168,335 matches
-
plimbarea, gândirea sau imaginația zilnică”<footnote Ivancevich, John M., Matteson, Michael T., op. cit., p. 651. footnote>. Comportamentele individuale sunt generate nu numai de factori de ordin personal, ci, într-o măsură uneori determinată, de factorii de natură societală. De aceea, vorbim și de comportamentul colectiv, „termen generic care desemnează tipurile de comportament proprii unor indivizi care, sub influența unei credințe împărtășite, acționează uneori în «concentrat»”<footnote Larousse. Dicționar de sociologie, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996, p. 56. footnote>. Comportamentele de grup
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
din cadrul organizațiilor și cu cele privind raportarea la comunitate. Modul în care un om se comportă în timpul liber, privind interesul pentru studiu, pentru a învăța ceva nou, se regăsește în comportamentul organizațional, în ceea ce privește însușirea de noi cunoștințe față de sarcinile performante. Vorbim despre atitudini ca „o dispoziție mentală și neurală care își trage organizarea din experiență și care exercită o influență directoare sau dinamică asupra reacțiilor individuale”<footnote Allport, G.W., Attitudes, (a se vedea Popescu, Vasile, Atitudinea morală și stimulentele materiale
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
descifrare a ceea ce predomină în cadrul activității unui om sau unei organizații, fără a căuta, a găsi aceste tipuri în starea lor „pură” („ideală”). Omul religios. Nu vom da un anumit sens ordinii în care vom expune aceste posibile tipologizări. A vorbi de tipul „omului religios” din perspectiva managementului resurselor umane implică a preciza de la început perspectiva de abordare. Teza (verificată de Durkheim) de la care pornim are în vedere un considerent esențial; dacă mentalitățile omului sunt un puternic determinant al acțiunilor sale
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
Economică, București, 2007, p. 44. footnote>: etapa empirică; etapa bunăstării sau a prosperității; administrarea personalului; managementul personalului - faza de dezvoltare; managementul personalului - faza matură; managementul resurselor umane - prima fază; managementul resurselor umane - a doua fază. Conform acestei etapizări am putea vorbi de<footnote Ibidem, pp. 43-49. footnote>: etapa bunăstării sau prosperității - este etapa în care se acordă o atenție deosebită problemelor socio-umane de viață ale salariaților; etapa administrării personalului - se referă la dezvoltarea funcțiunii de personal legate de „Școala Relațiilor Umane
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
a proprietăților managementului resurselor umane (grila CORA-FISC a lui Bournois și Brabet 1993)<footnote Ibidem, p. 23. (*este vorba de ceea ce se poate denumi ca fiind „miză”, „domeniu de competiție”). footnote>. Inspirați de o serie de abordări mai noi, putem vorbi, în general, de necesitatea de a privi managementul modern ca „management inovativ” (denumit „antreprenorial”) și ca „exprimând o întreagă concepție despre om în spațiul social al muncii”. Managementul inovativ (antreprenoriatul) este privit ca „o stare de spirit” în care instrucția
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
noastră. De asemenea, ea poate fi privită ca o pedeapsă, munca și situația de angajat structurează viețile noastre și modelează inegalitățile condițiilor și oportunităților”<footnote Wilson, Fiona M., Organizational Behaviour and Work, Oxford University Press, New York, 2004, p. 1. footnote>. Vorbim despre muncă presupunând sensul acesteia a fi evident și comun pentru toți. Și totuși, în realitate, încercarea de a defini munca ridică numeroase probleme și dificultăți. Întrebarea „ce este munca?” este „prost formulată” (după expresia lui Karl Popper) deoarece ea
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
o interpretare socioculturală, pe criteriile beneficiului societal, a activităților depuse. Munca în calitatea sa de reprezentare. Munca presupune prezența unor reprezentări conștientizate asupra sensului activității depuse. Vom da un citat mai mare din Foucault care ni se pare deosebit de semnificativ. „Vorbind în chip mai general, omul, pentru științele umane, nu este ființa dotată cu o formă cu totul particulară (cu o fiziologie îndeajuns de specială și o anatomie aproape unică), ci numai acea ființă vie care, din miezul unei vieți căreia
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
calitativă)<footnote Ibidem, p. 184. footnote>, analiza impactului produs de resursele umane, modul de recrutare a necesarului de personal, greutăți și factori care pot bloca acest proces etc. Dintr-o perspectivă nouă, problematica își modifică termenii și cadrul de analiză, vorbindu se de analiza prospectivă asupra viitorilor posibili și probabili<footnote Hoffman, Oscar, Popescu, Gheorghe H., Probleme de metodologie în analiza realităților sociale, Editura Universitară, București, 2009, paragraful 1.4. footnote>. După Gustave Berger (cel care este considerat a fi inițiatorul
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
public sau privat din țară sau străinătate; h) realizarea de activități în conformitate cu strategia de informare a administrației publice. După cum se vede, o parte din aceste activități, e), f), g), h), implică relații cu publicul, altele sunt doar pentru public. Putem vorbi de un set de funcții interne și alt set de funcții externe specifice administrației publice<footnote Nica, Elvira, Psihosociologia managerială, p. 146. footnote>. Elementul specific esențial în desfășurarea relațiilor cu publicul îl reprezintă comunicarea. În viziunea actuală<footnote Ibidem, p.
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
să pună în evidență rolul nou al șefului de personal, noua viziune care se implementează în strategia de a ansamblu a unei firme. Managerul resurselor umane se diferențiază, „tocmai prin strategia sa de a-și formula tipul de acțiune. Putem vorbi de „patru tipuri de caracter de manageri”<footnote Macobby, Michael, „Managerii de ieri și de azi”, Sinteza, nr. 90, București (editată de Ambasada SUA în România până în 1992), 1992, p. 10. footnote>: Schema 27. Noile provocări pentru șeful de personal
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
muncă începe a fi conceput în raport direct cu problematica umană generală a unei instituții și cu cerințele tot mai presante ale democratizării vieții în „spațiul social al muncii”. În afară de unele aspecte de amploare mai redusă (despre care am mai vorbit, cum ar fi „insulele de producție”, „organizarea flexibilă”), se trece la schimbarea paradigmelor de gândire strategică asupra muncii ca atare<footnote Zarifian, Philippe, „De la notion de qualification à celle de compétence”, La gestion des ressources humaines, La Documentation Française, no
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
accelerate, care în anii 60’ dezvolta o metodă holistică de învățare numită „sugestologie”, care, pe lângă exerciții de citire și învățare, adaugă exerciții de relaxare, folosind potențialul creierului uman, introducând învățarea stimulativă și plăcerea de a învăța în metodele sale. El vorbește de 6 principii aplicabile în citirea și învățarea rapidă: 1. În primul rând ar trebui să eliminăm condiționările interioare, toate acele lucruri care ne limitează și ne blochează în încercarea noastră de a progresa. Barajul ne va spune că abilitățile
Manual de citire rapidă by Silviu Vasile () [Corola-publishinghouse/Science/1653_a_2929]
-
femeie”. În fine, antologând texte, insistă asupra unor chestiuni controversate din publicistica eminesciană, pe care le abordează nenuanțat, dintr-un unghi lipsit de perspectivă, ca în Eminescu împotriva socialismului (1991), Eminescu - apărătorul românilor de pretutindeni (1995), Eminescu, istoricul (1998), ori vorbește despre o „dogmatică personală” a poetului în Eminescu și cugetarea sacră (1994). N. reunește în două volume, Vocația spiritualității (1995) și Interferențe spirituale (2002), articolele publicate de-a lungul timpului în presa culturală din țară, diversitatea tematică - de la subiecte de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288397_a_289726]
-
sau eminenței lor intelectuale dublate de însușiri estetice de un tip destul de îngust: stilul, compoziția, vigoarea generală a prezentării sunt caracteristicile la care se face apel de obicei. Acesta este un mod obișnuit de a distinge literatura sau de a vorbi despre ea. Când spunem "asta nu e literatură", exprimăm o judecată de valoare de acest fel ; emitem o judecată similară când, vorbind despre o carte de istorie, filozofie s-au știință, spunem că aparține "literaturii". Majoritatea istoriilor literare includ și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
care se face apel de obicei. Acesta este un mod obișnuit de a distinge literatura sau de a vorbi despre ea. Când spunem "asta nu e literatură", exprimăm o judecată de valoare de acest fel ; emitem o judecată similară când, vorbind despre o carte de istorie, filozofie s-au știință, spunem că aparține "literaturii". Majoritatea istoriilor literare includ și analiza operei filozofilor, istoricilor, teologilor, moraliștilor, politicienilor și chiar a unor oameni de știință. Ar fi greu de imaginat, de exemplu, o
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
așa-zis realist, în modul în care personajele intră și ies din scenă. *5 Oricare ar fi deosebirile dintre Furtuna și Nora, ele împărtășesc acest convenționalism dramatic. Dacă admitem că trăsătura distinctivă a literaturii este "ficțiunea", "invenția" sau "imaginația", atunci când vorbim despre literatură ne vom gândi la Homer, Dante, Shakespeare, Balzac, Keats mai degrabă decât la Cicero sau Montaigne, Bossuet sau Emerson. Desigur, vor exista și cazuri-limită. opere ca Republica lui Platan despre care ar fi greu să tăgăduiești că posedă
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
trebuie confundate cu imaginile concrete, senzuale, vizuale. Sub influența lui Hegel, unii esteticieni din secolul al XIX-lea, ca Vischer și Eduard von Hartmann, au susținut că orice artă este "strălucirea sensibilă a ideii", în vreme ce altă școală (Fiedler, Hildebrand, Riehl) vorbea despre artă ca "pură vizibilitate".*7 Dar multe opere liberare mari nu evocă imagini senzoriale sau, dacă le evocă, o fac numai incidental, ocazional și intermitent. *8 În descrierea unui personaj scriitorul poate să nu sugereze de loc imagini vizuale
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Nici unul, luat singur, nu este satisfăcător. Se impune, așadar, cel puțin o concluzie: opera de artă literară nu este un obiect simplu, ci o alcătuire foarte complexă care are un caracter stratificat și multiple sensuri și relații. Terminologia obișnuită, care vorbește despre un "organism", ne poate induce în eroare în oarecare măsură, deoarece subliniază numai un singur aspect, anume acela al "unității în varietate" și sugerează paralelisme biologice care nu întotdeauna sunt potrivite. Pe de altă parte, formula "identitatea dintre conținut
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
la această întrebare. Dacă ne întoarcem destul de mult în trecut, putem răspunde afirmativ ; putem ajunge într-o perioadă în care literatura, filozofia și religia erau nediferențiate: dintre greci, Eschil și Hesiod ar putea ilustra acest lucru. Platon însă poate deja vorbi despre cearta dintre poeți și filozofi ca despre o ceartă veche, înțelegând prin aceasta ceva inteligibil pentru noi. Pe de altă parte, nu trebuie să exagerăm importanța teoriilor apărute la sfârșitul secolului al XIX-lea, în legătură cu "arta pentru artă" sau
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
este cea psihologică. "Romancierii ne pot învăța despre natura umană mai multe decât psihologii" este o afirmație obișnuită. Homey îi recomandă pe Dostoïevski, Shakespeare, Ibsen și Balzac ca surse inepuizabile. E. M. Forster, în Aspects of the Novel (Aspecte ale romanului), vorbește despre numărul foarte limitat al persoanelor a căror viață și mobiluri interioare le cunoaștem și consideră ca un mare merit al romanului că relevă viața introspectivă a personajelor.6 Probabil că viețile interioare pe care scriitorul le atribuie personajelor lui
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
ei tip de poezie, care nu are nimic comun cu vreun alt tip. 70 Această concepție a fost expusă direct și persuasiv de Frederick A. Pottle în Idiom of Poetry (Limbajul poeziei).*8 El numește această poziție (relativism critic) și vorbește de profunde "schimbări de sensibilitate", de o "totală discontinuitate" în istoria poeziei. Argumentarea lui este cu atât mai interesantă cu cât o îmbină cu acceptarea unor norme absolute în domeniul eticii și al religiei. În cel mai bun caz, această
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
traducînd termenul lui Ampère histoire comparative, a fost, se pare, primul care a folosit acest termen în limba engleză (1848). Francezii au preferat termenul folosit mai înainte de Villemain, care, prin analogie cu titlul cărții lui Ouvier, Anatomie comparée (1800), a vorbit de littérature comparée (1829). Germanii vorbesc de "vergleichende Literaturgeschichte" *1. Totuși, nici omul dintre aceste adjective formate în mod diferit nu este prea edificator, deoarece comparația este o metodă folosită de toate formele de critică și de toate științele și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
a fost, se pare, primul care a folosit acest termen în limba engleză (1848). Francezii au preferat termenul folosit mai înainte de Villemain, care, prin analogie cu titlul cărții lui Ouvier, Anatomie comparée (1800), a vorbit de littérature comparée (1829). Germanii vorbesc de "vergleichende Literaturgeschichte" *1. Totuși, nici omul dintre aceste adjective formate în mod diferit nu este prea edificator, deoarece comparația este o metodă folosită de toate formele de critică și de toate științele și nu exprimă de loc într-un
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
literatură "comparată" ? Nu se poate face o distincție valabilă între influența exercitată de Walter Scott în străinătate si moda internațională a romanului istoric. Literaturile "comparată" și "generală" se contopesc în mod inevitabil. Probabil că ar fi mai bine să se vorbească pur si simplu de "literatură". (c) Oricare ar fi greutățile de care s-ar putea lovi o concepție a istoriei literaturii universale, este important ca literatura să fie tratată ca o totalitate, studiindu-se dezvoltarea și evoluția literaturii fără să
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
istoriei ideilor, inclusiv ale istoriei ideilor critice, asemenea delimitări nu stau în picioare ; se secționează în mod artificial materii omogene și se scriu istorii privind ecourile ideologice întâmplător exprimate în limba engleză sau germană sau franceză. Atenția excesivă acordată limbii vorbite de fiecare popor în parte aduce prejudicii deosebite studiului literaturii medievale, deoarece în evul mediu latina era principala limbă literară, și Europa forma o unitate intelectuală foarte strânsă. O istorie a literaturii evului mediu în Anglia care ar neglija marea
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]