3,277 matches
-
utopie). Traducând în aproximațiile imanenței o nostalgie a paradisului, feeria nu poate fi gustată de cei ce nu cunosc această nostalgie. În clipele-n care ochii se ațintesc subit și violent spre cer, toate stâncile munților nu i-ar putea zdrobi... Este atâta onomatopee în Wagner! Natura fiind inima. Marea răsfrânge mai repede lenevia noastră decât cerul. Ce plăcut ne lăsăm lingușiți de întinderile ei! Nimic nu-i mai penibil unui om harnic decât infinitul. Unui leneș e singura mângâiere. Dacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-n ceri, amoruri pe pământ, numai în noaptea mea neci o stea, numai în sufletul meu... neci un amor. Câteodată numai aud bătăile pustiitului meu suflet, câteodată suflarea mi se curmă-n piept, ca vântul ce se curmă prin ruinele zdrobite de munții anilor... câteodată mai simt și eu!... O, atunci îmi place să trec prin lume cu ochii închiși și să trăiesc sau în trecut sau în viitor. Visez ca copilul ce vorbește pin somn, zâmbind, cu Maica Domnului, mă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
copilăresc, pătrunzând scena, și publicul ce aplauda entuziasmat la aparința acestui înger pământesc. Eu rămăsesem în genunchi și cu mînile unite după fondal si sorbeam cu tot sufletul meu notele de argint a vocei sale ce veneau până la mine. Eram zdrobit de fericirea mea. Pe când stăteam estaziat, cu capul plecat în pământ, răpit ca de-o suvenire și setos să mai ascult vocea ei, ce încetase, aud în dreptul meu un foșnit de rochie... îmi ridic ochii... era ea... Se uita cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
grădini a cărei treaptă de sus unită cu cerul răsfăța în lumina cea etern neturburată a soarelui un eden frumos, cu largi alee de palmiferi, cu cărări acoperite cu nisip alb, cu avulsuri de raze lungi și diamantice, cu stânci zdrobite de smirnă, pin săpăturile cărora ciorăiau și picurau curate ca cristalul, dar îngreuiat * de dulcețile și mirosul ambrei: nectarul cel adormitor al Orientului. Și toate acestea asupra norilor! Cerul era senin ca o boltă de smarand susținută în orient și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
țipai eu, rumpând o fereastră din țîțînele ei și sărind eu cel dendîi în sală. După mine toți. Câți rămăsese în sală, toți fură măcelăriți. Am luat puștile lor încarcate și, alergând prin camerele largi și luminate ale castelului, am zdrobit tot ce ne ieșea în cale. Din vârful castelului vuia un clopot de alarmă, înăuntru, pocnetele de puști și răcnetele bete și sălbatece ale murinzilor amestecate cu chiuietele bucuroase ale voinicilor noștri. Eu și cu Ioan o apucarăm pe scara
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sus mâna, astfel încît arma pocnește-n sus și glontele trece vâjâind prin părul capului meu. Cu cealaltă mână i-apucă gâtul. Maghiarul se pregătise să-l muște-n creștet, și cine știe dacă cu dantura nu i-ar fi zdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând pumnalul ce lucea, i-l înfipse drept în țeasta capului, astfel încît cuțitul fugi adânc în creieri. Un urlet înfricoșat, iată tot. Ușa se deschise și înăuntru intrară, de-ai noștri cu torțe aprinse. Ioan
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mea, criminală cum a fost Maria Magdalena. Tomo, nu mai cer iubirea ta, căci când vei citi aceste șire, n-ai mai putea iubi decât cranul cel îngropat și ochii cei morți a unei fete nebune - nebune de amorul tău - zdrobite de iubirea ce i-o impusese natura, de iubirea pentru bătrânul ei tată. Tata bolea, eu nu puteam câștiga nimic. Ce eram să fac? Să cerșesc, aș fi roșit. M-am vândut dar. Cu - acest mijloc am căpătat bani mulți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de paie mucede pe care dorm. Fug de-o rază palidă, căci se-ntrupează în duh, în umbra cea urâtă a morții, fug de umbra unui zid, căci îmi pare un uriaș de piatră ce-și ridică pumnii ca să mă zdrobească. Gândesc să-mi împletesc din razele lunei un lanț ca să mă spânzur de el și să mor. Gândesc să-mi izbesc fruntea idioată de pietrele negre și patrate ale murilor ca să-mi sparg țasta, să umplu pietrișul umed cu sângerații
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vo câteva fire de argint, cu lanțuri grele de mâni și de picioare. Era companionul durerilor mele. Șezui alături de el, dinaintea noastră ședeau soldați, dinapoia trăsurei - cazaci călări. Bătrânul plângea. Cnutu cocișului pocni în aer și carul cel negru zbura, zdrobindu-și roțile de pietrele înghețate ale pavagiului. Luna fugea prin nori, noi fugeam duși de-o soarte de fier. Mă bucuram c-o să mor în curând, dar, vai, decepțiune! Ieșirăm afară de barieră la o căsuță mică. Acolo ne coborârăm din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trec fiorii... cu fiece sărutare mori, spre a învia și a muri din nou sub o alta... Dac-aș fi fost îmbracat în cuirasă de fier și m-aș fi luptat în turnir, corpul nu mi-ar fi atât de zdrobit ca sub îmbrățișările ei. Într-adevăr parecă s-a lipit de mine și mi-a supt pin toți porii ei sângele din carne, sucul din {EminescuOpVII 268} nervi, puterea din mușchi... E teribilă femeia aceasta sau, [mai] bine, demonul acesta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și demoralizare, decizia e-n mîinile lor. Alegînd o democrație în care ideile iacobine se amestecă cu practicile oligarhice, totul fiind turnat în discursuri vagi și generoase, clasele politice se condamnă singure la neputință. Ele riscă să fie manipulate, depășite, zdrobite de oameni inteligenți, ambițioși, lipsiți de scrupule, sprijiniți de forțele populare pe care le conduc încotro doresc. Pentru a nu-și rata misiunea de civilizație și progres, ele ar trebui să recunoască datele situației, esența conflictului ce destramă societatea. Le
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
democratică visată a cedat locul unor mișcări totalitare. Milioane de oameni s-au lăsat amăgiți de vorbele demagogilor, de ideologiile lor. Cei care și-au pus speranța în triumful rațiunii și al bunului simț au fost crunt dezamăgiți. Forța a zdrobit dreptatea. Iar oamenii liberi au acceptat sclavia, suveranitatea impuse prin violență 347. Și în vîltoarea acestor mișcări, urechile fine, ciulite asemenea celor ale iepurelui, și exact din aceleași motive, urechile fine ale evreilor începeau să audă zvonuri antisemite mai întîi
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
nu doar publice, ci de masă, ei își arată înflăcărarea în a atrage după ei întregul popor. Ziarele și difuzoarele făceau cunsocute atunci acuzațiile în întreaga țară. În străzi, în cazărmi, în uzine, răsunau în ecou strigăte ca: "Moarte trădătorilor!", "Zdrobiți-i în picioare!". Niciodată lumea nu a fost atît de conștientă, atît de bine informată asupra neverosimilului acelor acuzații. Niciodată lumea nu a ținut atît de puțin cont de acest lucru. Faptul că popoarele au aplaudat și venerat atît de
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
iar ei au fost biruiți de Stalin, precum balaurul de Sfîntul Gheorghe. El făurește astfel o demonologie în care intră trădătorii și dușmanii, în lipsa cărora nici o credință religioasă nu rezistă. Trădători și dușmani pe care el, eroul, Stalin, i-a zdrobit triumfător, cu sprijinul maselor care l-au urmat: În această luptă, citim în istoria Partidului Comunist al URSS, după împotriva scepticilor și a capitularzilor, contra troțkiștilor, a zinovieviștilor, a buharinienilor și a kameneviștilor, nucleul partidului trebuie să-și afle, după
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
literalmente pars pro toto, element docil față de totalitatea căreia îi aparține și de care nu se desparte niciodată. Din punct de vedere retoric, studium-ul este o sinecdocă. Dar tot din real țâșnește detaliul imprevizibil - das Ding, Lucrul - și acesta îmi zdrobește armura privirii. Confortul oferit de familiaritate este astfel fisurat de o leziune. Acest element (...) care mă străpunge ca o săgeată este numit de Barthes punctum 134. De altfel, Barthes însuși, atunci când remarca forța de expansiune a punctum-ului, preciza că această
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
luate de la alții. Marea este Întîi un instrument al justiției divine, apoi un imperiu de Încîntare, un loc misterios, un farmec nenumit, un vast spațiu de elemente sublime: „Tu, singură, o, mare, puternică, adîncă, Teribilele flote le-neci sau le zdrobești, Trufia omenească tu crud o umilești, Ca cerul, pentru lume tu ești streină-o, mare, Ai altă destinată, imperiu de-ncîntare! Frumoasă, rîzătoare, plăcută-n timpul lin, Sublimă, impozantă, cînd timpii aspri vin, În zi, În noapte, seara, În alba dimineață
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a sugera o agresiune În valuri și o rezistență de granit. Nici una din marile comparații romantice nu lipsește. Ele au ceva grandios și năprasnic: „Ca o stîncă naltă Ce din vîrf de munte saltă, Tună, se rostogolește, Cade, rumpe și zdrobește Codrii vechi din a sa cale PÎnă-n fund, În fund de vale, Astfel crunt ostașul meu...” Arta antitezei (Fiul Romei, de o parte, și nisipurile, codrii mișcători, hidra, negurile năvălitoare de cealaltă parte) angajează, dar Într-o mică măsură, și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a elementelor. Acelea ce definesc sentinela romană, mitul, cu alte cuvinte, al trăiniciei hotarelor și al eternității ființei naționale, vin din lumea simbolurilor consistente și grandioase: falnic, tare ca un leu, stînca naltă, glasul ei tună, prăvălită - ea rumpe și zdrobește etc. La aceste imagini ale durității și forței, se asociază altele venite din aceeași sferă a maiestății triumfale: vulturul ce se rotește deasupra eroului și poartă cu el un memorabil dialog, calul magnific care „turbă, mușcă, sare”, În fine, scutul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un culoar întunecat ce miroase a mucegai. Aleargă, aleargă fără să știe de ce. La un moment dat se poticni și fu catapultat de la înălțimea unui zid. Era un zbor înalt, dedesubt vedea până hăt departe pământul de care se va zdrobi. Dar căderea era lentă, ateriză ca pe un maldăr de vată. Se regăsi apoi în mijlocul unui mare salon plin de cărți, ce aducea oleacă cu biblioteca mânăstirii. Dar în acele cărți era ceva sinistru: cotoarele, la vedere, păreau să emane
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
șovăire și de teamă, și chiar și Tommaso era cât pe-aci să renunțe. Cel ce nu dădea înapoi, ba chiar îmboldea lumea să continue și să reziste, era Geronimo. Sunt robust, chiar dacă oleacă bătrân, și cu ciocanul meu o să zdrobesc multe capete. Spaniolii, fiule, au supt până și seva din dovleci, din capere, din cicoare. Suntem încă puțini însă, cei mai viguroși și sănătoși s-au îmbarcat pe navele turcești. Și nu le-ai spus că turcii ne sprijină? Dar
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ce-i țineau ca în clește pe judecători și pe cei de față. Acel bărbat cu temperament înfocat își stăpânea impulsurile și-și alegea frazele, calibrându-le, dozându-le; îi măgulea pe oamenii legii pentru ca imediat după aceea să-i zdrobească, îl invoca pe Dumnezeu drept martor al nevinovăției lui, după care își revărsa mânia pe falșii martori. Un argument se supunea celuilalt, cu digresiuni care la momentul potrivit se împleteau pentru a se redeschide apoi într-o explozie de alte
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Dar interesul lui Golea se mută brusc, astfel că mâna lui nu mai poposi pe obrazul băiatului. Îi apucă tolba de la gât și o smulse. Scoase mărul, pe care îl izbi, pufnind scârbit, de perete ; din locul unde fructul se zdrobise, căzu o țandără de tencuială coșcovită. Mai aruncă niște biscuiți și o bucată de pâine și, în sfârșit, găsi monedele. Întoarse tolba pe dos să nu-i scape nimic și numără din nou. — Cât de-o bere și-o votcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
avea ochi să vadă dacă e bărbat sau femeie. Ea spuse ceva celeilalte persoane, apoi se întoarse și îi făcu semn cu mâna. Coltuc își strânse, ca un păianjen, osișoarele chircite din dreptul umerilor. Îi trecu prin minte imaginea mărului zdrobit de perete și se gândi că trebuie să ascundă portocala, pentru ca Golea, răscolind prin tolbă, să n-o găsească. Dar, înainte ca Melania să se ivească în lungul străzii ca s-o roage să pună fructul la adăpost, o mână
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să alerge, erau justițiarii, toți ceilalți care fugeau erau vinovați, fuga lor era oprită, de parcă, fugind, s-ar fi lovit de o ușă de sticlă. Oricât de repede ai fi fugit, se găsea în calea ta o bâtă să-ți zdrobească genunchii sau să-ți rupă șalele. Poate că părea drogată, nu dormise toată noaptea, rămăsese în sediul Facul tății de Arhitectură să ridice baricade. „E degeaba !“, spusese Alexandru, privind amândoi pe fereastră, la detașamentele încolonate care veneau dinspre bulevard, răcnind
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
irealitate. În cele câteva zile cât fusese lovită, dusă la secția de poliție, apoi, laolaltă cu alte sute ca ea, în hangarul unde se chirceau pe pardoseala de beton, avusese sentimentul că lumea aceea care amenința, lovea, striga, însângera și zdrobea era de o neînduplecată realitate, dar că nu ei i se întâmplau toate astea, ci altcuiva, prin ochii căruia se uita șerpește, ca în copilărie, la cinematograf. Apoi, pe străzile poleite, cu taxiuri care nu opresc când le faci semn
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]