16,912 matches
-
lucrurile se vedeau cu totul altfel. Americanii nu atribuiau alianțelor militare o semnificație deosebită, dar europenii, cum Îi avertiza Walter Bedell Smith pe colegii săi din divizia strategică a Departamentului de Stat, „dau mai multă importanță peticului de hârtie care promite sprijindecât i-am dat noi vreodată”. Deloc surprinzător: nu aveau altă speranță. Marea Britanie, măcar, era o insulă. Însă francezii, ca toți ceilalți, erau mai vulnerabili decât oricând: În fața nemților și, acum, a rușilor. NATO era așadar de două ori important
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stau Între ei și Armata Roșie”. Mai important, NATO reprezenta pentru ei o poliță de asigurare Împotriva revanșismului german. Guvernul francez, Încă marcat de consecințele primului război mondial, nu și-a dat aprobarea pentru un stat vest-german decât În schimbul protecției promise de NATO. Francezii au primit deci NATO cu brațele deschise: constituia acea garanție Împotriva unei Germanii renăscute pe care ei nu reușiseră să o obțină În ultimii trei ani pe cale diplomatică. Olandezii și belgienii vedeau și ei În NATO o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de unul singur, plănuind strategii și conducând bătălii fără vreun general prin preajmă. În toate domeniile, de la botanică la dialectică, Stalin a fost declarat autoritatea supremă, de necontestat. Biologii sovietici au primit ordin să adopte teoriile șarlatanului LÎsenko, care Îi promisese lui Stalin progrese inimaginabile dacă aplica În agricultură teoriile lui despre transmisibilitatea genetică a caracteristicilor dobândite - ceea ce s-a și făcut, cu efecte dezastruoase 6. La aniversarea celor 70 de ani În decembrie 1949, imaginea lui Stalin, desenată cu proiectoare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Hrușciov, cum s-a dovedit, era pe deplin rațional. Uniunea Sovietică era net superioară ca forțe armate convenționale În Europa și ar fi putut ocupa Berlinul de Vest (și mare parte din Europa Occidentală) În orice moment. Dar, cum Statele Unite promiseseră că vor apăra libertatea Berlinului de Vest prin orice mijloace (În practică, asta Însemna arme nucleare), Hrușciov n-avea nici cea mai vagă intenție să riște un război nuclear pentru Germania. După cum consemna ulterior În memoriile sale ambasadorul URSS la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Calabria, insulele Sardinia și Sicilia. În acestea din urmă, nu credința, ci serviciile i-au fidelizat timp de generații pe alegătorii din orașele mici. În Sud, un primar creștin-democrat sau un reprezentant În parlamanetul național era ales și reales pentru că promitea electrificare, apă curentă, credite rurale, străzi, școli, fabrici și locuri de muncă - și, cum partidul lui avea monopolul puterii, avea posibilitatea să se țină de cuvânt. Creștin-democrații italieni semănau În multe privințe cu partidele similare din Germania federală, Olanda și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a afectat În mod similar după război (Italia a plătit reparații Uniunii Sovietice, Greciei, Iugoslaviei, Albaniei și Etiopiei - În total, 360 de milioane de dolari). Ca și Italia, Austria era o țară săracă și instabilă al cărei trecut recent nu promitea o renaștere economică după război. Cele două grupări politice dominante ale țării petrecuseră perioada interbelică Într-un conflict acerb. Social-democrații, În marea lor majoritate, priveau ca pe o aberație economică și politică apariția unui stat trunchiat - Austria - pe ruinele Imperiului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
diverse tentative de a ridica prețurile produselor agricole, cumpărând surplusurile și plătindu-i pe fermieri pentru a produce mai puțin. Iar Într-un acord din 1938 dintre Germania și Franța care n-avea să fie niciodată pus În practică, Germania promitea să preia exporturile agricole franceze În schimbul deschiderii de către Franța a pieței sale interne pentru produsele chimice și industriale germane (În timpul războiului, o expoziție din Parisul ocupat dedicată „Franței europene” punea accentul pe bogăția agrară a Franței și pe beneficiile posibile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o „contrarevoluție” și pierzând astfel ocazia de a o coopta. Abia pe 28 octombrie, la aproape o săptămână de la declanșarea evenimentelor, Nagy a propus, Într-o declarație radiodifuzată, Încetarea ciocnirilor armate, a recunoscut legitimitatea și caracterul revoluționar al protestelor, a promis să dizolve detestata poliție secretă și a anunțat retragerea iminentă a trupelor sovietice din Budapesta. Deși avea dubii, conducerea sovietică a decis să aprobe noua strategie a liderului ungar. În raportul său din ziua discursului lui Nagy, Suslov a prezentat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
simpatizanți ai revoluției maghiare. Totul părea să indice un efect incipient de contaminare, de care liderii sovietici se temeau de multă vreme, ceea ce i-a determinat să adopte o nouă abordare. În consecință, la numai o zi după ce Prezidiul Sovietic promisese negocieri pentru retragerea trupelor, Hrușciov a avertizat că „imperialiștii” vor interpreta o asemenea retragere ca pe un simptom al slăbiciunii sovietice. Dimpotrivă, URSS trebuia acum „să ia inițiativa restabilirii ordinii În Ungaria”. Diviziile armatei sovietice staționate În România și Ucraina
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de unde să știe. Mulți dintre ei sperau sincer În ajutorul occidental, Încurajați de tonul ferm al discursului public american și de transmisiunile postului de radio „Europa Liberă”, ai cărui redactori i-au Încurajat pe unguri să pună mâna pe arme, promițând ajutor extern iminent. Este de Înțeles faptul că, atunci când sprijinul nu s-a materializat, rebelii Înfrânți și deziluzionați au alunecat În cinism. Chiar dacă guvernele vestice ar fi vrut să facă mai mult, circumstanțele de moment erau foarte neprielnice. În ziua
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe presupunerea că rușii nu aveau nici un interes să creeze martiri. Dar, când liderii sovietici și-au exprimat nemulțumirea și mai ales când cei din grupul Nagy au fost răpiți În momentul În care părăseau ambasada iugoslavă, după ce Kádár le promisese că vor trece nevătămați, Tito s-a văzut Într-o poziție neplăcută. Deși a continuat să-și exprime public aprobarea pentru noul guvern al lui Kádár, În relațiile neoficiale Tito nu-și ascundea insatisfacția provocată de deznodământul evenimentelor. Amestecul sovietic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Atât reformele lui Beveridge, cât și votul masiv dat laburiștilor În 1945 s-au născut din sentimentul frapant că viața e nedreaptă, din injustețea perioadei interbelice. Conservatorii au ajuns la putere În 1951 și au rămas acolo multă vreme, fiindcă promiteau să liberalizeze economia fără a renunța la un sistem just de servicii și recompense. Impozitul progresiv și asigurarea medicală universală au fost aplaudate de britanici nu pentru că erau „socialiste”, ci pentru că le păreau instinctiv mai drepte. În mod similar, curiosul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Travail (CGT), a fost inițial dezavantajată: când liderii sindicali au Încercat să preia controlul grevei de la Renault, ei au fost respinși, iar un acord negociat de guvern, sindicate și patronat a fost refuzat cu hotărâre de muncitorii de la Renault, deși promitea creșterea salariilor, reducerea timpului de muncă și consultări cu angajații. Milioanele de oameni care Încetaseră lucrul și studenții aveau cel puțin un lucru În comun. Dincolo de doleanțele lor specifice, toți erau frustrați de condițiile de trai. Ei doreau nu atât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o țară cu libertăți și monopoluri democratice. Nu va permite acest lucru”. Din aprilie până În noiembrie, tensiunile au crescut. Comentatorii străini se temeau de o iminentă lovitură de stat comunistă, iar aliații Portugaliei din NATO și partenerii comerciali occidentali au promis să ofere ajutor și integrare dacă țara se lepăda de revoluția marxistă. Deznodământul s-a produs la sfârșitul anului. Pe 8 noiembrie, Adunarea Constituantă a fost asediată de muncitori și, timp de două săptămâni, s-a vorbit despre o inevitabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politici din cadrul ei a devenit marginală. Votul comuniștilor a crescut (atingând 14,6% În 1976 și 19% trei ani mai târziu, pe măsură ce economia se deteriora, iar reformele moderate ale lui Soares indispuneau aripa stângă a propriului partid, căreia el Îi promisese sfârșitul grabnic al capitalismului Într-o Portugalie socialistă), dar aceștia au fost nevoiți să renunțe la ideile de insurecție. În 1977, Parlamentul a promulgat o Lege a Reformei Agrare care statornicea recenta colectivizare, dar numai În sud, limitând suprafețele de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tiparul occidental, cu un pol de centru-stânga și unul de centru-dreapta - În speță, Alianța Populară a lui Fraga (rebotezată În 1989 Partidul Popular), care a obținut surprinzătorul scor de 26,5%. Partidul Socialist avea o platformă populistă și anticapitalistă, care promitea printre altele să protejeze slujbele muncitorilor și puterea de cumpărare și să scoată Spania din NATO. Ajuns la putere, González a continuat Însă politica de austeritate economică, a demarat modernizarea (și ulterior privatizarea progresivă) a industriei și serviciilor spaniole, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
frontierele comune și inaugurau un regim comun de control al pașapoartelor. Traversarea frontierei din Germania În Franța urma să fie extrem de simplă, exact așa cum se trecea de multă vreme din Belgia În Olanda. Dar semnatarii Acordului Schengen au trebuit să promită În schimb că vor aplica cel mai drastic regim al vizelor și vămilor față de țările neparticipante: fiindcă francezii, de exemplu, Își deschideau frontierele pentru orice călător din Germania, ei trebuiau să se asigure că germanii aplicaseră cele mai stricte criterii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
transformări era bifată - cel puțin de ochii lumii. În 1996, partidul și-a schimbat numele În Noii Laburiști, la un an după ce noul lider, Tony Blair, și-a convins În sfârșit colegii să abandoneze controversata Clauză IV prin care partidul promitea naționalizarea. Când laburiștii au revenit la putere În 1997, Învingând fără drept de apel un Partid Conservator epuizat, nu s-a pus problema contracarării revoluției thatcheriste. Dimpotrivă, campania noilor laburiști, care viza aproape exclusiv alegătorii conservatori marginali, „oscilanți”, a protestat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
guvernului să se adapteze la normele europene și În același timp să răspundă presiunilor locale. Deși la Bruxelles (și la Londra) se vorbea cu Însuflețire despre deschidere și competiție, febra privatizării europene a adus probabil mai puține schimbări decât au promis sau sperat adepții ei. Vocile critice avertizaseră că rezultatul va fi nu o competiție sporită, ci pur și simplu un transfer de forță economică puternic concentrată din sectorul public În cel privat - ceea ce s-a și Întâmplat. Grație aranjamentelor complicate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
faptul că liderii PSD le făcuseră În mai multe rânduri declarații confidențiale și compromițătoare politicienilor est-germani aflați În vizită În Occident. Björn Engholm aprecia În 1987 politica internă a RDG drept „istorică”, iar În anul următor, colegul său Oskar Lafontaine promitea să facă tot posibilul pentru a tempera sprijinul vest-german pentru disidenții est-germani. „Social-democrații”, Își asigura el interlocutorii, „trebuie să evite tot ce ar putea Întări astfel de forțe”. După cum nota un raport sovietic către Biroului Politic din RDG, „multe argumente
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tulburările de la Târgu-Mureș de pe 19 martie, unde opt oameni au fost uciși și trei sute răniți În atacuri coordonate asupra minorității maghiare locale. Mai mult, după ce Frontul Salvării Naționale a câștigat cu o majoritate covârșitoare alegerile din mai 1990 (la care promisese inițial că nu va participa) și el Însuși a devenit În mod oficial președintele țării, Iliescu nu s-a sfiit În iunie să aducă minerii la București pentru a-i snopi În bătaie pe studenții protestatari: 21 de demonstranți au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de partid În 1954), Jivkov făcuse tot posibilul, În stil tipic bulgăresc, să urmeze Îndeaproape modelul sovietic: la Începutul anilor ’80, el a instituit un Nou Mecanism Economic pentru a Îmbunătăți producția, iar În martie 1987, urmând exemplul Moscovei, a promis să pună capăt controlului „birocratic” al economiei, asigurând comunitatea internațională că Bulgaria avea acum propria sa perestroika. Dar eșecurile succesive ale economiei bulgare și nesiguranța crescândă a conducerii comuniste, pe măsură ce Moscova se Îndrepta evident Într-o direcție nouă, l-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
NATO și, chiar după ce a consimțit În principiu 7, a insistat ca trupele NATO să nu se apropie la mai puțin de 300 de kilometri de granița poloneză - lucru pe care secretarul de stat american James Baker i l-a promis, de fapt, omologului său rus În februarie 1990. Dar mai târziu, când promisiunea a fost Încălcată, Gorbaciov deja nu mai putea interveni. A reușit totuși să extragă, aproape literal, o compensație pentru concesiile făcute. Așa cum prevăzuse cancelarul german, Uniunea Sovietică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
strategice. „Idila cu economia de piață”, cum o numea disprețuitor premierul rus Viktor Cernomîrdin În ianuarie 1994, era universală 13. La fel și obiectivele economice generale: liberalizarea economiei, tranziția spre o formă de piață liberă și accesul la Uniunea Europeană - care promitea consumatori străini, precum și investiții și fonduri de asistență regională ce aveau să ușureze suferințele cauzate de dispariția economiei de comandă. Toată lumea urmărea aceste deziderate - și, În orice caz, spuneau majoritatea celor avizați, nu exista alternativă. Diferențele pronunțate dintre politicile publice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cazurilor În care nu au fost vândute, baronii locali rezistând tentativelor inițiale de privatizare și preferând să-și păstreze puterea și influența prin vechile metode. Românii (și albanezii) În căutare de profit instantaneu au fost atrași În scheme piramidale care promiteau câștiguri uriașe pe termen scurt și fără nici un risc. La apogeul său, una dintre ele (escrocheria „Caritas”, care a funcționat din aprilie 1992 până În august 1994) a atras aproximativ patru milioane de participanți - aproximativ o cincime din populația României. Asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]