18,520 matches
-
de mare este în centimetri sau milimicroni, câte grame sau ce greutate are. Medicii au această înclinație către analiza materială, foarte puțin filozofică (deși, pe această cale, se ajunge și la filozofie). * Sufletul este o necunoscută și nu are nici un rost să-l desfacem în bucăți, să-i analizăm "organele sale componente", nici "energiile" sale. André Malraux avea dreptate când scria că sufletul poate fi abia ghicit. Cât despre Proust, el este și mai categoric: "am scris sute de pagini pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
violență obiectul acela de prost gust, mai ales că eram convins că este un ceas și mă împiedica, cu învârtitul lui, scârțâind, să-mi dau seama de modul în care trece timpul, atribut pe care credeam a-i fi explicat rostul. Acest enervant cocoș mă făcea să-i doresc moartea, o moarte violentă, și dacă ar fi fost posibil l-aș fi împușcat fără milă. Este unica situație din viața mea când aș fi dorit să fiu vânător. Nu puteam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mai are bani, fiindcă elefantul a fost prea scump și, la urma urmei, "iubita" mea are numai paisprezece ani, în timp ce "iubita" lui are șaisprezece. A urmat o discuție foarte urâtă, dar nefiind de unde, nu puteam face decât un scandal fără rost și atâta tot. "Tu o să-i trimiți o poezie", a decis el, cu autoritatea deținătorului de capital. Când am înțeles că poezia trebuie "făcută" de mine (nu poate fi luată orice poezie pentru că iubita mea, știau toți elevii, era foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nici canalizare. De unde activist de partid? După ce am colindat toată strada, tocmai mă oprisem fermecat la o fereastră de unde se auzea o nostalgică romanță cântată de Zavaidoc. "Ce timpuri"... meditam, când m-am întâlnit cu o veche cunoștință, n-are rost să-i spun pe nume. Ne-am bucurat. Am mai vorbit de una de alta. Era localnic, adică de pe Zorelelor. Ne-am apucat de comentarii. Cunoștința mea mi-a arătat pe cineva, un bătrânel, aproape topit într-un costum care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
potrivește ca și mustăcioara galică. Am continuat povestea. Stăpânul motocicletei nu-i un celibatar. Adică, este văduv, soția lui a murit de tânără; i-au rămas doi copii, acum oameni în toată firea, stabiliți de mulți ani în Elveția, la rosturile lor. Motociclistul îi vizitează în fiecare an; în timpul absenței lui, de motocicletă și de Demidor se îngrijește, personal, vecinul său, barmanul Antoine, în luna în care e plecat. "Noi, ca vecini, suntem amici. Demidor, și el face parte din familia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fost soția unui deputat care a murit la canal... " Doamna de la nr. 7, care se vede că era singură, avea chef de vorbă, m-a întrebat dacă sunt ruda sinucigașului. I-am răspuns că nu, că am întrebat așa, fără rost. M-a privit lung, prevăzătoare... A deschis portița unui cățel care se întorcea, bucuros, în curtea casei nr. 7. Portița scârțâia și acum, ca în nuvelă... M-a întrebat, încurcată oarecum, ce doresc de fapt. Dar ce să-i răspund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
oglinda retrovizoare. Avea o lacrimă în colțul ochilor. Se făcea noapte, nu se vedea prea bine, nu știam ce este nepotrivit cu mine, cine este băiatul trist. Deodată, într-un fragment de gând, m-am gândit cât de lipsite de rost sunt povestirile mele. Eram eu băiatul acela. Totul este complicat fiindcă toate lucrurile simple sunt mai întâi complicate și încurcate. O ninsoare germanică se lasă peste brazi și peste munți. Vine iarna. Meritam alte amintiri În anii de după război, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
aș spune că are un mister "cosmic", pe care îl resimt privind cum se despart, în mai multe lumi, păsările, fiecare urmându-și o precisă chemare. Și îmi vin în minte și gânduri "cosmice"; despre ritmicitatea acestor eterne obiceiuri, despre rostul lor universal, despre rostul soarelui, ca insignă a grației supreme și a performanței maxime în biologie. Astăzi culoarea apei este simpla, ca o cenușă monotonă. Tremură doar câteva trestii în vântul leneș. Doi băieți cară un cărucior cu vreascuri. Căruciorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
un mister "cosmic", pe care îl resimt privind cum se despart, în mai multe lumi, păsările, fiecare urmându-și o precisă chemare. Și îmi vin în minte și gânduri "cosmice"; despre ritmicitatea acestor eterne obiceiuri, despre rostul lor universal, despre rostul soarelui, ca insignă a grației supreme și a performanței maxime în biologie. Astăzi culoarea apei este simpla, ca o cenușă monotonă. Tremură doar câteva trestii în vântul leneș. Doi băieți cară un cărucior cu vreascuri. Căruciorul scârțâie. Pe lac, niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
am dat mai multe, ca un fel de protest împotriva legii. Unul scuipă printre dinți ca un fumător expert și mă întreabă, curajos, cam ce fac pe acolo... credea că sunt un fel de inspector general al pescarilor. Apoi, fără rost, îmi spune că peste deal, în sat, oamenii au ascuns gâștele, să nu fie azvârlite în foc; le-au dus mai încolo. "La Nechifor, copiii au dat foc motanului; l-au uns cu motorină și i-au dat foc cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
din literatură (Anatole France, Cehov, Balzac, Stendhal, din tragedia Emmei Bovary, din Pablo Neruda, care a fost el însuși farmacist), dar și din propria observație, pentru că am trăit, copil fiind, epoca în care farmacia era încă o instituție cu un rost și un rol special. Îmi amintesc de farmaciile (care erau toate asemănătoare, supuse unei prevederi legislative stricte) din copilăria mea. Nu înțelegeam din ce cauză această instituție, care era totuși "comericală", părea mai degrabă o mică biserică și impunea un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu are nici un haz, e proastă. Toamna, în schimb, e cel mai inteligent anotimp, dacă se poate spune așa, e-o vreme rafinată, cu tonuri discrete de lumină, fără stridențe, cu sunete acordate în surdină, ca un flaut, melancolic prin rostul său. Toamna e o bucurie a tristeții; poartă în ea așteptarea unui sfârșit, amenințarea înghețului. Îmi amintește, totdeauna, versurile Magdei Isanos, care, prin 1938, scria: "vezi, iarba asta o să mai răsară și luna tot așa o să s-aplece, mirată peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
se mai practică spânzurarea. Așa că nu se poate da nici o întrebuințare acestui pământ sterp, care nici măcar nu a fost revendicat de nimeni. Ziua, nu vin nici gunoierii; noaptea, luna este acolo mai săracă și mai rece. Câmpul zace așa, fără rost. La marginea câmpului, mai departe, curgea un pârâu; o gârlă fără nume. Unii spun că îi zicea pe vremuri Gârla Mortului. Dincolo este linia ferată pe care, din când în când, iară un orar precis, trec trenurile de marfa. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mă las în voia timpului special în care se află aceste meleaguri, aliate într-un echivoc balans între un trecut abia bănuit și un viitor greu de imaginat și să mă duc într-acolo, dintr-un impuls oarecum lipsit de rost. * Am descoperit însă că viitorul pătrunde peste tot, că viitorul este chiar agresiv. Trecând alene pe lângă cantonul părăsit, am observat că, în încăperile goale, unde locuia familia ceferistă, s-a organizat ceva: o instituție oarecare; un S.R.L., am bănuit. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mi-a vorbit Sașa prietenos, cu aceeași bucurie pe care rareori am văzut-o în viață în alți ochi. Și, prăpădindu-ne de râs, am readus "trecutul la prezent", expresie pe care, am observat, o repeta des. Râdeam cam fără rost. .. ."Ții minte cum am fugit... sunt singur. V-am părăsit, pe Talia și pe tine, urât, cum se spune... "hoțește". Dar ați înțeles, știu asta. Știu că Talia a murit încă în '45. Știu și de tatăl tău, mort de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o altă lume... uneori "două alte lumi"... Eu aveam vreo opt ani și, privind cum se încheagă din nimic viața, simțeam în mine o mândrie greu de exprimat... Mă simțeam un asistent al lui Dumnezeu; chiar credeam că ăsta este rostul meu. Cu Sașa mi s-a întâmplat și durerea, prima mea durere de dragoste. Venea, de la o vreme, cu noi, zilnic, o studentă tânără, Irina. Era foarte frumoasă, se citea asta în ochii lui Sașa, dar și în sufletul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a atestat rezistența, pentru că o carte, ca o pasăre, nu trăiește doar prin trupul ei (puternic sau plăpând, dar, oricum, pieritor), ci prin funcția ei, care este zborul care a înălțat-o peste condiția de reptilă primitivă. Prin îndeplinirea acestui rost, cartea devine om; sau, omul și-a asumat, în ființa sa, cartea. Cred că o carte este ceva atât de deosebit de celelalte repere ale lumii, încât ar putea fi considerată un al patrulea regn: "regnul cărții" ar fi al patrulea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Piratul e tâlhar din propie inițiativă, el jefuiește transnațional pentru sine și pentru echipajul său, corsarul e pirat cu voia regelui sau a guvernatorului, care autorizează atacul asupra corăbiilor statului inamic și impozitează o parte din pradă. Piratul își face rost de o corabie confiscând-o de la alții, corsarul o primește, cu tot cu echipaj și arme, de la rege sau de la o autoritate ase mănătoare. Termenul englez H.M.S., pus înaintea numelui unui vas, definește și astăzi un vas de război autorizat de cele
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
-i speriau pe plantatorii pașnici din zonă. Cea mai îndrăzneață acțiune a fost blocarea portului Charleston, din Carolina de Sud, pe care Teach l-a prădat o săptămână la rând, confiscând câteva corăbii comerciale, s-a zis, doar ca să facă rost de o ladă cu medicamente. Și-a îngropat, apoi, tezaurul strâns în anii de jafuri, și-a scufundat vasulamiral, prea mare și prea cunoscut, pentru a achiziționa o navă mai ușoară și mai eficientă, sloop-ul Adventure. Guvernatorul Virginiei, Alexander Spotswood
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
aflat că sunt pe front. Seriozitatea și sinceritatea Serviciului Secret al generalului Antonescu era precum se vede, la înălțime. În Ianuarie sau Februarie 1942, fără niciun alt motiv decât aceeași dorință a Serv. Secret de a-și dovedi activitatea și rostul cheltuirii sutelor de milioane anuale, cei mai mulți dintre legionari au fost chemați la Prefectura Poliției pentru întocmirea unor fișe speciale, accentul fiind pus pe situația militară și pe averea fiecăruia. Agentul analfabet care-mi întocmea fișa a exclamat semnificativ când a
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
rămas cu totul dezamăgit când i-am spus că am fost pe front și, pe deasupra, decorat, deși aproape împlinisem 40 de ani: el avea cel mult 25, dar era foarte util țării în birourile Prefecturii! N-a trecut mult și rostul acestor cercetări a fost dat la iveală. Dornic să scape definitiv de legionari, generalul Antonescu hotărâse să-i trimită pe toți pe front, cu ordine speciale, în linia întâi. În ziua de 9 Martie, pe la amiază, un plutonier de la Comenduirea
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
sufletul o renaștere franceză a Franței, căci orice român are un adevărat cult pentru Franța”. Fiind naționaliști cu accentuată nuanță [299] antisemită, impusă de situația specială din țara noastră, am fost încă de la început filofasciști și n-ar avea niciun rost să negăm aceasta. Oficial însă, politica României de la 1922 a fost permanent anti-italiană și antifascistă. Intrarea noastră în Mica Înțelegere a fost determinată de cercurile guvernamentale franceze, anti-italiene din motive de politică internă și externă franceză, care însă n-ar
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
de complicități și duplicități prin care toată lumea cu un minimum de influență trăia ilegal sau imoral, din punctul de vedere al securității. Cum păcătuiam? Ce însemna „păcat”? Cred că orice. Mulți cumpăram cafea la negru, mituiam doctorii cu Kent, făceam rost de mâncare extrarație, aveam relații „neprincipiale” cu alți oameni, eventual rău-famați din perspectiva regimului, lărgeam duzele la gaze, mințeam umflând cifrele despre planul școlar de borcane, plută și maculatură și despre coșurile de cartofi sortați la depozitele IAS-urilor, vindeam
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
liberal, fie cu guvernământ social-democrat). Pe scurt, dacă aveam de-a face cu democrație liberală, puteam să construim instituții care se justificau printr-un singur lucru: rațiunea centrală a existenței lor este aceea de a presta servicii indivizilor și comunității. Rostul existenței statului, administrației, poliției, școlii, spitalelor, chiar și familiei este acela de a apăra drepturile, de a facilita viața, dezvoltarea și afirmarea persoanei (a oricărei persoane). În raport cu o asemenea filosofie justificativă asupra instituțiilor, accentul pe politici concurențiale sau asistențiale este
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
din tineri marcată de resentiment, acest lucru pare de înțeles, la cei maturi, indiferent de opțiunile lor politice de până acum, absenteismul sau votul proautoritar sunt profund imorale. Sunt vremuri în care partizanatele noastre individuale sau de grup își pierd rostul în fața unei amenințări grave. Această amenințare spre anarhie și autoritarism există, nu e produsă de partidul România Mare. Acest partid nu a făcut decât să ia notă de mânia rataților tranziției și de incoerența noastră a celorlalți, de nimicnicia lipsei
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]