18,636 matches
-
Acolo nu mă plăceai deloc? o Întrebă el, amuzat că o surprinsese contrazicîndu-se, dar ea Îi răspunse, foarte serios: — Nu poți vedea la infinit un om nefericit, de dimineață pînă seara... — Aș vrea atît de mult să-mi amintesc... — Ce rost are să-ți amintești? — Trebuie să ne amintim, răspunse el cu convingere, căci era una din puținele sale certitudini. Anna Îl privea cu luare-aminte, ca și cum ar fi vrut să ia o hotărîre. Dac-aș putea să-mi amintesc măcar de dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
destul loc În „Pavilionul special“. — Dumneata ar trebui să fii acolo, doctore Forester, Îl Înfruntă Digby. — Ești un prost, Îl repezi doctorul. Un prost amorezat... Am obiceiul să-mi țin sub observație pacienții și nu mă Înșel asupra lor. Ce rost are să te Îndrăgostești? Nici măcar numele nu ți-l cunoști! Spunînd acestea, rupse o bucată dintr-un ziar și i-o Întinse lui Digby: Privește, e fotografia dumitale, fotografia unui asasin! Du-te și reflectează la asta! Era chiar fotografia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un bine oamenilor. — Lasă-lasă, știm noi, spuse domnul Prentice. — Și-apoi, nu ghicesc niciodată viitorul. — O, de-am putea prevedea viitorul!... — Ghicesc doar caracterul... — Și greutatea cozonacilor, completă domnul Prentice, spulberîndu-i speranța aia abia Înfiripată: acum nu mai avea nici un rost să tacă. Dar micile ședințe de spiritism? urmă el, amuzat ca de-o glumă pe care-o știau numai ei doi. — Le organizăm În scopuri științifice, bîigui doamna Bellairs. — Micul vostru grup continuă să se Întîlnească? — Da, În fiecare miercuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tulburase nici În primele săptămîni petrecute În sanatoriul doctorului Forester. „Ce bine e să fii din nou adult!“ Își spunea. Cu sufletul plin de taina pe care-o cunoștea numai el, se Îndreptă spre o cabină telefonică din Bayswater. Făcuse rost, la hotel, de o mulțime de fise. Ațîțat la culme, introduse prima fisă și formă un număr, dar la celălalt capăt al firului, o voce Îi răspunse cu dezinvoltură: „Brutăria igienică vă stă la dispoziție...“ Închise telefonul. Abia acum Începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
necunoscută. „Firește, Își spuse el amețit, un criminal Își Închiriază o cameră mobilată“. Se trînti pe pat și Închise ochii. Abia pe la cinci după-amiaza se hotărî să acționeze, dar acționă mecanic. Nu mai voia să se gîndească la nimic: ce rost avea să facă presupuneri Înainte de a auzi ce-i va spune ea? Luă autobuzul 19 pînă la Oakley Street, iar de acolo autobuzul 49 Îl duse la Podul Albert. Păși pe pod fără să se gîndească la nimic. Refluxul lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
a venit multă lume - colegii de la Apărarea Civilă, toată echipa. Au venit și cîțiva polițiști. Da, da... Nu mă puteam duce la bancă să-mi Încasez cecul. Îmi Închipuiam că poliția mă crede un criminal. Dar trebuia neapărat să fac rost de bani, ca să pot fugi. Așa că am venit la tine. Nu știam de moartea soției tale. Mă gîndeam tot timpul la crima aceea. — Te gîndești prea mult, spuse Henry Wilcox. Gata, ce-a fost, a trecut... Și spunînd acestea, urmări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
era Anna... Amîndoi Înfruntaseră primejdia - se agăța de ideea asta. Desigur, există Întotdeauna o explicație. Își aminti ce-i spusese Anna, că el Îi salvase viața. — La revedere, zise Rowe, pe un ton sec. Trebuie să plec. — N-are nici un rost să plîngi toată viața după cineva. E morbid. — Da, da... La revedere. 2 Apartamentul se afla la etajul al treilea. Rowe ar fi vrut ca scările să nu se mai sfîrșească niciodată - iar cînd apăsă pe butonul soneriei, nădăjdui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-și tăia beregata. — E groaznic! Nici nu știam că erai acolo. — Spunea: „Nu mai am nici o speranță... În ceea ce mă ce privește, nu mai am nici o speranță“... Stăteau amîndoi În vestibulul acela strîmt și urît, ca și cum n-ar fi avut rost să intre Înăuntru. Era mai degrabă o despărțire decît o Întîlnire - și chiar și ca despărțire, era prea tristă ca să aibă vreun farmec. Anna purta aceiași pantaloni bleumarin ca atunci, la hotel, iar la gît Își legase o eșarfă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
riscant. Telefonul se află În salon, iar ușa dormitorului e Întredeschisă. — Unde vrea să plece? — A obținut autorizația să plece În Irlanda - pentru Mamele libere. N-a fost ușor, dar prietenii dumitale nu s-au lăsat și i-au făcut rost de autorizație, prin lady Dunwoody. Știi, i-e atît de recunoscător pentru hainele ei de lînă!... Pleacă astă-seară cu trenul. Ce-ai de gînd să faci? Nu știu, răspunse el, aruncînd o privire deznădăjduită În jur. Pe bufetul de stejar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
punct ațîțarea lui Rowe. Se săltă Într-un cot și Întoarse puțin privirea. În clipa aceea, Anna Îl păli cu sfeșnicul peste Încheietură, care pîrÎi, și revolverul căzu pe pat. Anna apucă arma, și spuse: — Tocmeala asta n-are nici un rost! Hilfe gemea, zvîrcolindu-se de durere. Fața Îi era albă ca varul. A ei era tot atît de albă. O clipă, Rowe crezu că Anna va Îngenunchea lîngă fratele ei și-i va da Înapoi revolverul, rezemîndu-i capul de umărul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Îi răspunse Hilfe, tăios. — SÎnteți, deci, de aceeași părere. Da, poate că aveți dreptate. Se auziră pașii precipitați ai omulețului alergînd pe scară. Apoi se făcu din nou liniște. — Acum, aș putea, firește, să te omor, spuse Hilfe. Dar ce rost ar avea? În fond, ți-aș face un bine! Și după aceea aș Încăpea pe mîinile oamenilor dumitale. O, cît te urăsc! — Într-adevăr? Întrebă Rowe. Nu se mai gîndea la Hilfe, ci la cele două ființe pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de neoimpresioniști. . Ultima dintre cele cinci cărți ale lui Moise. . Titus Oates (1649-1705), conspirator și aventurier englez. . Damien (1840-1889), misionar belgian care a acordat asistență leproșilor din Arhipelagul Hawaii. . „Fiindcă Orfeu e Orfeu: metamorfozat În el Însuși N-are nici un rost să ne ostenim Să-i căutăm vreun alt nume. O dată pentru totdeauna, Orfeu e Orfeu cînd cîntă...“ (Rainer Maria Rilke) . Semnale care indicau apropierea avioanelor inamice. FILENAME \p D:\carti\Ministerul groazei\Surse\Operat\G Greene, Ministerul groazei.doc PAGE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și fără legătură cu subiectul. — Era o femeie luminoasă..., repeta el, cu morcovul În mână. Noi credem că e pregătită să moară, a atins un nivel de Împlinire spirituală suficient de avansat. Ce vroia să spună cu asta? Nu avea rost să intre În detalii. Era limpede, bătrânul nătărău nu avea nimic de spus; se mulțumea să clămpănească din gură. Nerăbdător, Michel Îi Întoarse spatele și reveni lângă Bruno; se așeză și zise: — Tâmpiții ăștia de hipioți... rămân convinși că religia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Veneau așa cum Îi prinsese moartea, care În cămașă de noapte, care În uniformă, frac, maiou cu găurele sau halat, tineri și bătrâni, toți extrași din viață ca peștii din apă, Încă zvârcolindu-se În Încercarea de a-și face un rost sau de a-și satisface o plăcere, Încă Învăluiți În stratul protector prin care Înotau cu doar o fracțiune de secundă În urmă, șoferi care nu demult goneau cu viteză pe o autostradă, părând invulnerabili În cochilia lor de tablă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
plin de bube verzi și frisoane. A venit Însă un moment În care populațiile microscopice au Început să năvălească toate odată. Atacau prin aer, pe apă și pe uscat, cu ghearele Înfipte În perii animalelor, agățate de aripile insectelor, ca și cum rostul fiecărei specii din spectrul vizibil n-ar mai fi fost să-și ducă propria existență, ci să devină purtătorul unei alte existențe invizibile, distrugătoare de vieți, virusuri și bacterii nemaiîntâlnite, ale căror asalturi din interior nu mai puteau fi contracarate
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
adevărat să mă cunosc? — Pot să-ncerc. — Cum? Eu nu știu nimic despre mine, În timp ce dumneata știi totul, dar nu-mi poți spune nimic. Nu ți se pare c-avem aici un dialog Între un surdomut și-un orb? — Principalul rost al terapiei, Joséphine, e să te-acomodezi cât mai repede cu lumea-n care-ai intrat. — O, dar sunt pe deplin acomodată. Asemenea mie, e cinică, goală și lipsită de amintiri. Ai putea să-mi spui măcar motivul pentru care
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Deși nu avea cum să mă vadă, ascuns fiind de Întunecimea camerei, Demiurgul a schițat un salut cu mâna. A reintrat apoi În apartament, și-a luat raglanul și a ieșit pe ușa apartamentului. Era clar. Nu mai avea nici un rost să-l urmăresc. Eram mai mânios ca un pitic care Încearcă să se joace cu un yoyo. Pentru prima oară În Îndelungata mea carieră, Îmi găsisem nașul. Fusesem curățat de coajă, tăiat felii, fiert, Împănat și servit ca garnitură. Mă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Mi-e foame. E ceva de mâncare? a Întrebat ea, cu o voce blândă ca piatra de polizor, În timp ce cocheta ezitant cu verticala. — Din păcate, doar murături, iubito. — Ce fel de bărbat ești dacă nici de mâncare nu poți face rost? a șuierat ea mânioasă, Întorcându-se spre mine. Dacă te liniștești, Încerc să-ți prind un șobolan, am ricanat. Privirea pe care mi-a aruncat-o ar fi putut găuri și un submarin nuclear. Arăta cam rău, sărăcuța. Coafura i
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o direcție oarecare. Vera și-a descălțat pantofii, azvârlindu-i cât colo. Fără ei, abia dacă-mi ajungea până la umăr. — Iubito, i-am zis Încet. Iubito... — Ce-i? s-a zbârlit ea la mine ca o nutrie curentată. — N-are rost să mergem aiurea. Dacă suntem pe o pagină goală, trebuie doar să așteptăm s-o umple din nou. N-o să dureze mult. — De unde știi? Ești cumva scriitor? — Crede-mă, știu. Cei lipsiți de talent sunt Întotdeauna prolifici. Vera s-a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
mi-o doream în acea clipă cu ardoare: pe trotuar, un pavagiu se odihnea mîncînd un castravete. Lepădase lîngă cuburile de granit barosul gros și se sprijinea cu brațul pe genunchi. Osteneala grea din trup îl abandona clipei, plin de rostul propriei sale existențe. Cred că începusem să sufăr din pricina unui trai din cale afară de trîndav. Amestecînd în dragostea ei mila, mama înlătura din calea mea spinii, fără a cugeta mai mult la urmări. De atîta puf, cînd îmi veni vremea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
glasul. Domnișoara Cornelia, care era cea mai bună învățătoare din Dobrina, bea lichior, cafele și tutun. Am văzut că se simte, cu mine, foarte bine. Îmi expuse, în chip teatral, un breviar autobiografic. Fiind din părțile locului, știa pe de rost toată comuna: cu ton partizan, îmi înfățișă bîrfele din sat. Promise că mă voi simți bine la școală, deoarece cadrele erau fete bune. Să fiu însă atent la tovarășul Fărocoastă. Cînd plecă, se oferi să mă introducă la magazin, unde
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
te concentrezi intens asupra plăcerii. (Ceee? Nu înțeleg o iotă). Iar Anna povestește că plăcerea este moartea dorinței, pentru că ea nu reprezintă doar împlinirea acestei dorințe, ci totodată scopul și finalul ei. Oamenii caută plăcerea, dar aceasta rămâne totuși fără rost. Colegii îi lasă în plata Domnului spunând că domnul profesor și doamna profesoară nu știu ce vorbesc. N‑au pus în viața lor mâna pe‑o pizdă sau pulă. Sophie Pachhofen trece ca o gazelă prin clasele îmbâcsite de praf de cretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
lucrul acesta se exprimă tot în privire. Ești o femeie care fuge de violatorul ei despre care știe că, în situația dată, îi este stăpân. În privire trebuie să se vadă supunere, dar static, jocul de grimase succesive n‑are rost fiindcă asta nu‑i cameră de luat vederi, ci doar un aparat de fotografiat. Te rog, concentrează‑te, Gretl. Un subchiriaș intră în cameră, imaginează‑ți următoarea situație: își surprinde gazda încă tânără (ceea ce nu‑i cazul tău, firește) singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
inevitabila saturație care câteodată se produce, câteodată nu. Acum, în momentul acesta, l‑a apucat în sfârșit greața, așa că lasă să‑i cadă condeiul cu care voia să‑și noteze un vers în caietul de însemnări, iar cerneala țâșnește fără rost. Asta a fost greața sau nu? Nu, mai degrabă nu. Spațiul în care se află arată la fel de mic‑burghez ca întotdeauna. Abia dacă i se pare mai greu, mai dens sau mai compact. Dar a înțeles, precum Sartre, că trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fiecare bărbatul potrivit și se retrage cu el în viața privată. Pe spectatorii lor îi neliniștește faptul că și aceste vedete fascinante au doar o singură viață privată, ca și ei, iar dacă o pierd pe asta, nu mai fac rost de una nouă. Principalul e să‑ți trăiești viața privată într‑un mod sănătos. Trebuie să faci tot posibilul ca să‑ți umpli așa cum trebuie viața privată, lucru pe care unii îl încearcă într‑o vilă pe malul lacului Wolfgang, alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]