KorAP: Find »[drukola/base=tăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...674 675 676 ...748 >

18,686 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679

rânduri să mă amenințe cu represalii, cu bătaia, și o dată chiar „cu pușcăria”. - Când a mai fost arestat un mare scriitor, l-am întrebat atunci, privindu-l în ochi, parcă Arghezi, în timpul războiului, sub dictatura atonesciană... nu-i așa...?! A tăcut.Ă La o săptămână după această primă anchetă (ne aflăm mereu în ’75Ă, am primit viza de ieșire și am zburat ambii cu avionul spre Stockholm, Ivasiuc mândru de a fi fost solidar cu mine și fiind, nu știu de ce

(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
nici Nichita și nici alți colegi ai noștri, tineri scriitori de vârf, simțind probabil că Păunescu pregătește o ședință „incendiară”, nu au venit. Nota bene, mai „bătrânii”, Marin Preda și Geo Dumitrescu au participat, dar, ca niște oameni înțelepți, au tăcut. La doar câteva zile după această ședință, într-o seară, târziu, cred că era într-o sâmbătă - ședința avusese loc miercuri -, îmi zgâlțâie geamul meu de pe strada Nerva-Traian Adrian Păunescu și-mi strigă tulburat: - Nichita ne-a trădat! Apoi, îmi

(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
înceapă cu schimbarea profilului primei pagini a publicațiilor literare. „Să nu mai scrie editoriale anoste și conformiste un Cicerone Teodorescu sau Aurel Baranga, ci... Matei Călinescu și alții ce apără valoarea estetică, fără de care politicul cade iremediabil în dogmatism...” Am tăcut, toată lumea a întors capul spre întunecatul și amenințătorul personaj și acesta a spus uscat: - Luați cuvântul tovarășului Breban drept propiile mele concluzii!... S-a ridicat și a plecat întovărășit de suita sa, printre care Dumitru Ghișe, filozof proletcultist, dar, s-

(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413

bunuri. Theophilos al III-lea se exprimă într-o engleză aleasă. Este un bărbat subțiratic, curtenitor, subtil, cu spiritul ager, deschis. Se ridică de pe tronul său pentru a veni să ne întindă o mână micuță și ceremonioasă, dar cordială. Stând tăcuți pe scaunele lor gotice cu spătar înalt, asistenții săi par că somnolează eticheta o impune ținându-și împreunate mâinile lor noduroase de iguană care mă fascinează. Preafericitul nu vrea să celebreze slujba în arabă, deși ca fost arhiereu în Qatar

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
vizită în regiune, va fi cel care-mi va permite să țin capul sus, într-atât se străduie el să treacă neobservat. Europa ar putea cel puțin să afirme: "Plătesc, deci vorbesc". Nu. Ea lasă America s-o facă, și tace mâlc. Până la urmă, faptul devine supărător. Dumneavoastră ziceți că sunteți francez, israelianul de pe stradă vă privește cu răceală, arabul de la colț vă zâmbește. Ca european, iată-vă disprețuit de două ori în același timp. Acum înțeleg mai bine butada auzită

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
supărător. Dumneavoastră ziceți că sunteți francez, israelianul de pe stradă vă privește cu răceală, arabul de la colț vă zâmbește. Ca european, iată-vă disprețuit de două ori în același timp. Acum înțeleg mai bine butada auzită la Tel-Aviv. Neamțul plătește și tace din gură. Europeanul bombăne, dar de fapt nu-i pasă; americanul trage o linie și discută". Între emisarul american care merge drept la țintă și delegatul european stând între două scaune și neterminându-și frazele, care-i mai demn de

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
blocadei Gazei: "Opriți-vă. E din vina lor. N-au decât să nu mai voteze niște golani. O să le fie foame un pic. Ei și? Asta o să-i învețe minte și le va arăta care-i interesul lor". Celălalt a tăcut, bineînțeles. E ordinul primit de la ștabii lui, chiar dacă-i place să creadă că nu-i așa. Subterfugiile noastre au o explicație cât se poate de simplă: Shoah. Ea nu face parte, vai! din câmpul de conștiință al orientalului, pentru că acesta

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
Nu-i chiar așa de rău, cea mai bună dovadă a acestui lucru este că nu se mai recurge la represiuni". Dacă punem mâna pe o pușcă sau pe o bombă, suntem considerați teroriști și atunci represiunea e justificată. Dacă tăcem, lumea uită de noi. Dacă ne manifestăm, lumea ne urăște. Persecutorii noștri se prezintă ca victime și întreaga lume le ține partea, cu solicitudinea datorată eternilor persecutați. Oricum am da-o, ieșim prost. Lumea trăiește în zorii secolului al XXI

Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849

jur. Clădiri nouă am văzut cât lumea și n-am nici-o dorință să le cercetez cu deamănuntul și pe-acestea. Sunetul clopotului totuși se împrăștie dulce în sfârșitul liniștit al zilei, și satul cu căsuțe curate în grădiniți de flori tace, tace sub muntele încărcat de brazi sumbri, care se ridică drept deasupra bisericei în cerul asfințitului. Pe o jumătate de ceas intrăm în casa maicei Conta, sora scriitorului, o femee cu trăsături energice, frumoasă odinioară, foarte pătrunzătoare și inteligentă acum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
Clădiri nouă am văzut cât lumea și n-am nici-o dorință să le cercetez cu deamănuntul și pe-acestea. Sunetul clopotului totuși se împrăștie dulce în sfârșitul liniștit al zilei, și satul cu căsuțe curate în grădiniți de flori tace, tace sub muntele încărcat de brazi sumbri, care se ridică drept deasupra bisericei în cerul asfințitului. Pe o jumătate de ceas intrăm în casa maicei Conta, sora scriitorului, o femee cu trăsături energice, frumoasă odinioară, foarte pătrunzătoare și inteligentă acum. Cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
părintele Gavril Enăchescu. Bătrân tare e? Ei nu, nu-i tocmai bătrân. Cum nu-i bătrân? Apoi nici nu i-a crescut barba. Apoi popă fără barbă se poate? Dă, așa câte-o leacă tot i-au dat niște cioturi..." Tăcem un răstimp. Vasile întreabă. Da de omul cela cu copii mulți, din Topolița, știi? De Ion Bălan cum nu? cel cu douăzeci de feciori. Știu. Oare să fie toți ai lui Ion Bălan? Eu știu? Poate să se mai fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
tot mai deasă. Din sat de la Oprișeni vin lătrături întărâtate de câni; țărci în crâng se chiamă cu țipete aspre. Clopotul de la biserică sună un timp. Și cum vântul crește, se umflă prin copaci și prin crâng, zgomotele împrejurimilor parcă tac, și rămâne numai sunetul de ape în răscoală a vântului toamnei. 11 August 1906 ["LUNGI CONCENTRĂRI"]* [Tabăra de la Șipote] 11 aug.-4 sept. Patru zile de marș spre tabăra Șipote, prin Probota, Lespezi, Hârlău, Plugari, Onești. Ziua întăia drum obositor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
Apoi tot una e, răspunde al patrulea, că nu-i așa departe..." Mulțămiți cu acest răspuns deslușit, mergem înainte, mergem, mergem, mergem, și doctorul dă desnădăjduit din cap: Mi se pare că ne depărtăm!" Eliseu ne prevestește ploae, iar Nicolau tace cu îndărătnicire. Însfârșit, ajunși după necazuri multe, la popotă toată lumea mânâncă cum poate. Fiecare ofițer a împrumutat de la gazdă două farfurii, furculiță și cuțit, și așa înarmați, mânâncă cu poftă o mâncare cum a dat Dumnezeu, în grădina publică, între

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
foarte cumsecade, dar de cum a început a ținea discursuri și toasturi, a devenit un animal foarte periculos. Condus de viteji comandanți, regimentul urcă dealuri ca să scoboare văi. Dorobanții umplu din când în când tufele, căprarii înjură înnăbușit, domnul maior Ghelemè tace și oftează, domnul maior Stoianovici oftează și tace. Unul are capul atârnat pe piept, altul are capul spre cer înnălțat. Și când se începe lupta ei singuri rămân mirați și nedumeriți de ce se petrece în juru-le. Pocnesc puști, bubue tunuri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
discursuri și toasturi, a devenit un animal foarte periculos. Condus de viteji comandanți, regimentul urcă dealuri ca să scoboare văi. Dorobanții umplu din când în când tufele, căprarii înjură înnăbușit, domnul maior Ghelemè tace și oftează, domnul maior Stoianovici oftează și tace. Unul are capul atârnat pe piept, altul are capul spre cer înnălțat. Și când se începe lupta ei singuri rămân mirați și nedumeriți de ce se petrece în juru-le. Pocnesc puști, bubue tunuri, zboară călăreți, zadarnic, comandanții nu mai trăesc, au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
și el e grăbit. Are un consiliu la ora 5. Bea ș-un ceaiu. Se face și puțină muzică. Apreciază la alte femei adevărurile pe care le-a auzit dela soția sa. A doua zi nu le mai relevă și tace, căci nu mai știe bine cine i le-a spus. Mă grăbesc să încheiu acest paragraf, căci trebuie să plec și eu: sunt așteptat la un ceaiu. POLITICALE Dar cu politica cum stăm? Cu politica stăm foarte bine. În afară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-n pământ Umblă cu zurba. Flacările biciuau noaptea Dealul poticnea într-o vale. (r.t.) Prin lunca Stolnicenilor treceau în amurg dumbrăvencile în șir de la fânațurile cosite la pădure... La miezul nopții, când amorțește glasul cucoșului. Noaptea, la drum, să taci mai mult. Ca să nu deștepți cu glasul tău singurătățile. Noaptea ești în primejdie, căci poate să înceapă a sufla vântul cel tare În crucile nopții = miezul nopții. Știma nopții alburie trecând peste hârtoape, ape și lanuri. În genele zilei (r

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
pe toți munțișorii: aici suntem la înălțimea mănăstirii Neamțului). Pe când treceam în preajma ei pe cararea prăvălatică, doi căței au început să mă latre cu îndârjire și stăruință. M-am oprit și am fluierat ușurel spre ei de câteva ori. Au tăcut, apoi m-au privit cu atenție, părând dispuși să se împrietinească cu trecătorul. Cum le-am vorbit, cum au dat din cioturile de coadă, dar nu cred să fi înțeles, căci nu le-am vorbit în limba lor, adică nemțește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
și cred că se pâcâlesc unul pe altul. Religiile vechi au încăpăținați; cele nouă martiri. Disprețul de oameni trebuie să fie cel mai ascuns dintre sentimentele noastre. Invidia care strigă și țipă dovedește totdeauna neîndemânare. Primejdioasă e numai invidia care tace. Poporul e un suveran care cere de mâncare; când e sătul, majestatea-sa digeră. Oamenii nu sunt așa de răi cât se spune. Ai lucrat douăzeci de ani la o carte proastă și ei o uită într-o clipă. Filosofii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
poate culca perfect mulțămit și se trezește perfect fericit, încredințat că asta va dura până la sfârșitul timpurilor și că echilibrul universal e în funcție de buna sa dispoziție. Bețivul nu face rău că bea ci că umblă; prostul nu face rău că tace ci că vorbește. Artiștii să fie atenți când îi laudă proștii. Este luptă și vor sta veșnic oameni deoparte și de alta a baricadei: deoparte cei mai puțini; de cealaltă proștii, care dela Adam s-au organizat în majoritate. Prostul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
se distribuie elogiul și blamul, prefer să rămân defăimat. Pope: Totul e cu putință; toată lumea are dreptate: cu aceste sentințe găsești prieteni și izbândă în viață. Unei doamne îi plăcea atât de mult conversația, încât vorbea într-una; și când tăcea, nu asculta pe nimeni. Socot că era tare de urechi. Omul de treabă nu se poate îmbogăți decât printr-o întâmplare. Posibil, dar minunea încă nu s-a văzut. Un muzicant, preotului, pe patul de moarte: Ce tot îmi cânți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
instituții omenești; pasiunile, divine. Patima nu se leapădă ușor cum ai arunca un strai. Sărăcia nu e vițiu; e ceva mult mai rău. O fată naivă se prezintă la un confesional, îngenunche și așteaptă. De la o vreme, văzând-o că tace, preotul o îndeamnă. Hai, vorbește, mărturisește; ce-ai făcut? N-am făcut nimic. Atunci du-te și fă ceva. Și după aceea vino la mine. Orator parlamentar de odinioară, cum era D.R. Ioanițescu: Domnilor, carul statului plutește pe un vulcan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
O doamnă "bine", nevasta unui îmbogățit de război, se uita de sus prin ochelarii fără sticlă la un scriitor celebru nu tocmai tânăr, care-i este prezentat într-un salon. Numele lui nu-i spune doamnei nimic, totuși nu poate tăcea: Mi se pare, domnule, că te-am mai văzut eu pe dumneata undeva, cândva, nu-i așa? Tot ce se poate, răspunde scriitorul; mi se întâmplă une-ori să mă duc și eu pe acolo. Gândiți-vă, domnilor, declama un om

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
mi-l doboare pe cel moldovan, că-i mai ortoman, are oi mai multe și mânzări cornute și cai învățați și câni mai bărbați. Dară cea mioară de doi ani la vară de trei zile-ncoace gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place. Ce ai tu mioară? Fi-vei bolnăvioară? iarba ți-i amară? Stăpânule bace, dă-ți oile-ncoace. Stăpâne stăpâne, mai chiamă ș-un câne, cel mai cu frăție, mai cu bărbăție. Baciul ungurean și cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
cap pe alte meleaguri. Cum ar fi spus Solomon Cornea, poetul uitat al Iașului de odinioară: Marea urmează a fi ușor agitată Și după ce s-au aprins făcliile cerului. * Cele zece porunci p. (pentru-n.n.) chibiți 1. Chibițul să tacă; 2. Zgomot să nu facă; 3. Liniștit să steie; 4. Sfaturi să nu deie; 5. Orice plan să-l lese; 6. Să nu miște piese; 7. Să nu facă glume; 8. Să nu ne afume; 9. Să nu facă semn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]