16,981 matches
-
ediția a 2-a), ed. a X-a (Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1959, 1 vol. - intitulată ediția a 3-a) și ed. a XI-a (Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1960, 1 vol. - intitulată ediția a 4-a). Toate edițiile publicate până în anul 1953 au fost tipărite în două volume, din motive tehnice tipografice și comerciale, determinându-l pe autor să renunțe la împărțirea inițială în trei cărți (așa cum susținea scriitorul că fusese conceput
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
cu viața lor de zi cu zi. El a realizat ilustrații în acuarelă și desene pentru cărți ale unor autori precum Voltaire, Victor Hugo, Alphonse Daudet și Honoré de Balzac. A scris, de asemenea, o carte despre istoria familiei sale, intitulată "" (1893). El a murit la Paris în 1906. Lucrările sale artistice sunt expuse în muzee din Carcassonne, Nantes și Troyes. În 1996, pictura "Dansatoare țigancă" a fost vândută la o licitație pentru un preț mai mare de 260.000 de
Adrien Moreau () [Corola-website/Science/336547_a_337876]
-
îmbolnăvit acolo și s-a întors acasă. În 1944 a plecat de acasă pentru a vizita ashram-ul Sivananda din Rishikesh. A lucrat ca redactor al scrierilor mentorului său și în 1948, la cererea lui Sivananda, a scris prima lui carte intitulată "Realisation of the Absolute". (notă: Prefața cărții scrise de Swami Krishnananda este datată 1 august 1947. Introducerea scrisă de Swami Sivananda este datată 8 septembrie 1947). În 1961 a devenit secretar general al Societății Vieții Divine. El și-a petrecut
Krishnananda Saraswati () [Corola-website/Science/336553_a_337882]
-
A fost eliberat în 1964 ca urmare a amnistiei generale a deținuților politici, prin Decretul de grațiere 411. În 1965 și-a reluat activitatea de actor, interpretând personaje ca Romeo, Franz Moor, Oreste, Thomas Becket. A realizat și un film, intitulat „ Pentru că se iubesc”, regia Mihai Iacob, o dramă sentimentală jucată de Alexandru Repan și Ilinca Tomoroveanu. A început să scrie, în numai doi ani publicând un volum de piese istorice, (printre care se afla drama „Veac de iarnă”, cu trimiteri
Ion Omescu () [Corola-website/Science/336557_a_337886]
-
Repan și Ilinca Tomoroveanu. A început să scrie, în numai doi ani publicând un volum de piese istorice, (printre care se afla drama „Veac de iarnă”, cu trimiteri la totalitarism, pusă în scenă la Constanța) și un volum de versuri, intitulat „Filtru”. În 1972, în calitate de exeget al operei lui Shakespeare, a fost invitat la o reuniune internațională la Stratford-on-Avon, locul de naștere al marelui dramaturg englez. La sfârșitul reuniunii, Ion Omescu a luat hotărârea de a nu mai reveni în România
Ion Omescu () [Corola-website/Science/336557_a_337886]
-
Mrożek iar în 1991, în Belgia, la Courtrai, piesa Othello, de Shakespeare. Fiind un specialist de talie europeană în materie de Shakespeare, a publicat, la prestigioasa editură pariziană „Presses Universitaires de France” patru volume, printre care teza sa de doctorat intitulată „Hamlet ou la tentation du possible” (1987) care a fost distinsă cu premiul Biguet al Academiei Franceze. Scriitorul Petre Sirin a descris în cartea „Castele în Spania” cercul strâmt al iubiților homosexuali din Bucureștiul anilor ‘40-’50 care îi cuprindea
Ion Omescu () [Corola-website/Science/336557_a_337886]
-
a dobândit un post de magistrat pe care l-a îndeplinit tot restul vieții sale, ca judecător la Curtea de Casație. El a publicat mai multe lucrări de drept și de economie politică. De asemenea, a scris o povestire erotică intitulată "Voyage à Arras". Deși a rămas burlac, nu era străin de sentimentul iubirii, pe care-l socotea cel de-al șaselea simț: dedicația sa din "Physiologie" adresată frumoasei sale verișoare Juliette Récamier conține următorul text: „Doamnă, primiți cu amabilitate și
Jean Anthelme Brillat-Savarin () [Corola-website/Science/336596_a_337925]
-
Ana Karenina, ilustrații care au foarte puține elemente în comun cu tematica profeților de mai târziu și a seriei denumită "Demon". În anul 1905, el a creat mozaicurile hotelului Metropol din Moscova care are ca piesă centrală a fațadei panoul intitulat "Prințesa din vis". Mihail Vrubel a realizat o mulțime de schițe, acuarele și picturi, multe dintre ele regăsindu-se în ilustrațiile de carte pentru poemul "Demonul" sl lui Mihail Lermontov. Poemul lui Lermontov a descris pasiunea carnală a "unui spirit
Mihail Vrubel () [Corola-website/Science/336634_a_337963]
-
unei opere de artă universală. Vrubel a realizat de asemenea și unele proiecte de arhitectură, așa cum a fost proiectul casei lui Mamontov din Moscova. În anul 1901, Mihail Vrubel a revenit la tematica demonilor și a pictat o mare compoziție intitulată "Demon căzut la pământ". Urmărind să șocheze publicul, el a repictat numeroase replici în care a evidențiat figura amenințătoare a demonului. Ca urmare, artistul a suferit o puternică cădere nervoasă și a fost internat într-o clinică de boli mintale
Mihail Vrubel () [Corola-website/Science/336634_a_337963]
-
a demonului. Ca urmare, artistul a suferit o puternică cădere nervoasă și a fost internat într-o clinică de boli mintale. Boala psihică a lui Vrubel a fost agravată și de sifilis. În spitalul de nebuni a pictat compoziția mistică intitulată "Scoica de mărgăritar" (1904) și variații pe tematica poemului "Profetul" al lui Aleksandr Pușkin. În anul 1906, Vrubel copleșit de nebunie și de sifilisul care l-a dus în pragul orbirii, a renunțat să mai picteze. A murit în data
Mihail Vrubel () [Corola-website/Science/336634_a_337963]
-
plasat la cerere în retragere cu o pensie ce era egală cu jumătate de salariu. Fiul său, locotenentul Egon von Kluck, a fost ucis la începutul anului 1915. Generalul von Kluck a scris despre participarea sa la război în volumul intitulat "Führung und Taten der Erste" (1920). Memoriile sale postbelice, "The March on Paris and the Battle of the Marne", au fost publicate în 1920. Kluck a murit la Berlin în octombrie 1934. Numele lui von Kluck a fost menționat într-
Alexander von Kluck () [Corola-website/Science/336642_a_337971]
-
Interdicția a fost justificată prin referirea la o lege care nu permite înotul în haine de stradă. În august 2016, primarul din Cannes a interzis înotul în burkini, considerând costumul de baie drept „un simbol al extremismului islamic”. O organizație intitulată Colectivul Împotriva Islamofobiei în Franța a atacat în instanță decizia, dar Curtea de Apel din Nisa a respins acțiunea, considerând hotărârea primăriei drept legală. Înotul în burkini a fost interzis și în orașele Villeneuve-Loubet de pe Riviera Franceză, respectiv Sisco din
Burkini () [Corola-website/Science/336663_a_337992]
-
probele masculine de la Olimpiada din 1972, pentru prima dată de la începutul Jocurilor Olimpice moderne în 1896. La moartea lui Norman a murit în 2006, Smith și Carlos i-au la înmormântare. La din 2008 a fost prezentat un documentar despre protest intitulat "". Filmul a fost scris, regizat și produs de Matt Norman, un nepot al lui Peter Norman. Pe 9 iulie 2008, BBC Four a difuzat un documentar despre protest, "Salutul Black Power", de Geoff Small. Într-un articol, Small a consemnat
Salutul Black Power de la Jocurile Olimpice din 1968 () [Corola-website/Science/336681_a_338010]
-
artist cunoscut doar sub numele de „Donald”, a spus că Norman a venit să vadă pictura cu puțin timp înainte de a muri, în 2006. „El a venit și s-a fotografiat, era foarte fericit”, a spus el. Omagiul în monocrom, intitulat „,” a fost în pericol de demolare, în 2010, pentru a face loc unui tunel feroviar , dar acum este listat ca monument istoric de patrimoniu. În vechiul cartier afro-american din a existat o altă pictură murală mare reprezentându-i pe Smith
Salutul Black Power de la Jocurile Olimpice din 1968 () [Corola-website/Science/336681_a_338010]
-
a studia în atelierele lui Karl von Piloty, Wilhelm von Lindenschmit der Jüngere sau Wilhelm von Diez, Uhde a plecat la Paris în anul 1879, unde a aprofundat pictura olandeză sub supravegherea lui Mihály Munkácsy. Aici e realizat Uhde lucrarea intitulată "Cântărețul" care a fost expusă la Salonul Oficial de la Paris în anul 1880, unde a obținut medalia de onoare. Călătoria pe care o face în anul 1882 în Olanda, a dus la o schimbare a stilului pe care-l practica
Fritz von Uhde () [Corola-website/Science/336699_a_338028]
-
și Restaurare de pe lângă Uniunea Artiștilor Plastici din România. A fost ales în anul 2014 în funcția de președinte de onoare al acesteia și a susținut din această poziție organizarea Anualelor de Artă Religioasă precum și expozițiile filialei așa cum a fost cele intitulate "Pași spre Lumină" și "Artiști Români la Nord și la Sud de Dunăre". A inițiat de asemenea Sărbătoarea Breslei Artiștilor Religioși și Restauratorilor de ziua Sfântullui Apostol și Evanghelist Luca din data de 18 octombrie din fiecare an.
Corneliu Antim () [Corola-website/Science/336710_a_338039]
-
1965) prezintă într-o formă autobiografică viața celebrului medic antic grec Asclepios (venerat și de către romani sub numele de Esculap ca zeu al medicinii), fiul zeului Apollo. Acesta acoperă evenimentele ce au avut loc în timpul Războiului Troian. În următorul roman, intitulat "Fanar" (1968), Stancu descrie istoria tulburărilor politice ce au avut loc în Principatele Române în contextul relațiilor dintre greci (simbolizați de Fanar, cartierul grecesc din Istanbul, de unde otomanii conduceau în anul 1798 regiuni întinse ale Europei, inclusiv Moldova și Valahia
Horia Stancu () [Corola-website/Science/336718_a_338047]
-
22 de mape cu manuscrise și fotografii și le-a donat Academiei Române în anul 1987. A îngrijit edițiile postume ale scrierilor tatălui său. Contribuția sa ca editor și biograf include o colecție de gânduri ale tatălui său pe tema antisemitismului intitulată " F. Aderca și problema evreiască" (publicată în 1999 de Editura Hasefer din București).
Marcel Aderca () [Corola-website/Science/336723_a_338052]
-
Ungariei. Hollósy a fost mai important și mai influent în activitatea didactică de profesor decât a fost ca artist. Creația sa nu a fost prea numeroasă dar ca profesor a influențat pictorii care au activat în tabăra de creație artistică intitulată Școala de pictură de la Baia Mare, al cărui membru fondator a fost împreună cu pictorii István Réti, János Thorma și Károly Ferenczy în anul 1896. Activitatea lor la Baia Mare a fost una semnificativă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului
Simon Hollósy () [Corola-website/Science/336705_a_338034]
-
pictură". Din acest an cariera sa a orbitat definitiv pe traiectoria îmbinării creației originale cu opera pedagogică. Încurajat de István Réti și János Thorma, elevii și prietenii săi, Hollósy a deschis în vara anului 1896 o tabără de creație artistică intitulată Școala de pictură de la Baia Mare, al cărui exponent de mai apoi a fost pictorul Károly Ferenczy. a deschis calea spre noi abordări în pictură bazându-se pe propria personalitate și pe evidențierea meritelor pictorilor francezi, așa cum a fost de exemplu
Simon Hollósy () [Corola-website/Science/336705_a_338034]
-
luarea în exploatare a unei mine de cărbune și un miner bătrân și exuberant pe nume Alexis Zorbas. Romanul a fost adaptat în 1964 într-un "film omonim" de succes regizat de Michael Cacoyannis, iar în 1968 într-un musical intitulat "Zorba". Aflat într-o cafenea din portul Pireu chiar înainte de sosirea zorilor, naratorul, un tânăr intelectual grec, rememorează o întâmplare petrecută cu un an mai înainte în același loc. Prietenul său, Stavridakis, pleca în Caucaz pentru a-i ajuta pe
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
Michael Cacoyannis), cel mai bun actor în rol principal (Anthony Quinn) și cel mai bun scenariu adaptat (Michael Cacoyannis). Muzica de film compusă de Mikis Theodorakis, cunoscută astăzi ca Dansul lui Zorba, este un element binecunoscut al filmului. Un musical intitulat "Zorba", cu un libret scris de Joseph Stein, versuri de Fred Ebb și muzică de John Kander, ce prezintă prietenia între bătrânul miner Zorba și tânărul american Nikos, ce a moștenit o mină în Creta, a avut premiera pe scena
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
spectacol teatral, adaptat scenic și regizat de Sorin Misirianțu, a fost reprezentat în anul 2011 pe scena Teatrului Național din Târgu Mureș. Rolurile principale au fost interpretate de Nicolae Cristache (Zorba), Mihai Crăciun (Basil) și Rodica Bachiu (Hortense). Un spectacol intitulat "Eu, Zorba Grecul" a fost reprezentat în 2010 pe scena Teatrului Național Ivan Franko din Kiev. Dramatizarea a fost realizată de Vitali Malahov și Anatoli Hostikoev, iar rolurile principale au fost interpretate de Anatoli Hostikoev (Alexis Zorbas) și Natalia Sumska
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
față de „neevrei” (Neamuri, Goyim) și aceasta într-un climat de persecuții contra evreilor, afirmând că referințele cu privire la apostați și la ne-evrei în Talmud, fac referință numai la păgânii idolatri. Opera capitala a lui Hameiri este comentariul său la Talmud, intitulat Beit Habehirá (Casă alegerii). El acoperă trei secțiuni ale Talmudului: „Moed”, „Nashim” și „Nezikin”, precum și câteva tractate. Hameiri a scris într-o ebraica neo-mișnaică, sintactic apropiată de ebraica modernă. Spre deosebire de comentariile tradiționale, Beit Habehira se prezintă ,ca și Talmudul însuși
Menahem Hameiri () [Corola-website/Science/336781_a_338110]
-
foarte apreciat. Hâim Joseph david Azoulay menționează și cărțile „Beit Yad”„”, despre spălarea mâinilor înainte de pranz și dimineața, și „Ohel Moed”, care nu mai există în prezent. În comentariul său la tractatul Sanhedrin, Hameiri citează una din cărțile sale dispărute, intitulată „Ktav Dat”, probabil un fel de catechism. pe blogul Talk Reason 3.10.2002
Menahem Hameiri () [Corola-website/Science/336781_a_338110]