18,520 matches
-
strigă Ștefan... Fii cuminte Voichiță, îi vorbește el apoi molcom, cu blândețe, mângâindu-i părul. Rostul unui Domn este să-și apere țara. Și... și chiar să moară, de nu se poate altfel -, să moară frumos, cu sabia în mână... Rostul tău, Voichițo, este viața. Să iubești. Să zămislești pui, care să împlinească, poate, ce-am visat noi și n-am împlinit... Împreună, șoptește Voichița. Timpul... uitarea... vindecă totul... Niciodată! Voichița împietrită privește în gol, undeva, departe... Tăcere... Ștefan, o privește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ar fi auzit: Ce-i? Oare ce-i cu tine? Isprăvește odată, mă-nțelegi, muiere proastă ce ești! Nu te mai boci! Tu, mămucă, trezește-te, mă-nțelegi? Eu, cum s-ar zice, am murit; acum nu mai are nici un rost; că e cu adevărat! Ce bine-i să stai așa întins... Eu, adică, mă-nțelegi, nu de asta îți vorbesc; tu ești o muiere strașnică, grozavă, mă-nțelegi; uite, eu am murit acum; dar te pomenești deodată - deși nu prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
vor împlini zece ani de când mama a scăpat de această corvoadă. Pe care, iată, se pare că am preluat-o eu. De la o vreme, nici mie nu-mi prea mai place să mă tot îmbrac, să mă tot dezbrac. Ce rost are? * Mamei nu-i plăcea să bolească, să stea în pat. O simplă răceală o indispunea grozav, se posomora, nu mai vroia să scoată o vorbă. Parcă s-ar fi supărat pe toată lumea... Parcă i-ar fi sunat ceasul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
îi spun că are talent nu vrea să recunoască. Când o îndemn să scrie, râde. O, dacă ar fi râs în felul acesta, la timpul potrivit, atâția și atâția inși care nu obosesc să scrie, să scrie. Zadarnic, fără nici un rost. Doina, în schimb, care ar putea să scrie, nici nu se gândește s-o facă. Tocmai ea, care posedă secretul de a-i face pe copii și mai copii, de două ori mai simpatici decât, oricum, sunt în realitate. Iubesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
miercuri, la redacție, pe la orele 11,30-12. Atmosfera era cum nu se poate mai încordată, spiritele încinse. Cauza? A doua zi, joi, 15 iunie, urma să apară numărul României literare integral consacrat centenarul morții lui Mihai Eminescu. Nu mai are rost să amintesc cu câtă greutate obținuse România literară dreptul de a scoate un asemenea număr, cu câte „indicații” fusese bombardată, câți colaboratori nedoriți, scriitori și pseudoscriitori compromiși, fusese ea obligată să accepte etc. Era evident pentru oricine că un număr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să te desfășori”). Petrecerea a ținut până dimineață, când, cu prima „rată” am plecat la București: eu, Doina, Raicu, Sonia, Chiropol și încă un prieten al nostru din acea perioadă, un tânăr inginer, care, spre disperarea mea neputincioasă (n-avea rost să-l mai opresc acum din moment ce nu reușisem să-l potolesc până atunci, în timpul petrecerii), dovedise și dovedea o inadmisibilă familiaritate față de marele Lucian Raicu (idolul nostru din acei ani), numindu-l întruna, „Lucică”. Un sfert de veac de căsnicie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
când, odată, l-am descoperit într-o boxă cu gratii, dar fără geam, n-a vrut să ne ajute. Ne introduceam brațul înăuntru, mai mai să-l atingem (se vârâse într-o cutie de pantofi - chiar în restriște își făcuse rost de o brumă de comoditate): nici gând să se miște, să ne vină în întâmpinare. Mai inteligent, cel mare, singura dată când a căzut el de la etaj, ne-a trimis imediat „coordonatele”, semnalele sonore miorlăind sfredelitor (ca o „trompețică” ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pândește mașina, și când aceasta se oprește pentru o nouă razie, apare ca din pământ și îi somează. Se pare că originalul haiduc e chiar individul care hrănea câinii, pe când războiul împotriva acestora încă nu începuse. Dar de unde a făcut rost de pușcă? Oricum, nebunul a înnebunit de-a binelea și arestarea lui e iminentă... Partea a cincea. Epilog. Împotriva așteptărilor cititorului, se dovedește că vagabondul filantrop și maquisard, opunând rezistență hingherilor nu e V.M., ci prietenul său, care l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Țiți, iartă-ne... Dar tu cum te-ai descurcat fără noi, cum ai dus-o? Și cât ai mai trăit? Când am plecat noi din Cluj tu trebuie să fi avut vreo opt-nouă ani... erai deja destul de bătrână...” „N-are rost să te frămânți și să suferi din cauza mea, căci noi, pisicile, oricât v-am iubi pe voi, oamenii, suntem legate de locul în care trăim, avem un teritoriu al nostru, cum se spune în cărțile de specialitate ce ne sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
certat, Căci în zilele din urmă Va fi foamete și ciumă, Oameni răi, pizma și ura Și n-auzi o vorbă bună, Crime, omoruri și-ntâmplări, Boale fără vindecări, Și zilele se scurtează, Nimeni nu mai lăcrimează, Și trăiesc fără de rost Fiindcă nu-L au pe Hristos. Să așteptați a Lui venire, Să ne scape de pieire, Dar mult foarte nu va fi Până Domnul va veni, Si pe cei ce-au făcut bine îi va lua Domnul cu Sine, Iar
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
au aflat, Și natura s-a-ntristat, De Mielul nevinovat. Astăzi lumea e grăbita, Nu le pasă ce se-ntâmplă, Mergi pe stadion, Acolo vezi mult popor, Cu grămadă se duc toți Că-i Duminică sau Post, Socoteală nu țin rost, Mic cu mare sau bătrân, Acolo își găsesc plăcere, Măi frați ce suntem întunecați, Încotro alergăm ? Unde ne-ndreptam ? Liturghia am lăsat, De “Porunci” am uitat? Și tot alergăm, În afaceri ne băgăm, Cât mai mult să câștigăm, Viața bună
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
apucă disperarea, e ceva infernal. Dar până la urmă are loc o exaltare, o exultație comparabilă cu triumfurile erotice, răsplătind cu dobândă uzurară toate chinurile, exasperările și pierderile de încredere. „Cine m-a pus, cine m-a blestemat să scriu ? Ce rost are ?” - toate aceste vituperări sunt uitate atunci, sau rămân în amintire ca niște văicăreli derizorii, ca niște mofturi de cochetă bătrână. Eventualul succes al produsului scris mă bucură, firește, căci e omenesc lucrul acesta, dar e mult mai prejos de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ceva nou, dar a devenit mult mai sofisticată. În materie de inumanitate, lumea de azi nu se mai satisface cu simpla bestialitate (menținută, totuși, în mod planificat), ci pretinde o deosebită competență sau „profesionalism”, cum se zice acum, și cu rost și fără. În schimb, competența în domeniul umanului se reduce până aproape de dispariție, căpătând o notă de diletantism, de „hobby” lipsit de autoritate. Alt sindrom de lene mintală este clișeul „în ziua de azi...”. Auzim mereu afirmații peremptorii care încep
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
dacă o fac, e sub rezerva divorțului. Diverse „aventuri” în dreapta și în stânga, surogate de donjuanism. Apoi, ce ? Viața ușoară, plictiseala. Rămân fetele nemăritate. Ce tristețe ! Așa se alimentează, în bună măsură, feminismul, această erezie contra naturii și contra grației. Ce rost are căsătoria, dacă nu e pentru toată viața ? Dragostea nu înseamnă numai tinerețe, voluptate, romanțe și apoi plictiseala, goana după altceva, care e mereu același lucru. Dragostea e de la tinerețe până la bătrânețe, iar cuplul petrece din ce în ce mai bine cu cât se
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
recomandă o așa-numită „cultură de performanță”. E vorba de fapt de ceva ce ar trebui să fie de la sine înțeles ; cultura nu înseamnă numai delectare, ci pretinde și efort. Dar „performanța” ca atare, ca scop în sine, merge în afara rostului omenește modelator al culturii, ducând la autosatisfacție, la o suficiență orbitoare și la dispreț planificat față de tot ce ține „doar” de suflet, de inimă, și nu exclusiv de „spirit”. (Să relevăm și faptul că filozoful nostru nu identifică decât mult
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și Magog. Nu glumesc deloc și nu fac pe paradoxalul, cum mă taxează unii prieteni fiindcă am avut imprudența să folosesc cuvântul „paradox” în titlul unei cărți. Dacă ascultăm viața, dacă aprehendăm cu bun-simț și atenție lumea și viața, înțelegem rostul multor lucruri. Nu al tuturor, dar al multora. A devenit demult o platitudine citarea celebrului distih din Hamlet, la care dăm din cap aprobativ și trecem mai departe fără a ne opri o secundă pentru a-i realiza fantastica încărcătură
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
față, ea cu mâinile pe umerii lui, cu față ridicată spre el, privindu-l cu supunere și dăruire ; el, de asemeni, o ține îmbrățișată, privind-o protector și tandru. Dragoste profană, între bărbat și femeie, sau dragoste divină ? Întrebare fără rost. Și s-ar putea obiecta că nu fac deosebire între eros și agapé ; unde s-ar ajunge atribuind iubirii aproapelui un sâmbure erotic ? Există atâtea cazuri de sfinți și de laici care s au lăsat torturați până la moarte pentru alții
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
trebuiau să rămână în afara acesteia, ca material de studiu ; de fapt nici nu puteau încă, atunci, să fie altceva. În prelegerea din 8 decembrie 1912 le spunea studenților : „Nouă, mai bătrâni, cu toate că îl cunoaștem foarte bine, îl știm pe de rost pe Eminescu, ne-a fost dat să cetim acel Geniu pustiu, o operă pe care ar fi putut-o scrie, în afară de scânteieri geniale, chiar și d. Scurtu” (Opere, 9, București, 1980, p. 112 ; așadar nu i-au scăpat „scânteierile geniale
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
așadar nu i-au scăpat „scânteierile geniale”, cum bine le numește, prezente în această încercare imatură și practic desființată de autor prin trecerea unor întinse pasagii din ea în Sărmanul Dionis). Ne dăm seama acum că „a ști pe de rost” nu înseamnă negreșit și „a cunoaște foarte bine”. Obiectiv, nu putea fi cunoscut foarte bine Eminescu, atâta vreme cât totalitatea manuscriselor nu fusese parcursă, necum cercetată. E drept că Iorga a simțit de la început că în caietele rămase se găsea și altceva
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
eludării postumelor de la receptarea estetică, ci în afirmația că oricum antumele sunt partea propriu-zis realizată a unei opere care e, totuși, cum spuneam, împreună cu postumele, un tot solidar, rotund și concentric, în ciuda hiatusului aparent. În ipoteza, în fond lipsită de rost, dar inevitabilă ca ispită a închipuirii, că poetul nu ar fi murit atât de timpuriu, și o mare parte din materialul rămas ar fi trecut desigur în antume, e greu de imaginat ce formă ar fi căpătat în stadiul ultim
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
va fi nimicit tot ce se afla acolo scris. De la 16 ani, de când am citit pentru prima oară Craii de Curtea-Veche, și până în ziua de azi, la fiece recitire (au fost nenumărate), pasagiul acesta, pe care-l știu pe de rost cum știu și mai ales am știut aproape toată cartea, mă izbește neplăcut, ca ceva prea de tot : nu e de crezut una ca asta ! Nu e cu putință ca un mare scriitor, conștient de geniul său, cum e Pașadia
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
lui, pe care un om ca el era îndreptățit să le aibă. La rândul lui îi era adânc și în mod delicat recunoscător. La intrarea în acest conubiu el nu a venit ca un coate-goale ; treaba lui de unde a făcut rost, fapt este că i a oferit Maricăi ca dar de nuntă o blană somptuoasă și o bijuterie de preț. Dacă ne gândim mai bine, și fără spirit de comeraj, căsnicia aceasta a avut ceva emoționant și, aș cuteza să spun
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
poate numai unii copii, printre care m am numărat și eu, sunt avizi de cruditate verbală, de limbaj agresiv, de cinism (cred că nu e negreșit un semn rău). Blestemele pseudo-argheziene m-au entuziasmat, le-am știut numaidecât pe de rost și le tot debitam în familie, spre indignarea unor rude sau musafiri mai collet monté. Nu puteam, evident, să apreciez atunci parodia Psalm, mai reușită ca parodie ; însă Blestemele, fiind o reușită poetică în sine, independentă de modelul parodiat, au
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
vremea când s-a produs. De numele lui am început să aud abia după 1964. Dreptul la timp mi-a plăcut enorm, dar n-am avut cartea în mână decât o singură zi ; așa s-a întâmplat și nu are rost să-ncerc acum a-mi explica de ce ; atenția pe care în mod evident o merita poetul am amânat-o pe mai târziu : noua viață abia începea ! Eram atunci totalmente captat de alte două efecte ale „dezghețului”, care mă umpleau de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
inexplicabil (ca într-un lapsus intermitent) ori (se) suspendă agățate de cele mai neașteptate părți de propoziție sau de cuvânt”, ele sunt definitive, irevocabile, stăpânitoare. Nici un cuvânt nu mai poate fi dislocat, nici o repetiție, nici un clișeu verbal nu e fără rost ori de prisos : „am prevăzut totul până în cele mai mici amănunte ”. Îmi amintesc cum, mergând pe Calea Victoriei, el recitându-mi poezia aceasta, ne pregăteam să traversăm, dar semaforul tocmai trecuse pe roșu în momentul rostirii versului următor : „și piciorul retrage
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]