19,897 matches
-
mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era . a fost fiul lui Marcus Ulpius Traianus, un proeminent senator și general dintr-o familie romană faimoasă ("Ulpii"). Familia s-a stabilit în provincia Baetica, în Spania de azi, cândva spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Punic, iar Traian a fost doar unul din membrii familiei Ulpii, familie care a continuat și după moartea sa. S-a născut pe 18 septembrie 53, în
Traian () [Corola-website/Science/297411_a_298740]
-
de azi, cândva spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Punic, iar Traian a fost doar unul din membrii familiei Ulpii, familie care a continuat și după moartea sa. S-a născut pe 18 septembrie 53, în orașul Italica, din provincia romană "Hispania". Tânăr fiind, a urcat în ierarhia armatei romane, luptând în cea mai periculoasă zonă a Imperiului Roman, în zona Rinului. A luat parte la războaiele lui Domițian împotriva germanilor și era unul dintre cei mai mari comandanți militari
Traian () [Corola-website/Science/297411_a_298740]
-
în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa fiind distrusă. Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construit un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o ca provincie romană. Cam în același timp, regele Nabateei a murit. El a lăsat moștenire regatul său lui Traian, în timp ce Dacia era cucerită, iar imperiul a câștigat astfel ceea ce va deveni provincia "Arabia Petrea" (sudul Iordaniei de azi și o mică parte
Traian () [Corola-website/Science/297411_a_298740]
-
să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o ca provincie romană. Cam în același timp, regele Nabateei a murit. El a lăsat moștenire regatul său lui Traian, în timp ce Dacia era cucerită, iar imperiul a câștigat astfel ceea ce va deveni provincia "Arabia Petrea" (sudul Iordaniei de azi și o mică parte din Arabia Saudită). Pentru următorii șapte ani Traian a domnit ca un împărat civil. În acest timp a corespondat cu Pliniu pe tema creștinilor, spunându-i în principiu că îi va
Traian () [Corola-website/Science/297411_a_298740]
-
a anexat regatul la Imperiul roman. Apoi și-a îndreptat atenția către sud, către Parția, cucerind Babilonul, Seleucia și în final Ctesiphon, capitala Ameniei, în 116. A continuat să meargă către sud, către Golful Persic, a declarat Mesopotamia drept nouă provincie a imperiului, și s-a plâns că e prea bătrân pentru a-i călca pe urme lui Alexandru cel Mare. Și totuși nu s-a oprit aici. Mai târziu, în anul 116, a trecut munții Khuzestan din Persia și a
Traian () [Corola-website/Science/297411_a_298740]
-
fost astfel forțat să-și retragă armatele pentru a înăbuși revoltele. Traian vedea acest lucru ca pe un amănunt minor, dar nu a mai apucat să conducă o armată pe câmpul de bătălie. Târziu în 116, pe când se odihnea în provincia Cilicia și plănuia încă un război împotriva Parției, Traian s-a îmbolnăvit. Sănătatea i s-a înrăutățit în primăvara și vara lui 117, până când la 9 august a murit. Pe patul de moarte l-a numit ca succesor pe Hadrian
Traian () [Corola-website/Science/297411_a_298740]
-
cărora au fost descoperite în regiunea cetății Tighina, precum și în satele din apropiere - Chițcani și Varnița . Pe teritoriul orașului au fost descoperite diferite materiale arheologice din epoca timpurie a fierului, secolele IV-III î.e.n. După cucerirea geto-dacilor de către romani și formarea provinciei Dacia, pe vatra actuală a Tighinei au apărut 3 așezări umane: unul pe locul palatului de cultură, altul în suburbia Hamutovca, iar al treilea pe locul cetății de piatră . Pe vatra din Hamutovca, la suprafața solului au fot găsite bucăți
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
449.964 km². Capitala Suediei este Stockholm. Preistoria Suediei începe în era caldă Allerød, cca 12.000 î.Hr., atunci când taberele unor vânători de reni, aparținând culturii Bromme din Paleoliticul Târziu, au fost găsite la marginea gheții în ceea ce este acum provincia cea mai sudică a țării. Această perioadă a fost caracterizată de mici grupuri de vânători-culegători-pescari, care foloseau tehnologia cremenii. Agricultura și creșterea animalelor, alături de ceremonii funerare, topoare lucrate de cremene și ceramică decorată, au ajuns în de astăzi de pe Continent
Suedia () [Corola-website/Science/297388_a_298717]
-
compuneau Sfântul Imperiu Romano-German; cu toate acestea, în urma morții sale din 1632, în Bătălia de la Lützen, planul s-a năruit. După Bătălia de la Nördlingen, singurul dezastru militar al Suediei, sentimentul pro-suedez în rândul statelor germane s-a diminuat considerabil. Aceste provincii germane s-au separat de puterea suedeză una câte una, lăsând Suedia cu doar câteva provincii din nordul Germaniei : Pomerania suedeză, Bremen-Verden și Wismar. La mijlocul secolului al XVII-lea Suedia era a treia țară din Europa ca suprafață de uscat
Suedia () [Corola-website/Science/297388_a_298717]
-
planul s-a năruit. După Bătălia de la Nördlingen, singurul dezastru militar al Suediei, sentimentul pro-suedez în rândul statelor germane s-a diminuat considerabil. Aceste provincii germane s-au separat de puterea suedeză una câte una, lăsând Suedia cu doar câteva provincii din nordul Germaniei : Pomerania suedeză, Bremen-Verden și Wismar. La mijlocul secolului al XVII-lea Suedia era a treia țară din Europa ca suprafață de uscat, întrecută doar de Rusia și Spania. Suedia a ajuns la cea mai mare întindere teritorială a
Suedia () [Corola-website/Science/297388_a_298717]
-
protectoarea și aliatul ei, pe timpul Războaielor Napoleonice. Rolul Suediei în Bătălia de la Leipzig i-a conferit autoritatea de a obliga Danemarca-Norvegia, aliate cu Franța, să cedeze Norvegia în favoarea regelui Suediei, pe 14 ianuarie 1814 (prin Tratatul de la Kiel), în schimbul unor provincii nord germane. Încercările norvegiene de a-și menține statul suveran au fost respinse de Carol al XIII-lea al Suediei. Acesta a lansat o campanie militară împotriva Norvegiei, pe 27 iulie 1814, care s-a terminat prin Convenția de la Moss
Suedia () [Corola-website/Science/297388_a_298717]
-
slavă la o stare de servitute și la plata unui tribut. La est, avarii au înfrânt triburile slave ale anților dintre Bug și Nistru. Apariția în forță a avarilor în nordul Mării Negre a oprit atacurile anților, sclavinilor și bulgarilor asupra provinciilor Bizanțului. În urma a trei campanii din 568, 570 și 573, avarii, care își constituiseră centrul politic în Pannonia în locul gepizilor și după migrarea longobarzilor spre Italia, încheie pace cu bizantinii, adică cu Imperiul Roman de Răsărit. În anul 579, sub
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
36 miliarde lei. În aprilie 2009, CFR SA avea datorii 2,1 miliarde RON, din care 1,2 miliarde RON către furnizorii de electricitate. Număr de angajați în 2009: 27.610 Cifra de afaceri: Căile ferate au pătruns în vechile provincii istorice ale României de astăzi mai întâi în Banat (1854) și mai apoi în Dobrogea (1860) urmate de Transilvania (1868), Bucovina, Muntenia și Moldova (1869) și Oltenia (1875). Până la încheierea procesului de desăvârșire a statului român de la 1 decembrie 1918
Căile Ferate Române () [Corola-website/Science/297413_a_298742]
-
la apogeu sub domnia lui Selyn, devenind un imperiu multinațional, multilingvistic, stăpânind Anatolia, Orientul Mijlociu, părți din Africa de Nord, Balcanii și Caucazul, adică o suprafață de circa 19.9 milioane de km². La începutul secolului al XVII-lea, imperiul cuprindea 32 de provincii și numeroase state vasale și tributare, unele dintre ele fiind absorbite de imperiu, în timp ce celorlalte le era garantată autonomia. Multe dintre provinciile sau regiunile asupra căreia își exercită suveranitatea erau doar sub controlul indirect al guvernului central. El a întruchipat
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
suprafață de circa 19.9 milioane de km². La începutul secolului al XVII-lea, imperiul cuprindea 32 de provincii și numeroase state vasale și tributare, unele dintre ele fiind absorbite de imperiu, în timp ce celorlalte le era garantată autonomia. Multe dintre provinciile sau regiunile asupra căreia își exercită suveranitatea erau doar sub controlul indirect al guvernului central. El a întruchipat, cât timp a existat, califatul, adică statul musulman universal condus de succesorii Profetului Mohamed . Instituția califatului a devenit din primele secole de
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
administratori, nu producători, excepție făcând țăranii turci din Anatolia, care produceau alimente. Viziunea despre stat moștenita de otomani de la califatul arab (care la rândul lui l-a preluat de la imperiul persan și parțial cel bizantin), în care exploatarea fiscală a provinciilor cucerite trebuie să fie o sursă de bani pentru întreținerea unei armate a cărui rol era, la rândul ei, să aducă în robie alte entități statale, populate de alti viitori subiecți plătitori de impozite pe baza căreia, închizând ciclul, armata
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
ambasadorilor străini. Cu timpul, Marele Vizir a început să fie la fel de puternic ca Sultanul, daca nu chiar mai puternic uneori decât acesta. Din 1908, statul a devenit monarhie constituțională fără puteri executive, cu un parlament format din membrii aleși ai provinciilor. Deși în Imperiul Otoman nu se țineau alegeri, există o structură democratică interesantă în acest stat. Pentru un observator din afară, organizarea statală otomană era bazată pe o ierarhie avându-l în frunte pe sultan, dar au existat mai multe
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
competiția pentru cucerirea spijinului elitelor conducătoare ale imperiului și la comploturi fratricide. Au existat doar două tentative nereușite de detronare a familiei domnitoare, ceea ce sugerează existența unei stabilități politice excepționale. În perioada de maximă putere, Imperiul Otoman avea 29 de provincii, plus 3 principate tributare: Moldova, Transilvania și Valahia. Prăbușirea statului otoman este atribuită prăbușirii structurii sale economice. Multe dintre eșecurile otomane sunt atribuite incapacității de a stabili hegemonia economică și politică asupra altor națiuni în ciuda faptului că statul era un
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sublimul rafinament> al unor <creații inefabile>; ci cultură că opera colectivă, a tuturor, pentru toți”. (Guevara Mesa 2015)1</p> Mișcările cele mai ample și bine documentate în privința auto-organizării atelierelor muncitorești anarhiste sunt cele argentiniene. În cele mai multe provincii din nord, în Buenos Aires, Rosario sau Entre Rios, uneori încă dinainte de 1900, au apărut în cadrul sindicatelor anarhiste grupuri de teatru de propagandă revoluționar, pe principii socialist-libertare - anticapitaliste și anti-stat, care au funcționat sporadic și s-au cristalizat în special în jurul
Teatru muncitoresc anarhist în America Latină. Atelierele de teatru auto-organizate din Argentina () [Corola-website/Science/296105_a_297434]
-
propagandă al spectacolelor - o piesă de teatru în care sensul cuvintelor nu este explicit și inteligibil nu poate servi scopului politic, fiind deci practic inutilă.</spân></spân></p> Mișcarea teatrală anarhista este foarte amplă, prezența în perioada 1900-1920 în majoritatea provinciilor din zona de nord a Argentinei, peste tot implicând colaborarea între artiști profesioniști și amatori, muncitori din diverse domenii, care se antrenează împreună pentru diversele activități revoluționare. Pe langă monoloage și scene jucate de actori, a existat și o importanță
Teatru muncitoresc anarhist în America Latină. Atelierele de teatru auto-organizate din Argentina () [Corola-website/Science/296105_a_297434]
-
în Franța, unde obține cetățenia franceză în 1993. În prezent, locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internaționale, si colaborează la diferite alte reviste franceze. După 1989, devine autorul cel mai jucat în România, în București și în provincie, la radio și la televiziune . În octombrie 1996, Teatrul Național din Timișoara organizează un festival „” cu 10 dintre piesele sale, prezentate de către 12 trupe teatrale. Fragmente din piesele sale sunt prezentate și în câteva manuale școlare alternative. În septembrie 1987
Matei Vișniec () [Corola-website/Science/297565_a_298894]
-
dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind "Actorul și sălbaticii" (1975). S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir. Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Actorul va declara mai târziu: Este cooptat în trupa de
Toma Caragiu () [Corola-website/Science/297582_a_298911]
-
urma să devină al doilea împărat al Romei și fratele său, Drusus, au cucerit Alpii, integrându-i în Imperiul Roman. Zona ocupată de helvetii—care aveau să dea numele ulterior de "Confoederatio Helvetica"—a devenit pentru prima oară parte a provinciei romane Gallia Belgica și apoi a provinciei Germania Superior, în vreme ce porțiunea estică a Elveției moderne a fost integrată în provincia romană Raetia. La începutul Evului Mediu, din secolul al IV-lea, partea vestică a Elveției moderne a făcut parte din
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
Romei și fratele său, Drusus, au cucerit Alpii, integrându-i în Imperiul Roman. Zona ocupată de helvetii—care aveau să dea numele ulterior de "Confoederatio Helvetica"—a devenit pentru prima oară parte a provinciei romane Gallia Belgica și apoi a provinciei Germania Superior, în vreme ce porțiunea estică a Elveției moderne a fost integrată în provincia romană Raetia. La începutul Evului Mediu, din secolul al IV-lea, partea vestică a Elveției moderne a făcut parte din teritoriul regilor burgunzi. Alemanii s-au stabilit
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
Zona ocupată de helvetii—care aveau să dea numele ulterior de "Confoederatio Helvetica"—a devenit pentru prima oară parte a provinciei romane Gallia Belgica și apoi a provinciei Germania Superior, în vreme ce porțiunea estică a Elveției moderne a fost integrată în provincia romană Raetia. La începutul Evului Mediu, din secolul al IV-lea, partea vestică a Elveției moderne a făcut parte din teritoriul regilor burgunzi. Alemanii s-au stabilit în Platoul Elvețian în secolul al V-lea și în văile Alpilor în
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]