168,335 matches
-
cu filme, emisiuni TV, jocuri video, site-uri și muzică pop internaționale - și care folosea un jargon mobil, plin de cuvinte și expresii Împrumutate și adaptate - era cum nu se poate mai indiferent. Legea care Îi obliga pe cetățeni să vorbească franțuzește Între ei era un lucru (deși remarcat doar de cei care voiau să o Încalce). Dar Încercarea de a le impune savanților, afaceriștilor, politologilor, avocaților și arhitecților străini să se exprime În franceză - ori să o Înțeleagă când era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
franțuzește Între ei era un lucru (deși remarcat doar de cei care voiau să o Încalce). Dar Încercarea de a le impune savanților, afaceriștilor, politologilor, avocaților și arhitecților străini să se exprime În franceză - ori să o Înțeleagă când era vorbită de alții - nu putea avea decât un singur efect: să-i gonească din Franța. La Începutul noului secol, cele mai multe personalități publice din Franța (dar nu toate) erau deja conștiente de acest lucru, iar factorii de decizie se resemnaseră În fața tristei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Franța. La Începutul noului secol, cele mai multe personalități publice din Franța (dar nu toate) erau deja conștiente de acest lucru, iar factorii de decizie se resemnaseră În fața tristei realități din Europa secolului XXI. Noile elite europene, indiferent care erau ele, nu vorbeau franceza și nici nu aveau de gând să Încerce: „Europa” nu mai era un proiect francez. Ca să Înțelegem cum era Europa la sfârșitul mileniului, e tentant să urmărim, În continuare, diviziunile ei interne, faliile și rupturile - ce reflectă inevitabil istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fapt pentru politicile naționale de imigrație, ca și pentru bugetul UE, nu puteau fi ignorate. Dar adevăratele impedimente erau altele 14. Dacă Turcia ar fi fost admisă, Uniunea Europeană ar fi avut granițe cu Georgia, Armenia, Iran, Irak și Siria. Geografic vorbind, nu este foarte logic ca „Europa” să ajungă la 200 de kilometri de Mosul, iar În circumstanțele momentului acest lucru era, indiscutabil, un risc de securitate. și, cu cât Europa Își lărgea frontierele, cu atât devenea mai acută nevoia (inclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lărgea frontierele, cu atât devenea mai acută nevoia (inclusiv printre autorii proiectului de Constituție din 2004) de a preciza ce anume definește Uniunea Europeană. Aceasta i-a Împins pe câțiva politicieni din Polonia, Lituania, Slovacia și alte țări, ca să nu mai vorbim de pontiful polonez al Romei, să propună (fără succes) ca preambulul noului text constituțional să menționeze că Europa a fost cândva Europa creștină. Nu spusese Václav Havel, Într-un discurs pronunțat la Strasbourg În 1994, că „Uniunea Europeană are la bază
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1995, nu era fără precedent - Hobsbawm Însuși a scris cu măiestrie despre „inventarea tradiției” În Europa secolului al XIX-lea, În zorii erei națiunilor: genul de ersatz cultural la care se referea Edwin Muir când spunea (În Scotland 1941, vorbind despre Burns și Scott) „barzi falși pentru o națiune falsă”. Dar reimaginarea creativă a trecutului național În Franța și Marea Britanie la sfârșitul secolului XX era de cu totul altă natură. Nu Întâmplător istoria-ca-nostalgie era atât de pronunțată tocmai În aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Spectatorii urmăreau meciurile din campionatele interne; jocurile internaționale, relativ rare, erau considerate În unele locuri reeditări simbolice, cu Încărcătură afectivă, ale istoriei militare. În acea perioadă, un spectator al meciurilor de fotbal Anglia-Germania, de exemplu, sau Germania-Olanda (ca să nu mai vorbim de Polonia-Rusia) nu Își făcea iluzii cu privire la Tratatul de la Roma și la „uniunea tot mai strânsă”. Referința istorică indiscutabilă a confruntărilor fotbalistice era al doilea război mondial. În primele decenii postbelice, jucătorii din țări europene diferite nu se cunoșteau Între
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se bucura de circumstanțe deosebit de avantajoase. În Marea Britanie, Margaret Thatcher mutase obiectivele politice mult spre dreapta, În timp ce predecesorii lui Blair la conducerea laburiștilor făcuseră multe eforturi ca să distrugă vechea stângă din partid. În atmosfera postthatcheristă, Blair nu trebuia decât să vorbească despre necesitatea corectei distribuții a serviciilor publice pentru a fi un progresist și un „european” plauzibil. Concomitent, prin admirația hipermediatizată pentru sectorul privat și pentru reformele care favorizau un mediu economic propice afacerilor, el se plasa cu fermitate În tabăra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
necesitatea corectei distribuții a serviciilor publice pentru a fi un progresist și un „european” plauzibil. Concomitent, prin admirația hipermediatizată pentru sectorul privat și pentru reformele care favorizau un mediu economic propice afacerilor, el se plasa cu fermitate În tabăra „americană”. Vorbea cu căldură despre aducerea Marii Britanii În sânul Europei, dar insista ca țara să fie scutită de vărsămintele sociale impuse prin legislația europeană și de armonizarea fiscală implicită pe „piața unică” a Uniunii Europene. A treia cale a fost propusă atât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
perceapă taxe și să poarte războaie. Europa - Uniunea Europeană - nu este un stat. Nu percepe taxe și nu se poate război. Cum am văzut, i-a luat foarte mult timp să se doteze cu o flotă militară minimă, ca să nu mai vorbim de o politică străină. În prima jumătate de secol de după a doua conflagrație mondială, acest lucru nu a fost un handicap: toți europenii detestau ideea unui alt război; apărarea Împotriva unicului inamic posibil a fost subcontractată peste Atlantic. Dar după
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
gândim bine, s-a aflat pe varii agende europene cu mult Înainte de al doilea război mondial, iar dezastrul semănat de conflagrație nu a făcut decât să-i netezească drumul. Dar resurecția Germaniei, a Poloniei și a Franței, ca să nu mai vorbim de Ungaria sau Lituania, era mult mai puțin probabilă. și mai greu de anticipat (de fapt, inimaginabilă cu doar câteva decenii În urmă) era afirmarea Europei În zorii secolului XXI ca sumă de virtuți internaționale: o comunitate de valori și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
circumstanțe, alternativa era limpede pentru majoritatea evreilor din Europa: plecarea (În Israel când a fost creat, În America după ce aceasta și-a deschis porțile, În 1950) sau tăcerea și, pe cât posibil, invizibilitatea. Desigur, mulți simțeau o nevoie copleșitoare de a vorbi și a depune mărturie. Primo Levi spunea că a fost Împins de un „imbold narativ absolut, patologic”, de a scrie despre lucrurile prin care trecuse. Dar soarta lui este plină de Învățăminte. Când a aștenut pe hârtie povestea detenției lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
văzut cum eșuase „denazificarea”. La Începuturile Republicii Federale, istoria predată În școli se oprea la Imperiul wilhelminian. Cu excepția omului de stat Kurt Schumacher (care și-a avertizat compatrioții Încă din iunie 1947 că trebuie să Învețe odată și odată „să vorbească despre evreii din Germania și din lume”), figurile publice din Germania anilor ’40 și ’50 au reușit să evite orice referință la soluția finală. Scriitorul american Alfred Kazin remarca În 1952 că pentru studenții săi din Köln „războiul se sfârșise
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
explicații, nu toate flatante pentru clasa politică sau mass-media franceze. Dar trecerea timpului (alături de efectul psihologic al sfârșitului unei epoci) este, poate, cea mai pertinentă. Câtă vreme François Mitterrand a fost președinte, el a Întruchipat practic neputința națiunii de a vorbi deschis despre rușinea ocupației. După el, totul s-a schimbat. Succesorul lui, Jacques Chirac, avea doar 11 ani când Franța a fost eliberată, În 1944. La doar câteva săptămâni după Învestirea În funcție, cu ocazia comemorării a 53 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o voce influentă În viața literară din RFG - Începeau acum să discute despre alt „trecut ignorat”: nu era vorba despre exterminarea evreilor, ci despre cealaltă latură, prea puțin abordată, a istoriei germane recente. De ce, Întrebau ei, n-ar trebui să vorbim, după toți acești ani, despre incendierea orașelor Germaniei sau chiar despre adevărul incomod că viața În Germania hitleristă nu era câtuși de puțin neplăcută (pentru nemți), cel puțin până spre sfârșitul războiului? Pentru că trebuie să vorbim despre ce le-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
n-ar trebui să vorbim, după toți acești ani, despre incendierea orașelor Germaniei sau chiar despre adevărul incomod că viața În Germania hitleristă nu era câtuși de puțin neplăcută (pentru nemți), cel puțin până spre sfârșitul războiului? Pentru că trebuie să vorbim despre ce le-a făcut Germania evreilor? Dar am vorbit despre asta decenii de-a rândul; a devenit o rutină, un obicei. Republica Federală este una dintre cele mai declarat filosemite națiuni ale lumii. Câtă vreme trebuie să mai privim
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
incendierea orașelor Germaniei sau chiar despre adevărul incomod că viața În Germania hitleristă nu era câtuși de puțin neplăcută (pentru nemți), cel puțin până spre sfârșitul războiului? Pentru că trebuie să vorbim despre ce le-a făcut Germania evreilor? Dar am vorbit despre asta decenii de-a rândul; a devenit o rutină, un obicei. Republica Federală este una dintre cele mai declarat filosemite națiuni ale lumii. Câtă vreme trebuie să mai privim În urmă? Cărțile nou-apărute despre „crimele aliaților” - bombardarea Dresdei, incendierea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a făcut Stalin polonezilor - sau, mai recent, ce le-a făcut Miloševiæ albanezilor - nu este fundamental diferit de ce le-a făcut președintele cehoslovac Beneš germanilor din regiunea sudetă după război, nu-i așa? În primii ani ai secolului XXI se vorbea chiar, În cercuri respectabile, despre Înființarea la Berlin a unui alt memorial: un „Centru Împotriva expulzărilor”, un muzeu Închinat tuturor victimelor epurării etnice. Această ultimă distorsionare, care sugerează că toate formele de suferință colectivă sunt În esență comparabile, chiar interșanjabile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
potrivită să primească dezastruoasele trenuri venind din partea cealaltă a Cortinei de Fier. Dincolo de acest Ianus cu două chipuri, Tony Judt remarcă o discretă complicitate privind felul În care una din marile tragedii ale secolului XX, exterminarea evreilor, a fost Înghețată, nevorbindu-se, practic, despre ea vreme de mai multe decenii: răul a intrat În administrarea sovieticilor, care au avut la Îndemână toate metodele pentru a-l suprima, pe când Vestul a știut să recurgă la o uitare Întru totul convenabilă. Acceptând să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
propriei istorii. Profund marcată de rana ucigașă aplicată de Învingătorii lui Hitler, ea s-a dezvoltat monstruos: ultraprosperă Într-o parte a ei, sărăcită, batjocorită, umilită și supusă unei exterminări sadice În cealaltă. Spre deosebire de istoriile vechi ale Europei, care puteau vorbi de un continent uniform, de invariante locale În cadrul unei variante mai largi, istoria lui Tony Judt trebuie să țină cont de marea ruptură provocată de cel de-al doilea război mondial. Firește, el nu evită menționarea deceniilor dintre 1914 și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vede În termenii evoluției de la „leninismul național” Înspre un fel de „satrapie neostalinistă În care nepotismul și ineficiența de nivel bizantin se sprijineau pe o poliție secretă tentaculară”. Modificând ce e de modificat, această formulă stă În picioare și atunci când vorbim despre tranziția postcomunistă. Ceea ce confirmă teza Îmbrățișată și de Tony Judt conform căreia răsturnarea lui Ceaușescu e rezultatul deciziei eșalonului secund de a-și prezerva privilegiile Într-un mediu eliberat de nebunia paranoică a Conducătorului. Rândurile de față nu și-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Nicolae Manolescu mi-a fluturat prin fața ochilor visul de a deveni scriitor. Crohul [Ov. S. Crohmălniceanu] a fost cel care mi-a dat ideea de a trimite o povestire la «Tribuna», D.R.P.-ul [D. R. Popescu], cel care mi-a vorbit, la prima noastră întâlnire, la Cluj-Napoca, despre forța prozei și despre cultul lui pentru proză...” C. debutează, astfel, la revista clujeană „Tribuna” în 1976, obținând Premiul pentru proză al revistei în anul 1978. Prima lui carte este antologia de proze
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
Vigne, vin et alentours" coordonat de Catedra UNESCO "Culture et tradition du vin". CUVÂNT INAINTE Vinul se impune conștiinței noastre mai ales prin influența pe care o are asupra sensibilității noastre. Vinul băut devine astfel un subiect despre care se vorbește, o muză care dezleagă ... limbile... după cum credeau unii spectatori sceptici despre cei prezenți, în Ziua Cincizecimii, la Pogorârea Duhului Sfânt. Să sperăm că cititorii acestei traduceri despre vin nu ne vor suspecta, precum s-a întâmplat odinioară cu martorii vorbirii
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
legătură cu vinul sub egida zeiței cu cap de vacă.5 În mitologia greacă, vița de vie a fost adusă de către Dionisos, zeul grec al vinului și al beției, lui Enea, ca recompensă fiindcă acesta îi împrumutase soția. Tradiția greacă vorbește, de asemenea, despre o altă poveste în care ciobanul regelui Enea, Stafilos ("ciorchine", în limba greacă) și-a dat seama că una dintre caprele sale a devenit foarte veselă după ce a păscut struguri. Stafilos s-a gândit atunci să stoarcă
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
a pădurii, asimilată de romani zeului Silvan, reprezentat cu o coroană de iederă pe cap, un cosor în mână, iar pe umăr, un ciocan de dogar, Sucellus proteja oarecum băutura mitică. Prin aceste exemple, cultura viței de vie apare, mitologic vorbind, ca mărturie a unei epoci fabuloase în care zeii trăiau pe pământ și în care vinul însuși era considerat ca un mit viu. II. La originea civilizațiilor Specialiștii în mitologie și filologii cad de acord când afirmă că vinul se
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]