168,335 matches
-
considerabilă pentru vremea aceea) la fondul pentru bolnavii de tuberculoză de la Spitalul Colțea din București. Vezi și vol. 289, Document 558, în care îi sînt aduse mulțumiri (în ungurește) dnei Catinca pentru că obținuse un post pentru o învățătoare unguroaică, deși vorbea foarte prost românește. Autoarea scrisorii i se adresează cu "Drága Katicám!" (Draga mea Cati!) 128 Șeicaru, op. cit., p. 109 129 Imprimeria ziarului "L'Indépendance Roumanie", La vie intellectuelle des roumains en 1899, București, 1899 130 O viață de om așa cum
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
românesc", 11 octombrie 1940 162 Lupta pentru limba românească, București, 1906 163 Articolul Boierimea franceză din România al lui Iorga din "Sămănătorul" scotea în evidență importanța limbii autohtone, faptul că pînă și copiii își bat joc de evrei pentru că nu vorbesc românește corect, adăugînd că boierimea vorbește o românească și mai ofensatoare, pentru că vorbesc între ei numai franțuzește. Românii se cramponează din răsputeri de limba lor. Iorga îi atrăgea atenția lui Mussolini că o serie de călători italieni remarcaseră încă din
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pentru limba românească, București, 1906 163 Articolul Boierimea franceză din România al lui Iorga din "Sămănătorul" scotea în evidență importanța limbii autohtone, faptul că pînă și copiii își bat joc de evrei pentru că nu vorbesc românește corect, adăugînd că boierimea vorbește o românească și mai ofensatoare, pentru că vorbesc între ei numai franțuzește. Românii se cramponează din răsputeri de limba lor. Iorga îi atrăgea atenția lui Mussolini că o serie de călători italieni remarcaseră încă din Evul Mediu tenacitatea cu care se
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Boierimea franceză din România al lui Iorga din "Sămănătorul" scotea în evidență importanța limbii autohtone, faptul că pînă și copiii își bat joc de evrei pentru că nu vorbesc românește corect, adăugînd că boierimea vorbește o românească și mai ofensatoare, pentru că vorbesc între ei numai franțuzește. Românii se cramponează din răsputeri de limba lor. Iorga îi atrăgea atenția lui Mussolini că o serie de călători italieni remarcaseră încă din Evul Mediu tenacitatea cu care se cramponau românii de limbă. Nicolae Iorga, Former
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
bucovinean Grigorowitz și sasul Auerbach, pe care-i numea cu dispreț "bădărani puturoși care au luat-o pe căi greșite" (adică nu cea a propriilor lor națiuni); și-a bătut joc de Gelehrter și Păcurariu afirmînd că "ei încearcă să vorbească românește". "Orice tînăr cinstit înțelege că se poate ajunge la o soluție constructivă numai dacă toate națiunile își vor purifica cu fermitate propriile sanctuare naturale". "Neamul românesc", 20 august 1906. Doi ani mai tîrziu, Iorga comenta participarea românească la întrunirea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Memorii, vol. V, p. 240 208 Op. cit., p. 255; vezi și O viață de om..., vol. III, p. 259; în sfîrșit, Supt trei regi, p. 416 209 Supt trei regi, p. 422 210 "Neamul românesc", 2 august 1928. Iorga le vorbea alor lui cu dispreț despre partizanii lui Maniu, numindu-i "o gloată josnică" alcătuită din "chelneri" și alți oameni de aceeași teapă 211 Supt trei regi, p. 418 212 "The Times", Londra, 12 noiembrie 1928 213 "Neamul românesc", 11 noiembrie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
regimul nazist", el nu era o persoană care merita să fie ofensată. Auswartiges Amt, Politiches Archiv, Bukarest Botschaft, 1934-1936 121 "Neamul românesc", 14 aprilie 1939 122 "Neamul românesc", 27 martie 1936, 26 aprilie 1933 și 22 iunie 1934 123 Iorga vorbea despre "modestia" și "lupta împotriva corupției a lui Mussolini". "Neamul românesc", 3 noiembrie 1936. Ambasadorul italian scria rapoarte de la Moscova, dar Mussolini nu și-a aruncat privirile asupra lor timp de trei ani. Își găsea însă zilnic timp să se
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mult, ca foști inamici și pentru că guvernul italian nu avea un plan concret de repatriere a propriilor cetățeni. Dar s-au Întors toți Înainte de 1947. În Est Însă, existau două complicații majore. Unele persoane strămutate din estul Europei erau, tehnic vorbind, apatride: nu aveau o țară unde să se Înapoieze. Iar multe dintre ele nu voiau să se Întoarcă. Lucru ce i-a surprins la Început pe administratorii occidentali. Conform acordului semnat În mai 1945 În Germania, la Halle, toți cetățenii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
continentul, inclusiv cu Otto Abetz, viitorul administrator nazist al Parisului ocupat. „Planificarea”, pe scurt, avea o istorie complicată. Mulți dintre adepții ei căpătaseră experiență ca funcționari și manageri În cadrul unui regim de ocupație - În Franța, Belgia, Cehoslovacia, ca să nu mai vorbim de Germania și Italia. Marea Britanie nu era ocupată, dar și acolo războiul aclimatizase noțiunea până atunci abstractă de planificare guvernamentală. Mai mult, războiul făcuse din guvernul britanic inima activității economice. Printr-o lege din mai 1940 privind guvernarea prin decret
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trăiau mai mult și mai sănătos, aveau haine și locuințe mai bune decât În orice alt moment din istorie. Mai presus de toate, aveau siguranța zilei de mâine. Nu Întâmplător, când sunt Întrebați ce cred despre serviciile lor publice, europenii vorbesc În primul rând despre un soi de plasă de siguranță pe care a furnizat-o statul postbelic prin asigurări și pensii. Chiar și În Elveția, o țară aflată sub standardul european de asistență socială, Legea Federală pentru Asigurarea Vârstnicilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numărat reforma agrară, considerată pe atunci de cunoscători drept cea mai stringentă dilemă a Europei. Greaua moștenire a trecutului apăsa Încă asupra țărănimii europene. Numai În Anglia, țările de Jos, În Danemarca, În ținuturile din Alpi și parțial În Franța se putea vorbi despre o pătură prosperă de fermieri independenți. Populația predominat rurală a Europei trăia, În covârșitoarea ei majoritate, În condiții extreme de sărăcie. Unul dintre motive e faptul că vaste suprafețe de teren arabil, În special pășuni, erau controlate de un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a Volgăi, trecând prin Basarabia, recoltele slabe și seceta au adus zona În pragul foametei În toamna anului 1946: agențiile de ajutorare menționau copii de un an cântărind numai trei kilograme și raportau cazuri de canibalism. Asistenții sociali din Albania vorbeau de o „dezolare Înspăimântătoare”. A venit apoi iarna anului 1947, cea mai grea după 1880. Canalele au Înghețat, străzile au fost impracticabile săptămâni la rând, punctele nevralgice au paralizat rețele feroviare Întregi. Fragila refacere postbelică a fost frânată brutal. Cărbunele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe sovietici sau neonaziști. Din fericire pentru statele occidentale, În primăvara anului 1947 partidele lor comuniste Încă propovăduiau calea modernă, democratică, adoptată În 1944. În Franța, Maurice Thorez Încă Îi mai Împingea pe mineri să „producă”. Ambasadorul britanic În Italia vorbea despre influența moderatoare a lui Togliatti asupra aliaților săi socialiști, mai „Înfierbântați”. Stalin avea și el motive Întemeiate să nu-și Încurajeze suporterii din centrul și vestul Europei la exploatarea mâniei populare. Însă spectrul războiului civil și al revoluției rămânea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
jurnal ce reflecta vederile oficiale americane În politica externă), Își rezuma astfel impresiile asupra Europei În iulie 1947: Totul e neîndestulător: prea puține trenuri, tramvaie, autobuze și automobile care să transporte oamenii la lucru În timp util (ca să nu mai vorbim să-i ducă În vacanțe); prea puțină făină pentru pâine fără aditivi, care și așa nu-i de ajuns pentru cei care muncesc din greu; prea puțină hârtie pentru ziare, care nu raportează decât o părticică din ce se Întâmplă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puteai conta pe el numai la „nu”. Clement Attlee despre Stalin În numai cinci ani, am dobândit un formidabil complex de inferioritate. Jean-Paul Sartre (1945) „Nimeni pe lumea asta nu poate să Înțeleagă ce simt europenii față de germani până nu vorbește cu belgienii, cu francezii sau cu rușii. Pentru ei, singurul neamț bun e neamțul mort.” Autorul acestor cuvinte, consemnate În 1945 Într-un jurnal, era Saul K. Padover, psihologul din armata americană cu care ne-am Întâlnit În capitolul III
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau - și nu numai cei ca Walter Lippmann sau senatorul Estes Kefauver, care refuzau pur și simplu să accepte ceea ce auzeau despre acțiunile sovieticilor În Europa de Est și În alte părți. Cel puțin până la jumătatea anului 1946, mulți lideri americani au vorbit și acționat ca și cum credeau sincer În continuarea parteneriatului cu Stalin. Lucrețiu Pătrășcanu, unul dintre liderii comuniștilor români (și mai târziu victimă a unei Înscenări judiciare În propria țară), remarca În timpul negocierilor de pace de la Paris din vara anului 1946 că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
surprins nici de Wallace, nici de editorialistul citat. Se convinsese Încă din 1943 de dorința lui Roosevelt de a lichida Imperiul Britanic - uneori, Roosevelt părea că vrea micșorarea Marii Britanii postbelice la fel de mult pe cât dorea stăvilirea Uniunii Sovietice. Dacă se poate vorbi de o strategie coerentă a Statelor Unite Între 1944 și 1947, obiectivele acesteia erau: 1) să ajungă la un acord continental european cu Stalin; 2) să constrângă Marea Britanie să renunțe la colonii și să adopte convertibilitatea monedei și comerțul liber; 3
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asupra unei strategii pentru cea din urmă. Al treilea motiv, decisiv, a fost schimbarea dispoziției naționale franceze (și a poziției politicienilor) În a doua jumătate a anului 1947. Respingerea de către sovietici a Planului Marshall și apariția Kominformului (despre care vom vorbi În capitolul următor) au transformat puternicul Partid Comunist Francez dintr-un partener stingher În coaliția guvernamentală Într-un critic virulent al politicii franceze interne și externe, În asemenea măsură Încât, la sfârșitul lui 1947 și Începutul lui 1948, Franța părea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împărțirea pământului și Împroprietărirea țăranilor. Dincolo de confiscarea bunurilor „fasciste”, partidul nu milita pentru naționalizare sau proprietatea de stat - În orice caz, nu mai mult, adesea chiar mai puțin decât unii dintre partenerii săi de coaliție. Despre „socialism” ca obiectiv se vorbea rareori. Scopul declarat al comuniștilor În 1945 și 1946 era să „desăvârșească” revoluțiile burgheze neterminate din 1848, prin redistribuirea proprietății, garantarea egalității și respectarea drepturilor democratice Într-o parte a Europei În care cele trei fuseseră dintotdeauna sporadice. Erau țeluri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și social-democrate locale, care nutreau și ele ambiții reformatoare. Nu era simplu să-i acuzi pe social-democrații din Europa Centrală și de Est de fascism sau colaboraționism: ei fuseseră În general, ca și comuniștii, victime ale represiunii. În măsura În care se poate vorbi despre un proletariat industrial În Europa de Est, predominant agrară, el Îi sprijinea pe socialiști, nu pe comuniști. Neputând să-i Învingă pe socialiști, comuniștii au hotărât să li se alăture. Mai exact, să-i facă pe socialiști să li se alăture
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
făceau iluzii cu privire la puterile occidentale: guvernul În exil de la Londra, condus de Edvard Beneš, a fost singurul care a făcut avansuri clare Moscovei Înainte de 1945. După cum se exprima Beneš față de Molotov În decembrie 1943, „În chestiunile de importanță majoră, (...) vom vorbi și acționa mereu după placul reprezentanților guvernului sovietic”. Poate că Beneš nu era la fel de conștient de riscurile sovietizării ca mentorul său, răposatul președinte Tomáš Masaryk, dar nici naiv nu era. Praga se Împrietenea cu Moscova din același motiv pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Sofia, și ar fi Însemnat depășirea acelui naționalism specific statelor mici, care le stânjenise serios dezvoltarea Înainte de război. Inițial, Stalin Însuși a fost favorabil ideii de federație balcanică, iar Dimitrov, confidentul său În Komintern și primul lider comunist al Bulgariei, vorbea deschis chiar și În ianuarie 1948 despre această posibilitate. Seducătorul plan de a reuni tot sud-estul Europei Într-un aranjament federal unic cu un guvern comunist ridica totuși două probleme. Ceea ce păruse la Început o bază de cooperare Între comuniștii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la ideea utilizării lor), iar În cazul unei Înaintări sovietice, strategia americană În Europa prevedea retragerea de pe continent. Situația militară a Început să fie regândită după lovitura de stat din Cehoslovacia. Europa intrase Într-o perioadă de maximă insecuritate; se vorbea mult despre război. Chiar generalul Clay, care nu era defel panicard, Împărtășea frica generalizată: „Vreme de multe luni, bazându-mă pe analiza logică a situației, am crezut și susținut că cel puțin zece ani de acum Încolo nu se Întrevede
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
disparate. Războiul Însuși, În loc să spulbere asemenea viziuni optimiste, părea să le fi alimentat: după cum insista Aristide Briand, politician francez și entuziast autor de propuneri și pacte europene, venise timpul ca vechile rivalități să fie uitate, iar oamenii să gândească, să vorbească și să simtă ca niște europeni. În 1924, economistul francez Charles Gide și alți semnatari de pe tot continentul au lansat un Comitet Internațional pentru o Uniune Vamală Europeană. Trei ani mai târziu, un secretar de stat din Ministerul de Externe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unor interese naționale distincte. Erau „europene”, și nu franceze sau germane, și erau venerate ca atare În timpul războiului de cei care voiau cu orice preț să creadă că ocupația nazistă poate avea și aspecte pozitive. Faptul că naziștii unificaseră, tehnic vorbind, cea mai mare parte din Europa - anihilând granițe, expropriind, integrând rețele de transport etc. - făcea ideea și mai plauzibilă. Visul unei Europe eliberate de antagonismele din trecut era la fel de seducător și pentru alte țări. La patru ani după Înfrângerea nazismului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]