18,699 matches
-
România la 27 martie 1918, satul Cubei a făcut parte din componența României, în Plasa Traian a județului Cahul. Pe atunci, populația era formată din bulgari și găgăuzi în proporții aproape egale, existând și comunități mici de români și de ruși. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 6.567 locuitori din sat, 3.303 erau bulgari (50.30%), 3.108 găgăuzi (47.33%), 81 români (1.23%), 52 ruși
Cubei, Bolgrad () [Corola-website/Science/318303_a_319632]
-
ruși. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 6.567 locuitori din sat, 3.303 erau bulgari (50.30%), 3.108 găgăuzi (47.33%), 81 români (1.23%), 52 ruși (0.79%), 7 evrei, 6 greci și 1 armean. În perioada cât s-a aflat sub administrație românească, în sat au funcționat un spital de stat, dispensar medical, un oficiu PTT de stat, un oficiu telefonic și un cămin cultural
Cubei, Bolgrad () [Corola-website/Science/318303_a_319632]
-
Cosa-Mare (în , în , în ) este un sat în raionul Bolgrad din regiunea Odesa (Ucraina), depinzând administrativ de satul Cișmeaua-Văruită. Are locuitori, preponderent ruși. Satul este situat la o altitudine de 12 metri, pe malul estic al Lacului Ialpug, în partea de sud-vest a raionului Bolgrad. El se află la o distanță de 27 km sud de centrul raional Bolgrad. Prin această localitate trece
Cosa-Mare, Bolgrad () [Corola-website/Science/318304_a_319633]
-
trece drumul național Bolgrad-Ismail. Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, încă de la începuturile ocupației militare a acestui teritoriu în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, autoritățile țariste ruse au sprijinit stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari, găgăuzi și ruși, aceștia primind terenuri. Satul Cosa-Mare a fost fondat în anul 180t de către coloniști ruși, denumirea sa provenind de la cuvântul rusesc "Коса" (în traducere scuipat). Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și
Cosa-Mare, Bolgrad () [Corola-website/Science/318304_a_319633]
-
1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei acest teritoriu. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Cosa-Mare a făcut parte din componența României, în Plasa Bolgrad a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși, existând și comunități mici de români și de bulgari. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 390 locuitori din sat, 380 erau ruși (97.44%), 7 români (1.794%) și 3 bulgari (0.81%). Aceleași valori se
Cosa-Mare, Bolgrad () [Corola-website/Science/318304_a_319633]
-
României, în Plasa Bolgrad a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși, existând și comunități mici de români și de bulgari. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 390 locuitori din sat, 380 erau ruși (97.44%), 7 români (1.794%) și 3 bulgari (0.81%). Aceleași valori se păstraseră și în 1940. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940
Cosa-Mare, Bolgrad () [Corola-website/Science/318304_a_319633]
-
anul 1954, Regiunea Ismail a fost desființată, iar localitățile componente au fost incluse în Regiunea Odesa. Începând din anul 1991, satul Cosa-Mare face parte din raionul Bolgrad al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, satul are 242 locuitori, preponderent ruși. Locuitorii satului Cosa-Mare se ocupă în principal cu pescuitul și piscicultura. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Cosa-Mare era vorbitoare de rusă (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%) și română (%).
Cosa-Mare, Bolgrad () [Corola-website/Science/318304_a_319633]
-
reprezintă prețul pachetului de acțiuni, 10 milioane de euro investiții de dezvoltare, 6,5 milioane de euro capital de lucru și 780 de mii de euro investiții de mediu. În anul 2010 compania Donau Commodities a fost cumpărată de grupul rus Mechel cu aproximativ 9,4 milioane de euro. Pachetul de 68,80 la sută din capitalul social al SC „Laminorul” Brăila a fost vândut de catre AVAS după cinci încercări de privatizare nereușite. Cifra de afaceri: Venit net
Laminorul () [Corola-website/Science/318300_a_319629]
-
Hamivka), Taz (Divninske) și Tuiușki (astăzi Heorhiivka) din raionul Priazov (Regiunea Zaporoje). Stabilirea albanezilor pe teritoriul actual al Ucrainei este pus în legătură cu războiul ruso-turc din 1768-1774. În timpul acestui război, albanezii creștini-ortodocși s-au răsculat împotriva Imperiului Otoman, sprijinindu-i pe ruși. După înăbușirea rebeliunii albaneze de către turci, o parte dintre rebeli s-au alăturat flotei rusești în Bătălia navală de la Çeșme (5-7 iulie 1770). La sfârșitul războiului, de frica represaliilor otomane, circa 1.700 luptători albanezi și familiile lor s-au
Albanezii din Ucraina () [Corola-website/Science/318308_a_319637]
-
existând și comunități mici de bulgari și de români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 3.329 locuitori din sat, 2.813 erau găgăuzi (84.50%), 434 bulgari (13.04%), 60 români (1.80%) și 5 ruși. La 1 ianuarie 1940, din cei 4.034 locuitori ai satului, 3.814 erau găgăuzi (94.55%), 200 bulgari (4.96%) și 20 români (0.49%). În perioada interbelică, județul Ismail a fost împărțit în 3 regiuni agricole, cu reședința
Curciu, Bolgrad () [Corola-website/Science/318306_a_319635]
-
fost incluse în Regiunea Odesa. Începând din anul 1991, satul Curciu face parte din raionul Bolgrad al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, satul are 3.923 locuitori, preponderent găgăuzi. În localitate trăiesc și etnici bulgari, moldoveni, ucraineni și ruși. Locuitorii satului Curciu se ocupă în principal cu agricultura. Se cultivă cereale, zarzavaturi și viță de vie. Ferma din sat se ocupă și cu producția de lapte. La 27 noiembrie 1946, a fost înființat colhozul "8 Martie". În octombrie 1947
Curciu, Bolgrad () [Corola-website/Science/318306_a_319635]
-
mișcării de renaștere națională bulgară. Războaiele ruso-otomane de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea i-a determinat pe mulți bulgari să părăsească Imperiul Otoman și să se stabilească pe teritoriile din partea de sud a Imperiului Rus și în special în Gubernia Basarabia. Acei bulgari basarabeni, împreună cu coloniștii găgăuzi au fondat 43 sate în Basarabia, precum și orașele Bolgrad și Comrat. În anul 1832, slavistul ucrainean Iuri Venelin (1802-1839) a sugerat ca orașul Bolgrad să devină un centru
Gimnaziul din Bolgrad () [Corola-website/Science/318326_a_319655]
-
bulgare din Imperiul Rus, prin deschiderea unei școli centrale și a unui muzeu național bulgăresc; cu toate acestea, ideea nu a fost pusă în practică în acea vreme. După Războiul Crimeei (1853-1856), sudul Basarabiei (inclusiv Bolgradul) au fost retrocedate de către ruși Principatului Moldovei "(vezi și: Cahul, Bolgrad și Ismail)". În 1857, Nicolae Vogoride, un om politic otoman de origine bulgară, a devenit caimacam al Moldovei. În ianuarie 1858, un grup de reprezentanți ai bulgarilor din Moldova au trimis, în numele a 39
Gimnaziul din Bolgrad () [Corola-website/Science/318326_a_319655]
-
au absolvit; dintre acești 214, 203 erau etnici bulgari. Printre elevii celebri ai gimnaziului sunt de menționat Aleksandar Malinov, Anghel Kancev, Danail Nikolaev, Dimitar Agura, Dimitar Grekov și Aleksandar Teodorov-Balan. În 1879, după ce sudul Basarabiei a revenit din nou Imperiului Rus și după înființarea Principatului Bulgariei, școala și-a pierdut treptat caracterul său bulgăresc sub administrația rusească, fiind supusă procesului de rusificare. O parte semnificativă dintre elevii săi, totuși, au rămas etnici bulgari, iar limba bulgară, precum și istoria și geografia Bulgariei
Gimnaziul din Bolgrad () [Corola-website/Science/318326_a_319655]
-
dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Dermendere a făcut parte din componența României, în Plasa Bolgrad a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și comunități de ruși și de ucraineni. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 1.472 locuitori din sat, 1.071 erau bulgari (72.76%), 314 ruși (21.33%), 65 ucraineni (4.42%), 17 români (1.15%) și 5 evrei. La
Dermendere, Ismail () [Corola-website/Science/318344_a_319673]
-
județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și comunități de ruși și de ucraineni. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 1.472 locuitori din sat, 1.071 erau bulgari (72.76%), 314 ruși (21.33%), 65 ucraineni (4.42%), 17 români (1.15%) și 5 evrei. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.026 locuitori ai satului, 1.351 erau bulgari (66.68%), 633 ruși (31.24%), 33 români (1.63%), 2 evrei
Dermendere, Ismail () [Corola-website/Science/318344_a_319673]
-
sat, 1.071 erau bulgari (72.76%), 314 ruși (21.33%), 65 ucraineni (4.42%), 17 români (1.15%) și 5 evrei. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.026 locuitori ai satului, 1.351 erau bulgari (66.68%), 633 ruși (31.24%), 33 români (1.63%), 2 evrei și 7 de alte etnii. În anul 1924, o parte dintre locuitorii din sat au participat la Răscoala de la Tatarbunar (încercare de lovitură de stat bolșevică comandată de la Moscova, cu scopul de
Dermendere, Ismail () [Corola-website/Science/318344_a_319673]
-
atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și o comunitate mică de români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.415 locuitori din sat, 2.333 erau bulgari (96.60%), 49 români (2.03%), 17 ruși (0.70%), 9 găgăuzi și 1 grec. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.968 locuitori ai satului, 2.947 erau bulgari (99.29%), 14 români (0.47%) și 7 evrei (0,24%). În perioada interbelică, satul s-a aflat
Tașbunar, Ismail () [Corola-website/Science/318355_a_319684]
-
înăbușirea rebeliunii bolșevice. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Fântâna-Zânelor a făcut parte din componența României, în Plasa Fântâna Zânelor a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și comunități mici de ruși și români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.564 locuitori din sat, 2.122 erau bulgari (82.76%), 386 ruși (15.05%), 48 români (1.87%), 4 țigani, 3 găgăuzi și 1 ungur. La 1
Fântâna-Zânelor, Ismail () [Corola-website/Science/318357_a_319686]
-
județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și comunități mici de ruși și români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.564 locuitori din sat, 2.122 erau bulgari (82.76%), 386 ruși (15.05%), 48 români (1.87%), 4 țigani, 3 găgăuzi și 1 ungur. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.771 locuitori ai satului, 2.381 erau bulgari (85.93%), 383 ruși (13.82%) și 7 români (0.25%). În
Fântâna-Zânelor, Ismail () [Corola-website/Science/318357_a_319686]
-
sat, 2.122 erau bulgari (82.76%), 386 ruși (15.05%), 48 români (1.87%), 4 țigani, 3 găgăuzi și 1 ungur. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.771 locuitori ai satului, 2.381 erau bulgari (85.93%), 383 ruși (13.82%) și 7 români (0.25%). În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. În august 1923, câțiva țărani săraci au confiscat o parte din
Fântâna-Zânelor, Ismail () [Corola-website/Science/318357_a_319686]
-
bulgari, dar mulți știau atât rusește cît și românește, deoarece școala sătească a avut pe rînd învățători ruși și români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 190 locuitori din sat, 153 erau bulgari (80.53%), 21 ruși (11.05%) și 16 români (8.42%). În perioada interbelică, a funcționat în sat organizația culturală „Centrala Caselor Naționale”. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie
Șichirlichitai-Noi, Ismail () [Corola-website/Science/318356_a_319685]
-
în Plasa Fântâna Zânelor a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși-lipoveni, existând și o comunitate mică de români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.138 locuitori din sat, 1.490 erau ruși (69.69%), 19 români (0.89%), 1 grec și 628 de altă etnie. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.530 locuitori ai satului, 2.502 erau ruși (98.89%), 24 români (0.96%) și 4 bulgari. În sat exista
Muravleanca, Ismail () [Corola-website/Science/318373_a_319702]
-
constatat că din cei 2.138 locuitori din sat, 1.490 erau ruși (69.69%), 19 români (0.89%), 1 grec și 628 de altă etnie. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.530 locuitori ai satului, 2.502 erau ruși (98.89%), 24 români (0.96%) și 4 bulgari. În sat exista o mănăstire ortodoxă . În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin care era coordonat
Muravleanca, Ismail () [Corola-website/Science/318373_a_319702]
-
a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși-lipoveni, existând și o comunitate mică de români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.378 locuitori din sat, 1.290 erau lipoveni (54.25%), 755 ruși (31.75%), 315 ucraineni (13.25%), 8 români (0.34%), 8 evrei, 1 bulgar și 1 care nu și-a declarat etnia. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.552 locuitori ai satului, 2.543 erau ruși (99.65%) și
Necrasovca-Nouă, Ismail () [Corola-website/Science/318377_a_319706]