21,512 matches
-
vorbă și ei i s-a făcut milă de mine. Toți spuneau cu detașare: — Ai avut noroc! Toți, când vin aici, dorm în copac etc. Și eu am dormit o săptămână într-o pânză de sac întinsă între copaci! Mă temeam. Plecam în fiecare dimineață pe străzi, cu încredere că voi găsi de muncă. Citeam toate afișele de pe stâlpi, toate anunțurile... Deduceam cam ce se spune, pentru că nu știam decât lavoro. Pe la 15 amețeam. Deja din țară nu mai mâncam decât
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
zgârciți cu ei înșiși. Doar cu noi. Suntem ca un animal sâcâietor; trebuie să-i dai mâncare de trei ori pe zi. Voi reveni asupra subiectului. Leila... Voia să se întoarcă în Algeria, să deschidă un salon de înfrumusețare. Se temea pentru că nu mai știa să trăiască printre ai săi, ruptura era prea adâncă. Eu am observat că reziști dorului și gândurilor doar dacă îți negi emoțiile. Trebuie să-ți impui o anumită lipsă a sentimentelor. Târziu, când ai vrea să
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
prea adâncă. Eu am observat că reziști dorului și gândurilor doar dacă îți negi emoțiile. Trebuie să-ți impui o anumită lipsă a sentimentelor. Târziu, când ai vrea să revii în țară și să-ți reiei viața de dinainte, te temi de sentimentele ținute în frâu atâta timp. Ca și cum ți s ar umple inima odată. E periculos. Nu poți să-i ceri unui om să renunțe la tot, să nu plângă de dor, să moară încetul cu încetul și apoi să
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
și dă-mi și mie una! Primul conflict cu ea l-am avut din cauza mâncării! Niciodată n-am putut mânca șorici de porc și gheare de pui. Ea era cea care gătea, nu pentru că rețetele erau deosebite, ci pentru că se temea să nu se consume o felie de ceapă în plus. Ea făcea porțiile și punea mâncarea în farfurii. Ea tăia pâinea și punea câte o felie în fața fiecăruia. Într-o zi mă trezesc cu o bucată mare de șorici fiert
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ne-a format și câteodată îți vine să râzi de importanța nemeritată pe care și-o acordă. Eu am învățat să tac, sau să fac complimente. Nu îi poți spune unui nepăsător: — Îmi sângerează inima de dor! Scrisoarea 29 Mă tem de un singur lucru: de sărbători. Am început munca în munți în preajma sărbătorilor de iarnă. Nu credeam să rezist. În țară am avut mereu brad de Crăciun. Cel mai necăjit bră duț a fost unul împodobit cu hârtie creponată (și
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Stătea demn, sprijinit în baston, făcea câțiva pași și dădea noroc. Toți vorbeau despre minunea pe care a făcut-o românca aia nouă cu Salvatore. Toți mă lăudau. Nu și Concetta, care număra în continuare caramelele și în fața căreia mă temeam să beau un ceai. Era veșnic nemulțumită, dar eu mă ridicasem cu o treaptă din mocirla în care stătusem. Dragostea de oameni și ambiția mea orientată în scop bun m-au ridicat. Pentru prima dată eram mulțumită. Să știi că
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
grant nenorocit la om. Scrisoarea 37 Eram atât de izolată... Nu aveam telefon decât câteva zile pe lună, apoi terminam cartela și nu puteam să iau alta, nu era nici un magazin în preajmă. Fata mea născuse greu, foarte greu, mă temusem la un moment dat pentru viața ei. Eram bunică. Nu aveam nimic pe lume decât soarele, luna și stelele pe care le priveam cu gândul acasă. Spuneam că dorința de a cunoaște lucruri noi m-a ajutat și ea să
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
trei cărți simultan, știi că-mi plac poezia și Simfonia V de Beethoven, știi că-mi place frumosul. Nu am pregătirea profesională să interpretez arta, dar am suflet și vibrez. Au fost perioade grele în viața mea când m-am temut de această vibrație. Îmi ascundeam inima sub o mască, sub o piatră, și nu mai citeam, nu mai ascultam muzică de teamă că s-ar putea rupe această mască și ar ieși la iveală toată durerea mea. Ții minte când
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
că sunt româncă. Nu mai eram emigranta umilă de la început. Îl făcusem pe Salvatore să meargă în doar două luni (lucru pe care nimeni nici nu-l încercase înainte) și citeam, puțin și prost, în limba italiană. Nu mă mai temeam că dacă m-aș pierde n-aș putea să mă descurc punând întrebări. Mi-aduc aminte că, în Roma, la un moment dat Paola m-a rugat să mă duc la super market să iau pâine și doi eti de
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
nu e legal cum facem noi (dar munca era bună); era clar pentru ea că suntem niște „gunoaie” dacă ne expulzează din Italia. Era clar că suntem rasă de hoți și criminali. Mă gândeam să plec de la ea, dar mă temeam să nu fie controale pe drum. La un moment dat, Valentina, o româncă din Onești care lucra dincolo de râul vecin, m-a fluierat. Eram în grădină, m-a vă zut; fluiera ca ciobanii, tare-tare, cu două degete în gură. Îmi
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
că trebuie să mă hotărăsc repede. A doua zi m-am dus sperând că nu mai sunt locuri și că voi avea un motiv bun să nu mă întorc. Ciudat! Îmi iubesc copiii, dar simt că i-aș deranja! Mă tem de emoții, mă tem să mă întorc într-un loc unde am fost condamnată la surghiun. Am o mie de sentimente și de rețineri. Oare așa de greu o fi pentru toți? Am luat biletul. Îmi străluceau ochii. Te rog
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
hotărăsc repede. A doua zi m-am dus sperând că nu mai sunt locuri și că voi avea un motiv bun să nu mă întorc. Ciudat! Îmi iubesc copiii, dar simt că i-aș deranja! Mă tem de emoții, mă tem să mă întorc într-un loc unde am fost condamnată la surghiun. Am o mie de sentimente și de rețineri. Oare așa de greu o fi pentru toți? Am luat biletul. Îmi străluceau ochii. Te rog să mă ajuți să
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
două ori pe săptămână la Salvatore dacă chiar există un autobuz care trece prin zonă. Nu era sigură. Am vrut s-o rog, să-mi spun povestea unui vecin oarecare, dar nu aveam încredere în nimeni. Adevărul e că mă temeam să fiu pe drumuri, mă temeam să trec prin nesiguranța pe care o experimentasem în Roma. Într-o zi am ieșit cu toții (minune!) la onomastica unui cumnat de-al Concettei. Era a doua oară când ieșeam din casă după trei
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
dacă chiar există un autobuz care trece prin zonă. Nu era sigură. Am vrut s-o rog, să-mi spun povestea unui vecin oarecare, dar nu aveam încredere în nimeni. Adevărul e că mă temeam să fiu pe drumuri, mă temeam să trec prin nesiguranța pe care o experimentasem în Roma. Într-o zi am ieșit cu toții (minune!) la onomastica unui cumnat de-al Concettei. Era a doua oară când ieșeam din casă după trei luni. S-a servit masa pe la
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
din cauza războiului, la vârsta de 18 ani. Ajunsese în Amsterdam, era o copilă care nu mai văzuse lumea. Aeroportul era atât de mare, încât ea stătea acolo liniștită, crezând că e deja în oraș. Mi-a spus: — Să nu te temi niciodată! Dacă vei fi într-un oraș nou, într-o țară nouă, du-te într-un bar, bea o cafea și încearcă să intri în vorbă cu cineva. Într-un loc public, la o poștă, la un bar, vei găsi
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ajuns în Roma pe la prânz. Acum vorbeam, puteam întreba câte ceva și cere lămuriri, dar mă simțeam stingheră și speriată în mijlocul omenirii pestrițe. Trebuia să iau trenul spre Perugia și aveam de așteptat câteva ore. Bagajul era modest, nu mă mai temeam de con troale, așa că puteam să-mi împlinesc un vis: Pietà de Miche langelo, care se află în Catedrala Sf. Petru din Vatican. Poate cineva descrie catedrala? Opere de artă care îți taie respirația, sentimentul că ești doar o picătură
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
zis că nu-i bine și mi-a spus că sunt ca o mamă pentru ea și că mă roagă mult să nu mă-ntorc în România. Când am venit din călătorie, ea, care are doar șase ani și se teme de cuțit pentru că s-a tăiat odată, mi-a tăiat o roșie pe o farfurie și m-a invitat la cină. E un pericol afecțiunea asta. Nu și pentru mine, pentru că nu e clipă să nu mă gândesc la viața
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
aprilie. Scrisoarea 97 Am primit o ofertă de a sta cu chirie cu o româncă și de a munci „la liber”. Există aici o fabrică de confecții. Și ar fi multe alte posibilități de muncă „normală”. Cu program. Dar mă tem. M-am speriat în Roma. Acum nu mai e același lucru, știu să vorbesc, citesc, scriu, am toate actele, inclusiv carte de identitate italiană. Dar mă tem. Astea nu reprezintă nimic, te poți trezi oricând în stradă. Nu am ceea ce
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Și ar fi multe alte posibilități de muncă „normală”. Cu program. Dar mă tem. M-am speriat în Roma. Acum nu mai e același lucru, știu să vorbesc, citesc, scriu, am toate actele, inclusiv carte de identitate italiană. Dar mă tem. Astea nu reprezintă nimic, te poți trezi oricând în stradă. Nu am ceea ce se numește un spate asigurat. Nimeni nu ar putea să mă ajute, să mă între țină nici măcar o săptămână. Copiii mei nu au un tată prezent în
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
zile înainte venise să mă cunoască un coleg de muncă de-al lui Romeo, pompier și el. Rosario. Soția sa, Grazia, avea ambii părinți bolnavi. Tatăl cu Alzheimer și mama cu Parkinson. Un cuplu cu boli mintale. Minunat! M-am temut, dar nu aveam încotro. Am fost condusă să văd casa și familia. Spre norocul meu, printre picioare se amestecau și două fetițe: Chiara, de cinci ani, și Elena, de doi ani. Și tot pe acolo se învârteau vreo cinci pisici
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
mobilă pe comandă și luase măsurile după ea; dar eu sunt înaltă și orice aș fi făcut părea... în plus. Poate exagerez. Mi-am adus aminte vorbele Leilei: „Privește în ochii oamenilor! Nu te lăsa condusă de nimeni!” M-am temut, pentru că ochii ei mă sfredeleau. Al doilea loc de muncă oferit a fost pentru o... „stafidă”. Avea 94 de ani, fata ei - 75 de ani - nu mai putea s-o îngri jească și obosise. M-am trezit în casa lor
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
e simultan. Nu există un orar de muncă și un timp al tău. Ajut un copil să se îmbrace și în același timp mă gândesc la ai mei. Le prepar cina bătrânilor și în treacăt privesc pozele de acasă. Făceam teme de bacalaureat la engleză și curățenie în același timp. În casa asta sunt șase persoane. Acasă am cel puțin cinci persoane de care mi-e dor mereu. Și știu absolut tot ce le trebuie tuturor. Nino ia Halcion la 20
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
dacă ești alb sau negru, dacă ești din Ucraina sau din România, sau din Peru, sau din Albania. Leila spunea: — Nu crede în nimeni, dar continuă să cauți oamenii buni. Ei există! Cred că Obama nu are de ce să se teamă. Și mai cred că, dacă ar fi fost să se organizeze alegeri pentru el pe întreaga pla netă, tot el ar fi fost cel ales. Scrisoarea 153 Mi se pare că scrisorile mele sunt triste. Sunt. Pentru că gândurile mele sunt
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
știm dacă plouă în țară, câte stele mai sunt deasupra, cât costă o pâine și dacă puii noștri merg la școală... Și ei cresc în lipsa noastră, se îndepărtează, ceața coboară între inimi... Aici nu există bradul de Crăciun și mă tem că nu va mai exista niciodată. Sau, chiar de va fi, niciodată nu voi uita amarul de acum! Cândva, părea că nu e vina nimănui. Acum... nu mai știu. Nu mai știu unde e locul meu în lume! E clar
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
însuși tipul omului bine crescut și dovedește asta scriind puțină Există oare semn mai bun de respect pentru cititor decât laconismul? Să insiști, să explici, să demonstrezi - tot atâtea semne de vulgaritate. Cine aspiră la eleganță, departe de a se teme de ste ri litate, trebuie, dimpotrivă, s-o cultive, să saboteze cuvin tele în numele Cuvântului, să știrbească tăcerea cât mai puțin cu putință, să nu renunțe la ea decât arareori, pentru a se cufunda apoi și mai adânc în ea
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]