18,182 matches
-
vieții duce la dezagregarea căsătoriei. Soțul său refuzând să muncească, Tamara se hotărăște să-și ia soarta în mâini, alegând, pentru a reuși, o carieră în pictură. Începând din 1920 frecventează Académie de la Grande Chaumière și își desăvârșește formația cu pictorii Maurice Denis și André Lhote precum și cu călătorii în Italia unde copiază din mari maeștri ai picturii. Primul contact cu publicul are loc în 1922, la Salonul de Toamnă, unde expune un portret. În continuare dezvoltă un stil sculptural, în
Tamara de Lempicka () [Corola-website/Science/317354_a_318683]
-
și 1873, episcopul Iosif Salandari, vizitator apostolic în Moldova (1864-1873), a efectuat o altă serie de lucrări ce au vizat realizarea altarelor de marmură, aducerea icoanelor din seria Via Crucis și pictarea pereților și a bolților în 1869 de către renumitul pictor italian Giuseppe Carta (călugăr franciscan din Palermo). Odată cu înființarea Episcopiei de Iași la 27 iunie 1884, Biserica Adormirea Maicii Domnului a căpătat statutul de catedrală episcopală. Lucrări de restaurare și de înfrumusețare a bisericii s-au efectuat și în secolul
Biserica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului din Iași () [Corola-website/Science/317386_a_318715]
-
are de la posibilul partener, dar știe cum anume trebuie să NU fie. Ce-i displacea Cristinei mai tare la un bărbat, era tocmai ceea ce Vicky prețuia mai tare. În Barcelona, cele două îl întâlnesc pe "Juan Antonio" (Javier Bardem), un pictor carismatic, cu un stil de viață excentric și căruia îi place să-și trăiască viața într-un stil libertin, conform propriilor sale idei și idealuri. Proaspăt ieșit dintr-un divorț celebru, răsunător, care a zguduit lumea artistică din Barcelona, le
Vicky Cristina Barcelona () [Corola-website/Science/317407_a_318736]
-
și se hotărăște să părăsească triunghiul amoros. Sentimentele pe care le purta pentru Juan Antonio, nu-i dau pace lui Vicky. Deși între timp s-a căsătorit iar soțul ei este bărbatul potrivit, nu poate uita seara petrecută cu neconvenționalul pictor. Situația devine cu atât mai grea pentru ea cu cât după plecarea Cristinei, Juan Antonio începe să o contacteze tot mai insistent, iar ei îi este tot mai greu să reziste tentației. Aventurile celor patru creează numeroase momente amuzante. Prin intermediul
Vicky Cristina Barcelona () [Corola-website/Science/317407_a_318736]
-
(n. 1925, Brăila) este un pictor, desenator și colecționar de artă român. este fondatorul și președintele Societății Colecționarilor de Artă din România. Numele sau complet este Vasile Stelian Dumitru Spiridon Parisescu. Este fiul colonelului Iancu Theodor Parisescu - cu „s", precizează el într-un interviu - provenit dintr-
Vasile Parizescu () [Corola-website/Science/317422_a_318751]
-
de Artă din România. Numele sau complet este Vasile Stelian Dumitru Spiridon Parisescu. Este fiul colonelului Iancu Theodor Parisescu - cu „s", precizează el într-un interviu - provenit dintr-o veche familie nobilă franceză, din care s-a desprins și mama pictorului Theodor Aman. Vasile Parizescu 1987 - Moscova; 1990, 1999 - Romă; 2000 - Paris; 2003 - Viena; Anglia, Bulgaria, Cehoslovacia, China, Franța, Germania, Italia, Jugoslavia, Polonia, Uniunea Sovietică, Ungaria. România, Anglia, Austria, Canada, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Jugoslavia, Spania, S.U.A., Suedia, Turcia
Vasile Parizescu () [Corola-website/Science/317422_a_318751]
-
Anglia, Bulgaria, Cehoslovacia, China, Franța, Germania, Italia, Jugoslavia, Polonia, Uniunea Sovietică, Ungaria. România, Anglia, Austria, Canada, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Jugoslavia, Spania, S.U.A., Suedia, Turcia. Solar, aproape mediteranean, cu voluptăți delicate de poet al naturii - sub semnul spiritualului- pictorul vibrează, traduce cromatic și mai ales sugerează bucuria de a exista. Geometria unghiurilor drepte își asociază- cu vădita știință a organizării spațiale - muzică liniilor curbe , învăluitoare. Acoperișuri de culoarea țiglei, un colț de stradă, în pantă, coloane de arbori, instantanee
Vasile Parizescu () [Corola-website/Science/317422_a_318751]
-
(n. 29 septembrie 1703, Paris - d. 30 mai 1770, Paris) a fost un pictor francez, reprezentant al stilului "rococo", portretist remarcabil, renumit pentru picturile sale idilice și senzuale, cu tematică bucolică sau alegorică. Reflectare fidelă a vieții de curte a Franței din timpul domniei regelui Ludovic al XV-lea, opera lui exprimă gusturile societății
François Boucher () [Corola-website/Science/317451_a_318780]
-
de Pompadour, pentru manufacturile regale, pentru curțile regale ale altor țări, pentru colecționari particulari, tablourile sale fiind primite cu entuziasm de public și de critici. Părinții lui , născut la Paris în ziua de 29 septembrie 1703, au fost Nicolas Boucher - pictor la academia Saint-Luc și proiectant de modele pentru broderii - și Elisabeth Lemesle. În anul 1720 începe să lucreze în atelierul lui François Lemoine (1688-1737), personalitate proeminentă a școlii franceze de pictură a acelor timpuri. Pe 28 august 1723, artistul, în
François Boucher () [Corola-website/Science/317451_a_318780]
-
maeștri. Printre altele realizează un număr de 119 "acquaforte" după lucrările lui Antoine Watteau. Această experiență va marca dezvoltarea propriului stil artistic. În primăvara anului 1728, Boucher pleacă în Italia. La Roma lucrează în cadrul Academiei Franceze, al cărei director este pictorul Nicolas Vleughels. La începutul anului 1731 se află din nou în capitala Franței și se consacră mai ales gravurii și desenului. În anul 1735 execută desene pentru un număr de treizeci și trei de gravuri menite să ilustreze o nouă ediție a
François Boucher () [Corola-website/Science/317451_a_318780]
-
aprilie 1733 se căsătorește cu Marie-Jeanne Buseau, cu care va avea trei copii. În anul 1734, Boucher repurtează primele succese cu adevărat importante. La 30 ianuarie a prezentat juriului tabloul "Rinaldo și Armida" și a fost primit în Academie ca pictor de scene istorice, gen considerat de cea mai prestigioasă categorie. În același an conducerea și administrarea manufacturilor de postavuri din Beauvais este preluată de pictorul Jean-Baptiste Oudry (1686-1755). La propunerea acestuia, Boucher va picta mai multe proiecte de tapiserii și
François Boucher () [Corola-website/Science/317451_a_318780]
-
ianuarie a prezentat juriului tabloul "Rinaldo și Armida" și a fost primit în Academie ca pictor de scene istorice, gen considerat de cea mai prestigioasă categorie. În același an conducerea și administrarea manufacturilor de postavuri din Beauvais este preluată de pictorul Jean-Baptiste Oudry (1686-1755). La propunerea acestuia, Boucher va picta mai multe proiecte de tapiserii și "goblenuri" cu scene variate. Între anii 1735-1745, la atelierele din Beauvais, se vor realiza trei cicluri după proiectele artistului: unul intitulat "Jocuri italiene", cel de-
François Boucher () [Corola-website/Science/317451_a_318780]
-
reginei Maria Leszczynska din palatul de la Versailles. Își expune în mod regulat lucrările la expozițiile anuale de la Salonul Parizian, prezentându-și și desenele și gravurile, fapt care va contribui la creșterea prestigiului acestor genuri artistice. În anii 1738-1739, împreună cu alți pictori, precum Carle Vanloo (1705-1765), Charles Natoire (1700-1777), Jean Restout (1692-1768) și Pierre-Charles Trémolière (1703-1739), participă la lucrările de decorare a palatului prințului de Soubise. Pictează multe scene mitologice, un peisaj și primele sale scene pastorale: "Păstorul curtenitor" și "Păstorul fidel
François Boucher () [Corola-website/Science/317451_a_318780]
-
curtenitor" și "Păstorul fidel". La această tematică bucolică va reveni în repetate rânduri, făcând din ea un stil aparte, în care excelează. Pe 3 august 1739 primește vizita contelui Carl Gustav Tessin, ambasadorul Suediei în Franța. Acesta vine însoțit de pictorul Gustav Lundberg (1695-1786), care - în 1742 - va picta portretul lui Boucher. În numele principesei Luiza Ulrika, ambasadorul comandă un tablou cu tema "Triumful lui Venus". Acest tablou, înainte de a fi expediat la în Suedia, repurtează un cucces răsunător la Salon. Tema
François Boucher () [Corola-website/Science/317451_a_318780]
-
mai aspre. Cele mai înverșunate atacuri provin din partea filosofului Diderot, care preferă stilul neoclasic. În anul 1763 prezintă la Salon un număr de unsprezece tablouri, care vor avea un răsunet nefavorabil. Regele Ludovic al XV-lea își menține bunăvoința față de pictor și-i încredințează decorația palatului de la Crécy. În anul 1766, inspectorul general al finanțelor, Randon de Boisset - colecționar al operelor lui Boucher - îl ia pe pictor cu sine în Olanda. Boucher resimte efectele vârstei. În august 1768 renunță la funcția
François Boucher () [Corola-website/Science/317451_a_318780]
-
vor avea un răsunet nefavorabil. Regele Ludovic al XV-lea își menține bunăvoința față de pictor și-i încredințează decorația palatului de la Crécy. În anul 1766, inspectorul general al finanțelor, Randon de Boisset - colecționar al operelor lui Boucher - îl ia pe pictor cu sine în Olanda. Boucher resimte efectele vârstei. În august 1768 renunță la funcția de director al Academiei. Anul următor va mai prezenta un tablou la Salon. Moare pe 30 mai 1770 în apartamentul său de la Louvre. Teme mitologice și
François Boucher () [Corola-website/Science/317451_a_318780]
-
în lemn de la Blaj (1750-1830), 1995; Pagini de artă românească, 1998; Din artă și cultură Blajului, 2000; Blajul în imagini, 2002; Interferente cultural-artistice europene, 2003 s. a. „De data aceasta, colegul nostru ne ofera lumină și culoare, prin cercetarea monografica dedicată pictorului Iuliu Moga (1906-1976), creator autentic care face parte din Panteonul Blajului”. Prof. univ. dr. Iacob Mârza ― recenzie la cartea Iuliu Moga (1906-1976), în Cultura creștină, 3-4, 2004.
Cornel Tatai-Baltă () [Corola-website/Science/317456_a_318785]
-
cea de taină, Împărtășirea sub ambele forme și Spălarea picioarelor. Catapeteasma actuală a bisericii prezintă importanță prin icoanele aflate pe ea. Biserica a fost înzestrată cu icoane împărătești executate în anul 1708 la Moscova. Icoanele din biserică sunt realizate de către pictorul rus Chiril Ulanov, a cărui semnătură și datare este întâlnită în mod discret pe icoane. Prezența în stânga ușii împărătești a icoanei Sf. Treimi și existența unei icoane a hramului, Sf. Prooroc Ilie, datând din 4 ianuarie 1841 (conform unei inscripții
Biserica Sfântul Ilie din Sfântu Ilie () [Corola-website/Science/317461_a_318790]
-
(n. 11 iulie 1834, Lowell, - d. 17 iulie 1903, Londra) a fost un pictor american, naturalizat ulterior în Marea Britanie, cu un stil propriu oscilând între realism, simbolism și impresionism, format la școlile pariziene de pictură. Stilul aparent simplu al artistului, uneori numit tonalism, aduce inovații îndrăznețe în pictură. În vremurile în care realismul, mai
James Abbott McNeill Whistler () [Corola-website/Science/317512_a_318841]
-
dintr-o altă lume, iar portretele lui sondează adâncimile singurătății intime. s-a născut la 11 iulie 1834 în orașul Lowell din statul Massachusetts. Tatăl său, George Washington Whistler, a fost un inginer specialist în construcții de căi ferate, mama pictorului, Anna Matylda McNeill, se trăgea dintr-o familie proincială foarte puritană. În 1843, George W. Whistler pleacă în Rusia pentru a supraveghea construcția căii ferate între Moscova și St. Petersburg. În 1845, la vârsta de 11 ani, tânărul James se
James Abbott McNeill Whistler () [Corola-website/Science/317512_a_318841]
-
La 3 noiembrie 1855 sosește în capitala Franței, fără a bănui că nu se va mai întoarce niciodată în Statele Unite. Whistler descoperă entuziast lumea artistică din Paris. Aici frecventează Școala Imperială de Desen și, în 1856, se înscrie la atelierul pictorului Charles Gleyre. Câștigă ceva bani executînd la comandă copii ale unor capodopere din Louvre, unde are prilejul de a admira lucrările pictorului său preferat, Velázquez. Artistul călătorește mult. În Londra vizitează exponatele din "National Gallery", în Manchester are posibilitatea de
James Abbott McNeill Whistler () [Corola-website/Science/317512_a_318841]
-
entuziast lumea artistică din Paris. Aici frecventează Școala Imperială de Desen și, în 1856, se înscrie la atelierul pictorului Charles Gleyre. Câștigă ceva bani executînd la comandă copii ale unor capodopere din Louvre, unde are prilejul de a admira lucrările pictorului său preferat, Velázquez. Artistul călătorește mult. În Londra vizitează exponatele din "National Gallery", în Manchester are posibilitatea de a vizita marea expoziție retrospectivă Velázquez, Frans Hals și Vermeer. În Paris face cunoștință cu Gustave Courbet, maestru al realismului, care va
James Abbott McNeill Whistler () [Corola-website/Science/317512_a_318841]
-
va exercita o vreme o mare influență asupra picturii sale. ""La pian"" este prima operă importantă a lui Whistler. Artistul propune tabloul spre expunere la Salon, în 1859, dar juriul îl consideră "prea original" și îl respinge. Prietenul lui Whistler, pictorul François Bonvin, expune lucrarea în atelierul său din Paris, unde Courbet are ocazia să o vadă. Maestrul realismului îl felicită pe artistul american pentru debutul său reușit în pictură. În 1862, Whistler expune o serie de stampe la galeria de
James Abbott McNeill Whistler () [Corola-website/Science/317512_a_318841]
-
și ceilalți membri ai familiei regale britanice cu titluri germane, Prințesa Helena, Prințul Christian și cele două fiice au renunțat la titlul de Schleswig-Holstein în 1917 când Marea Britanie și Germania erau în război. Louise Caroline Alberta a fost artista familiei. Pictor și sculptor, ea a fost primul copil al unui monarh britanic din 1515 care s-a căsătorit cu cinva care nu avea sânge regal. S-a căsătorit în 1871 cu John Campbell, al 9-lea Duce de Argyll (1845-1914) A
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/321802_a_323131]
-
a fost deschis 1951 în casa familiei de sculptori și pictori Storck, care în acel an adăpostea atelierele de lucru ale soților Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck. Clădirea care adăpostește muzeul, de pe Str. Vasile Alecsandri, nr. 16, București, a fost construită între anii 1911-1913 de către arhitectul Alexandru Clavel, care s-a
Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck () [Corola-website/Science/321875_a_323204]