20,565 matches
-
pe care Montgomery îl lăsase la comandă în Montreal. Artileria adusă de Montgomery conținea patru tunuri și șase mortiere; el a adus și haine de iarnă și alte provizii pentru oamenii lui Arnold; hainele și proviziile fuseseră capturate de la trupele britanice care se retrăgeau din Montreal. Comandanții s-au îndreptat către Quebec, și au asediat orașul la 6 decembrie. Montgomery i-a trimis personal lui Carleton o scrisoare în care cerea capitularea orașului, folosind drept mesager o femeie. Carleton a refuzat
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
împiedica săparea tranșeelor, iar în lipsa armamentului greu este imposibil să se pătrundă prin fortificațiile orașului. Contractele soldaților lui Arnold expirau la sfârșitul anului, iar din coloniile rebele nu venea niciun fel de muniție. Mai mult, era foarte probabil ca întăririle britanice să sosească în primăvară, astfel încât el trebuia fie să acționeze, fie să se retragă. Montgomery credea că singura sa șansă era să cucerească orașul în timpul unei furtuni de zăpadă într-o noapte, când oamenii săi puteau escalada zidurile fără să
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
a sosit în noaptea de 27 decembrie, și l-a făcut pe Montgomery să pregătească trupele pentru atac. Furtuna a scăzut însă în intensitate, iar Montgomery a anulat asaltul. În acea noapte, un sergent din Rhode Island a dezertat, ducând britanicilor planurile de atac. Montgomery a făcut atunci un nou plan; acesta impunea două atacuri diversioniste asupra zidurilor vestice ale Quebecului, conduse de Jacob Brown și James Livingston, în vreme ce vor fi pregătite două atacuri complexe în periferiile orașului. Arnold avea să
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
lui Abraham, lăsând în urmă trupul lui Montgomery. În vreme ce Montgomery avansa, Arnold înainta și el cu grosul forțelor către baricadele de la Sault-au-Matelot din capătul nordic al orașului de jos. Ei au trecut neobservați de porțile exterioare și de câteva baterii britanice. Pe măsură ce grupul se deplasa în jurul Porții Palatului, au izbucnit numeroase salve din zidurile orașului de deasupra lor. Înălțimea zidurilor făcea imposibil ca atacatorii să răspundă la foc, și deci Arnold a ordonat oamenilor săi să alerge înainte. Ei au înaintat
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
praful de pușcă și să reîncarce armele, dar asupra lor s-a tras și mai puternic; Carleton realizase că atacurile de la porțile nordice erau doar niște diversiuni și a început să își concentreze forțele în orașul de jos. O forță britanică de 500 de oameni a ieșit prin Poarta Palatului și a reocupat prima baricadă, încercuindu-l pe Morgan și pe oamenii săi în oraș. Neavând cale de întoarcere și aflat sub foc puternic, Morgan și oamenii săi s-au predat
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
Wolfe în timpul asediului Quebecului din 1759, și știa că generalul francez Louis-Joseph de Montcalm plătise scump decizia de a ieși din interiorul orașului, ajungând chiar să piardă orașul și să-și piardă viața în bătălia de pe Câmpia lui Abraham. Generalul britanic James Murray pierduse și el o bătălie lângă oraș în 1760; Montgomery a considerat că este puțin probabil ca și Carleton să le repete greșelile. La 14 martie, Jean-Baptiste Chasseur, un morar de pe malul sudic al râului Sfântul Laurențiu, a
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
detașament de miliții locale proamericane. Când a sosit generalul Thomas, situația din tabără l-a făcut să tragă concluzia că asediul nu poate fi menținut și a început să pregătească o retragere. Sosirea la 6 mai a unei mici flote britanice cu 200 de soldați (avangarda unei forțe de invazie mult mai mari), a accelerat pregătirile de plecare ale americanilor. Retragerea s-a transformat aproapte într-o goană când Carleton a ieșit din oraș cu aceste forțe proaspete, împreună cu mare parte
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
fiind munca forțată în scopul reparării infrastructurii distruse pe timpul ocupației sau retragerii americane. Aceste măsuri au avut ca efect minimizarea exprimărilor publice de susținere pentru americani tot restul războiului. Între 6 mai și 1 iunie 1776, circa 40 de nave britanice au sosit la Quebec City. Ele au transportat peste 9.000 de soldați sub comanda generalului John Burgoyne, inclusiv circa 4.000 de soldați germani, așa-numiții hessieni din Braunschweig și Hanau sub comanda baronului Friedrich Adolf Riedesel. Aceste forțe
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
controversată în Regatul Unit în timpul statutului său de Duce Suveran de Saxa-Coburg și Gotha, parte a Imperiului German, în timpul Primului Război Mondial. În 1918 a fost forțat să abdice de pe tronul ducal iar în 1919 a fost deposedat de titlul de prinț britanic. Mai târziu s-a alăturat Partidul Nazist german și a deținut câteva poziții în Germania în anii 1930 și 1940, inclusiv în calitate de președinte al Crucii Roșii germane. El este bunicul matern al regelui Carol al XVI-lea Gustaf al Suediei
Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/321670_a_322999]
-
al V-lea a ordonat ca numele său să fie scos din registrul Cavalerilor Jartierei în 1915. În iulie 1917, într-un efort de a distanța dinastia sa de la originile sale germane, George al V-a schimbat numele Casei Regale britanice din Casa de Saxa-Coburg și Gotha în Casa de Windsor. În acel an, Parlamentul britanic a adoptat "Titles Deprivation Act", care au împuternicit Consiliul de Coroană să investigheze "orice persoană care se bucură de orice demnitate sau titlu de nobil
Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/321670_a_322999]
-
în 1915. În iulie 1917, într-un efort de a distanța dinastia sa de la originile sale germane, George al V-a schimbat numele Casei Regale britanice din Casa de Saxa-Coburg și Gotha în Casa de Windsor. În acel an, Parlamentul britanic a adoptat "Titles Deprivation Act", care au împuternicit Consiliul de Coroană să investigheze "orice persoană care se bucură de orice demnitate sau titlu de nobil sau prinț britanic, care în timpul războiului actual au fost împotriva Majestății Sale sau a aliaților
Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/321670_a_322999]
-
de Saxa-Coburg și Gotha în Casa de Windsor. În acel an, Parlamentul britanic a adoptat "Titles Deprivation Act", care au împuternicit Consiliul de Coroană să investigheze "orice persoană care se bucură de orice demnitate sau titlu de nobil sau prinț britanic, care în timpul războiului actual au fost împotriva Majestății Sale sau a aliaților săi sau care au aderat la dușmanii Majestății Sale". În conformitate cu termenii acestui act, la 28 martie 1919 lui Charles Edward i s-a retras în mod oficial Ducatul
Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/321670_a_322999]
-
1919 lui Charles Edward i s-a retras în mod oficial Ducatul de Albany, titlu de conte englez de Clarence și baron de Arklow. Ducele și copiii săi au pierdut, de asemenea, dreptul lor la titlurile de prinț și prințesă britanică. Revoluția rusă din 1917 a provocat mare îngrijorare lui Charles care a privit cu nerăbdare la luptele dintre partidele de stânga și de dreapta din Germania. La 18 noiembrie 1918, Consiliul municitorilor și soldaților din Gotha l-a detronat pe
Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/321670_a_322999]
-
sa SA, l-a abordat pe noul rege, Eduard al VIII-lea în legătură cu posibilitatea unui pact. În urma discuțiilor nu s-a ajuns la pact, însă el a continuat să expedieze rapoarte încurajatoare lui Hitler cu privire la puterea sentimentelor pro-germane printre aristocrația britanică. După criza abdicării lui Eduard al VIII-lea, el a fost gazdă pentru fostul rege și soția sa, atunci Ducele și Ducesa de Windsor, în timpul turneului lor oficial din Germania din 1937. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Charles
Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/321670_a_322999]
-
servească drept bază pentru forțele japoneze în scopul de a amenința și a bloca rutele de comunicare și aprovizionare dinspre Statele Unite și către Australia și Noua Zeelandă. În lipsa mijloacelor necesare pentru a rezista cu succes în fața ofensivei japoneze în Insulele Solomon, comisarul britanic din Insulele Solomon și cei câțiva soldați australieni asignați pentru defensiva insulei Tulagi au evacuat insula chiar înainte ca forțele japoneze să sosească la 3 mai. A doua zi însă, o forță condusă de un portavion american aflat în drum spre
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
și Noua Zeelandă s-au alăturat Statelor Unite ca aliați în războiul contra Japoniei. După cum arată „Ordinul Secret Numărul Unu” al Flotei Combinate a Marinei Japoneze, datat 1 noiembrie 1941, obiectivul campaniilor inițiale ale Japoniei în războiul ce urma erau: „(îndepărtarea) forței britanice și americane din Indiile Olandeze și din Filipine, înființarea unei politici de autonomie și independență economică.” Pentru susținerea acestor obiective, în primele luni ale lui 1942, forțele japoneze au atacat și au cucerit Filipinele, Tailanda, Malaya, Singapore, Indiile Orientale Olandeze
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
Acoperire ce susținea invazia insulei Tulagi. Odată ce Tulagi a fost asigurată la 3 sau 4 mai, Grupul de Acoperire și Forța de Acoperire au fost repoziționate pentru a susține operațiunile de la Port Moresby. La acea vreme, Tulagi era capitala protectoratului britanic al Insulelor Solomon, care conținea toate insulele din arhipelag cu excepția insulelor Bougainville și Buka. William Sydney Marchant, comisarul britanic al Insulelor Solomons și comandant al forțelor locale de apărare — descris de istoricul Walter Lord ca fiind „un englez vârstnic dezorientat
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
și Forța de Acoperire au fost repoziționate pentru a susține operațiunile de la Port Moresby. La acea vreme, Tulagi era capitala protectoratului britanic al Insulelor Solomon, care conținea toate insulele din arhipelag cu excepția insulelor Bougainville și Buka. William Sydney Marchant, comisarul britanic al Insulelor Solomons și comandant al forțelor locale de apărare — descris de istoricul Walter Lord ca fiind „un englez vârstnic dezorientat” — a coordonat evacuarea în Australia a majorității civililor albi în februarie 1942. Marchant s-a refugiat și el în
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
(Helena Frederica Augusta; 17 februarie 1861 - 1 septembrie 1922) a fost fiica lui George Victor, Prinț de Waldeck și Pyrmont și a soției lui Prințesa Helena de Nassau, care prin căsătorie a devenit membră a familiei regale britanice. S-a născut la Arolsen, capitala principatului Waldeck din Germania. A fost sora: Friedrich, ultimul Prinț de Waldeck și Pyrmont; Marie, prima soție a lui Wilhelm al II-lea de Württemberg; și Emma, soția regelui Willem al III-lea al
Prințesa Helena de Waldeck și Pyrmont () [Corola-website/Science/321688_a_323017]
-
că până la 500 de luptători Hezbollah și-au pierdut viața. Raportul companiei Stratfor, citând „surse libaneze”, a estimat că numărul total al victimelor din rândul Hezbollah a fost „mult mai mare de 700” de persoane. În același timp, istoricul militar britanic John Keegan a estimat că aproximativ 1000 de luptători Hezbollah au fost uciși. O numărătoare a înmormântărilor publicată într-un articol din octombrie 2006 al publicației Asia Times Online, întemeiată pe numărul de înmormântări Hezbollah observate, a sugerat că numărul
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
substanțial, potențialul său pe termen lung ca mișcare de gherilă a rămas intact. "„Observatorii au comentat că a fost posibil pentru liderii Hezbollah să declare un anumit nivel al victoriei doar pentru că nu au pierdut în mod decisiv”". Istoricul militar britanic John Keegan a declarat că rezultatul războiului a fost "„raportat greșit ca fiind o înfrângere a Israelului”", din cauza opiniei nefavorabile Israelului din mijloacele de informare în masă internaționale. El a conchis că organizația Hezbollah a suferit pierderi grele și că
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
Prințesa Alexandra, a 2-a Ducesă de Fife ("Alexandra Victoria Alberta Edwina Louise"; 17 mai 1891 - 26 februarie 1959) a fost membră a familiei regale britanice, nepoată a regelui Eduard al VII-lea. Alexandra și sora ei mai mică, Maud au fost singurele nepoate pe linie feminină ale unui suveran britanic care au primit titlul de "prințesă a Marii Britanii și a Irlandei de Nord". Tatăl Alexandrei
Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife () [Corola-website/Science/321722_a_323051]
-
Alberta Edwina Louise"; 17 mai 1891 - 26 februarie 1959) a fost membră a familiei regale britanice, nepoată a regelui Eduard al VII-lea. Alexandra și sora ei mai mică, Maud au fost singurele nepoate pe linie feminină ale unui suveran britanic care au primit titlul de "prințesă a Marii Britanii și a Irlandei de Nord". Tatăl Alexandrei a fost Alexander Duff, Duce de Fife, fiul lui James Duff, al 5-lea Conde de Fife și a soției lui, Lady Agnes Hay. La
Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife () [Corola-website/Science/321722_a_323051]
-
Eduard al VII-lea), a fost numit Duce de Fife și marchiz de Macduff. Alexandra s-a născut la East Sheen Lodge, Richmond la 17 mai 1891. În momentul nașterii sale era a cincea în linia de succesiune la tronul britanic. Alexandra și sora sa au fost un caz unic printre prințesele britanice; ambele erau descendente atât a regelui William al IV-lea (prin metresa sa Dorothy Jordan) cât și a nepoatei lui William, regina Victoria, care i-a succedat deoarece
Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife () [Corola-website/Science/321722_a_323051]
-
de Macduff. Alexandra s-a născut la East Sheen Lodge, Richmond la 17 mai 1891. În momentul nașterii sale era a cincea în linia de succesiune la tronul britanic. Alexandra și sora sa au fost un caz unic printre prințesele britanice; ambele erau descendente atât a regelui William al IV-lea (prin metresa sa Dorothy Jordan) cât și a nepoatei lui William, regina Victoria, care i-a succedat deoarece acesta nu a avut moștenitori legitimi. La 5 noiembrie 1905, regele Eduard
Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife () [Corola-website/Science/321722_a_323051]