21,524 matches
-
debitul de multe ori pentru a ieși din șanțul În care fusese coborâtă. Ca În toate, Ceaușescu a găsit rezolvarea. Noul său București trebuia să aibă și o nouă Dâmboviță: o Dâmboviță frumoasă (după gustul lui, cel puțin), cu ape curate și inofensivă. La intrarea Dâmboviței În București, s-a excavat — sacrificându-se câteva sate — un mare lac de acumulare, capabil să facă față oricăror variații de debit. Dâmbovița curgătoare și murdară, cu apele ei reziduale, a rămas acoperită cu un
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
a fost primită cum se cuvine unei celebrități, dar argumentele ei n-au avut mare efect. Aproape toți câinii au fost adunați și exterminați (Între timp, comunitatea lor s-a mai refăcut). Orașul a devenit ceva mai ordonat și mai curat (nu cu mult, o idee...). Băsescu a lansat o campanie și pentru refacerea mai multor străzi și bulevarde, precum și alte proiecte. În bună măsură Însă, avântul i-a fost retezat. Consiliul municipal fiind dominat de adversarii săi politici, și toate
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
dezordine urbanistică și prost-gust la discreție. Rămâne doar speranța că această criză de creștere va lua sfârșit În favoarea unor proiecte mai coerente și mai respectuoase față de peisajul urban. Poate va fi frumos acest București al viitorului, va fi poate și curat. Dar În mod cert va fi cu totul alt oraș decât vechiul București, cu micile lui case pierdute printre grădini. La București, ruptura e și mai sensibilă. Dar, până la urmă, nu e decât cazul particular al unei evoluții generale: lumea
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
plus eram sigur că Jay n-ar fi refuzat. Nimeni de la Knopf n-a fost de acord că ar fi fost nici pe de parte posibil.) Dar și eu voiam să redevin multimilionar, așa că mi-am dat cuvântul că sunt curat - iar pentru scurt timp chiar am fost. Doctorul la care m-au trimis era convins că la patruzeci de ani voi avea nevoie de „un ficat nou“ dacă nu aveam grijă, ceea ce m-a ajutat. Insuficient. Ca măsură de prevedere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
au angajamente urgente“. Sarah continua să-mi explice ce importanță avea pentru ea fiecare articol de pe listă până când am întrebat-o, într-o doară: - Cum stă treaba cu Terby, iubito?. (Chiar mă speriase astă-noapte? Totul părea diferit acum, dimineața: luminos, curat, normal.) - Terby e okay, e tot ce răspunse, dar trucul a funcționat: uită de lista de Crăciun și trecu la acuarelele făcute ieri, pe care le așeză ordonat într-un plic. Robby se juca cu calculatorul de mână, plimbându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu voiam să-mi imaginez scena - implorările ei și smiorcăielile lui), nu mă așteptam ca el să cedeze fără lupte serioase, așa că am fost surprins cât de calm și de docil era Robby (după duș și un schimb de haine curate) când și-a târât picioarele peste pragul ușii și s-a îndreptat cu capul plecat spre Range Rover, unde Sarah ocupa locul din față, încercând să deschidă un CD cu Backstreet Boys (cu care a trebuit în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
din seara trecută, iar în bucătărie Jayne pregătea micul dejun bogat de duminică, apoi am făcut un duș prelungit înainte de a mă îmbrăca și de a mă alătura familiei. M-am uitat în oglindă înainte de a coborî - fără cearcăne, pielea curată - și am realizat, foarte șocant, că îmi era foame și că de-abia așteptam să mănânc ceva. Prima masă de duminică, clasicul brunch, combinând micul dejun cu prânzul, era singura masă din săptămână când nu existau restricții dietetice: chifle cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
stat pe Google ca să afli asta, Mitch? - Pare un calvar, oftă Adam. De ce să nu-i dai ce vrea? - Am încercat. Nu merge, prietene. - De ce? întrebă cineva, deși știam cu toții răspunsul. - Pentru că întotdeauna vrea mai mult, răspunse Mark Huntington. - Nebunie curată, aprobă Mitchell, trăgând din țigară. La fel ca ai mei. - Noi ne jucăm de-a Ascunde-te și Pierde-te, zise Adam Gardner după o lungă tăcere. Și el era întins pe șezlong, cu brațele încrucișate, privind spre cerul fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-urile și revistele erau așezate în teancuri uniforme. Peisajul marțian al mochetei fusese recent aspirat. Nu existau pahare de plastic goale aliniate deasupra mini-frigiderului. Biroul era desăvârșit. Pernele de pe canapeaua de piele n-aveau nici o adâncitură în ele. Numai suprafețe curate. Camera mirosea a furnir și lămâie. Era o cameră de expoziție. Totul era perfect. Încât părea goală. Ar fi trebuit să emane pace. Însă fusese investit un efort considerabil pentru a arăta benign. Nimeni nu locuise acolo. Era ceva extrem de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe ceilalți cu adevărat. Constituiam un simplu grup de supraviețuitori într-o lume fără identitate. Însă trecutul era șters, înlocuit de un nou început. O altă lume ne aștepta s-o populăm. Tensiunea se tăiase și lumina casei o simțeam curată. Ni se preda o nouă limbă. Robby m-a dus sus, la el în cameră, să-mi arate fișierele pe care le considerasem sinistre și m-am abținut de la a-i spune că de fapt computerul murise; însă atunci când a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de comparație pretențios, față de care priveliștile altor escale vor păli în strălucire. De la hotel în orașul vechi ajungi cu metroul - 100 escudos (0,50$), un tichet pentru două călătorii. Metroul e nou, ușor de folosit (doar patru linii) și foarte curat. Călătorii nu citesc absorbiți romane, așa cum am văzut la New York, Chicago, Moscova sau Paris, unde, e adevărat, se parcurg distanțe uriașe în subteran, ci răsfoiesc (puțini dintre ei) superficial ziare sau (majoritatea) se observă reciproc, cu discreție, ca într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la messa de după-masă și, prin urmare, va merge la o catedrală pe gustul său. „Mergeți voi fără grijă, o să vă găsesc neapărat.“ Contrariați ușor de această întorsătură a lucrurilor, stabilim un grafic de acțiune, care mi se pare o curată ficțiune într-un oraș necunoscut. Adrian însă nu este stânjenit de extrema labilitate a reperelor orare și de spațiu stabilite și-și vede de drum. Noi, Vasile, Nae și eu, urcăm în tramvaiul 28, care ne va duce în direcția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
persoane oficiale, a unor ziariști și în sunetul unei fanfare de la Arte Frumoase. Încerc să evaluez dimensiunile locului de unde ne vom îmbarca în TGV-ul de Lille. La Gare du Nord e mult mai spațioasă, mai arătoasă și incomparabil mai... curată decât sora ei mai mică de la București, care - oricâte modernizări și îmbunătățiri i s-ar aduce - tot nu poate anula senzația de haltă promiscuă din Balcani. Până se va da semnalul plecării, îți mai poți lua o sticlă de apă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sunt mai mici în Germania decât în Franța. Hoinărind așa, fără vreun țel anume, din purul dezinteres al exploratorului, dăm peste o piață cu diverse țarcuri aglomerate: mese, pavilioane, gherete, sugerând o... serbare campestră într-un mediu urban. Totul e curat, bine organizat, o geometrie impecabilă. Băieții de la tejghele - probabil studenți care mai câștigă un ban în vacanță, angajându-se în activități sezoniere, ca la noi, pe litoral - sunt rapizi, poartă haine multicolore, își strigă comenzile, par foarte prevenitori cu clienții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
prin împrejurimi. Îl întâlnesc și pe Andrei Bodiu, care a refuzat și el vizita de seară în oraș. Vom privi împreună meciul de fotbal. Lângă hotel e un lac mare, dar peste tot sunt plasate panouri-avertisment că apa nu este curată. Este o formulare destul de benignă - apa e într-adevăr foarte murdară, pete de ulei la suprafață și un miros care te alungă cât mai departe. Mucalitul scriitor georgian Giorgi Achwlediani, care inspectase împrejurimile înaintea mea, m-a sfătuit, glumind, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
are o culoare vineție, înflorată cu pete mai întunecate - „o plantație de ciupercuțe”, mă gândesc. Fac un duș, dar intru în cadă fără să-mi scot ciorapii. După ce termin dușul, îmi spăl picioarele și ciorapii în chiuvetă, care pare mai curată. Am recomandat „metoda” spălatului în Oktyabriskaia (un nume chiar predestinat!) și altor colegi, și, se pare, unora le-a fost de folos. VITALIE CIOBANU: Ce este Petersburgul? Nopțile albe, Ermitajul (Palatul de Iarnă), Călărețul de aramă, Catedrala Isaakievski, Palatul Amiralității
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o mișcare, un curent printre tineri, un fel de „rousseau”-ism care cultivă ideea de retragere într-o existență elementară, naturală, ca a animalelor. O primă impresie a acestei plimbări nocturne prin Moscova: în zona centrală orașul arată bine, e curat, bine îngrijit, se vede că s-au făcut investiții, mai multe decât la Sankt-Petersburg. 6 iulie, joi VITALIE CIOBANU: La micul dejun, ni se servesc prăjiturile nemâncate de-aseară. Nu se atinge nimeni de ele, nici în dimineața aceasta. Colegii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ia pașapoartele pentru „verificări” (ni le vor restitui tocmai după-amiază), iar la etaj stă o altă persoană de serviciu, de la care primești și afli unde trebuie să predai cheia. Camera e onorabilă: mobilă „lustruită” de vreme, cada de la baie e curată, ceea ce înseamnă că voi putea face duș fără teama de a mă contamina de „ciupercuțe sovietice”, vorba lui Andrei Bodiu. Camera mea are și o vedere spre râu, amănunt ce îmi mai îndulcește impresiile... VASILE GÂRNEȚ: O întâlnire a scriitorilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
au aflat că este georgian din Uniunea Sovietică, îi pretindeau o rostire perfectă, cu accent de Moscova sau de Sankt-Petersburg. Cicăleala lor l-a enervat foarte mult, încât le-a amintit, răzbunându-se, că Șevarnadze, conaționalul său, nu vorbește mai „curat” decât el rusa și a fost, totuși, Ministru de Externe al URRS. Nu, despre Stalin n-a mai amintit. Lascha e și cel mai grăbit dintre noi, vrea să ajungă în această noapte la niște prieteni, așa că ne abandonează, după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Trotuarele - plate, comode, perfect desenate - sunt ca niște preșuri întinse în fața blocurilor de piatră, granit și sticlă, probabil, de curând renovate, dându-ți senzația de putere, echilibru și opulență. Clădirile nu sunt înalte, dar par foarte temeinice. E proaspăt și curat pe stradă, nici un pic de noroi, o plăcere să deambulezi. Șirul de edificii rectangulare este întrerupt, la un moment dat, de o piață, mai slab luminată, în care perspectiva se diluează, la propriu, din cauza ploii ce nu mai contenește. Zăresc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nord, firește. Ce să mai spun de Kaliningrad, acea tristă gubernie parcă de lângă Urali, unde oasele lui Kant nu știu ce mai caută, ce să mai spun de „Leningrad, gorod gheroi”, zis Sankt-Petersburg, dar împănat de semnele C.C.C.P.-ului, ca și mai curata Moscovă de altfel, ce să mai spun de Minskul cu mari zidiri musoliniene-hitleristo-staliniste și cu străzile lor Kommunisticeskaya, Komsomolskaya, ce să mai spun de cultul lui Lenin la Smolnîi și de statuia lui Kalinin din fața gării din Königsberg? M-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
realist-socialiste”, să luptăm nu numai cu „forurile politice”, dar și cu unii colegi, prestigioși încă, opuși mai perfid și mai tenace unei reveniri la realele valori decât chiar unii activiști ai partidului!... Cum se explică această „uitare” a tinereții noastre curate, fertile și luptătoare? Numai prin depărtarea fizică de două decenii? Cum de poți uita formidabila, geniala operă poetică a lui Nichita, despre care un Richard Wilbur sau Robert Bly, poeți americani de vârf, aveau păreri entuziaste, Nichita, despre care Matei
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
arunca într-o carieră politică, arși de o nouă ambiție socială, dispuși de a arunca „trupuri vii ca un lest al trecutului”, așa cum unii aruncă saci cu nisip din nacela unui montgolfier, doritori de a-și confecționa „un dosar politic curat”?! Sau... poate că solidaritatea ideatică, complicitatea strânsă și prietenia „dinainte”, de sub tiranie, nu fuseseră decât „forme de „rezistență și de luptă”, alianțe de moment, un alt tip de „tropisme sociale”. Foștii noștri amici, inși excelenți în orice situație, să nu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
un aparat polițienesc și ideologic primitiv - și orice putere se încarcă cu un spor de arbitrariu și de primitivism chiar și în societățile cele mai „civilizate” (dovadă Germania hitleristă care a vrut să aplice utopia Rasei, a unei rase superioare, curate și depozitare a valorilor umanității!Ă -, devine criminală. Ce m-a supărat pe mine atunci - și mă contrariază profund și azi, încă! - este faptul că unii dintre acești ideologi de primă oră, unii risipindu-se în lume (Europa și Americaă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
după război, au început să facă liste mai mult sau mai puțin de „departajare”, chiar și între ei, în „exilul vechi”: dacă cutare a fost în țară, sub comuniști, chiar dacă era pentru a asista la înmormântarea unui părinte, cei mai „curați” erau, evident, aceia cu care refuzau „orice contact” cu cei „amestecați în ciorba roșie”, cu orice pas pe solul blestemat! Astfel, Suspiciunea, această teribilă molimă a sistemelor extremiste și criminale, naziste sau comuniste, a invadat și emigrațiile, mai ales cea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]