18,686 matches
-
e așa! T., acum, e plînsă. A murit bunicul ei. În familia ei, de cînd e ea e lumea asta, n-a murit nimeni. Azi n-am văzut-o. Nici mîine nu va veni la școală. Poate-mi va spune tăcînd că pămîntul nu e bun și frumos întotdeauna. Eu, îmi amintesc, m-am despărțit de biserică (o biserică) în ziua în care niște oameni l-au acoperit pe tata cu pămînt. Atunci mi s-a părut totul nedrept: fiindcă îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
le asculte !” Ca să aibă „distracție de ziua lui”, Mihai și-a invitat câțiva prieteni după masă „pentru o mică țopăială”. S-a dus și Carol al II-lea, o clipă, să-i vadă. A constatat că, la apariția lui, „toți tac și parcă prezența mea îi jenează”, ceea ce l-a întristat, gândindu-se că asemenea întruniri nu mai sunt pentru el. Seara, au văzut un film românesc, O poveste tristă, apreciat de Carol al II-lea ca o „încercare onorabilă”. Odată cu
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
discuție aprinsă. Regele Carol fuma nervos țigară după țigară... Conversația trecea de la momente de dispută la scurte perioade de tăcere. Mihai nu înțelegea mare lucru din ceea ce se spunea și ori de câte ori cerea explicații, răspunsurile primite erau improvizate. Așa că se așeză tăcut pe canapea, urmărind ore în șir conversația și intervenind rareori. Imediat după ora patru (își amintește Mihai, dar Carol scrie că după cină, deci nu după ora 16, ci după ora 18) primul aghiotant al generalului (col. Elefterescu) aduse regelui
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
de frumos, încât nu mă înduram, să nu-mi bag mâinile în tavă, să scot măcar unul. Așa s-a întâmplat o dată, țin bine minte, că, m-am fript la degete și la limbă. N-am spus însă nimic. Am tăcut chitic, ca un pește. Erau prea gustoși strițelii mei! Când mama a scos celelalte tăvi, tocmai tata a venit de la primărie. Mirosul copturii l-a luat și pe el de nas. I-am arătat "opera" mea și dânsul s-a
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
suntem cei puternici și nobili? Pe noi se sprijină prinții și stăpânirile. Sabia noastră Îi aduce pe tron și Îi ajută să rămână acolo. Sabia noastră le sare În ajutor atunci când au nevoie, și nu secerile și ghioagele acestor nenorociți! — Taci, mi se pare că iar am auzit pași! Amândoi traseră cu urechea, În Întuneric, ținându-și răsu flarea. Însă nu se auzi nimic. — De ce n-am sărit eu oare astăzi pe estradă? continuă cealaltă voce. Erau amândoi acolo! Cu o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Zürich. — Monseniore, se Întoarse el către Bertold, sunteți doar vog tul orașului nostru, ceea ce ne umple de mândrie. Vă vom ajuta din toate puterile și știți că nu e puțin lucru... Am făcut bine că am refuzat creditele venețienilor? Bertold tăcu câteva clipe, În timp ce fratele său Îl ur mărea Încordat. — Da, Bodo, eu Însumi n-aș fi procedat altfel. Venețienii sunt ca diavolul. Nu-ți dau nimic fără să ți ceară ceva În schimb. Aș fi vrut Însă și altceva. Nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
am stat, o zi, două... Mai mult am zăcut leșinat de groază și de slăbiciune. N-am avut apă să-mi ud buzele... mai târziu am ieșit. Apucasem să văd cum au ars copiii, cum... Bătrânul Își mușcă buzele și tăcu. — Ce-ai mai văzut? Întrebă Simeon. Ce-ai mai văzut? Povestește tot... Dar cantorul nu mai deschisese gura. Rămăsese așa, În cremenit, cu ochii larg deschiși, ca și cum priveliștile de groază Îl urmăreau și În moarte. Simeon căută o lopată. Cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fi o soluție... — Să se căsătorească? Ce prostie mai e și asta, părinte? Să moară, asta trebuie! Ce-ar fi să-i facă bandiții de petrecanie În pădure? S-o necinstească și s-o omoare! Câte femei au murit astfel! — Taci, cavalere! Nu vreau să mai aud asemenea blestemății! Să moară, da, e o necesitate politică, dar nu vreau să-și piardă și sufletul odată cu viața! Nu uita, sunt față bisericească, nu pot accepta asemenea ticăloșie. și nu uita, nici Împăratul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aș Îndrăzni să-i spun ce prostii Îți trec prin cap! Fiindcă a poftit să-i aduc la cunoștință tot ce e În legă tură cu Adelheid, tot ce face, cum se poartă, ce cred ceilalți, mă rog, tot. Hildebrand tăcu furios, scărmănându-și bărbia cu degetele, ceea ce era semn de mare nemulțumire. Ce scorpie putea fi muierea asta! Rishawa se liniștise ca prin farmec, ascultând cu atenție cuvintele soțului. Ca de obicei Îl făcuse să spună mai mult decât trebuia
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nu știm cine e și nici n-avem a vorbi despre ea... Uiți totul, cine e, cum, cine, când a adus-o. Ai văzut c-au fost numai doi oameni de Încredere aleși pe sprânceană, care știu că trebuie să tacă și-s devotați ducelui până În pânzele albe. Dacă răsuflă ceva Înseamnă că tu ți-ai ascuțit dinții pe unde nu e bine să ți-i ascuți. și n-aș vrea să te văd surghiunită la vreo mânăstire, numai cu pâine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să plângi mai târziu... — Bine, dar până la urmă tot o să se afle. Doar stăpânul nu poate lăsa copila aici pentru totdeauna. Toate se află pe lumea asta. și ce va fi atunci? — Atunci vom vedea ce va fi! Dacă nu taci acum, mă duc să dorm În altă chilie. și nu doar În noaptea asta! Rishawa pricepu și tăcu. Bănuielile ei nu se Îndreptaseră nicidecum asupra bărbatului ei. Îl cunoștea prea bine. Dar voise o confirmare din gura lui și acum
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aici pentru totdeauna. Toate se află pe lumea asta. și ce va fi atunci? — Atunci vom vedea ce va fi! Dacă nu taci acum, mă duc să dorm În altă chilie. și nu doar În noaptea asta! Rishawa pricepu și tăcu. Bănuielile ei nu se Îndreptaseră nicidecum asupra bărbatului ei. Îl cunoștea prea bine. Dar voise o confirmare din gura lui și acum o avea. Tăcerea lor nu era numai necesară, dar ci și nespus de prețioasă dacă voia să rămână
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe soțul ei. — N-ai să mă faci să cred, părinte, că o privește cu bunăvoință pe biata copilă. știm amândoi, nimeni nu poate trece peste umbra lui, doamna ducesă cu atât mai puțin, mai ales când e vorba de... — Taci, domnule Hildebrand. știi că-ți sunt prieten vechi. Ești un bărbat cinstit cum puțini sunt, dar, dacă-ai veni mai des pe la Curte, nu ți-ai da drumul la gură cu atâta ușurință. Aici nu e ca la domnia ta la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se auziră din ce În ce mai aproape. Curând, după cotitură apărură două mogâldețe călărind pe asini scunzi. Ca și cum ar fi vrut să-i asigure pe ucigași că nu sunt cei așteptați, unul din ei Începu să cânte cu voce tremurată un Kyrie, Eleison. — Taci, Îi porunci celălalt. După vocea subțiratică și răgușită părea bătrân. Taci, frate, nu mai cânta noap tea În pădure. Vrei să stârnești duhurile necurate? Mai bine spune În gând un Ave Maria și nu te uita nici În dreapta, nici În stânga
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe asini scunzi. Ca și cum ar fi vrut să-i asigure pe ucigași că nu sunt cei așteptați, unul din ei Începu să cânte cu voce tremurată un Kyrie, Eleison. — Taci, Îi porunci celălalt. După vocea subțiratică și răgușită părea bătrân. Taci, frate, nu mai cânta noap tea În pădure. Vrei să stârnești duhurile necurate? Mai bine spune În gând un Ave Maria și nu te uita nici În dreapta, nici În stânga. Asta-i o oră primejdioasă. — Mai Întâi, părinte, nu-i miezul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Duhurile necurate nu mai au nici o putere și noi suntem aproape acasă. Ajun gem imediat și bem o cană de lapte cald. Nimic nu-i mai bun decât laptele cald când ești nedormit decât, poate, o cană de vin rece. — Taci, blestematule, numai la lăcomia pântecelui Îți stă gândul, În loc să-ți ostenești trupul cu nevoințe ascetice și să te Îngrijești de mântuirea sufletului. În loc să te rogi umilit și În tăcere, răcnești cât te ține gura și poftești desfătări care te vor
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dintre monahii cei tineri se amestecă respectuos În vorbă: — Preacuvioase părinte, dacă omul ar fi vinovat, nu s-ar mai fi chinuit atât să se târască până aici ca să caute aju tor. Ați văzut cum arăta. Mâinile lui... rănile groaznice... — Taci, Heribert, știu eu ce-am de făcut, spuse starețul cu asprime. Apoi se Întoarse către rănit: — Fii sigur că vom cerceta. Deocamdată rămâi aici să te pui pe picioare. și gândește-te Între timp că tot vom afla adevărul. Mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Tânărul Încercă să-și miște buzele și clipi cu mare greutate: — Da, el e! Atunci starețul se Întoarse spre cioplitor: — Omule, să nu te temi. știm acum că n-ai mințit. Spu ne-ne tot ce s-a-ntâmplat. Simeon tăcu. Călugărul care ședea pe jilț spuse și el: — Ești Între prieteni. Nu știm ce te-a-ndemnat să-l ajuți pe domnul Bodo, dar ți-ai câștigat dreptul la răsplata și recunoștința noastră. Vorbește. Simeon se simți mai liniștit: — N-am avut
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Adelheid Își Înfrână calul, Împietrită. Călugărul cel rotofei continua să se vaite, se zvârcolea În toate felurile și făcea o sumedenie de plecăciuni, neuitând să tragă cu coada ochiului ca să vadă ce se Întâmplă. Bertha, care până atunci urmărise scena tăcând, neîndrăz nind să ia parte la discuție, se apropie cu respect și Întrebă cu voce stinsă. — Ce spui, bunule părinte? Domnul Bodo, rănit? Spune repede tot ce știi! — O, nobilă doamnă, Îmi faceți prea multă cinste! Eu sunt doar un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de pe Schlossberg nimeni nu s-ar fi tulburat peste măsură de moartea sa, În afara lui Conrad, care ținea cu adevărat la prietenul lui. Nimeni, În afara acestuia, nu cunoștea dragostea ce se Înfiripase Între cei doi tineri. Însă tână rul prinț tăcea ca un mormânt. El observase de la Început cât de puternic erau atrași unul de altul, chiar din clipa În care Adelheid sosise la castel. Dar Își dădea seama că o legătură adevărată Între ei nu ar fi fost agreată la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cât era de ner vos și nerăbdător. Dar prizoniera era prea slăbită ca să-i ob serve nesiguranța. Cavalerul făcu câțiva pași prin odaie și se opri, Înclinându-se ușor, cu aceeași politețe Întunecată cu care primea poruncile la Curte. Adelheid tăcea. Era prea surprinsă ca să poată scoate vreun cuvânt. Cele câteva clipe de liniște o ajutară să se reculeagă și să-și recapete, cel puțin În aparență, sângele rece, În timp ce ministerialul era din ce În ce mai descumpănit. În sfârșit, spuse: — Ce situație neplăcută, nobilă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și toată nobilimea Îți va admira virtutea! — Da, dacă mă gândesc bine, ar exista o soluție, con tinuă Eglord, o soluție perfectă, care mi-ar Îngădui să vă apăr, fără ca aceasta să dea naștere la vorbe necugetate, domniță Adelheid. Ministerialul tăcu, privind cercetător obrazul palid și ochii cărora Încordarea le Întuneca strălucirea. — ...O soluție care mi-ar da dreptul să te protejez. Căsătorește-te cu mine, frumoasă domniță! Crede mă, nimeni și nimic pe lumea asta nu m-ar putea atunci
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ce o despărțea de prăpastia de afară. Nu-i trebuise mult timp să se hotărască: În clipa În care simți sub degete rama de lemn, se opri și urcă de-a ndăratelea treapta Îngustă de sub fereastră. Atunci se opri și tăcu. Eglord, care ascultase cuvintele ei disprețuitoare cu o furie crescândă, spuse cu un rânjet disprețuitor, nepricepând intenția fetei: — Într adevăr, frumoasă domniță, nu Înțelegi situația În care te afli. Ți-am propus cea mai bună și mai onorabilă rezolvare, trecând
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu piei de urs, Înșfăcă un urcior uriaș cu vin, și-l dădu peste cap. Era negru de furie și-l privea cu ochi plini de ură pe Adalbrecht. Mai bun cunoscător de oameni, Otto Începu cu o voce seacă: — Taci, Adalbrecht! Îl cunoștea prea bine pe ministerial ca să nu știe cât de repede Își pierdea acesta cumpătul când era ațâțat... Doar sunteți prieteni, nu? Era de așteptat ca o treabă atât de delicată să se facă treptat. Eglord, ți am
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai poate să nădăjduiască milă, fiind copila lui, dar Bodo... Iertați-mă că Îndrăznesc să vorbesc astfel. O cinstesc ne spus pe prințesă, e o domniță nobilă și frumoasă ca un În ger... Bogatul negustor avea lacrimi În ochi și tăcu de tea mă să nu izbucnească În plâns. — Nu de la rănile acestea i se trage primejdia, vorbi cu ton mult mai blând ciudatul călugăr. Sunt răni sufletești care dor mult mai tare...Cu voia Domnului, fiul dumitale se va tămădui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]