168,335 matches
-
e îndeajuns de puternică pentru a estompa diferența și alteritatea existente în sânul ei. Desigur, altul e identic cu mine prin calitatea sa de om și prin setul de determinații pe care îl are, identic cu al meu: și el vorbește o limbă, și el are un sex, și el are o religie, și el s-a născut undeva. Dar el vorbește altă limbă (poloneza, și nu suedeza), are alt sex (e femeie, și nu bărbat), are altă religie (e islamic
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
calitatea sa de om și prin setul de determinații pe care îl are, identic cu al meu: și el vorbește o limbă, și el are un sex, și el are o religie, și el s-a născut undeva. Dar el vorbește altă limbă (poloneza, și nu suedeza), are alt sex (e femeie, și nu bărbat), are altă religie (e islamic, și nu creștin), s-a născut în altă țară. Altul este, desigur, altul identic, dar în același timp identicul acesta este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
am ales este mai bun decât ceea ce se alesese pentru mine. De aceea voi fi habotnic cu noii zei la care eu am ales să mă închin și voi folosi cu sporită îngrijire limba în care eu am ales să vorbesc și să scriu. Fanatismul recentrării vine să înăbușe în mine orice urmă de regret sau de îndoială cu privire la incizia pe care am făcut-o în perimetrul fondului intim-străin. Despre hotar și hotărâre Ceva este în măsura în care are hotare. Actul hotărârii este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
stabil nu există, o lume nicicum închegată, fără să fie o lume a neființei, nu este încă una a ființei. Apariția hotarului într-o astfel de lume echivalează cu actul de naștere al ființei. Abia odată cu apariția lui se poate vorbi de cele ce sunt: de ape, pământuri, ceruri, planete, de plante, animale și oameni - de „lucruri“. Un lucru este, în mod absolut, câtă vreme persistă în hotarul lui, și el încetează să fie odată cu destrămarea acestuia. Un lucru este prin
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
hotărî în privința ta (= a te hotărî); 2) a hotărî în privința unui lucru; 3) a hotărî în privința cuiva; 4) a hotărî în privința multora. În măsura în care, în toate aceste cazuri, hotărârea implică crearea permanentă a hotarului, modularea lui la nivelul libertății, se poate vorbi, acum pentru prima oară, de o plasticitate a hotarului. Ne modelăm pe noi și ceea ce este diferit de noi, luăm și dăm forme prin lumea nesfârșită de proiecte din care se alcătuiește viața noastră. Cu fiecare proiect și cu fiecare
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
parcursul unei vieți. Tocmai pentru că identitatea ființei umane (de-finiția ei) nu poate fi obținută prin sistemul de limite constitutiv, limita interioară nu e decât o premisă a existenței, este ceea ce a făcut natura din om. Însă pentru a putea vorbi despre viața și, mai ales, despre destinul cuiva, trebuie să vezi ce a făcut el din natura sa, cum a prelucrat-o el în chip liber și conștient. Dacă orice definiție este ansamblul limitelor (finis - „limită“) ce conferă o identitate
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
distanța care desparte limita de depășit de limita de atins tinde să devină nesemnificativă. * Când acest lucru se petrece, când limita de atins se confundă cu limita interioară (nemaiexistând astfel nici o limită de depășit), atunci în loc de destin trebuie să se vorbească despre menire. În menire, distincția dintre natură și libertate se șterge, pentru că țelul atins își are originea într-o natură pe care individul o resimte ca propria lui libertate. Menirea este realizarea unei teleologii superioare prin intermediul unei vieți. Neliniștii destinului
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ascunse. Întrucât orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert decât în cazul marilor categorii supra-individuale (specie, sex etc.), deci atunci când scopul extra-uman devine vizibil prin regularitatea reiterării lui. Însă pentru că viața individuală este irepetabilă și pentru că ea nu poate primi certitudinea verificabilă a unui sens, menirea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
vremea devine al tău. Majoritatea oamenilor încremenesc în proiecte prefabricate care ajung să fie ale lor în măsura în care ei ajung slujitorii fideli ai acestora. Și de vreme ce majoritatea oamenilor trăiesc în categoriile indistincte ale speciei, prostia ca încremenire în proiect este, statistic vorbind, extrem de răspândită. Cu cât o societate oferă mai puține alternative, cu cât proiectele indivizilor decurg din cele câteva proiecte și norme oficial recunoscute, cu cât o societate lasă mai puțin loc pentru cultura îndoielii și pentru învățul dezvățului, cu atât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
stăpânit sau poate, renunțând la acesta, să se întoarcă la sine. În schimb, atunci când, hotărând în privința a ceva, eu hotărăsc implicit în privința mea, puterea mea nu poate să se manifeste decât ca ocrotire. Puternic în mod absolut nu este, omenește vorbind, nimeni. Tot ce am numit intră în raza proiectului meu; eu sunt acest proiect și realizarea lui depinde de existența lucrului numit. De aceea ocrotirea face parte din esența puterii omenești; ea nu este doar o formă de tandrețe, ci
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
puterii, ci, dimpotrivă, ea va încerca să imite toate secvențele puterii autentice ca devenire în spațiul libertății. Constrângerea se învăluie în atributele autorității și ale recunoașterii ei, și cu cât prestigiul agentului puterii pervertite este mai scăzut, cu atât el vorbește și cere să i se vorbească mai mult despre prestigiul și excelența sa. Cu cât este mai slabă recunoașterea autorității, cu atât mai multe trebuie să devină dovezile de adeziune la puterea pervertită. Și cu cât este mai mică dependența în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să imite toate secvențele puterii autentice ca devenire în spațiul libertății. Constrângerea se învăluie în atributele autorității și ale recunoașterii ei, și cu cât prestigiul agentului puterii pervertite este mai scăzut, cu atât el vorbește și cere să i se vorbească mai mult despre prestigiul și excelența sa. Cu cât este mai slabă recunoașterea autorității, cu atât mai multe trebuie să devină dovezile de adeziune la puterea pervertită. Și cu cât este mai mică dependența în spațiul libertății, cu atât mai mult
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Cu cât este mai slabă recunoașterea autorității, cu atât mai multe trebuie să devină dovezile de adeziune la puterea pervertită. Și cu cât este mai mică dependența în spațiul libertății, cu atât mai mult, în spațiul puterii pervertite, se va vorbi despre devotament și iubire. În sfârșit, agentul puterii pervertite trebuie să imite până și propria lui dispariție, anunțând periodic că renunță la putere și revenind de fiecare dată asupra acestei renunțări. În fastul confirmărilor și reinstituirilor periodice, el imită moartea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
periodice, el imită moartea care se produce în vederea resurecțiunii, și astfel propria sa eternizare. La rândul lui, cel mereu supus, de vreme ce spațiul căutării a dispărut, va susține că a găsit deja ceea ce de mult a încetat să caute. El va vorbi mereu despre prezența unui lucru a cărui absență i-a devenit de mult familiară. Pentru a umple vidul unei inițieri care nu a mai avut loc, puterea pervertită nu face astfel decât să spună ceea ce de fapt ar trebui să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
vidul unei inițieri care nu a mai avut loc, puterea pervertită nu face astfel decât să spună ceea ce de fapt ar trebui să facă. Întrucât nu sunt capabili de eliberare și de educarea libertății, agentul și pacientul puterii pervertite vor vorbi despre eliberare și libertate. Pe măsură ce scenariul inițierii dispare, ei vor mima verbal etapele inițierii în libertate. Prin blocarea mecanismului puterii și prin pervertirea ei apare în lume răul. Răul este devenirea ratată în spațiul libertății, căderea din relația de comandă-supunere
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
împlinirea sau ratarea, ci mântuirea sau damnarea mea, cel care pune întrebarea și mă judecă se pierde într-o indeterminare supremă. Cu cât sunt mai mari miza, răspunderea și vina, cu atât instanța interogativă îmi este mai neclară. La drept vorbind, eu nu mi-l pot reprezenta nicicum pe cel care mă întreabă, așa cum nu-mi pot reprezenta circumstanțele interogării și așa cum criteriile de judecare îmi rămân neștiute. Pedeapsa, oricât de strivitoare ar fi, nu poate, la rândul ei, nici măcar să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fi experimentate direct, ele erau „cunoscute“ prin delegație: parcurgerea unor suprafețe de asemenea proporții nu stătea decât în putința zeilor. De aceea, în două din locurile unde apare în Iliada, cuvântul face parte din vocabularul zeilor. În primul caz, Zeus vorbește cu Hera: „... chiar de te-ai duce până la hotarele ultime ale pământului și mării (peirata gaies kai pontoio), unde sunt țintuiți pe veci Iapet și Cronos...“ Iapet și Cronos reprezintă personificarea unor borne care marchează limita ultimă a teritoriului oikoumene-i
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
deopotrivă, în ce măsură cuvântul peras se aplică primordial la o limită care nu poate fi experimentată nemijlocit și care, ca atare, nu poate fi decât presupusă și dedusă. În același sens, Parmenide<ref id=”1”>DK 28 B 10, 7.</ref> vorbește despre „limitele astrelor“ (perat’ astron) păzite de un cer „atotcuprinzător“ și constituindu-se el însuși ca „limită supremă“ a lumii. Însă „limita“ care strânge toate aceste elemente laolaltă, creând astfel un întreg armonic, un kosmos, deci un univers structurat și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
eline într-un text mai târziu, aparținând lui Epicur, în care limita este elementul fundamental al definiției cosmosului. Era desigur firesc ca în vocabularul filozofic peras să ajungă să desemneze limita corpurilor în general. Aristotel relatează că la pitagoricieni se vorbește despre „limitele corpului“ (ta tou somatos perata), alcătuite din suprafață, linie și punct, iar în Menon, figura (schema) este definită ca „limită a corpului solid“ (peras stereou) . La fel, când discută despre locul pe care îl ocupă un corp, Aristotel
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
el depăși interesul pe care îl suscită în mod obișnuit o simplă analiză semantică. În ce măsură semantismele radicalului *pertrezesc o rezonanță în idee, care nu a fost pusă până acum în valoare? Și în ce măsură acest lucru ne va da dreptul să vorbim despre o adevărată aură metafizică a complexului peratologic și, în cele din urmă, despre o peratologie? Limita, mai întâi. Eminența ei ontologică este atât de mare, încât putem spune că inexistența limitei exclude nu numai orice discurs ontologic, ci însăși
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este vorba deci de tristețea mărginirii, ci, dimpotrivă, de satisfacția unei împliniri. Dacă în orice sferă există o beție a limitei, atunci în ființa parmenidiană, această uriașă monadă cosmică, este vorba de însăși bucuria finitului celebrată la scară cosmică. Se vorbește îndeobște despre proasta întâlnire pe care grecii au avut-o cu infinitul. Acest lucru nu se referă, desigur, la faptul că ei nu ar fi avut capacitatea de a concepe posibilitatea infinitului, cât la atitudinea care rezultă dintr-o excelentă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de limită pe care omul o resimte în raport cu propria sa ființă nu apare nici în vocabularul tragicilor, nici în cel stoic (unde problematica gândirii ar fi înlesnit oricând o asemenea evoluție), totuși am văzut că în cadrul „complexului peratologic“ se poate vorbi despre o strădanie de atingere a limitei, și astfel despre o atragere a limitei în fața conștiinței. Cuplată cu actul voinței și al conștiinței, limita termină prin a ieși din inerția fizicalului, devenind un adevărat concept peratologic. Vorbind despre peratologie, noi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
peratologic“ se poate vorbi despre o strădanie de atingere a limitei, și astfel despre o atragere a limitei în fața conștiinței. Cuplată cu actul voinței și al conștiinței, limita termină prin a ieși din inerția fizicalului, devenind un adevărat concept peratologic. Vorbind despre peratologie, noi facem o sinteză pe care limba greacă nu a făcut-o nicăieri explicit, dar care își are acoperirea în sugestia metafizică pe care am putut-o desprinde din semnificațiile radicalului *per-. Peratologia ca fenomenologie a limitei și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
din muzeul Acropolei o înfățișează pe zeiță îndreptându-și privirea către un punct precis: Atena privește către o piatră de hotar, către o bornă. Privirea meditativă a Atenei, spune Heidegger, este îndreptată asupra limitei. Dar ce este limita? Heidegger a vorbit în mai multe rânduri despre această problemă, pornind de fiecare dată de la înțelesul termenului elin, peras. Prima și cea mai importantă interpretare a conceptului grec de limită Heidegger o face în faimoasa Einführung in die Metaphysik (Introducere în metafizică) din
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Herkunft..., p. 13. </ref> În toate aceste referiri la limită, pe care Heidegger le face de-a lungul a 30 de ani, ideea rămâne aceeași: limita nu este o realitate negativă; dimpotrivă, ea este pozitivul însuși, de vreme ce nu se poate vorbi de ființă decât în măsura în care există limită, pe când absența limitei, nelimitația, este indeterminarea însăși, echivalentul neființei. Limita nu este deci o limitație, ci deschidere către ființă, condiția prealabilă a participării la „a fi“. Pe scurt, a fi înseamnă a fi limitat
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]