19,447 matches
-
generații”, dar care astfel făceau și jocul puterii. Iată, nu se pot înșela atâta vreme doi factori ce determină valoarea, la urma-urmei, în afara timpului: critica de prestigiu, așa-zisul „succes de stimă”, și publicul, cel „real”, informat și înzestrat cu simț critic, capabil de a discerne între valoare și impostură. Publicul care ne-a susținut în diferite și fantastic de variate forme, uneori, deoarece și noi îl „susțineam”, nu numai în nevoia, în foamea de artă adevărată pe care, mai ales
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
făcându-mi o vină personală, doar a mea! Am amintit mai sus de „nuanța paranoică” a căutărilor mele, a acelui „labirint” al perioadei ce precedă afirmarea reală și publică, deoarece, din fericire, în acei ani tulburi, nu eram lipsit de simț critic, unul dintre instrumentele de bază ale creației, facultate a artiștilor adevărați de a se „urmări” și „supraveghea” până la sfârșit - instrument care, din păcate sau ca o fatalitate a noastră, a oamenilor „de talent” români, la mulți creatori se stinge
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
care, din păcate sau ca o fatalitate a noastră, a oamenilor „de talent” români, la mulți creatori se stinge sau se diminuează sensibil o dată cu „omologarea” de către societate a producției lor, o dată cu ceea ce se cheamă succes sau glorie! Și acest ascuțit simț critic îmi șoptea mereu - uneori chiar striga la mine, iritat! - că aspirațiile mele, în artă, nu se potrivesc în nici un fel cu extrem de modestele mele scrieri; ele însele șovăitoare ca gen atunci, ba proze scurte, ba piese de teatru, din
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
căci, în acest lăstăriș arzător, urzicător și înțepător, a merge cu picioarele goale, îmbrăcat într-o zeghe din păr de cămilă și a-ți căuta în această pietrărie hrana compusă din lăcuste și miere de albine sălbatice țin de un simț al organizării cu totul remarcabil pentru un ascet. N-aș fi înțeles niciodată latura de yoghin descurcăreț a Înaintemergătorului, despre care nu putem spera decât că avea pielea tăbăcită, insensibilă la înțepături, a unui șaman siberian, dacă n-aș fi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ne-o recomandă și papa Benedict al XVI-lea, pentru că "numai pornind de la cruce ni se revelează întreaga semnificație a botezului lui Iisus"? Să omagiem perspicacitatea: metaistoria e mai fecundă decât istoria însăși, un material moale și proteiform oferit artiștilor simțului, așa cum e argila sau ceara pentru sculptori. Orașul creștin din secolul al XXI-lea seamănă cu o secțiune arhitecturală în expoziția universală din 1900: o amestecătură de pastișe și de adăugituri care a văzut crescând pe coastele Sionului turnuri, campanile
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ordin. Iar la porți, gloata orientală, exact ca la Istanbul sau în oricare altă aglomerare semiasiatică. Și în toată această mulțime, foarte vizibili la Ierusalim, evrei ultrareligioși (ortodocși purtând pălării și caftane) care fac imposibilă viața oricărei persoane de bun simț." De aceea Hannah Arendt se grăbește să se îndepărteze de centru, mutându-se la alt hotel, ca să scape de miasme. Unde am citit oare că Theodor Herzl a încercat aceeași greață în momentul debarcării la Jaffa? Fobia inveterată de microbi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
comunitatea sa, dar e mereu acolo, surâzător și ușor disprețuitor față de zeloții momentului. "Degetele de la o mână sunt toate diferite unul de celălalt", îmi spune el cu tâlc. Și cu un ton care-mi amintește de "forța liniștită". Dexteritatea dialectică, simțul nuanței, gustul disidenței, cultivate de credincioșii aflați mereu în căutarea sensului ascuns, se pot întoarce oricând împotriva monolitismului comunitar. Adepți ai ijtihad-ului, interpretarea personală a lucrurilor ce țin de credință, ei nu se lasă prea lesne descumpăniți de putere, și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
lumii arabe nu m-a mai părăsit. Bisturiul tău, jovial ca și tine, operează pe o zonă întinsă Egipt, Sudan, Maghreb, Irak, Siria, Emiratele Arabe Unite, ca să nu mai vorbim de Libanul tău natal. Pune acest post-scriptum pe seama remușcărilor sau a unui simț întârziat al replicii. Să zicem că el se adresează soției tale, fiicelor tale, celor ca tine pe care-i întâlnesc de luni de zile și care m-au făcut să simt, să simțim, cât sunt (suntem) de distrat (distrați). "Arabii
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
regulament. Și era spre seară. "Judecătorul judecătorilor", muftiul cu pricina, tocmai acceptase să-mi prezinte el însuși moscheea. Protestele lui au rămas fără niciun efect. Umilirea lui m-a umilit. Obișnuiește-te și cu așa ceva, mi-am zis; uneori, păstrarea simțului umorului e cea mai bună soluție, atât pentru tine, cât și pentru celălalt: când îl vei vedea pe sergentul din fruntea unei forțe de apărare islamice venite pentru recuperarea patrimoniului, interzicându-i arhiepiscopului de Sevilla accesul la Giralda, ai să
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
aceeași persoană. Interesant. Posibilități de coabitare? Paris cel micuț observă că în Liban există sate mixte de creștini și de musulmani, dar că nu există și din acelea în care să conviețuiască alături sunniți și șiiți sau sunniți și druzi. Simțul absolutului, fără îndoială. Evreii și musulmanii au în comun, în Liban ca și în Israel, faptul că fug de mixitate și că interzic căsătoria civilă (pe care creștinii, care n-o îndrăgesc prea mult, o tolerează totuși). Mai curând segregație
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pledăm vinovați. Dacă impregnarea religioasă ne-a civilizat atât de prost, asta înseamnă fără doar și poate că civilizația nu e ce credem noi. Să nu ne facem nostra culpa pe pieptul Creatorului, ci mai curând să-i mulțumim pentru simțul său practic și pentru premonițiile sale. Ceea ce a făcut Dumnezeu-Tatăl, pe scară mare, pentru a crea universul în șase zile, este ceea ce face și fiul lui iubit, la propria-i scară, pentru făurirea propriei persoane și a caracterului său distinct
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
decurgătoare din el, arătând că forma matematică nu e bună în filosofie decât a clădi palate pe nisip; închide cele două căi bătute de filosofie până la el: a ideilor a priori, înăscute, și a ideilor a posteriori sau dobândite prin simțuri, probând că sunt o mulțime de lucruri pe care ni le dăm drept cunoscute și pe care, în realitate, nu le cunoaștem, deosebind aparițiunea lucrurilor, numenele, de însăși lucrurile, fenomenele; și arătând că cele dintăi, în care intră și Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Leibnitz. După această teorie, ideile există a priori, se nasc cu noi, dormitează în spiritul nostru, iar impresiunile din afară le deșteaptă. Materialiștii, dinpotrivă, se sprijină pe o teorie cu totul contrarie: după ei, ideile provin din impresiunile primite de simțuri. Înaintea impresiilor primite de simțuri, spiritul e absolut fără idei. Partisanii acestei teorii: Aristot, Epicur, Lucrețiu, scolasticii, Bacon, d'Holbach, Locke, Condillac și filosofii francezi din secolul XVIII consideră ca o axiomă maxima Nihil est in intelectu, quod primo fuerint
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
există a priori, se nasc cu noi, dormitează în spiritul nostru, iar impresiunile din afară le deșteaptă. Materialiștii, dinpotrivă, se sprijină pe o teorie cu totul contrarie: după ei, ideile provin din impresiunile primite de simțuri. Înaintea impresiilor primite de simțuri, spiritul e absolut fără idei. Partisanii acestei teorii: Aristot, Epicur, Lucrețiu, scolasticii, Bacon, d'Holbach, Locke, Condillac și filosofii francezi din secolul XVIII consideră ca o axiomă maxima Nihil est in intelectu, quod primo fuerint in sensibus. Kant nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
maxima Nihil est in intelectu, quod primo fuerint in sensibus. Kant nu se împacă cu niciuna din cele două teorii. În Critica rațiunii pure (1781) el distinge concepții și percepții. Percepțiile sunt idei simple, imediate, transmise de obiectele exterioare, prin simțuri. Concepțiile provin din combinarea percepțiilor, prin ajutorul simțului interior înțelegerea. Distinge 25 de categorii de idei proprii înțelegerii, inerente naturii însăși; ele nu sunt produse de impresiile din afară, ci sunt primordiale, constitutive din esența înțelegerii. Prin ele, omul concepe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
in sensibus. Kant nu se împacă cu niciuna din cele două teorii. În Critica rațiunii pure (1781) el distinge concepții și percepții. Percepțiile sunt idei simple, imediate, transmise de obiectele exterioare, prin simțuri. Concepțiile provin din combinarea percepțiilor, prin ajutorul simțului interior înțelegerea. Distinge 25 de categorii de idei proprii înțelegerii, inerente naturii însăși; ele nu sunt produse de impresiile din afară, ci sunt primordiale, constitutive din esența înțelegerii. Prin ele, omul concepe, judecă, deliberează. Le clergé, sans aucun doute, est
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
conștiința cetățenească așa de scăzută, în care demagogia face atâta rău. Prostia și-a dat mâna cu inconștiența ca să slujească fie neisprăviți, fie vicleni. Mâhnirea sporește când văd, într-un stat nou cum e cel ceh, atâta ordine, energie și simț practic. Situația Cehoslovaciei e cu mult mai grea, fie din pricina Germaniei, fie din pricini lăuntrice. (Slovacii și minoritățile dau raporturilor de aici mai multă asprime decât stările similare de la noi); totuși observ la ei o putere care va trece desigur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nu poate să gireze bine afaceri ca cele ale gazetei. După ce a scăpat de unele lucruri ce i se imputau în tinereță, ar fi trebuit să se reculeagă și să ducă o viață mai ridicată. Pare, însă, că nu are simțul moral necesar; că e otrăvit; de aceea nu adâncește nici ce scrie etc. Felul cum s-a comportat cu soția sa a doua Cosmuță e caracteristic. A luat-o copilă, s-a dus cu ea la Paris, a dus-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
citeau cu luare-aminte, aceste fișe cu explicațiile lor nu le stârneau nici cea mai neînsemnată mirare, ceeace dovedește că atâtea și atâtea greșeli de limbă, ortografie, punctuație, care umplu ordonanțele, publicațiile, afișele, firmele, plus gazetele și revistele nu prea jignesc simțul gramatical și lingvistic al oamenilor noștri mijlocii. Făcând observațiile de rigoare unuia dintre vecinii mei membru activ al Academiei (la secția științifică, e adevărat), domnia sa a citit cu atenție textul, a trecut peste "fișe personală", și nu s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a învățat numai limba mamei; a plecat la 1940 la Kilia; a urmat școala rusească după ce urmase câteva clase la școala românească, și a rămas în Republica Socialistă. Se ocupă de problema Alecu Russo. E un băiat cultivat, de bun simț, care se simte moldovean după mamă și care luptă contra celor ce vor să facă silnic și absurd din limba moldovenilor o limbă deosebită de a românilor. 22 mai. Plecăm pe neașteptate din Moscova, la ora 8.15 dimineața, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
s-o ducă față de boieri. Un spirit vindicativ n-ar fi făcut altceva decât să îndârjească opoziția boierească. Începutul domniei lui Ștefan reprezintă prologul promițător al unei cârmuiri pline de glorie. Ștefan dă dovadă de energie, de înțelepciune politică, de simț gospodăresc. Dacă ar fi fost sub tutela unei boierimi anarhice și dispusă să trădeze interesele țării și ale domniei, atunci cu greu ne putem explica îndrăzneala cu care Ștefan atacă Polonia. Un asemenea act presupune că înlăuntrul țării Ștefan era
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
prea strălucite față de Republica Creștină. „Lucrarea sa asupra necredincioșilor turci, vrăjmași comuni, săvârșită până acum cu înțelepciune și bărbăție au adus atâta strălucire numelui tău, că ești în gura tuturor și ești lăudat cu deosebire de toți în unire de simțuri”. Ajunși la Veneția, solii domnului i-au îndemnat pe venețieni să-l facă pe papă să înțeleagă faptul că Ștefan „nu este întru nimic supus regelui Ungariei, ci domn al țării și al neamului său”. Venețienii au făcut demersuri în
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
-i oblăduire familia ctitorului, tronul și pământul Moldovei. Ele [bisericile] sunt totodată și chezășia alianței dintre domnul țării și Tatăl Ceresc.” Iar dacă el însuși nu a fost un artist, adaogă Paul Henry, “nimic nu ne obligă să îi contestăm simțul artistic”. Datorită puternicului său îndemn a dat “avântul necesar arhitecturii naționale care se dezvoltă, se amplifică și crează o formulă originală și în câțiva ani numai, dă la iveală capodopere.” Sculptura. Din a doua jumătate a secolului al XV-lea
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
mitice și care este înțelesul adânc al cuvintelor, întocmai precum neofiților din ritualurile civilizațiilor primitive li se revelează dintr-odată instrumentele terifiante. Efectul de surpriză este indus prin interjecția cu valoare predicativă și sporește, datorită conjuncției numai, până la senzația că simțul văzului nu face față rapidității. Apropierea zmeului în câmpul vizual este reprezentată aproape cinematografic, gradarea fiind construită atât prin intermediul gerunziului, cât și prin locuțiuni adverbiale. Comparația cu norul, atât de frecventă în textele colindelor, va fi ulterior descifrată prin descrierea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
un basm din Fundu Moldovei, Suceava, unde poartă marca existenței în contemporaneitate a povestitorului: „Cîn s-o uitat afară, o văzut un oraș care/ pe sfîntu soare t’e put’și uita,/ dară pe orașu cela ba!”. Aceeași copleșire a simțurilor omenești diminuează luminozitatea solară în alt basm: „dădură de niște case, de la soare a fost putând ține rumânul ochii deschiși, dară la ele nu i-a putut deloc” (ChirculeștiGiurgiu). Suprapunerea ordinii lumești peste arhetipul tărâmului soarelui creează sentimentul familiarului și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]