la vileag, "dacă nu călări și întrarmați ca vitejii, măcar cum ii ajutau împrejurările", pregătiți pentru a lupta pedestru. Orășenii aveau obligația ca, în caz de război, să înarmeze un număr de oameni pe cheltuiala lor și să-i pună la dispoziția domnului. O categorie militară distinctă era reprezentată
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
precizat că stăpânea tot litoralul, pornind de la Marea Egee, din dreptul Abderei, continuând cu Marea Marmara și Marea Neagră, până în dreptul gurii de vărsare a Istrosului. Diodor de Sicilia a făcut și un portret regelui Sitalces, caracterizat prin bărbăție, blândețe față de supuși, vitejie, înțelepciune și grijă de averea statului. Primea de la neamurile supuse și de la cetățile grecești un tribut anual de 1000 de talanti. Armata era alcătuită din 120 000 de pedestrași și 50 000 de călăreți. Relațiile bune cu sciții s-au
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
regimentul bavarez "Reserve", în calitate de furier al regimentului. A fost prezent la un număr de bătălii majore, între care prima bătălie de la Ypres, Bătălia de pe Somme, Bătălia de la Arras și Bătălia de la Passchendaele. Hitler a fost de două ori decorat pentru vitejie. A primit Crucea de Fier de clasa a doua în 1914 și Crucea de Fier de clasa întâi pe 4 august 1918 - o decorație acordată foarte rar pentru un militar cu gradul de caporal ("Gefreiter"). Pe 18 mai 1918, el
Adolf Hitler () [Corola-website/Science/296715_a_298044]
-
muștar) și a fost spitalizat în Pasewalk. În timp ce se afla aici, Hitler a aflat despre înfrângerea Germaniei, care l-a șocat. Hitler a descris războiul drept „cea mai mare experință a sa” și a fost lăudat de ofițerii săi pentru vitejie. Amarul înfrângerii în război a început să-i modeleze ideologia lui. Ca și alți naționaliști germani, el credea în "Dolchstoßlegende" (mitul cuțitului înfipt în spate), care susținea că armata germană "neînvinsă în câmpul de luptă", a fost „înjunghiată în spate
Adolf Hitler () [Corola-website/Science/296715_a_298044]
-
am Lech, Bavaria. Aici a scris celebra sa carte "Mein Kampf". Hitler admirase de mult timp Germania și, în timpul primei conflagrații mondiale, a devenit un naționalist german. Cetățenia germană a obținut-o însă abia în 1932. A fost elogiat pentru vitejie pe front de comandantul său. Capitularea Germaniei în noiembrie 1918 a reprezentat pentru Hitler, ca și pentru cercuri largi germane de orientare conservatoare și ultraconservatoare, un șoc. Aidoma multor naționaliști, Hitler a crezut ferm în „legenda înjunghierii pe la spate” ("Dolchstoßlegende
Adolf Hitler () [Corola-website/Science/296715_a_298044]
-
este realizată din diorit și are privirea fixă specifică modei perioadei. La fel de celebră este sculptura numită "Iamassu", un leu înaripat cu chip uman descoperit în urma unor săpături efectuate la Nimrud (Mesopotamia de nord). Faimoase sunt și basoreliefurile asiriene care glorifică vitejia acestui popor. Sculptorii asirieni ai secolului al VII-lea î.Hr. ne-au demonstrat clar cum drama și mișcarea pot fi redate în piatră. Astfel, printre basoreliefurile care decorează palatul lui Assurbanipal de la Ninive, la loc de cinste se situează "Leoaica
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
regimente de cavalerie (50 de sotnii), baterii de artilerie, un regiment de gardă, 9 sotnii de rezervă și auxiliare și altele. Doar în anul 1917 efectivele lor se ridicau la mai mult de 13.000 de oameni. Pentru curajul și vitejia dovedită în luptă, 5.378 de cazaci de pe Ural au fost decorați cu diferite ordine și medalii. După Revoluția din Octombrie, cazacii de pe Ural au suferit aceeași tragedie ca și a restului cazacilor din Rusia. La început ei au adoptat
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
Potiomkin a sugerat în 1787 să se formeze o „Armată a zaporojienilor loiali” în jurul a unor atamani foarte respectați. Noua formațiune căzăcească a jucat un rol de primă importanță în timpul războiului ruso-turc din 1787-1792. Pentru a le răsplăti loialitatea și vitejia, împărăteasa le-a oferit spre folosință eternă regiunea Kubanului, locuită pe atunci de rămășițe ale triburilor de nogai. Acesți cazaci, rebotezați între timp „cazaci de la Marea Neagră”, au emigrat în masă (aproximativ 25.000 de bărbați) în perioada 1792 - 1793 în
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
împreună cu alți colaboraționiști în Uniunea Sovietică. (Vedeți și Trădarea cazacilor) În ciuada dezertărilor din Armata Roșie, majoritatea cazacilor a rămas loială statului sovietic. În bătăliile de la începutul războiului, așa cum a fost încercuirea de la Białystok, unitățile de cazaci au luptat cu vitejie și devotament, uneori până la ultimul om. În perioada înaintării germane spre Moscova, unitățile mobile de cazaci au fost folosite pentru executarea de raiduri în spatele liniilor inamicului. Cel mai faimos raid al cazacilor a avut loc în timpul lupelor de la Smolensk din
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
sotnii de infanterie, puse sub comanda Flotilei ruse a Dunării. În ciuda numărului mic de oameni, cazacii noii armate s-au dovedit extrem de folositori, datorită capacității lor de orientare prin canalele complicate ale Deltei Dunării. De asemenea, ei și-au dovedit vitejia în luptă în timpul asaltului Issaccei. Zece dintre cazacii care au participat la această luptă au fost decorați cu „Crucea Sfântului Gheorghe”. Cazacii care au refuzat să-l urmeze pe Gladki au avut o soartă tragică. Sultanul a cerut ienicerilor să
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
avut loc în tinerețea sa, în care au fost uciși prietenii și familia sa. Se îndoiește dacă decizia de a intra în luptă împotriva unui inamic cu mult mai puternic a fost una înțeleaptă. Acest poet nu găsește onoare în vitejie de dragul vitejiei. "The Seafarer" („Marinarul”) este povestea unei despărțiri melancolice de cei de acasă pe mare, acolo unde singura speranță de reîntâlnire este raiul ceresc. Alte poezii de acest fel includ "Wulf" și "Eadwacer", "The Wife's Lament" („Elegia nevestei
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
în tinerețea sa, în care au fost uciși prietenii și familia sa. Se îndoiește dacă decizia de a intra în luptă împotriva unui inamic cu mult mai puternic a fost una înțeleaptă. Acest poet nu găsește onoare în vitejie de dragul vitejiei. "The Seafarer" („Marinarul”) este povestea unei despărțiri melancolice de cei de acasă pe mare, acolo unde singura speranță de reîntâlnire este raiul ceresc. Alte poezii de acest fel includ "Wulf" și "Eadwacer", "The Wife's Lament" („Elegia nevestei”), "The Husband
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la Metop, lângă lacul Apoloniada, în Frigia, și de acolo iarăși a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Și iarăși a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătăi. Și de acolo a fost trimis la Smirna și închis într-o temniță, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail
Teodor Studitul () [Corola-website/Science/318196_a_319525]
-
bărbați și măgari" (xiv VI. 36). Procopius nu a dezvoltat această scurtă declarație. Cu toate acestea, el a menționat de asemenea că tineri "Erouloi" (grecescul pentru heruli) intrau în luptă chiar și fără un scut de protecție; după ce își dovedeau vitejia în luptă, comandanții lor heruli le permiteau să continuie lupta echipați, semnificând intrarea lor completă în bărbăție. Un istoric al homosexualității, David Greenberg, consideră că în acest pasaj, Procopius a sugerat că homosexualitatea practicată de heruli a fost ritualică și
Heruli () [Corola-website/Science/319602_a_320931]
-
și germane de infanterie. Ele au început operațiunile de traversare ale Savei. După cucerirea unor capete de pod, forțele Puterilor Centrale au declanșat atacul împotriva Belgradului. În oraș au izbucnit lupte de stradă grele, iar sârbii s-au apărat cu vitejie. Cu toate aceste, pe 9 octombrie, germanii au cucerit Belgradul. Germanii plănuiseră să cucerească Belgradul într-o singură zi, dar în schimb au fost obligați să lupte de trei ori mai mult. Sârbii s-au apărat cu îndărătnicie și au
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
au făcut pe copii să-l idolatrizeze. Aku își propune să devină el însuși erou de poveste, pentru a-l concura pe Jack, așa că îi adună pe copii într-un amfiteatru ca să le spună povești despre presupusele sale fapte de vitejie. În prima poveste, un dragon care mănâncă planete este înfruntat de un războinic care îl străpunge cu sulița și salvează astfel Pământul. Luptătorul cu pricina nu era altul decât Aku, și de aceea locuitorii planetei l-au făcut regele lor
Poveștile lui Aku () [Corola-website/Science/319286_a_320615]
-
s-a dovedit vital în primele zile ale luptelor. În doar câteva zile de la izbucnirea conflictului, efectivele polonezilor se ridicau la aproximativ 6.000 de luptători, bărbați și femei, dintre care peste 1.400 de elevi de gimnaziu și tineri. Vitejia, eroismul marelui număr de tineri le-a adus supranumele de „Puii de Vulturi din Lwów” (Orlęta Lwowskie). Pe 3 noiembrie câteva subunități ucrainene sosite din Bucovina au reușit să pătrundă în oraș. A fost numit un nou comandant al forțelor
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
avusese timp să-și uite amantul de altădată; din partea aceasta, nici un scandal nu mai era de temut. Împăratul vesti pe proscris că dacă se întoarce i se garantează libertatea și siguranța. Andronic primi iertarea, se întoarse și servi chiar cu vitejie în asediul orașului Zeugmin. Dar la el supunerea nu era niciodată de lungă durată; avea în sufletul lui aprig o pornire neînvinsă spre opoziție. Când Manuel, neavând nici un fiu, se hotărî să recunoască drept moștenitoare a tronului pe fiica sa
Andronic I Comnenul () [Corola-website/Science/315462_a_316791]
-
privit frontal, simbolizând puterea, cu soarele simbolizând luminăția bunei domnii, plasat între coarnele bourului, cu un trandafir heraldic în stânga simbolizând credința, și în dreapta luna în faza de crai-nou simbolizând renașterea. Fondul este cinabru (cum se spune roșu în heraldiă) simbolozând vitejia. Există însă, încă din trecutul destul de îndepărtat, variante datorate unor confuzii : Din 1488) datează și imaginea steagului domnesc al lui Ștefan în gravura lui I. Kukullo redând bătălia de la Baia din 1467: flamură lungă și îngustă, încărcată cu benzi verticale
Steagul Principatului Moldovei () [Corola-website/Science/315515_a_316844]
-
Armată Continentală în timpul Revoluției Americane; a luptat ca ofițer de infanterie. De asemenea, trei dintre frații lui mai mari au luptat în Războiul din 1812. Doi dintre ei au luptat sub comanda lui Andrew Jackson primind laude pentru acte de vitejie în bătălia de la New Orleans. În data de 5 Mai 1865, președintele a avut ultima întrevedere cu Cabinetul Confederat în Washington, Georgia, iar Guvernul Confederal a fost oficial dizolvat. Întâlnirea a avut loc la casa Heard, filiala băncii din Georgia
Jefferson Davis () [Corola-website/Science/315709_a_317038]
-
niciodată sabia împotriva francezilor, el nu a participat la bătălie și lipsa lui a reprezentat o grea lovitură pentru moralul trupelor sale. Întâmpinată de un puternic baraj de artilerie și de mii de săgeți, șarja englezilor a eșuat și în ciuda vitejiei dovedite, atacatorii au fost respinși cu mari pierderi. Ar fi urmat, probabil, un al doilea asalt al parapeților dacă, în acel moment, lui Shrewsbury nu-i parvenea vestea sosirii trupelor ducelui de Bretania, în ajutorul asediaților. Cu flancul drept amenințat
Bătălia de la Castillon () [Corola-website/Science/316644_a_317973]
-
vechimea satului Măgurele nu se cunoaște, totuși rezultă că în anul 1871 atât Nușfalău (Mărișelu), cât și Cucuteni pe Șieu, cum s-a numit satul Măgurele pe atunci, a fost dat de regele Ungariei unui nobil pentru faptele sale de vitejie în luptele cu tătarii. Mai târziu de tot se pomenește de unele procese care se duceau de conducerea satului și primarul orașului Bistrița pentru moara din sat. În unele documente istorice de la jumătatea secolului XIV-lea se mai arată că
Biserica de lemn din Măgurele () [Corola-website/Science/316672_a_318001]