17,832 matches
-
Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală și singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război. A fost doar a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oțel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez. Marea Flotă Britanică ("Grand Fleet") era condusă de către amiralul britanic Sir John Jellicoe iar Flota germană de ocean "Hochseeflote" de viceamiralul Reinhard Scheer. Intenția "Hochseeflote" era
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
mare bătălie navală și singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război. A fost doar a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oțel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez. Marea Flotă Britanică ("Grand Fleet") era condusă de către amiralul britanic Sir John Jellicoe iar Flota germană de ocean "Hochseeflote" de viceamiralul Reinhard Scheer. Intenția "Hochseeflote" era de a atrage în larg "Grand
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
germane să iasă în larg pe oceane. Între timp, Royal Navy urma o strategie de a se atrage în luptă și de a distruge "Hochseeflote", sau de a menține forțele navale germane izolate și departe de căile maritime ale Angliei. Bătălia, care a implicat în total în jur de 250 de nave de toate tipurile, a început la ora 18:30, pe data de 31 mai 1916 și a durat două ore. Datorită condițiilor de vizibilitate reduse și a erorilor britanicilor
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
a implicat în total în jur de 250 de nave de toate tipurile, a început la ora 18:30, pe data de 31 mai 1916 și a durat două ore. Datorită condițiilor de vizibilitate reduse și a erorilor britanicilor, această bătălie nu a fost decisivă, în ciuda superiorității numerice a acestora din urmă. Cu toate acestea, Jellicoe a reușit să taie calea de retragere a navelor germane în porturile lor și era convins că va avea posibilitatea să poarte o bătălie decisivă
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
această bătălie nu a fost decisivă, în ciuda superiorității numerice a acestora din urmă. Cu toate acestea, Jellicoe a reușit să taie calea de retragere a navelor germane în porturile lor și era convins că va avea posibilitatea să poarte o bătălie decisivă a doua zi dimineață. Scheer însă era determinat să salveze flota sa cu orice preț, astfel că a traversat dispozitivul britanic noaptea și s-a întors în baza navală din Wilhemshaven, ocolind zonele cu mine germane. Bătălia i-a
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
poarte o bătălie decisivă a doua zi dimineață. Scheer însă era determinat să salveze flota sa cu orice preț, astfel că a traversat dispozitivul britanic noaptea și s-a întors în baza navală din Wilhemshaven, ocolind zonele cu mine germane. Bătălia i-a costat pe britanici paisprezece nave, iar pe germani unsprezece nave și mii de victime umane. Ambele părți au pretins că au repurtat victoria. Deși este adevărat că pierderile britanice în vieți și nave au fost mai importante decât
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
o amenințare, forțând britanicii să mențină mai multe unități în Marea Nordului, dar niciodată nu a încercat să conteste stăpânirea mărilor de la adversarul său. Pe de altă parte, marina germană a dedicat eforturile sale majore purtării războiului pe mare cu submarine. Bătălia a avut loc în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, care este cea mai mare suprafață compactă terestră din Danemarca, la ieșirea strâmtorii Skagerrak. Strâmtoarea Skagerrak se află între coasta de sud-est ale Norvegiei, coasta de sud-vest ale Suediei și
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
tone cu un echipaj de 60.000 oameni, iar cele germane 66.000t și 45.000 oameni. Războiul era în desfășurare deja de doi ani, fără ca între Marina Imperială Germană Și Marina Regală Britanică să se fi desfășurat vreo mare bătălie. La începutul secolului relațiile anglo-germane s-au deteriorat tocmai pentru că Imperiului German a început dezvoltarea intensivă a flotei sale. După experiența Bătăliei din Strâmtoarea Tsushima (1905), flota britanică a construit nava HMS Dreadnought, stabilind un model în privința construirii cuirasatelor, cuirasatele
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
de doi ani, fără ca între Marina Imperială Germană Și Marina Regală Britanică să se fi desfășurat vreo mare bătălie. La începutul secolului relațiile anglo-germane s-au deteriorat tocmai pentru că Imperiului German a început dezvoltarea intensivă a flotei sale. După experiența Bătăliei din Strâmtoarea Tsushima (1905), flota britanică a construit nava HMS Dreadnought, stabilind un model în privința construirii cuirasatelor, cuirasatele anterioare (pre-dreadnought) devenind depășite. Acest lucru a însemnat totodată și faptul că construcția marilor cuirasate a început de la zero, generând o cursă
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
loc mai multe ciocniri mici între flota britanică și cea germană, în care s-au implicat în principal mici unități de crucișătoare, cu superioritate germană. Pierderile britanice erau mai semnificative. Ambele flote aveau ca directivă să nu se implice în bătălie de mare anvergură, pentru a evita eventuale pierderi mari. Acest lucru a însemnat însă că nici flota britanică nu mai era foarte sigură pe ea. Planul amiralității britanice era să atragă flota germană în ape britanice unde s-o distrugă
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
anvergură, pentru a evita eventuale pierderi mari. Acest lucru a însemnat însă că nici flota britanică nu mai era foarte sigură pe ea. Planul amiralității britanice era să atragă flota germană în ape britanice unde s-o distrugă într-o bătălie decisivă. La începutul anului 1916 au avut loc două evenimente semnificative. În lupta cu flota rusă, dintr-un crucișător german scufundat scafandrii ruși au recuperat codul de descifrare a comunicărilor radio germane, fiind astfel în măsură să decodeze mesajele germane
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
angajeze în luptă cu britanicii. Conform lui Scheer, strategia navală germană ar trebui să fie, ori de câte ori este posibil: După ce se realizează un echilibru al forțelor ca urmare ale acestor demersuri, forțele germane vor fi concentrate și vor încerca angajarea unei bătălii în condiții nefavorabile britanicilor. Ceea ce Statul Major Naval german ignora, era faptul că Amiralitatea britanică era în măsură să decripteze mesajele germane, fiind prin urmare conștient de intențiile germane. Britanicii au interceptat și, prin urmare, au decriptat în data de
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
data de 30 mai. Alte mesaje au fost interceptate de asemenea și, deși nu au fost decriptate, era clar că o operațiune navală majoră este în curs de desfășurare. Grand Fleet cu 24 cuirasate clasa dreadnought și 3 crucișătoare de bătălie a părăsit Scapa Flow în data de 30 mai sub comanda lui Jellicoe, înainte chiar ca Hipper să părăsească golful fluviului Jade. Escadra lui Beatty (4 cuirasate clasa dreadnought și 6 crucișătoare de bătălie) a părăsit fiordul scoțian Firth of
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
clasa dreadnought și 3 crucișătoare de bătălie a părăsit Scapa Flow în data de 30 mai sub comanda lui Jellicoe, înainte chiar ca Hipper să părăsească golful fluviului Jade. Escadra lui Beatty (4 cuirasate clasa dreadnought și 6 crucișătoare de bătălie) a părăsit fiordul scoțian Firth of Forth. Tactica fundamentală a flotei în acea perioadă era principiul concentrării forțelor (ca în perioadele anterioare). Doctrina tactică impunea apropierea flotelor pentru ca navele să fie într-o formație compactă de coloane paralele, care să
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
un militar capabil, cu multă experiență, în vreme ce Ducele de Burgundia, fără experiență, 26 de ani, își datora poziția datorită faptului că era nepotul regelui Franței, și urmașul lui la tron. Ambițiile franceze în Bavaria și Franconia au fost distruse după Bătălia de la Blenheim. Armata lui Marlborough era formată din aproximativ 90000 de oameni (112 batalioane de infanterie și 197 escadroane de cavalerie) și era staționată la sud de Bruxelles. Forțele prințului Eugen erau la Koblenz, în actuala Germanie. Astfel, cele două
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
Vendôme a luat o decizie dubioasă: a condus personal 12 regimente într-un atac corp la corp, ceea ce însemna că în timp ce unul dintre comandanți, Ducele de Burgundia se afla în cartierul său general fără nici o posibilitate de a verifica mersul bătăliei, celălalt comandant se expunea unui incontrolabil atac personal. Majoritatea istoricilor sunt de acord că aripa dreaptă engleză, slăbită, ar fi putut fi distrusă de o intervenție a aripii stângi franceze. Vendôme a înțeles acest lucru și a solicitat permisiunea Ducelui
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
câștiga cu ușurință. Francezii au pierdut în această luptă 15000 de oameni (8000 prizonieri) și 25 de tunuri, aliații 3000 de oameni. Trupele franceze s-au repliat la Gent. S-a discutat mult despre cine a fost adevăratul învingător al bătăliei. Adversarii Ducelui de Marlborough au spus că victoria s-a datorat intervenției prințului Eugen. Este cert faptul că armonia perfectă dintre ei a contribuit la succesul bătăliei: ei se înțelegeau de minune și se completau reciproc. Totuși au găsit un
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
la Gent. S-a discutat mult despre cine a fost adevăratul învingător al bătăliei. Adversarii Ducelui de Marlborough au spus că victoria s-a datorat intervenției prințului Eugen. Este cert faptul că armonia perfectă dintre ei a contribuit la succesul bătăliei: ei se înțelegeau de minune și se completau reciproc. Totuși au găsit un motiv de discordie: cum să exploateze succesul. În timp ce Marlborough dorea să continue atacul asupra inamicului și să se îndrepte spre Paris, prințul Eugen dorea să asedieze toate
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
tactică ale armatei. A fost decorat cu Crucea de Cavaler al Ordinului Franz Joseph. De la 14 aprilie 1914 până la sfârșitul războiului Domaschnian a fost șeful de stat major al Armatei a 10-a. În timpul Primului Război Mondial, a participat la a patra bătălie de la Isonzo în calitate de comandant al Brigăzii nr. 60 de infanterie, in primul rând la luptele pentru capul de pod de la Gorizia lângă Oslavija (25 - 29 noiembrie 1915), care în cele din urmă au dus la înfrângerea inamicilor italieni acolo. De
Gheorghe Domășnean () [Corola-website/Science/331805_a_333134]
-
armamentul, cât și a propulsiei: După publicarea cărții lui Alfred Thayer Mahan intitulată "The Influence of Sea Power upon History, 1660-1783", în construcția cuirasatelor a început o cursă a înarmărilor la nivel mondial. Această cursă a înarmărilor a culminat în bătălia decisivă din Strâmtoarea Tsushima în 1905; rezultatul bătăliei influențând în mod semnificativ proiectarea navei "". Odată cu "HMS Dreadnought" s-a stabilit un nou standard, nava respectivă „declasând toate tipurile anterioare de cuirasate”, motiv pentru care acestea din urmă au primit ulterior
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
lui Alfred Thayer Mahan intitulată "The Influence of Sea Power upon History, 1660-1783", în construcția cuirasatelor a început o cursă a înarmărilor la nivel mondial. Această cursă a înarmărilor a culminat în bătălia decisivă din Strâmtoarea Tsushima în 1905; rezultatul bătăliei influențând în mod semnificativ proiectarea navei "". Odată cu "HMS Dreadnought" s-a stabilit un nou standard, nava respectivă „declasând toate tipurile anterioare de cuirasate”, motiv pentru care acestea din urmă au primit ulterior denumirea de nave pre-dreadnought. Lansarea sa la apă
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
un salt de concepție în ceea ce privește cuirasatele, dar a și declanșat o cursă a înarmărilor pe scară largă, fiind de aceea considerat că ar fi fost o cauză indirectă de declanșare a Primului Război Mondial. "Dreadnought" nu a participat la la niciuna dintre bătălii navale în Primul Război Mondial, a fost recondiționat în timpul Bătăliei Iutlandei în 1916. Aceasta a fost singura dată când un cuirasat britanic din clasa dreadnought a tras foc împotriva unui adversar german în timpul războiului. A devenit singurul cuirasat care a
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
o cursă a înarmărilor pe scară largă, fiind de aceea considerat că ar fi fost o cauză indirectă de declanșare a Primului Război Mondial. "Dreadnought" nu a participat la la niciuna dintre bătălii navale în Primul Război Mondial, a fost recondiționat în timpul Bătăliei Iutlandei în 1916. Aceasta a fost singura dată când un cuirasat britanic din clasa dreadnought a tras foc împotriva unui adversar german în timpul războiului. A devenit singurul cuirasat care a scufundat un submarin, atunci când a lovit submarinul german SM U-29
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
unui adversar german în timpul războiului. A devenit singurul cuirasat care a scufundat un submarin, atunci când a lovit submarinul german SM U-29, atunci când acesta a apărut pe neașteptate la suprafață după ce a lansat o torpilă asupra altui cuirasat în 1915. După Bătălia Iutlandei a primit sarcina de apărare a coastelor Canalul Mânecii, s-a alăturat "Grand Fleet"-ului doar în 1918. A fost trimis în rezervă în 1919 apoi dezmembrat și vândut la fier vechi doi ani mai târziu. Evoluțiile tehnologice ale artileriei
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
și vândut la fier vechi doi ani mai târziu. Evoluțiile tehnologice ale artileriei de la sfârșitul anilor 1890 și începutul anilor 1900, sub conducerea lui Percy Scott în Anglia și de către William Sims în Statele Unite, au împins raza de purtare a bătăliilor navale la o distanță fără precedent de 5.500 m, o distanță suficient de mare, pentru a determina artileriștii să aștepte până când proiectilele ajung la țintă, înainte de a aplica corecții pentru următoarea salvă. O problemă legată de aceste corecții a
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]