1,689 matches
-
acele forme grațioase și vioaie ale unui copil cu aripi-oare a fermecat mitologiile de la hinduși la greci. Dimpotrivă, amorul lui Bacovia este mort. Impresie atroce: Eros, prin care trebuie să se înțeleagă acel Eros al lui Aristotel, cosmic, principiu vitalist, zace într-un cavou, cu aripile grele, rupte, monstruos; el a devenit plumb, un precipitat - precipitatul existenței. "Amor de plumb" este o catastrofă, un rău profund, desăvîrșit, unde focul sacru s-a stins și Bacovia rămîne secat, la fel ca florile
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Istoria literaturii române îl păstrează însă pe M.-N. în calitate de epigramist. A rămas de notorietate duelul epigramistic cu Cincinat Pavelescu, purtat vreme de doi ani (1912-1914) prin revistele „Flacăra”, „Rampa”, „Steagul literar” și care a avut o audiență spectaculoasă. „Aci zace Mihăescu/ L-a pus naiba și-a mâncat/ Pe poetul Pavelescu/ Și-a murit intoxicat” și „Ți-am citit volumul/ Versuri cu duiumul/ Prețul, trei lei fix/ Poezie... nix” sunt două dintre numeroasele catrene ironice pe care M.-N. i
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288115_a_289444]
-
simptome: grețuri și vărsături (alimentare, bilioase), sughiț (semn de iritație peritoneală), oprirea tranzitului intestinal (prin ileus dinamic). Examenul obiectiv. Aspectul tipic al bolnavului este cel cu facies peritoneal (ochii înfundați în orbite și încercănați, nasul ascuțit, fața palid-teroasă), extremități reci, zace imobilizat pe spate, cu coapsele flectate pe abdomen, respirație superficială, cu starea de conștiență tot timpul păstrată. Examenul obiectiv al abdomenului relevă: 1) la inspecție: abdomen imobil și retractat într-o primă fază, apoi bombat din cauza meteorismului; 2) la palpare
Note de curs GASTROENTEROLOGIE by Carol STANCIU Anca TRIFAN () [Corola-publishinghouse/Science/91858_a_93257]
-
aceeași intenție de a polemiza, deja remarcată: originea nobilă a lui Cotys este de viță veche, spre deosebire de alte personaje care nu au deloc sânge nobil... Poetul consideră că zvonul bârfitor (fama loquax) l-a informat deja pe Cotys că el zace pe un pământ apropiat celui trac și, de aceea, îi adresează rugămintea de a fi ajutat. De altfel, e de datoria regilor să-i ajute pe cei căzuți (regia res est subcurrere lapsis). Cotys are în comun cu un zeu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Troia ar fi fost fericită? Calea spre virtute se deschide în mijlocul relelelor publice (Publica virtuti per mala facta via est, v. 76)". Câte aluzii la situația prezentă nu numai a lui Ovidiu, ci a Imperiului! "Virtutea, care se ascunde, care zace necunoscută în evenimentele fericite, apare și se afirmă în evenimentele potrivnice". (v. 79-80) Quae latet inque bonis cessat non cognita rebus, Apparet virtus arguiturque malis. De aceea Fabia are ocazia de a deveni celebră la fel ca eroinele trecute în
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ceea ce Mallarmé numea „categoriile perverse”: albul și negrul, lumina și Întunericul, sclavia și libertatea, dragostea și moartea etc... Lingă răsărit este, În poemele lui, mereu un apus falnic, lingă stînca semeață o prăpastie adîncă... „Alături cu lumina e umbra care zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din ele se ridică Ce-n rouă sîngerîndă pe frunzi uscate pică, Sau merg de se așează pe stînci, pe vîrf de munte Ca palide vedenii cu pletele cărunte. O crîncenă orgie de sînge, de cruzime Îmbată umbra mută ce zace la desime, Ș-ades În mez de noapte s-aude prin tăcere O surdă lovitură, un vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și urlete hidoase De lupi ce vin să-mparte a victimelor oase, Și straniu, lung, satanic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ucigașe! infame paricide! Tu, pentru care astăzi tot iadul se deschide, Tu, răpitor de zile cui ți-ai dat viață, nume! Atunci a ta osîndă sfîrșit să aibă-n lume CÎnd astă buturugă de arbor ars sub care Părintele tău zace ucis, fără suflare, Va da și flori și frunze, etern fiind udată Cu apa cea din vale În gura ta carată. Iar păn-atunce, iasmă ce a născut Păcatul, Legată-n Înfrățire cu Răul nempăcatul, În viață și-n mormîntu-ți În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pustietatea goală sub arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub crivăț În fior. Acolo floarea naște și moare-n primăvară, Acolo pere umbra În zilele de vară, Și toamna-i fără roadă, ș-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a pustiului. O. poetică, Încă modestă, se prefigurează aici: o poetică a carbonizării, o reverie a pustietății: „focul verii”, „pustietatea goală sub arșița de soare”, „iarba mohorîtă”, „mari vîrtej de colb”. PÎnă și singurătatea se mineralizează: „mută, sterilă, nepătrunsă”, ea zace ascunsă de mii de ani În pămînt. Este o singurătate geologică, pietrificată. După ce lasă imaginației materiale inițiativa În prima parte a poemului, Alecsandri revine la obișnuita lui retorică literară (o scenă animată) În cea de a doua. Poemul coboară În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de prin codri, de pe dealuri, de prin sate, Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător!” sau: „Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.” Este imaginea unei naturi lucrate de un „sculptor cu mîna aspră”. Iarna stimulează forțele devoratoare: lupii ies după
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
altă reacție a sensibilității: dorința de plutire pe oceanul de zăpadă. Cerul scitic, care-l alungase pe poet În solitudinea biroului, protejează acum o evaziune voioasă: „Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori - ............................................................... Gerul dă aripi de vultur cailor În spumegare Ce se-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Zulnia. Acolo „s-au dat și s-au luat parolele”: acolo fusese semnat tratatul de vasalitate sentimentală. Ce-a devenit, unde-i, dar, copaciul mare? „Înțăleg, În țarnă toate Le-au prefăcut cruda moarte, Dar Încai țărna iubită De tine zace lipită, Iar a mea, a mea, departe, PÎn’ la ceasul cel de moarte, CÎnd În groapa-ntunecoasă Lipindu-mă de-a ei oasă Voi striga, dragă Zulnie, Azi și mîni și-n vecinicie!” Marele simbol (copaciul) a dispărut. Peisajul intim
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un aspect discutabil. Ea rămâne valabilă cu condiția ca să nu devină, prin abuz, un fel de scop În sine, zăpăcind pe mânuitorul ei. Cu alte cuvinte, trebuie să fie prezentă În mintea cititorului ideea că «balaurul» și bezna În care zace lighioana nu Închipuie cine știe ce forțe mitologice și care, prin oroarea stârnită ar fi de nerăpus. Înțelesul realist trebuie să răsară precis, dincolo de aspectul fabulos al obiectului Încriminat. De aceea poetul care utilizează «balauri» sau «Feți Frumoși», e obligat să pună
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
vreo paisprezece picioare în lung și vreo șase în diametru; era cam zburdalnic, deși trupul lui nu părea să-și fi revenit încă din poziția aceea incomodă ocupată pînă mai adineaori în placenta maternă, placentă în care fătul de balenă zace de la coadă la cap, îndoit ca un arc tătăresc, gata de saltul final. Aripile-i laterale, foarte gingașe, precum și ramificațiile cozii, încă mai păstrau aspectul mototolit și zbîrcit, pe care-l au urechile unui prunc proaspăt sosit pe lumea asta
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
marine, a acestor întinse preerii mișcătoare și cimitire acvatice ale celor patru continente, să se ridice și să cadă valurile, într-o curgere veșnică: milioane de umbre învălmășite, de vise înecate, de reverii somnambulice, tot ceea ce numim suflet și viață, zace acolo, visînd, încă visînd, zbuciumîndu-se ca oamenii în paturile lor; veșnic mișcătoarele talazuri se rostogolesc astfel, tocmai din pricina neastîmpărului lor. Pentru orice mag cu firea călătoare și meditativă, acest senin Ocean Pacific devine - din clipa cînd l-a privit măcar
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
scena tot goală. Din stânga o lumină de serviciu, poate o ușă pe care nu se iese deloc, timp de o oră și zece minute. Pe perete în stânga sus umbra unui candelabru, iar în dreapta rama unei oglinzi sparte, oglinda-n care zace ghemuită o nălucă (de-i vis sau realitate nu e clar). Actorul, cu spatele la public râde și-n râs cuprinde teama lui și-absența tuturor. În râs cuprinde și lumina, pe care-o poarta dupa el în scenă. Și-ncepe să
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
elastică, în scenă. Nina taie scena de-a latul către culise. De dincolo, i se aude plânsul. Respiră, aud cum freamătă. De unde intrase Nina, apare fulgerător Arkadina, cu mâinile întinse, îi cuprinde între palme chipul celui întins pe burtă. El zace cu o mână sub trup, înotând confuz cu ochiul deschis într-un ocean de lapte. Scena s-a umplut de o emoție atât de pură. Iar mișcările persoanelor urmează trasee deasupra oricărui protocol artistic. Publicul a uitat să mai respire
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
toate să te cunoști sau să încerci să te cunoști. Și eu știu foarte sigur că vreau să muncesc, că e foarte important să lucrezi în America, dar că întotdeauna cel mai important este să trăiesc aici, să spun ceea ce zace în mine, ceea ce îmi dă pinteni și nu mă lasă nici o clipă să respir. Să mă mărturisesc AICI! Dar haideți toți, știind acest lucru, să și cultivăm REAL această stare, să nu schimbăm o necesitate într-un slogan. Să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Halei, trece-ntîi pe la birtulețul vînăt din colț, își umple ploscuța cu ceva de culoarea mercurului, se rostogolește-napoi pe tortuar, s-așază, își socate din mînecă mîna ciungă o cioată fulgerată și cu ea sub bărbie, ca cel de la Hamangia, zace ore-n șir, fără să scoată o vorbă. Nu-l văd niciodată bînd din mercur. Seara însă, tîrziu, cînd trec iar pe-acolo, ploscuța-i goală. Pe la nouă, se-nviorează și-și ține, și el, discursul lui, un fel de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
referințele ultimilor ani au în vedere doar sinistrul interstițiu al pantofarului, fiind tot mai mult uitat celălalt, al ciocănarului, ce a transformat țara în lagăr de exterminare.) Ciclopul de sub Cetățuia, al cărui ochi s-a scurs în smîrcurile de la poale, zace acum (ruginit memento înspăimîntător) în soarta lui previzibilă: emanație a minții unor golani ai istoriei românești, trădători, neinstruiți, criminali. Pînă și foișorul de sub zidul cetății, destinat a-i fi ciclopului paznic, e atît de vulgar anacronic în supraviețuirea lui... (Ce
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
același timp lucrare și faptă. Pentru că tot ce s-a făcut cu socoteală și tot ce pleacă de la Dumnezeu, nimic nu-i fără chibzuință, fără rânduială ori la întâmplare. De aceea trebuie să credem că la temelia tuturor lucrurilor existente zace câte un temei rațional și creator chiar dacă acesta întrece cu mult puterea noastră de înțelegere”. (Sf. Grigorie de Nyssa, Cuvânt apologetic la Hexaimeron, în PSB, vol. 30, p. 97) „... Dumnezeu, Meșterul Cel desăvârșit al tuturor, s-a folosit de Puterea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
în imaginație și vom vedea unde se află problemele. Inchideți ochii, imaginați-vă camera fiului dumneavoastră, sunteți în fața acesteia. Aveți imaginea în minte? Martine - Da. Terapeutul - Incepeți să faceți ordine: de unde începeți? Martine - Incep prin a aduna lenjeria murdară care zace pe jos și a o pune în lada de rufe. Terapeutul - Cum vă simțiți? Martine - Incep să intru în panică. Terapeutul - Ce vă vine în minte în acest moment? Martine - Nu voi reuși niciodată să fac ordine, sunt atâtea lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
guvernatorul să le înlăture cu limpezimea grațioasă a stilului modern. În clădirea aceea, veche de două secole, locuiau băbuțele cele mai pitorești, ieșite direct din povești - cu broboadele lor groase, cu fețele livide ca moartea, cu mâinile ciolănoase, aproape vinete zăcându-le pe genunchi. Când ni se întâmpla să pătrundem în lăcașul acela întunecos, întotdeauna mă îneca mirosul înțepător, greu, dar nu întru totul neplăcut, care plutea pe coridoarele ticsite. Era mirosul vieții de altădată, întunecate și foarte primitive în felul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pământ. Dansul culminează În clipa În care atinge cercul bărbaților care 273 H.Matei, op. cit., p. 70-71. 132 cântă, strigând tot mai puternic și mai răgușit și făcând mișcări tot mai violente, Încât Își pierde echilibrul, cade pe spate și zace la pământ cu picioarele În aer, urlând Într-una. Actul al doilea este format din cântecul lui Kipara despre „porumbelul cel orb al pădurii”, unde bărbații cântă molcom În ritmul neputincios și al țipetelor plângărețe ale păsării care murea de
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]