KorAP: Find »[drukola/base=vorbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...6721 6722 6723 ...6734 >

168,335 matches

Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424

funcții ritualice de recunoaștere a autorității partidului și a ideologiei oficiale (în România se adăuga funcția de slăvire a conducătorilor), acolo unde nu lipsea cu desăvârșire, autonomia era limitată, iar liderii erau numiți de la centru. Zvonistica de zi cu zi vorbea despre prezența turnătorilor și a provocatorilor la orice pas și, cum orice vorbă putea fi interpretată, conversațiile purtate în spațiul public era prudent să fie menținute la subiecte lipsite de importanță. Relațiile aveau, implicit, de suferit și acest lucru, așa cum

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
produc beneficii de care profită doar o parte (mică) a comunității sau solicită stocuri mari de capital uman. În esență, efectul participării asupra succesului proiectului comunitar depinde uneori, în mare măsură, de tipul proiectului. Se înțelege că până acum am vorbit despre participarea voluntară, presupunând că acela care participă este beneficiar al activității/proiectului comunitar. Nu întotdeauna participarea este însă voluntară, mai ales în condițiile în care acela care participă nu e beneficiar al activității/proiectului comunitar (Sandu, 2005, p. 32

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
participă este beneficiar al activității/proiectului comunitar. Nu întotdeauna participarea este însă voluntară, mai ales în condițiile în care acela care participă nu e beneficiar al activității/proiectului comunitar (Sandu, 2005, p. 32). Sandu (2005, p. 15) arată că putem vorbi de mai multe tipuri de participare, în funcție de motivația pentru implicare: „motivație voluntară”, „forțată”, „cointeresată” sau „altruistă”, aceste motivații putând fi asociate cu „tradiția, valorile, sentimentele sau raționalitatea raporturilor dintre scopuri și mijloace” (p. 16). Aceste tipuri de motivație generează patru

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
distinge între culturi civice participative, dependente și parohiale. Au fost câteva încercări de conceptualizare a sistemelor de credințe, norme, valori și atitudini care determină participarea, mai ales cu referire la domeniile politicii sau ale societății civile. Alexander și Smith (1993) vorbesc despre religie civilă, care este, se presupune, o precondiție a democrației, Bellah și Hammond (1980) se referă la solicitările pentru implicare civică, definite ca „limbaje secundare ale responsabilității sociale” în calitate de practici de angajament pentru bunul public. Alții, precum Inglehard (1990

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
la dobândirea competențelor civice prin organizații. În fiecare dintre organizațiile enumerate în narațiunile biografice, oamenii au avut nu numai ocazia să își formeze o părere negativă despre organizațiile comuniste, ci și să exerseze competențele organizatorice și comunicaționale. Abilitatea de a vorbi cu oamenii, de a convinge despre nevoia și urgența acțiunii colective, de a delega responsabilități, de a monitoriza punerea în practică a efortului comun, de a pedepsi, de a recompensa și de a întreține contactele cu oficialitățile au putut fi

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
cariera sunt mai importante. Discursul actorilor Analiza discursurilor șefilor de scară, ale membrilor activi ai scărilor și ale locatarilor inactivi din punct de vedere comunitar ai scărilor a relevat dări de seamă structurate ale implicării și ale neimplicării. Se poate vorbi despre discursurile activiștilor și cele ale nonactiviștilor ca fiind discernibile. Totuși, diferențele dintre narațiunile provenite din cele trei categorii nu sunt întotdeauna clare, ci mai degrabă variabile, astfel că putem vorbi despre un continuum al unor dimensiuni discursive variate ale

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
seamă structurate ale implicării și ale neimplicării. Se poate vorbi despre discursurile activiștilor și cele ale nonactiviștilor ca fiind discernibile. Totuși, diferențele dintre narațiunile provenite din cele trei categorii nu sunt întotdeauna clare, ci mai degrabă variabile, astfel că putem vorbi despre un continuum al unor dimensiuni discursive variate ale căror combinații produc specificitatea interviurilor furnizate de reprezentanții celor trei categorii. Mai concret, liderii sunt plasați la una dintre extremele acestui continuum, iar membrii inactivi la celălalt capăt, în timp ce membrii activi

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
ai statusului social, a fost obținut în ciuda determinărilor culturale și sociale ale mediului lor familial. Din acest punct de vedere, situația locatarilor activi este cel puțin curioasă. În locul unor presupuse identități de activiști, avem insinuate identități de lideri eșuați: când vorbesc despre ei înșiși, membrii activi ai comunității par să regrete faptul că le lipsesc trăsături cu care liderii se pot lăuda. Nu mi-a fost rușine niciodată și nici nu îmi va fi. (Lider) Î: Care sunt calitățile care vă

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
european, Editura Alternative, București. *** 2004, Program de guvernare 2005-2008, HYPERLINK "http://www.guv.ro" www.guv.ro. Implicarea serviciilor de sănătate în dezvoltarea socială Cristina Doboș Studiul de față accentuează importanța existenței unui capital uman sănătos în dezvoltarea socială și vorbește, în același timp, despre implicarea nivelului de dezvoltare economic și al calității serviciilor sanitare în starea de sănătate a populației. Prima parte a studiului face așadar câteva considerații teoretice asupra relației dintre starea de sănătate a populației, serviciile publice de

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
confruntă cu unele tipuri de dificultăți. Nici un sistem nu realizează în prezent parametrii serviciilor, stabiliți teoretic, la un standard maxim și în mod simultan. Majoritatea țărilor europene acordă pentru serviciile lor sanitare prioritate unuia sau altuia dintre obiectivele despre care vorbesc în continuare, în funcție de strategia abordată, sacrificând alte calități ale sistemlui. Fie acordă acces universal și echitabil la un pachet de servicii mai mare, fie libertatea opțiunilor pentru consumatori și furnizori e mai ridicată, fie utilizarea eficientă a resurselor disponibile este

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
drept social, la care trebuie să aibă acces toți cetățenii, spre deosebire de SUA, spre exemplu, unde sănătatea e văzută ca un bun pentru care trebuie să plătești costuri ridicate. România a ales modelul german în reformarea sistemului prin introducerea asigurărilor. Voi vorbi mai jos despre serviciile de sănătate publice din România după 1990 și cerințele de reformare a acestora din perspectiva contribuției lor la dezvoltarea socială. Sărăcirea populației și ineficiența serviciilor de sănătate - factori determinanți ai unei stări de sănătate precare a

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
oferite, precum și al gradului redus de educație sanitară. România a ales, în reformarea sistemului medical public, modelul asigurărilor de sănătate. Modificările ultimilor ani din sistemul medical nu au rezolvat problemele serviciilor oferite, sistemul din momentul de față, despre care voi vorbi pe parcursul materialului, fiind unul hibrid, după părerea unor specialiști din sistem, punând chiar sub semnul întrebării nevoia de trecere la asigurări sociale de sănătate. Trebuie precizat faptul că, într-adevăr, fiecare dintre modelele actuale europene de organizare și finanțare a

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
rată mai ridicată a mortalității materne și infantile, o speranță de viață mai scăzută. Îmbunătățirea sistemului de sănătate în România este corelată cu dezvoltarea economică a țării, fiind deci o problemă de termen lung. Toate mecanismele distorsionante de care am vorbit mai sus au creat însă tensiuni financiare suplimentare în unele părți ale sistemului sanitar dezavantajate față de altele și au redus controlul eficient și transparent al resurselor și așa insuficiente. Pe parcursul tranziție i s-a constatat perpetuarea marii majorități a problemelor

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
cadru de colaborare între statele membre în vederea asigurării convergenței politicilor educaționale naționale și a atingerii obiectivelor asupra cărora s-a convenit la nivelul Uniunii. Această metodă de lucru era necesară cu precădere în domenii precum educația, unde nu se putea vorbi despre o politică comună tuturor statelor, dar trebuia creat un spațiu educațional european (European Educational Area). Această metodă presupune, în esență: a) identificarea și definirea acestor obiective comune; b) definirea unor indicatori comuni care să permită statelor membre evaluarea sistemelor

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
până în 2020); crearea unui parteneriat global în vederea dezvoltării (prin urmărirea în continuare a unui sistem de comeț și a unuia financiar deschis, predictibil și nediscriminator, un angajament deschis pentru o bună guvernare și reducerea sărăciei - UN, 2003). În prezent se vorbește despre o creștere economică de ale cărei rezultate să beneficieze în mai mare măsură săracii (pro-poor growth, shared growth sau progressive growth) - altfel spus, despre politici focalizate pe combaterea sărăciei severe și a disparităților extreme de venit, care să aibă

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
dezvoltării, fiind doar spectatorii unor împliniri economice, sociale și culturale naționale, respectiv internaționale. În timp, distanța dintre spectatorii și beneficiarii dezvoltării a crescut până la a deveni de nedepășit prin forțe proprii într-un mediu concurențial. Dacă în spațiul național se vorbește despre excluziunea unor grupuri de indivizi din diferite domenii ale vieții sociale, dar mai ales de pe piața muncii, în context internațional există clasificări care grupează țările în funcție de diferiți indicatori ai bunăstării. În prezent, distanța dintre bogații și săracii lumii este

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
rate ridicate ale sărăciei severe se regăsesc și în țările Americii Latine și cele ale Asiei de Sus-Est. Dacă în primul caz ritmurile de creștere economică sunt comparabile cu cele africane, despre evoluția economică a țărilor asiatice după 1970 se vorbește ca despre „miracolul asiatic”, având în vedere ritmurile constant ridicate de creștere. Acestea au făcut ca proporția săracilor rezidenți în această regiune să scadă între 1987 și 1998 de la 75% la 66% din cele aproximativ 1,2 miliarde de persoane

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
Mileniului, adoptată de 147 de conducători de state și de 189 de state membre ale Națiunilor Unite, concentrând opt dimensiuni îngrijorătoare ale lumii în care trăim și propunând 18 măsuri specifice, este o „veritabilă agendă a dezvoltării globale viitoare”. Se vorbește despre o lume a valorilor comune, care să asigure standarde decente de viață pentru fiecare. În 1992, la Conferința despre mediu și dezvoltare de la Rio de Janeiro (The „Earth Summit”) au fost adoptate Declarația de de Rio din domeniul mediului

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
un asemenea subiect față de care interesul e mare și așteptările ridicate. Există două direcții asupra cărora ne concentrăm. Una este mai degrabă de interes teoretic și pornește de la două observații simple, după părerea noastră contradictorii: există o întreagă literatură care vorbește despre modificarea și diversificarea caracteristicilor migrației internaționale, despre schimbările calitative ale fenomenului, despre tipuri de migrație; cu toate că diversificarea migrației este acceptată, efortul către evaluarea „profunzimii” diferențelor e destul de slab. Conceptul utilizat rămâne cel de migrație internațională, deși realitățile pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
geografic asupra căruia își exercită autoritatea. Acțiunea conjugată a cel puțin celor doi factori enunțați anterior (procesele asociate globalizării și tendința statelor implicate în migrație de a controla fenomenul) a condus la diversificarea accentuată a formelor de migrație. Astăzi se vorbește despre migrație definitivă, migrație clandestină, migrație circulatorie, transnaționalism, refugiați și azilanți - și lista ar putea continua. România, după perioada comunistă de control strict asupra ieșirilor și intrărilor din spațiul național, care a restrâns aria mobilității la câteva tipuri de deplasări

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
reinterpretată într-o schemă de clasificare care are la bază surprinderea diferențelor dintre plecări. Dacă avem nevoie de o imagine de ansamblu pentru a înțelege migrația, avem la fel de mare nevoie de o detaliere pentru a înțelege efectele ei. Dacă am vorbi astăzi despre migrația românilor în general, am include în aceeași categorie migrația muncitorului român pe baza unui contract de trei luni în Spania la cules de căpșune cu plecarea definitivă, împreună cu familia, a inginerului IT în Canada sau cu plecarea

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
muncă în străinătate prin medierea Oficiului, pentru ca în 2003 numărul lor să se dubleaze aproape, ajungând la 40 197 de persoane (Sandu et al., 2004). Deși numărul țărilor pentru care OMFM mediază contracte de muncă este mare, practic se poate vorbi de doi parteneri importanți: Germania și Spania. plecările mediate de firme de intermediere care asigură contracte de muncă în străinătate; Israelul este un caz ilustrativ pentru situația plecărilor mediate de firme intermediare. În anii ’90, ca urmare a tendinței de

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
stat, migrația mediată de firme de intermediere, migrația bazată pe un contract individual), migrația pentru reîntregirea familiei, migrația definitivă și migrația pentru studii. Există două aspecte importante legate de această clasificare: dacă analizăm migrația din perspectiva țărilor de destinație și vorbim despre migrație în, atunci vom opera, de regulă, cu mai multe tipuri de migrație care se desfășoară în același timp (fluxul către Spania, spre exemplu, antrenează deplasări pentru muncă clandestine sau controlate de stat, deplasări pentru întregirea familiei, deplasări individuale

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
dezvoltare socială presupune ca una dintre trăsăturile sale definitorii ideea de justiție socială. Dezvoltarea socială nu este un simplu proces de creștere economică, ci, în același timp, și un proces deliberat de reducere a inegalităților sociale. Așa cum nu se poate vorbi de dezvoltare socială în absența creșterii economice, tot așa, nu poate fi invocat acest concept în societățile puternic polarizate, în care un grup restrâns controlează resursele economice în timp ce majoritatea populației trăiește în sărăcie. Dezvoltarea socială presupune deci un ansamblu coerent

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
compacte de romi, în care adesea există și un grad ridicat de sărăcie. Deși nu există bariere legale în transferul sau înscrierea copiilor la alte școli, în practică există o serie de bariere economice, birocratice sau de mentalitate. Uneori putem vorbi de un grad ridicat de rezistență a comunităților cu o altă majoritate etnică de a accepta elevi romi. În unele cazuri, există chiar și o rezistență din partea părinților romi de a-și înscrie copiii la o școală cu altă majoritate

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]